ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5187/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul S.A. a chemat în judecată Ministerul

Justiției, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate

refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei

române, și să fie obligat același pârât să procedeze la analizarea cererii sale

de îndată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române în anul

2004, că ulterior a mai formulat și alte cereri și, că până în prezent, cererea

sa nu a fost soluționată, încălcându-i-se demnitatea umană și fiind privat de drepturile

legale și constituționale ce i se cuveneau, motiv pentru care a solicitat și daune

morale de 1.000 RON.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

1672 din 15 aprilie 2009, a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând pârâtul

să analizeze și să soluționeze cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei

române în termen de o lună.

Totodată, a obligat pârâtul

să plătească reclamantului daune morale de 1.000 RON.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că față de împrejurarea că reclamantul și-a completat

dosarul în 2008 și față de necesitatea obținerii a numeroase avize de la mai multe

autorități (S.R.I.; S.I.E.; M.I.R.A.; M.A.E.) cererea reclamantului nu poate fi

soluționată de îndată, ci într-un termen rezonabil de o lună, însă, pârâtul fără

nici o justificare nu a soluționat cererea reclamantului în acest termen, prejudiciindu-l.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești.

Recurentul a susținut

că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că a refuzat să amâne judecarea cauzei

la cererea motivată a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, aducându-i

atingere dreptului de apărare și dreptului la un proces echitabil.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, recurenta susține că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii, întrucât în ședința din 15 decembrie 2008 Comisia

pentru Cetățenie a analizat și avizat pozitiv cererea reclamantului, astfel că,

nu se poate reține refuzul recurentului-pârât de a soluționa cererea reclamantului.

Mai mult, se susține de

către recurent că, prin Ordinul Ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești

privind redobândirea cetățeniei române de către unele persoane „se aprobă cererile

de redobândire a cetățeniei române persoanelor care au avut această cetățenie și

au solicitat redobândirea ei, cu menținerea domiciliului în străinătate, intimatul-reclamant

figurând la numărul de ordine.

Recursul este fondat și

urmează să fie admis pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv

de recurs potrivit căruia instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se reține că

în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de amânare a judecății,

formulată de recurentul-pârât.

Astfel, având în vedere

dispozițiile art. 156 C. proc. civ., instanța poate acorda un singur termen pentru

lipsă de apărare temeinic motivată.

Cum recurentul nu a făcut

dovada imposibilității de prezentare și cum de la data emiterii citației (20 martie)

și până la termenul de judecată (15 aprilie) acesta a avut suficient timp pentru

a-și pregăti apărarea, în mod corect instanța a respins cererea acestuia, pășind

la soluționarea cauzei pe fond.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de recurs, trebuie să avem în vedere faptul că Legea cetățeniei române

nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau

redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile

române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea

termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană

pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată

de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie

să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie”.

În același sens sunt,

de asemenea, și prevederile art. 7 din

recomandarea Comitetului

de Miniștri

al Consiliului Europei, cu

privire la buna administrare

, adoptată de Comitetul de Miniștri

la 20 iunie 2007, art.

intitulat

„Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „

Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc

atribuțiile într-un termen rezonabil

”.

Cu privire la noțiunea

de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat

într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod

global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil,

stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului

proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei

durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat

că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci

când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În speță, verificând cererea

adresată de reclamant se constată că de la formularea acesteia în anul 2007 și respectiv

completarea dosarului făcută în anul 2008 și până la data formulării acțiunii la

instanța de fond – 9 februarie 2009, s-a scurs o perioadă de timp relativ scurtă,

dacă luăm în considerare volumul mare de lucru al pârâtului.

La stabilirea caracterului

rezonabil al termenului în care să se soluționeze cererea reclamantului trebuie

avut în vedere și faptul că există un număr foarte mare de asemenea cereri care

generează o serie de probleme, mai ales că modul de organizare și funcționare al

Secției Consulare a Ambasadei României în Republica Moldova este influențat și de

atitudinea autorităților moldovene.

În aceste condiții, plecând

de la perioada relativ scurtă ce a trecut între momentul completări dosarului și

data formulării acțiunii în instanță, se poate considera că nu a fost depășit „termenul

rezonabil” pentru soluționarea cererii.

De aceea, în baza

art. 312 alin. (2) C. proc. civ., raportare la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

modificată va fi admis recursul declarat, va fi modificată sentința atacată în sensul

respingerii acțiunii reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile

nr. 1672 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.A.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2009.