ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3304/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 739 din 11

decembrie 2003, în rejudecare, Tribunalul Cluj i-a condamnat, printre alții, pe

inculpații:

- D.I.,

- în baza art. 208 – art. 209 alin.

(1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit.

a) C. pen., art. 13 C. pen., la 4 ani închisoare;

- în baza art. 208 – art. 209 alin.

(1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen., la 14 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 5 ani.

S-a constatat că infracțiunile

pentru care a fost condamnat prin prezenta sunt concurente cu aceea pentru care

a fost condamnat prin sentința penală nr. 886 din 11 mai 2000 și cu acelea

pentru care s-a făcut contopirea prin acea sentință.

A fost descontopită rezultanta de 5

ani și 2 luni în pedepsele componente, înlăturând sporul aplicat prin sentința

penală nr. 1764/1999 a Judecătoriei Gherla (componentă a contopirii prin

sentința penală nr. 886/2000).

În baza art. 36 alin. (1), art. 34

lit. b) și art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele repuse în

individualitatea lor cu pedepsele din prezenta hotărâre și adăugând un spor de

2 luni și 6 zile, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 14 ani, 2 luni

și 6 zile închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

A fost menținută arestarea

preventivă și dedusă prevenția de la 30 octombrie 1995 la 15 octombrie 1996, de

la 24 aprilie 1997 la 10 martie 1999 (executată în Ungaria), de la 12 martie

1999 la 31 decembrie 1999 și de la 26 ianuarie 2001 la zi.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art.

71 C. pen.

- C.R.R.,

- în baza art. 208 – art. 209 lit.

a) și i C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C.

pen., art. 13 C. pen., la 10 ani închisoare;

- în baza art. 208 – art. 209 lit.

a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C.

pen., la 4 ani închisoare.

S-a constatat că infracțiunile din

prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin

sentința penală nr. 173 din 13 aprilie 2001 a Judecătoriei Constanța.

A fost descontopită pedeapsa

rezultantă de 5 ani din această sentință în pedepsele componente, pe care le-a

contopit, conform art. 36 alin. (1) C. pen., în pedepsele din cauza de față,

inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

A fost menținută arestarea

preventivă a inculpatului și s-a dispus deducerea prevenției de la 22 iulie

2000, la zi.

S-a făcut aplicația art. 64 și art.

71 C. pen.

În cauză au mai fost condamnați și

inculpații O.M.P. și I.A.Ș. la câte 7 ani și respectiv 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat.

Toți inculpații au fost obligați la

plata despăgubirilor către partea civilă, în raport cu actele materiale la

săvârșirea cărora au participat, precum și la cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că în

cursul anului 2000 și până la data de 11 ianuarie 2001, inculpatul D.I., singur

sau împreună, alternativ, cu inculpații C.R.R., I.A.Ș. și O.M.P., a sustras din

locuințele părților vătămate din municipiul Cluj Napoca, din cabană din

apropierea municipiului, din magazine ale unor societăți comerciale și din

sediile unor firme, diferite bunuri.

Asemenea, la datele de 6 noiembrie

1996 și 12 decembrie 1996 inculpații D.I. și C.R.R. au pătruns prin efracție în

apartamentele părților vătămate I.M. și C.M. din Cluj Napoca, sustrăgând

diferite bunuri în valoare de un milion lei și respectiv 5.450.000 lei, iar la

data de 23 decembrie 1996 numai inculpatul D.I. a pătruns prin efracție în

apartamentul părții vătămate F.V. din Cluj Napoca, sustrăgând două haine din

piele, în valoare de 1.300.000 lei.

Urmare depistării și reținerii

inculpatului D.I., la data de 25 ianuarie 2001, organele de poliție au efectuat

o percheziție, descoperind la domiciliul acestuia numeroase obiecte care

proveneau din furturi, recunoscute de părțile vătămate.

Tot cu acea ocazie au fost găsite la

domiciliul inculpatului D.I. instrumente și scule folosite la comiterea

spargerilor, respectiv chei metalice, reglabile, truse de pile, pontoarce

(dispozitiv lamelar metalic), polizor, mașină de găurit.

Inculpații foloseau aceste

instrumente pentru forțarea yalelor, procedând în unele cazuri și la forța

fizică, rupând ușile cu umărul sau picioarele.

În prealabil inculpații culegeau

informații despre părțile vătămate, asigurându-se că nu se aflau în locuințe.

În modalitatea descrisă, inculpatul

D.I. a participat la săvârșirea, în perioada anului 1996 și 2000 – ianuarie

2001 a 114 furturi din locuințe, magazine și sedii firme private.

Instanța a reținut că inculpatul

D.I. a cauzat un prejudiciu total de peste 3 miliarde lei, iar inculpatul

C.R.R. a participat la săvârșirea a peste 16 acte materiale de furt în perioada

anului 2000 și 2 acte materiale în lunile noiembrie - decembrie 1996, cauzând

un prejudiciu total de până la 2 miliarde lei, evaluări făcute la datele

comiterii anumitor fapte.

Inculpații au recunoscut în cursul

urmăririi penale faptele așa cum au fost reținute, menținând parțial

declarațiile și în fața instanței.

Împotriva acestei hotărâri,

inculpații D.I., C.R.R. și O.M.P. au declarat apel, primul revenind asupra

declarațiilor anterioare și precizând că nu mai recunoaște din cele 114 furturi

decât comiterea a 29 și, de urmare, schimbarea încadrării juridice prin

înlăturarea agravantei prevăzute de art. 209 alin. (4) C. pen., iar ceilalți

doi inculpați solicitând reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 42 din 12

februarie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondate, apelurile.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpații D.I. și C.R.R., reiterând motivul din

apel prin memoriile scrise și susținând oral, personal și prin apărători,

reducerea pedepselor.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile, motivate pe

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C.

proc. pen., nu sunt fondate.

La stabilirea situației de fapt, așa

cum a fost reținută, instanțele au avut în vedere un vast și complex material

probator, pornind de la plângerile părților vătămate, continuând cu

procesele-verbale de constatare a locului faptelor, de fixare și ridicare de

urme, planșa foto, rapoarte de constatare tehnico-științifică,

procesele-verbale de reconstituire a principalelor momente ale săvârșirii

furturilor, așa cum le-au arătat inculpații, declarațiile martorilor,

procesele-verbale de percheziție la domiciliul inculpaților și de ridicare de

bunuri, recunoscute și restituite părților vătămate și, nu în ultimul rând,

declarațiile inculpaților date în cursul urmăririi penale și în cel al

judecății, acestea din urmă până într-un anumit moment, respectiv când

procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatului

D.I. prin reținerea și a agravantei prevăzute de art. 209 alin. (4) C. pen.,

din care acest inculpat și-a redus recunoașterea faptelor doar la 29 acte

materiale.

Instanțele au verificat și apărarea

formulată de inculpatul D.I., în sensul că în luna iulie 2000 nu putea comite

furturi pe raza municipiului Cluj, deoarece se afla la mare, unde a fost

identificat ca autor al unor astfel de fapte pe litoral, constatând că acesta,

în adevăr, în intervalul 15-20 iulie 2000 a comis astfel de fapte în județul

Constanța, însă în prezenta cauză nu i s-au reținut furturi săvârșite în

municipiul Cluj în perioada 12-23 iulie 2000.

Asemenea, au fost obținute datele

complete ale cazierului judiciar al inculpatului D.I., reținând că la 31

decembrie 1999 acesta a fost pus în libertate, fiind rearestat la 26 ianuarie

2001.

Se constată că încadrarea juridică

dată infracțiunilor săvârșite de cei doi inculpați este legală, nefiind

justificată critica privind reținerea, în sarcina inculpatului D.I., a agravantei

prevăzută de art. 209 alin. (4) C. pen., respectiv producerea consecințelor

deosebit de grave.

Nici motivul de casare privind

greșita individualizare a pedepselor nu este întemeiat.

La aplicarea acestora s-a ținut

seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., de numărul mare, diferit de

la unul la altul, de acte materiale de furt, de comportarea inculpaților în

cursul procesului penal, concretizată proponderent prin recunoașterea faptelor

și cooperarea cu organele judiciare, de cazierul judiciar al făptuitorilor,

astfel încât, pedepsele sunt și justificate și necesare realizării funcțiilor

de constrângere și reeducare și scopului prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni.

Neconstatând nici existența vreunuia

dintre cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, recursurile

inculpaților urmează să fie respinse ca nefondate.

Din pedepsele aplicate se va deduce

timpul arestării preventive, pentru inculpatul D.I. de la 30 octombrie 1995 la

15 octombrie 1996, de la 24 aprilie 1997 la 10 martie 1999, de la 12 martie

1999 la 31 decembrie 1999 și de la 26 ianuarie 2001 la 16 iunie 2004, iar

pentru inculpatul C.R.R. de la 22 iulie 2000 la 16 iunie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații D.I. și C.R.R. împotriva deciziei penale nr. 42 din 12

februarie 2004 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului C.R.R. durata arestării preventive de la 22 iulie 2000 la 16 iunie

2004.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

D.I. durata arestării preventive de la 30 octombrie 1995 la 15 octombrie 1996,

de la 24 aprilie 1997 la 10 martie 1999, de la 12 martie 1999 la 31 decembrie

1999 și de la 26 ianuarie 2001 la 16 iunie 2004.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.600.000 lei, din care

onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000

lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 iunie 2004.