ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3304/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 739 din 11 decembrie 2003, în rejudecare, Tribunalul Cluj i-a condamnat, printre alții, pe inculpații: - D.I., - în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen., la 4 ani închisoare; - în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen., la 14 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin prezenta sunt concurente cu aceea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 886 din 11 mai 2000 și cu acelea pentru care s-a făcut contopirea prin acea sentință.

A fost descontopită rezultanta de 5 ani și 2 luni în pedepsele componente, înlăturând sporul aplicat prin sentința penală nr. 1764/1999 a Judecătoriei Gherla (componentă a contopirii prin sentința penală nr. 886/2000). În baza art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b) și art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele repuse în individualitatea lor cu pedepsele din prezenta hotărâre și adăugând un spor de 2 luni și 6 zile, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 14 ani, 2 luni și 6 zile închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. A fost menținută arestarea preventivă și dedusă prevenția de la 30 octombrie 1995 la 15 octombrie 1996, de la 24 aprilie 1997 la 10 martie 1999 (executată în Ungaria), de la 12 martie 1999 la 31 decembrie 1999 și de la 26 ianuarie 2001 la zi.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. - C.R.R., - în baza art. 208 – art. 209 lit. a) și i C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 13 C. pen., la 10 ani închisoare; - în baza art. 208 – art. 209 lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare. S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 173 din 13 aprilie 2001 a Judecătoriei Constanța. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani din această sentință în pedepsele componente, pe care le-a contopit, conform art. 36 alin. (1) C. pen., în pedepsele din cauza de față, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului și s-a dispus deducerea prevenției de la 22 iulie 2000, la zi. S-a făcut aplicația art. 64 și art. 71 C. pen. În cauză au mai fost condamnați și inculpații O.M.P. și I.A.Ș. la câte 7 ani și respectiv 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat. Toți inculpații au fost obligați la plata despăgubirilor către partea civilă, în raport cu actele materiale la săvârșirea cărora au participat, precum și la cheltuieli judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că în cursul anului 2000 și până la data de 11 ianuarie 2001, inculpatul D.I., singur sau împreună, alternativ, cu inculpații C.R.R., I.A.Ș. și O.M.P., a sustras din locuințele părților vătămate din municipiul Cluj Napoca, din cabană din apropierea municipiului, din magazine ale unor societăți comerciale și din sediile unor firme, diferite bunuri.

Asemenea, la datele de 6 noiembrie 1996 și 12 decembrie 1996 inculpații D.I. și C.R.R. au pătruns prin efracție în apartamentele părților vătămate I.M. și C.M. din Cluj Napoca, sustrăgând diferite bunuri în valoare de un milion lei și respectiv 5.450.000 lei, iar la data de 23 decembrie 1996 numai inculpatul D.I. a pătruns prin efracție în apartamentul părții vătămate F.V. din Cluj Napoca, sustrăgând două haine din piele, în valoare de 1.300.000 lei. Urmare depistării și reținerii inculpatului D.I., la data de 25 ianuarie 2001, organele de poliție au efectuat o percheziție, descoperind la domiciliul acestuia numeroase obiecte care proveneau din furturi, recunoscute de părțile vătămate. Tot cu acea ocazie au fost găsite la domiciliul inculpatului D.I.

instrumente și scule folosite la comiterea spargerilor, respectiv chei metalice, reglabile, truse de pile, pontoarce (dispozitiv lamelar metalic), polizor, mașină de găurit. Inculpații foloseau aceste instrumente pentru forțarea yalelor, procedând în unele cazuri și la forța fizică, rupând ușile cu umărul sau picioarele. În prealabil inculpații culegeau informații despre părțile vătămate, asigurându-se că nu se aflau în locuințe. În modalitatea descrisă, inculpatul D.I. a participat la săvârșirea, în perioada anului 1996 și 2000 – ianuarie 2001 a 114 furturi din locuințe, magazine și sedii firme private. Instanța a reținut că inculpatul D.I. a cauzat un prejudiciu total de peste 3 miliarde lei, iar inculpatul C.R.R.

a participat la săvârșirea a peste 16 acte materiale de furt în perioada anului 2000 și 2 acte materiale în lunile noiembrie - decembrie 1996, cauzând un prejudiciu total de până la 2 miliarde lei, evaluări făcute la datele comiterii anumitor fapte. Inculpații au recunoscut în cursul urmăririi penale faptele așa cum au fost reținute, menținând parțial declarațiile și în fața instanței. Împotriva acestei hotărâri, inculpații D.I., C.R.R. și O.M.P. au declarat apel, primul revenind asupra declarațiilor anterioare și precizând că nu mai recunoaște din cele 114 furturi decât comiterea a 29 și, de urmare, schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea agravantei prevăzute de art. 209 alin. (4) C. pen., iar ceilalți doi inculpați solicitând reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 42 din 12 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondate, apelurile. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpații D.I. și C.R.R., reiterând motivul din apel prin memoriile scrise și susținând oral, personal și prin apărători, reducerea pedepselor. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile, motivate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., nu sunt fondate.

La stabilirea situației de fapt, așa cum a fost reținută, instanțele au avut în vedere un vast și complex material probator, pornind de la plângerile părților vătămate, continuând cu procesele-verbale de constatare a locului faptelor, de fixare și ridicare de urme, planșa foto, rapoarte de constatare tehnico-științifică, procesele-verbale de reconstituire a principalelor momente ale săvârșirii furturilor, așa cum le-au arătat inculpații, declarațiile martorilor, procesele-verbale de percheziție la domiciliul inculpaților și de ridicare de bunuri, recunoscute și restituite părților vătămate și, nu în ultimul rând, declarațiile inculpaților date în cursul urmăririi penale și în cel al judecății, acestea din urmă până într-un anumit moment, respectiv când procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatului D.I.

prin reținerea și a agravantei prevăzute de art. 209 alin. (4) C. pen., din care acest inculpat și-a redus recunoașterea faptelor doar la 29 acte materiale.

Instanțele au verificat și apărarea formulată de inculpatul D.I., în sensul că în luna iulie 2000 nu putea comite furturi pe raza municipiului Cluj, deoarece se afla la mare, unde a fost identificat ca autor al unor astfel de fapte pe litoral, constatând că acesta, în adevăr, în intervalul 15-20 iulie 2000 a comis astfel de fapte în județul Constanța, însă în prezenta cauză nu i s-au reținut furturi săvârșite în municipiul Cluj în perioada 12-23 iulie 2000. Asemenea, au fost obținute datele complete ale cazierului judiciar al inculpatului D.I., reținând că la 31 decembrie 1999 acesta a fost pus în libertate, fiind rearestat la 26 ianuarie 2001. Se constată că încadrarea juridică dată infracțiunilor săvârșite de cei doi inculpați este legală, nefiind justificată critica privind reținerea, în sarcina inculpatului D.I., a agravantei prevăzută de art. 209 alin. (4) C. pen., respectiv producerea consecințelor deosebit de grave.

Nici motivul de casare privind greșita individualizare a pedepselor nu este întemeiat. La aplicarea acestora s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., de numărul mare, diferit de la unul la altul, de acte materiale de furt, de comportarea inculpaților în cursul procesului penal, concretizată proponderent prin recunoașterea faptelor și cooperarea cu organele judiciare, de cazierul judiciar al făptuitorilor, astfel încât, pedepsele sunt și justificate și necesare realizării funcțiilor de constrângere și reeducare și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Neconstatând nici existența vreunuia dintre cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, recursurile inculpaților urmează să fie respinse ca nefondate.

Din pedepsele aplicate se va deduce timpul arestării preventive, pentru inculpatul D.I. de la 30 octombrie 1995 la 15 octombrie 1996, de la 24 aprilie 1997 la 10 martie 1999, de la 12 martie 1999 la 31 decembrie 1999 și de la 26 ianuarie 2001 la 16 iunie 2004, iar pentru inculpatul C.R.R. de la 22 iulie 2000 la 16 iunie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.I. și C.R.R. împotriva deciziei penale nr. 42 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.R.R. durata arestării preventive de la 22 iulie 2000 la 16 iunie 2004. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.I. durata arestării preventive de la 30 octombrie 1995 la 15 octombrie 1996, de la 24 aprilie 1997 la 10 martie 1999, de la 12 martie 1999 la 31 decembrie 1999 și de la 26 ianuarie 2001 la 16 iunie 2004. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2004.