ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5676/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.G. a chemat în judecată Parlamentul României și Guvernul României, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la despăgubirea sa cu suma de 38.000.000 RON, deoarece a fost prejudiciat de privatizarea prin vânzări frauduloase a obiectivelor economice naționale în perioada 1990-2008. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că trebuie să fie despăgubit, întrucât în conformitate cu art. 7 din Constituția Republicii Socialiste România din anul 1965, bunurile care constituiau la vremea respectivă proprietatea publică erau bunuri aparținând „întregului popor”.

Așa fiind, se consideră acționar la societățile înființate în perioada regimului comunist într-un raport de 1/18.212.980. Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 21 din 03 februarie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamant, având ca obiect despăgubire, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ emis de autoritățile pârâte, ci doar despăgubirea sa pentru acte cu caracter politic și economic ce au avut loc în ultimii 19 ani în România și care au avut drept consecință transformarea economiei românești într-o economie de piață. S-a mai reținut că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul B.G. Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit instanța i-a respins acțiunea ca inadmisibilă și nu a analizat fondul dreptului pretins, deoarece în cauză se atacă un act administrativ emis de Guvernul României și la care chiar instanța face referire, dar îl interpretează greșit. Recurentul a mai susținut și faptul că, soluția instanței, înscrisă în sistemul informatic ECRIS, este diferită de aceea care i s-a comunicat, fapt ce îl lezează sub aspectul promovării căii de atac a recursului. Verificând cauza în funcție de recursul formulat, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Referitor la critica privind neconcordanța soluției instanței de fond din sistemul informațional ECRIS cu aceea comunicată reclamantului, aceasta este nefondată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., momentul de la care curge termenul de recurs este cel al comunicării hotărârii, astfel că publicarea în sistemul informațional ECRIS nu i-a adus atingere dreptului reclamantului de a promova calea de atac a recursului, așa cum acesta susține.

Referitor la cea de a doua critică, respectiv la faptul că instanța de fond ar fi pronunțat o hotărâre nelegală, urmează să se constate că și aceasta este nefondată pentru considerentele următoare: Potrivit art. 1 1 din Legea nr. 554/2004, „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente (…)”. Prin act administrativ, potrivit art. 2 din Legea contenciosului administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

În cauză, în mod corect instanța de fond a reținut că nu suntem în prezența unui act administrativ, emis de o autoritate publică și care să-i fi produs prejudicii recurentului-reclamant. Susținerea recurentului potrivit cu care actul administrativ invocat (respectiv adresa Guvernului României) nu ar fi exclus de la controlul administrativ prevăzut de art. 5 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi primită, atâta timp cât recurentul nu precizează în concret actul administrativ atacat, ci face o referire cu caracter general la acte de vânzare frauduloasă și administrare defectuoasă a obiectivelor economice ale țării. Așa cum corect a reținut instanța de fond, reclamantul nu a îndeplinit nici procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, în sensul de a se fi adresat cu vreo petiție Parlamentului sau Guvernului României, iar acestea să nu-i fi răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1), sau răspunsul să-l fi nemulțumit.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.G. împotriva sentinței civile nr. 21 din 03 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.