ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2866/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 3 august 2011, pronunțată în Dosarul nr. 47377/3/2010 al Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. menținerea stării de arest a inculpaților K.H. și B.O. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpaților s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestora. Împotriva încheierii sus-arătate au declarat recurs inculpații, solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, punerea în libertate, pentru a putea fi judecați în Turcia, pe teritoriul căreia susțin că au săvârșit faptele reținute în sarcina lor.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, dar și întreaga cauză, conform dispozițiilor cuprinse în art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de procedură prevăzute de legea națională, care la rândul lor trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1. În cauza supusă analizei, Înalta Curte, constată respectarea, deopotrivă, atât a dispozițiilor cuprinse în legea internă, cât și a existențelor ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept (art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen.) care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte apreciază că, în lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri, acești traficanți cum sunt inculpații, reprezintă veriga cea mai periculoasă, activitatea lor asigurând distribuirea drogurilor către micii traficanți din România. În contextul întăririi atitudinii de combatere a traficului de droguri de către oficialități, manifestarea de clemență din partea instanțelor judecătorești față de cei prinși și deduși judecății, ar echivala cu un act de injustiție socială.

Aceste infracțiuni care au dobândit caracter de fenomen în ultima perioadă de timp, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, astfel că o eventuală lăsare în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției. Pericolul pentru ordinea publică al acestui gen de infracțiuni este dat de creșterea alarmantă a numărului de consumatori de droguri, care devin treptat și vânzători de astfel de substanțe, datorită nevoii de a-și procura banii necesari cumpărării dozelor zilnice de consum - așa-zisa dependență de moarte albă.

Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații K.H. și B.O. împotriva Încheierii penale din 03 august 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 47377/3/2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul pentru interpretul de limbă turcă se va plăti din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2011.