ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2866/2011

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 august 2011, pronunțată

în Dosarul nr. 47377/3/2010 al Curții de Apel București, secția I penală, s-a

dispus, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin.

(1) și (3) C. proc. pen. menținerea stării de arest a inculpaților K.H. și B.O.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut că, verificând legalitatea arestării

preventive a inculpaților s-a constatat că temeiurile care au stat la baza

luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

acestora.

Împotriva încheierii

sus-arătate au declarat recurs inculpații, solicitând, prin apărătorul desemnat

din oficiu, punerea în libertate, pentru a putea fi judecați în Turcia, pe

teritoriul căreia susțin că au săvârșit faptele reținute în sarcina lor.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs, dar și întreaga cauză, conform dispozițiilor cuprinse în

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt

nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și

nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă,

există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute, în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c).

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane să se

facă în conformitate cu normele de procedură prevăzute de legea națională, care

la rândul lor trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să

asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se

poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de

art. 5 parag. 1.

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte, constată respectarea, deopotrivă, atât a dispozițiilor

cuprinse în legea internă, cât și a existențelor ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit art.

160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea

verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de

fapt și de drept (art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.) care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare

privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte

apreciază că, în lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri,

acești traficanți cum sunt inculpații, reprezintă veriga cea mai periculoasă,

activitatea lor asigurând distribuirea drogurilor către micii traficanți din

România.

În contextul

întăririi atitudinii de combatere a traficului de droguri de către

oficialități, manifestarea de clemență din partea instanțelor judecătorești

față de cei prinși și deduși judecății, ar echivala cu un act de injustiție

socială.

Aceste infracțiuni

care au dobândit caracter de fenomen în ultima perioadă de timp, aduc atingere

uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv

sănătatea publică, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale

criminalității organizate, astfel că o eventuală lăsare în libertate a

inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui

sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pericolul pentru

ordinea publică al acestui gen de infracțiuni este dat de creșterea alarmantă a

numărului de consumatori de droguri, care devin treptat și vânzători de astfel

de substanțe, datorită nevoii de a-și procura banii necesari cumpărării dozelor

zilnice de consum - așa-zisa dependență de moarte albă.

Pe de altă parte,

asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul

infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

Faptul că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de

nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile

legii.

Toate aceste aspecte

justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării

preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpați.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenții inculpați la plata sumelor de câte

200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte

100 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații K.H. și B.O. împotriva Încheierii

penale din 03 august 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 47377/3/2010.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul pentru

interpretul de limbă turcă se va plăti din fondurile Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 august 2011.