Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2009
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3142/2009

HOTĂRÂRE
07.10.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3142/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 133 din 13 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Buftea s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpaților T.C. și T.I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 201 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile formulate de partea civilă E.H.E. În esență, instanța de fond a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat constând în aceea că în data de 8 noiembrie 2004 i-ar fi sustras părții vătămate E.H.E.

mai multe bunuri în valoare de 2.000 RON. Instanța de fond a reținut că probele administrate nu au conturat vinovăția inculpaților astfel încât, împotriva acestora nu poate fi pronunțată o hotărâre de condamnare. Sentința instanței de fond a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 770 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, fiind respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă E.H.E. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs partea civilă fără a invoca, în concret, aspectele de nelegalitate sau de netemeinicie ale hotărârilor atacate. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul formulat în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 alin. (1) C. proc.

pen., 385 9 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs: a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege; b) sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; c) sentințele pronunțate de Curtea Militară de Apel; d) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; e) deciziile pronunțate de instanțele de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel; f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale.

În cauza dedusă judecării, partea civilă E.H.E., a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, intrată în puterea lucrului judecat. În atare condiții, având în vedere și dispozițiile legale anterior invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă E.H.E. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, - inclusiv a onorariului apărătorului din oficiu pentru intimații inculpați, culpa procesuală aparținându-i acesteia.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă E.H.E., împotriva Deciziei penale nr. 770/R din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați T.C. și T.I., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
-84 din C. pen. din 1969, privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea facturii fiscale nr. x/01.08.2011. Au fost menținute celelalte dispoziții
ÎCCJ 2008-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1529/2008
în instigare la aceeași infracțiune; - greșita achitare a inculpaților T.R. și R.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie; - nepronunțarea instanței asupra schimbării încadrării juridice în infracțiunea de furt ca urmare a constatări
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
. 182 din 23.03.2000 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5067 din 14.02.2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 683
ÎCCJ 2004-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3304/2004
de urmare, schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea agravantei prevăzute de art. 209 alin. (4) C. pen., iar ceilalți doi inculpați solicitând reducerea pedepselor. Prin decizia penală nr. 42 din 12 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj
ÎCCJ 2004-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3433/2004
prin decizia penală nr. 83 din 26 februarie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A.I., G.N. și G.C., pe care i-a obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 1.500.000 lei. Împotriva acestei decizii
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă