ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.03.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1198/2015

HOTĂRÂRE
17.03.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1198/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1198/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 91 din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a), b), c), d )și e) din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale și ministrul finanțelor publice, invocată de reclamantul A. în Dosarul nr. x/107/2011 al Tribunalului Alba, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D.- Regiunea Centru.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În speță, excepția de nelegalitate a fost invocată pentru mențiunea cuprinsă în ordinul comun privind diminuarea veniturilor salariale cu un procent de 25% raportat la venitul brut pe luna iunie 2010, reclamantul susținând că această prevedere modifică dispozițiile legii pentru care au fost emise normele metodologice, fiind astfel nelegală.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în M. Of. nr. 441 din 30 iunie 2010, cuantumul brut al drepturilor salariale stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010 se diminuează cu 25%, în situația în care ar rezulta o valoare mai mică decât salariul de bază minim brut, acordându-se suma de 600 lei.

Prin art. 16 s-a dispus ca această diminuare să se aplice până la 31 decembrie 2010, așadar în intervalul iulie-decembrie 2010, ultima lună a anului cu salariul și celelalte drepturi salariale nediminuate fiind iunie 2010.

Prin art. 1 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011 s-a prevăzut asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări parțiale a diminuării cu 25% dispuse prin Legea nr. 118/2010, respectiv cu un procent de 15%, stabilindu-se ca bază de calcul drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010.

Conform art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Același act normativ prevede la art. 14 că, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru personalul care beneficiază de drepturi bănești în baza O.G. nr. 92/2003 și O.G. nr. 29/2004, salariile de bază se calculează prin includerea nivelului mediu al acestor drepturi aferente lunii octombrie 2010, care nu se majorează cu procentul de 15%.

În executarea Legii nr. 285/2010 au fost emise normele metodologice aprobate prin ordinul comun în litigiu, care stabilesc atât modalitatea de reîncadrare a personalului plătit din fonduri publice, cât și formula concretă de calcul a drepturilor salariale pentru anul 2011.

Conținutul acestor norme este conform prevederilor legii, dispozițiile art. 2 privind „Stabilirea salariilor brute în anul 2011” - lit. a), b), c), d )și e) - nu contravin actului normativ în aplicarea căruia au fost emise.

Astfel, așa cum s-a prevăzut în Legea nr. 285/2010, salariile de bază pentru anul 2011 nu vor fi determinate pe baza valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare prevăzuți de Legea cadru nr. 284/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare urmând să fie determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% (lit. a) alin. (1) și (2)).

De asemenea, normele prevăd că la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente care fac parte din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizația brută de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% (lit. b) alin. (1)).

Normele a căror nelegalitate s-a invocat prevăd la lit. c) situația calculării salariului de bază și a sporurilor pentru respectarea nivelului salariului de bază minim brut pe țară stabilit potrivit art. 16 din Legea nr. 285/2010, pentru perioada iulie-decembrie 2010 la suma de 600 lei, la lit. d) situația personalului care desfășoară activități noi, al cărui salariu va fi majorat cu numărul de clase suplimentare acordate, iar la lit. e stabilindu-se că nu se majorează cu cota de 15% drepturile salariale care se includ în salariul de bază în temeiul art. 14 din aceeași lege.

Este real faptul că normele metodologice aprobate prin ordin comun conțin exemple de calcul în care se pornește de la salariul din luna iunie 2010, dinainte de aplicarea diminuării cu 25%, tocmai pentru a se evidenția că, majorarea de 15% acordată de la 1 ianuarie 2011 se aplică la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010, raportarea la luna octombrie 2010 fiind făcută deoarece, potrivit emitenților actului, aceasta ar fi cea mai stabilă lună a anului și ar constitui și baza de calcul pentru alocațiile bugetare aferente cheltuielilor de personal stabilite prin legile bugetelor de stat.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, care sub aspectul conținutului reprezintă o reiterare a argumentelor de nelegalitate a prevederilor normative contestate, invocate în fața primei instanțe, se arată, în esență, că în mod greșit, schimbând natura și înțelesul actului juridic dedus judecății și aducând motive străine de natura pricinii s-a reținut, prin sentința atacată, că prevederile normative contestate sunt legale, întrucât acestea contravin dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010; în plus, arată recurentul, printr-o hotărâre judecătorești irevocabilă, pronunțată în altă cauză, a fost admisă excepția de nelegalitate a acelorași dispoziții normative.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

Recurentul-reclamant susține că prevederile art. 2 lit. a), b), c), d )și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 sunt nelegale, fiind contrare dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Așa cum s-a arătat mai sus, argumentele invocate de recurent nu reprezintă critici efective ale soluției atacate, ci cuprind reiterarea tuturor argumentelor de nelegalitate, pe „fondul” excepției, invocate în fața primei instanțe, menționarea ca temei legal al căii de atac exercitate a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. fiind pur formală.

Exercitând, însă, controlul de legalitate al sentinței atacate sub toate aspectele, în condițiile art. 304

1

Recurentul susține, în esență, că nelegalitatea dispozițiilor art. 2 lit. a), b), c), d )și e) din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale și ministrul finanțelor publice, se fundamentează pe reperul temporal indicat de emitenții actului administrativ normativ: luna iunie 2010, în loc de luna octombrie aceluiași an, cum este prevăzut în art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice; din această „neconcordanță” derivă, în opinia recurentului, și diferențele de procente aplicate la salariul brut (62,5%, în loc de 75%), rezultate din formulele de calcul prevăzute de normele metodologice.

Formulele de calcul pentru drepturile salariale din anul 2011, conținute în normele metodologice, nu contravin, însă, actului normativ în temeiul căruia au fost elaborate, trimiterea la salariul brut din luna iunie 2010 fiind justificată de împrejurarea că aceasta a fost ultima lună dinaintea aplicării diminuării salariale cu 25% și având rolul de a evidenția că majorarea cu 15%, acordată de la 1 ianuarie 2011, se aplică la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010.

Or, recurentul nu susține că dispozițiile normative contestate pe calea excepției de nelegalitate ar conduce la stabilirea unor drepturi salariale inferioare celor calculate prin raportare la luna octombrie 2010, cum este prevăzut în art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Cât privește jurisprudența invocată în susținerea recursului, Înalta Curte reține că aceasta nu poate constitui motiv de recurs; totodată, constată că hotărârile judecătorești menționate de recurent reprezintă soluții izolate, începând cu data de 20 mai 2013, ca urmare a soluției de principiu adoptate, în condițiile art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la nivelul acestei secții practica judiciară unificându-se în sensul prezentei decizii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată, în acord cu jurisprudența sa constantă în cauzele având ca obiect excepția de nelegalitate a prevederilor normative contestate, că acestea sunt legale și conforme dispozițiilor Legii nr. 285/2010, în aplicarea și executarea cărora au fost emise, recursul urmând a fi respins, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 91 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 martie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1199/2015
Decizia nr. 1199/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 17 din 27 ianuarie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a re
ÎCCJ 2014-09-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3505/2014
instanță că prevederile normative contestate sunt nelegale, întrucât acestea nu fac decât să stabilească în concret, prin aplicarea normelor de principiu prevăzute de lege, modalitatea de încadrare și reîncadrare a personalului plătit din f
ÎCCJ 2014-09-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3505/2014
instanță că prevederile normative contestate sunt nelegale, întrucât acestea nu fac decât să stabilească în concret, prin aplicarea normelor de principiu prevăzute de lege, modalitatea de încadrare și reîncadrare a personalului plătit din f
ÎCCJ 2015-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1111/2015
/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 emis de A. și B., precum și prevederile art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de A. și ale art
ÎCCJ 2015-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 512/2015
iar la baza acestui ordin a stat Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009. A precizat că în baza Ordinului nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S., a fost emis și Ordinul nr. 482 din 29 aprilie 2009 al C.N.P.A.S., prin care în art. 1 pct.
Sursă