ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2394/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 208/D din 20 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. și s-a dispus condamnarea inculpatului H.A., zis „C." pentru săvârșirea infracțiunilor:

a) tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani;

b) lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa principală a amenzii penale în cuantum de 1.500 RON.

În temeiul art. 33 lit. a) și 34 lit. d) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, cea de 5 ani închisoare, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa principală a închisorii în cuantum de 5 ani și pedeapsa complimentară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală de executat reținerea din 18 august 2005 și arestul preventiv de la 19 august 2005 la 27 iulie 2006.

În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-au admis pretențiile civile ale părții civile Spitalul Județean de Urgență Bacău și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.430,34 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea victimei în perioada 15 august 2005 - 25 august 2005.

S-a luat act ca părțile vătămate I.V. și I.M. nu s-a constitui părți civile.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bacău a sumei de 100 RON, pentru asistența juridică din oficiu.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 14 august 2005, în jurul orei 14

00

, inculpatul H.A. împreună cu C.V.I., poreclit „C." și S.C.G., zis „N." s-au deplasat cu un taxi din municipiul Bacău la Hanul din comuna Răcăciuni.

În jurul orei 16

00

, inculpații H.A., C.V.I., S.C.G. au fost văzuți de martorul D.D. la o masă, în incinta hanului, în prezența lui L.I., zis „T." cu o sabie pe care o examinau. Această sabie aparținea numitului L.I. și a fost văzută de martorul D.G., care lucra ocazional la bar, timp de 3 - 4 săptămâni, pe un frigider din incinta barului. La aceeași masă se afla și P.A., colegul numitul D.D.

Inculpații H.A., C.V.I. și S.C.G. au rămas la discoteca organizată la han și în seara de 14 august 2005.

La discotecă, printre alți tineri, au venit partea vătămată I.V., zis D. și D.F.L.

În jurul orei 23

00

, între D.F.L. și C.V.I. s-a produs un incident, în cursul căruia a intervenit și inculpatul H.A. Acesta din urmă a lovit cu pumnul pe partea vătămată I.V., zis D., care nu a ripostat în nici un fel. Despre acest fapt, a fost anunțat, de niște copii, partea vătămată I.M., fratele părții vătămate I.V., care se afla la un bar din apropiere împreună cu N.A.E. Aceștia au venit la discotecă pentru a vedea ce s-a întâmplat cu partea vătămată I.V. Părțile vătămate I.M. și I.V. au intrat în baia hanului pentru ca acesta din urmă să se spele de sânge.

În baie se aflau inculpatul H.A., C.V.I. și S.C.G. Aceștia au început să lovească pe părțile vătămate I.M. și I.V.

Inculpatul H.A. a mers la bar și de pe frigider a luat sabia, a cărei lamă avea o lungime de 30 cm și a revenit la locul unde se petrecea incidentul. În momentul în care a ajuns lângă ușa de la intrare în baie, inculpatul a încercat să lovească cu sabia pe N.A.E., care intenționa să aplaneze conflictul. Acesta s-a ferit și l-a împins pe inculpat în holul WC-ului.

Inculpatul H.A. a lovit cu latul sabiei în spate pe partea vătămată I.V., iar ca urmare, lama sabiei s-a rupt și a căzut. Acesta din urmă a lovit pe inculpat cu pumnul care, la rândul său, a căzut. Inculpatul H.A. a luat lama sabiei de jos și a lovit pe partea vătămată I.V., aceasta fiind tăiată la mâna dreaptă. Inculpatul a continuat să lovească cu sabia și pe partea vătămată I.M., producându-i o plagă înjunghiată abdominală.

Acesta a continuat să exercite agresiuni și asupra părții vătămate I.V.

Deoarece sabia nu avea mâner, în momentul în care partea vătămată I.V. a încercat să-l deposedeze de lama sabiei pe inculpatul H.A., cei doi s-au tăiat. Partea vătămată I.M. a fost dusă în fața hanului de către P.C. Constatându-se că starea sănătății părții vătămate este gravă, aceasta a fost transportată și internată la Spitalul județean de urgență Bacău, secția chirurgie, cu diagnosticul de plagă înjunghiată abdominală penetrantă cu hemiperitoneu, fiind operată de urgență.

Sabia, folosită în acțiunea agresivă de către inculpatul H.A., aparținea numitului L.I. zis „T.", fratele patronului de la Hanul Răcăciuni.

Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută a rezultat din probele administrate în cauză atât la urmărirea penală cât și la cercetarea judecătorească, nominalizându-le și a apreciat că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. și, respectiv, lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, formulată de apărătorul inculpatului, cu motivarea că din probele administrate în cauză a rezultat fără echivoc intenția inculpatului de a ucide victima, iar faptul că rezultatul letal nu s-a produs, nu s-a datorat intervenției inculpatului, ci altor persoane care au dus victima în timp util la spital, unde i-a fost salvată viața.

Referitor la cererea de restituire a cauzei la procuror formulată de către inculpat prin apărătorul său, instanța a argumentat că aceasta nu poate fi primită, fiind de notorietate că dispozițiile art. 333 C. proc. pen. au fost abrogate, iar pe de altă parte, cu ocazia cercetării judecătorești au fost administrate toate probele considerate utile cauzei.

Nici apărarea inculpatului, în sensul de a se reține în favoarea sa dispozițiile art. 44 C. pen. privind legitima apărare, nu a fost primită de instanță, ca de altfel nici cererea de a se constata incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., argumentându-se în sensul că atitudinea impulsivă și agresivă a inculpatului nu a generat sine die condițiile impuse de lege, pentru existența legitimei apărări.

Dimpotrivă, circumstanțele reale în care a fost comisă fapta au demonstrat lipsa de responsabilitate, de maturitate și respect față de valorile sociale ocrotite de lege, nefiind îndeplinite condițiile care impun reținerea prevederilor legale invocate de apărarea inculpatului.

Împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul.

Parchetul a criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie în ce privește reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) și coborârea pedepselor aplicate sub minimul special, dar și pentru nelegalitate referitor la omisiunea instanței de a se pronunța conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, luată față de inculpat prin încheierea din 25 iulie 2006.

În apelul său, inculpatul H.A. a criticat hotărârea pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie și a susținut că sentința penală este nulă, deoarece însăși actul de sesizare a instanței este lovit de nulitate, atât urmărirea penală cât și judecata în fond a cauzei s-au desfășurat cu încălcarea flagrantă a unor drepturi și libertăți cetățenești fundamentale, dar și a unor drepturi procesuale garantate de Constituție și de convențiile internaționale la care România este parte, a dispozițiilor legii penale și procesual penale.

Inculpatul apelant a invocat punctual nelegalitățile comise, în opinia sa, pe parcursul urmăririi penale, încălcările dispozițiilor legale și consecințele acestora, precum și modul defectuos în care s-a efectuat cercetarea judecătorească, care a condus la pronunțarea unei soluții greșite de condamnare.

Concluzionând, inculpatul apelant a susținut că urmărirea penală efectuată în cauză este incompletă și se impune refacerea acesteia, astfel că a solicitat în principal, restituirea cauzei la parchet, iar în subsidiar, a solicitat achitarea sa, deoarece din probele administrate nu a rezultat că el este autorul infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 153 din 10 decembrie 2008 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul H.A. și a casat sentința penală atacată, numai cu privire la conținutul pedepsei complementare, al pedepsei accesorii și la neaplicarea dispozițiilor art. 109 C. proc. pen.

A înlăturat interzicerea exercițiului dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., ca pedeapsă complementară și, respectiv, ca pedeapsă accesorie, iar în baza art. 109 C. proc. pen. a dispus păstrarea până la soluționarea definitivă a cauzei a mijlocului material de probă și anume, lama de sabie folosită de inculpat la comiterea infracțiunii și care nu aparține acestuia, bun aflat la camera de corpuri delicte a Curții de Apel Bacău.

Prin aceeași decizie s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Instanța de apel, pentru a dispune astfel, a analizat minuțios actele și lucrările de la dosar, respectiv hotărârea pronunțată de prima instanță în raport de motivele de apel invocate de apelanți, dar și din oficiu în limitele prevăzute de lege, argumentându-și în redactarea amplă a deciziei soluția pronunțată și a răspuns punctual, în considerentele hotărârii, fiecărei critici formulate.

Nemulțumit de decizia instanței de apel a declarat recurs inculpatul H.A. care a criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

În motivele scrise de recurs, depuse la dosar, inculpatul recurent, prin apărător ales a reiterat susținerile din apel referitoare la desfășurarea expertizei medico-legale în condițiile în care a fost acceptată participarea din partea inculpatului a unui expert parte.

Susține recurentul inculpat, prin apărător, că instanța de fond a tratat superficial acest aspect, iar instanța de apel a omis să se pronunțe în motivare asupra acestei critici invocate și cu ocazia judecării apelului.

În esență, se arată că expertiza medico-legală nu a fost legal administrată, câtă vreme expertul parte nu a asistat la efectuarea expertizei, lipsa nefiindu-i imputabilă, astfel că se impune, în opinia recurentului, refacerea acesteia cu respectarea cerințelor legale.

Pe de altă parte, se mai invocă existența unor contradicții între actele medico-legale efectuate în cauză, fiind necesară, în opinia recurentului, trimiterea presupusului agent vulnerant – sabia – comisiei medico-legale pentru a se pronunța dacă ar fi putut produce leziunile descrise.

Inculpatul critică hotărârile pronunțate pentru analiza superficială a descrierii medicului legist cu privire la leziunile pe care el le-a suferit cu ocazia evenimentului care a avut loc și pentru respingerea fără o motivare pertinentă a expertizării sale.

În concluziile scrise depuse la dosar, dar și în cele orale, apărătorul ales al inculpatului recurent a reluat motivele de casare și apărările invocate pe parcursul cercetării judecătorești în fața instanțelor, făcând referire la declarațiile martorilor, la încălcarea unor drepturi ale inculpatului, respectiv dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție, dar și la administrarea nelegală a unor probe prin încălcarea gravă și flagrantă a dispozițiilor procesual penale.

Întemeindu-și recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., inculpatul recurent a solicitat casarea hotărârilor pronunțate de către ambele instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Examinând actele și lucrările din dosar, respectiv hotărârile atacate, Înalta Curte, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat.

Criticile invocate de recurent, prin apărătorii săi, în motivele de recurs și în concluziile scrise și orale reiau apărările și susținerile formulate de acesta pe parcursul cercetării judecătorești în fața instanțelor de judecată.

Cât privește criticile recurentului referitoare la încălcările procedurale grave – în opinia sa – din partea organelor de urmărire penală, respectiv, motivele de nelegalitate invocate care vizează nulitatea unor acte de urmărire penală, este de observat că aceste aspecte au fost invocate și în fața instanței de apel care, după examinarea lor în raport cu actele și lucrările din dosar, a apreciat în mod corect că nu pot fi primite, argumentând în fiecare caz în parte netemeinicia acestor critici.

Prin urmare, o reluare a acestor argumente nu se justifică, Înalta Curte însușindu-și sub acest aspect motivarea instanței de apel care face o analiză amplă atât din punct de vedere teoretic, dar și în referire la fiecare dintre criticile invocate de inculpat, respingându-le motivat.

Referitor la expertiza medico-legală traumatologică efectuată în cauză de Institutul de Medicină Legală Iași, care a fost și avizată de comisia de avizare, este de observat că din concluziile acestui act rezultă fără dubii că leziunile suferite de partea vătămată au fost urmarea unei acțiuni violente și că au fost provocate cu un corp înțepător-tăietor, nicidecum prin folosirea unui ciob de sticlă, această din urmă ipoteză fiind exclusă.

Expertiza medico-legală a fost efectuată în condițiile impuse de lege, respectiv de către experți oficiali în cadrul laboratoarelor și institutelor autorizate, iar participarea unor experți recomandați de părți s-a făcut cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 75/2000 și a Legii nr. 488/2002 care guvernează această activitate.

Potrivit actelor normative menționate, experții autorizați numiți de organele judiciare, la cererea părților participă la efectuarea expertizelor prin observații și prin obiecții la raportul de expertiză adresate organului judiciar.

Revenind la cauză, este de observat că expertul parte solicitat de inculpatul H.A. și admis de instanță să participe la efectuarea expertizei medico-legale și-a exprimat punctul de vedere și a formulat obiecțiunile pe care le-a apreciat necesare, comunicând instanței poziția sa, astfel cum rezultă din adresa înaintată Tribunalului Bacău.

Ca urmare, critica formulată de recurentul inculpat cu privire la desfășurarea expertizei medico-legale și neparticiparea expertului recomandat de acesta la efectuarea expertizei nu poate fi primită, cât timp au fost respectate dispozițiile legale care reglementează această activitate, iar expertul parte și-a exprimat punctul de vedere despre care instanța a luat cunoștință.

Împrejurarea că instanța nu a acordat eficiența dorită de către inculpat punctului de vedere exprimat de către expertul său, nu justifică susținerea acestuia că expertiza medico-legală efectuată de către experții oficiali s-ar fi făcut cu încălcarea dispozițiilor legale.

Pe de altă parte, existența unor contradicții între actele medico-legale efectuate în cauză, la care se referă inculpatul recurent, au fost lămurite cu ocazia cercetării judecătorești, iar expertiza medico-legală traumatologică care s-a întocmit a fost avizată de o comisie de avizare, stabilindu-se cu certitudine mecanismul producerii leziunilor.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că nici această critică formulată de recurent nu este întemeiată, ca de altfel nici cea referitoare la omisiunile instanțelor de a se pronunța asupra unor probe solicitate de inculpat.

Instanța de apel a răspuns cererii inculpatului de a se efectua noi expertize, respectiv, medico-legală, expertiză ADN și o expertiză asupra corpului delict, respingând cererea inculpatului cu motivarea că acestea nu sunt utile cauzei, avându-se în vedere că la dosar se aflau deja expertizele medico-legale dispuse de către prima instanță.

Ca urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt temeiuri care să justifice casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cât timp probele administrate în cauză sunt complete, iar pe baza lor instanțele au stabilit fără dubiu, situația de fapt și vinovăția inculpatului.

Așa fiind, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat și va fi respins ca atare conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.A. împotriva Deciziei penale nr. 153 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 475 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.