ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta CN C. SA , sucursala regională

Galați, a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA pentru ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 211 410,41 RON

reprezentând contravaloarea folosință pod provizoriu tip G60 pentru perioada

noiembrie 2003 - martie 2006, precum și la plata sumei de 14 302,54 RON cu

titlu de dobândă comercială.

Prin Sentința

comercială nr. 482/Fca din 4 octombrie 2007, Tribunalul Brăila, secția

comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanta CN C. SA , sucursala regională Galați, în contradictoriu cu

pârâta SC H. SA, cu consecința obligării pârâtei să plătească reclamantei suma

de 11.906,25 RON reprezentând contravaloarea folosință pod tip G60 și 1.396,60 RON

reprezentând dobândă.

În temeiul art. 274

C. proc. civ. pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 886,43 RONi

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut pe baza materialului probator

administrat în cauză, a concluziilor raportului de expertiză și a recunoașterii

pârâtei că aceasta datorează reclamantei suma de 11.906,25 RON pentru folosirea

podului G60, pentru perioada decembrie 2003 - martie 2007, la care se adaugă și

dobânda legală aferentă în cuantum de 1.396,60 RON.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței menționate mai sus a fost respins ca nefondat

prin Decizia nr. 62/A din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială.

În motivarea acestei

soluții, Curtea de Apel Galați a reținut că chiar dacă Contractul nr. 9/1999

perfectat de părțile în litigiu și-a încetat efectele, tranzacția din data de

13 august 2004 are tot valoarea unui contract de sine - stătător, chiar dacă se

face trimitere la nivelul chiriei din contractul anterior și că dacă părțile ar

fi dorit să stabilească un tarif mai mare al folosinței temporare, ar fi

stipulat expres în tranzacție că prețul se supune tarifelor actuale (cel puțin

la data încheierii tranzacției) conform Dispoziției SN C. în vigoare la data

exprimării acordului de voință.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva deciziei menționate mai sus a fost admis prin Decizia nr. 790

din 10 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu consecința

casării și a trimiteri cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a reținut că prin art. 5 din Contractul nr. 9/1999 părțile

au stipulat că taxele de închiriere a grinzilor metalice se stabilesc în

conformitate cu Dispoziția nr. 78/1997 a Președintelui SN C. cu obligația

beneficiarului de a suporta orice modificare de tarif și că, prin urmare,

pârâta s-a obligat să suporte orice modificare de tarif. Înalta Curte a mai

reținut că din Foile Oficiale C. nr. 15/2003, 11/2004, 12/2005 rezultă că au

intervenit modificări la tariful stabilit prin Dispoziția nr. 78/1997 a

Președintelui SN C. și că pentru stabilirea cuantumului sumei datorate potrivit

interpretării date de instanța de recurs este necesară administrarea unei

expertize contabile care să stabilească contravaloarea lipsei de folosință a

podului provizoriu tip G60 pentru perioada decembrie 2003 - martie 2007 în

raport de modificările de tarif stabilite prin Foile Oficiale C. mai sus

menționate, precum și dobânda comercială.

În rejudecare, Curtea

de Apel Galați, conform îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și

Justiție a dispus efectuarea unei expertize contabile.

Prin Decizia nr. 22/A

din 11 martie 2010, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 482

din 4 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila, pe care a schimbat-o în

tot în sensul că a admis acțiunea reclamantei și în consecință a obligat-o pe

pârâtă să-i plătească acesteia suma de 652.930 RON reprezentând contravaloare

pod G60 și 70.071 RON cu titlu de dobândă.

A obligat-o pe pârâtă

să-i plătească reclamantei suma de 11.709 RON reprezentând cheltuieli de

judecată (fond, apel, recurs).

Verificând sentința

apelată prin prima motivelor de apel și prin prisma Deciziei nr. 790 din 10

martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de apel a constatat

că prima instanță a făcut o apreciere incompletă a probelor administrate în

cauză.

A reținut că,

raportat la considerentele Deciziei nr. 790/2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și la textul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., susținerile intimatei

apelante, în sensul că singurul contract valabil între părți este Tranzacția și

nu Contractul nr. 9/1999, nu pot fi primite.

A reținut și că nu

este întemeiată nici susținerea că majorarea pretențiilor în apel contravine

prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de apel a

constatat că, în speță, cererea apelantei prin care a solicitat contravaloarea

lipsei de folosință a podului pentru perioada aprilie 2007 – aprilie 2009 și

dobânda comercială BNR aferentă acestei perioade nu are caracterul unei cereri

noi, cum a susținut intimata, ci se încadrează în prevederile art. 294 alin. (2)

C. proc. civ.

A apreciat că nici

apărarea intimatei că nu datorează TVA nu poate fi primită, deoarece contravine

textului art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, conform căruia taxa pe valoare

adăugată este plătită de persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri

sau prestări de servicii. Curtea de apel a reținut că părțile litigante nu sunt

excluse de la plata taxei pe valoare adăugată, în condițiile prevăzute de art. 150

alin. (7) din Codul fiscal. De altfel, prin Sentința civilă nr. 468 din 18 mai

2004 a Tribunalului Brăila, intimata pârâtă a fost obligată și plata taxei pe

valoare adăugată. În cauza respectivă singurele apărări ale intimatei pârâte au

fost în sensul că nu datorează sumele pretinse de apelanta reclamantă, astfel

cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 154/A din 5 octombrie 2004 a

Curții de Apel Galați.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs pârâta SC H. SA Brăila, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței

pronunțate de tribunal, ca temeinică și legală, iar în subsidiar, admiterea în

parte a recursului, cu privire la capătul de cerere referitor la creanța

majorată direct în apel de intimată și modificarea deciziei curții de apel, în

sensul de a obliga-o pe pârâtă doar la plata sumei de 321.902,64 RON, diferența

perioadei decembrie 2003 – martie 2007, compusă din 270.236,58 RON – cu titlu

de lipsă de folosință pod tip G60; 51.396,76 RON – reprezentând TVA aferent

sumei de 270.236,58 RON și 37.780,44 RON - cu titlu de dobândă și taxe de

timbru aferente.

Ca un prim motiv de

recurs, pârâta susține că decizia atacată încalcă dispozițiile art. 292 și art.

294 C. proc. civ., apreciind eronat că cererea apelantei formulate în apel prin

care a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a podului pentru perioada

aprilie 2007 – aprilie 2009 și dobânda aferentă acestei perioade nu are

caracterul unei cereri noi, ci se încadrează în prevederile art. 294 alin. (2)

C. proc. civ.

În cel de-al doilea

motiv de recurs, pârâta reiterează apărări de fond, arătând în esență că nu

s-ar fi putut cuveni intimatei un preț majorat, în situația în care contractul

dintre părți nu putea fi modificat în mod unilateral, astfel încât prețul

determinat era cel convenit în contract, respectiv cel stabilit prin Dispoziția

78/1997.

Mai arată că

pretențiile reclamantei la diferența de preț sunt în întregime nejustificate,

având în vedere că s-a încheiat o Tranzacție care reprezintă un contract

distinct, acesta fiind singurul contract valabil încheiat între părți și nu Contractul

nr. 9/1999, contract care nu mai este în vigoare, iar în ceea ce privește cea

de-a doua clauză din contract, prin care se menționa posibilitatea majorării

prețului, fără a se acorda posibilitatea negocierii acestuia și manifestării

acordului de voință cu privire la acceptarea respectivului cuantum, aceasta

este sancționată cu nulitatea, fiind încălcate prevederile art. 969 și 1411 C.

civ.; prin urmare, această clauză ar fi fost nulă, în situația în care

contractul ar fi fost nulă, în situația în care contractul ar fi fost în

vigoare.

În fine, prin

formularea celui de-al treilea motiv de recurs, pârâta consideră că instanța de

apel a aplicat greșit legea în ceea ce privește plata TVA-ului aferent sumelor

solicitate de către intimată cu titlu de lipsă de folosință.

În temeiul art. 302

1

C. proc. civ., intimata reclamantă a invocat nulitatea recursului pârâtei,

susținând că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., fără ca motivele de recurs să fie dezvoltate în concret potrivit

temeiului de drept invocat.

Înalta Curte,

examinând excepția invocată a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că motivele

invocate permit încadrarea în textul legal pe care se întemeiază, fiind în

același timp apărări relevante în soluționarea recursului.

Recursul este fondat

și va fi admis potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Cel de-al doilea

motiv de recurs nu este întemeiat întrucât părțile, prin Tranzacția nr. 2932 din

10 august 2004, au înțeles să se raporteze doar la modalitatea de calcul

stabilită prin Contractul nr. 9/1999, care nu mai era în vigoare, în lipsa unui

etalon.

Aspectele legate de

majorarea prețului au fost de altfel pe deplin tranșate prin Decizia nr. 790

din 10 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a

reținut că pârâta s-a obligat să suporte orice modificare de tarif stabilit

prin Dispoziția nr. 78/1997, astfel de modificări au intervenit așa cum rezultă

din Foile Oficiale C. nr. 15/2003, 11/2004 și 12/2005, iar Înalta Curte a

apreciat că se impune doar administrarea probei cu expertiza contabilă care să

stabilească contravaloarea lipsei de folosință a podului pe perioada decembrie

2003 – martie 2007, precum și dobânda comercială.

Expertiza a fost

efectuată, părțile nu au formulat obiecțiuni și, totodată, s-a constatat că

între părți a mai existat un proces, finalizat prin Sentința nr. 468 din 18 mai

2004, urmare căruia pârâta a fost obligată, printre altele și la plata contravalorii

folosinței în baza aceluiași mod de calcul ca în speța de față.

Nici cel de-al

treilea motiv de recurs, potrivit căruia pârâta susține că nu datorează TVA nu

este fondat, instanța de apel reținând corect că o astfel de apărare nu poate

fi primită, fiind în dezacord cu dispozițiile art. 150 alin. (1) C. fisc.

Sunt însă întemeiate

susținerile recurentei pârâte conținute în primul motiv de recurs, ceea ce va

atrage admiterea recursului pârâtei sub acest aspect de vreme ce, într-adevăr,

în mod eronat curtea de apel a apreciat că formularea cererii privind

contravaloarea lipsei de folosință a podului pentru perioada aprilie 2007 –

aprilie 2009, plus dobânda aferentă nu echivalează cu o nouă cerere în apel.

Se constată astfel că

ne aflăm în prezența unei cereri distincte față de cele formulate în primă

instanță, care vizează raporturi juridice aferente unei alte perioade de fapt

și care nu a fost pusă în discuția părților cu ocazia judecării cauzei în primă

instanță.

În această

împrejurare, se reține că prin pronunțarea deciziei atacate, instanța de apel a

ignorat dispozițiile art. 292 și art. 294 alin. (1) C. proc. civ. și, drept

urmare, va fi modificată în parte decizia acestei instanțe prin excluderea de

la obligare la plată a pârâtei pentru pretențiile ce au făcut obiectul noii

cereri formulate în apel și menținerii obligării acesteia la plată conform

raportului de expertiză efectuat în apel, respectiv a contravalorii lipsei de

folosință a podului G60 în sumă de 321.922 RON și a dobânzii comerciale aferente,

- perioada vizată și care a făcut obiectul judecății și instanței de fond,

fiind noiembrie 2003 – martie 2007, pentru perioada mai 2007 – aprilie 2009, în

accepțiunea instanței de recurs, apreciindu-se că nu există temei legal pentru

a fi acordate.

În consecință, se va

admite recursul pârâtei și se va modifica în parte decizia atacată, în sensul

că va fi obligată pârâta la plata sumei de 321.922 RON reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a podului G60 și la plata sumei de 41.874 RON

cu titlu de dobândă.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată intimata reclamantă CN C.

SA  București, sucursala regională Galați, la plata sumei de 23.670 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC H. SA Brăila.

Vor fi menținute în

rest dispozițiile deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de pârâta SC H. SA Brăila împotriva Deciziei nr. 22/A din 11 martie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați. secția comercială, maritimă și

fluvială.

Modifică în parte

decizia atacată, în sensul că obligă pârâta SC H. SA Brăila la plata sumei de

321.922 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a podului G60 și la

plata sumei de 41.874 RON cu titlu de dobândă.

Obligă intimata CN C.

SA București, sucursala regională Galați, la plata sumei de 23.670 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată către recurenta SC H. SA Brăila.

Menține în rest

dispozițiile deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2011.