ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 500/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 aprilie 2007, reclamanta Autoritatea Rutieră Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Ribița, județul Hunedoara, și SC D.C. SRL Simeria, constatarea nulității licențelor de traseu pentru transport de persoane prin servicii regulate speciale, eliberate pentru traseele Dumbrava de Jos – Brad – Gurabarza, respectiv Brad – Crișan și a caietelor de sarcini aferente, emise de Agenția Autorității Rutiere Române – Hunedoara. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că licențele de transport menționate au fost solicitate de către operatorul de transport SC D.C.

SRL Simeria și au fost eliberate cu încălcarea prevederilor Ordinului M.T.C.T. nr. 1987/2005, în sensul că beneficiarul nu putea fi Primăria comunei Ribița, ci numai un agent economic, o unitate de învățământ sau o unitate militară. În drept au fost invocate prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, ale O.U.G. nr. 109/2005 și ale Ordinului M.T.C.T. nr. 1987/2005. Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35 din 15 iunie 2007, a respins acțiunea ca rămasă fără obiect. Instanța de fond a reținut că soluția se impune, având în vedere rezilierea, de comun acord, de către pârâte, a contractului de transport din 12 septembrie 2006, începând cu data de 01 martie 2007, contract ce a stat la baza eliberării celor două licențe în discuție, care și-au încetat astfel valabilitatea.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Autoritatea Rutieră Română, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta susține, în esență, că licențele au fost valabile până la data de 15 septembrie 2007, astfel că, la data pronunțării sentinței, acțiunea avea obiect. În plus, mai arată recurenta, chiar dacă a fost reziliat contractul din 12 septembrie 2006, intimata-pârâtă SC D.C. SRL avea obligația de a depune licențele pentru a dovedi că nu mai efectuează traseele Dumbrava de Jos – Brad – Gurabarza și Brad – Crișan. Într-o critică distinctă, recurenta solicită obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, invocând generic dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. Pe fondul cauzei, recurenta invocă ignorarea dispozițiilor art. 81 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005, în sensul că beneficiarul nu putea fi Primăria comunei Ribița, ori, generic, cetățenii acestei comune, ci numai un agent economic, unitate de învățământ sau unitate militară. De asemenea, la data eliberării celor două licențe de traseu, în opinia recurentei Autoritatea Rutieră Română Hunedoara ar fi încălcat și dispozițiile art. 85 lit. c) din Normele privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora aprobate prin Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005. În recurs, intimații-pârâți nu au formulat întâmpinări și nu s-au administrat înscrisuri noi potrivit art. 305 C. proc.

civ. Examinând sentința, prin prisma criticilor reținute precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Obiectul cererii de chemare în judecată vizează constatarea nulității licențelor de traseu pentru transport de persoane prin servicii regulate speciale, eliberate pentru traseele Dumbrava de Jos – Brad – Gurabarza, respectiv Brad – Crișan. Aceste două licențe au fost eliberate operatorului de transport SC D.C. SRL pe baza contractului de prestări servicii încheiat de acesta cu beneficiarul transportului, Primăria comunei Ribița. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta Autoritatea Rutieră Română a arătat că nu poate revoca cele două licențe întrucât contractul de prestări servicii încheiat cu Primăria comunei Ribița este în derulare și produce efecte juridice.

Instanța de fond a stabilit în mod corect, că la data de 01 martie 2007 a fost reziliat contractul încheiat între Primăria comunei Ribița și SC D.C. SRL. Părțile au convenit amiabil asupra acestei modalități de încetare a efectelor contractului de prestări servicii, întrucât scopul pentru care a fost încheiat: asigurarea transportului elevilor Școlii Generale Ribița și a personalului Primăriei (în funcție de orarul elevilor, respectiv programul de funcționare al Primăriei) nu mai era actual, Primăriei fiindu-i repartizat de către Guvern un microbuz, cu aceeași afectațiune.

Așa fiind, cum potrivit art. 84 alin. (3) din ordinul nr. 1987 din 18 noiembrie 2005 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și activităților conexe acestora, în vigoare la data eliberării licențelor, licența de traseu are aceeași perioadă de valabilitate ca și contractul încheiat cu beneficiarul transportului, rezultă că, într-adevăr, acțiunea soluționată de Curtea de apel era fără obiect. Faptul că licențele aveau inițial o perioadă mai lungă de valabilitate și că nu au fost „depuse” ori predate în materialitatea lor, nu poate conduce la concluzia că acestea sunt active, câtă vreme temeiul, fundamentul emiterii lor nu mai există, iar operatorul de transport nu mai poate efectua cursele respective.

Deși formal, recurenta combate modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, de fapt, recursul nu conține nicio critică adusă raționamentului judecătorului fondului care a considerat că acestea nu i se cuvin reclamantei întrucât la data înregistrării acțiunii contractul de prestări servicii își încetase deja efectele. În plus, art. 274 C. proc. civ. invocat de recurentă în susținerea acestei critici nu este aplicabil, acest text reglementând modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată părții care a câștigat procesul, acesta nefiind cazul recurentei. Celelalte motive de recurs exced limitelor învestirii Înaltei Curți întrucât vizează fondul litigiului, astfel încât nu pot fi examinate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinței civile nr. 35 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2008.