ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4284/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 111 din 23 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția l penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În temeiul disp. art. 149 rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a recunoscut Sentința penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curții Supreme de Justiție Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref: 1 TO 57/2008-522) privind pe condamnatul C.I. A dispus transferarea persoanei condamnate C.I. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare.

A dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă și perioada executată din data de 12 decembrie 2007 la zi. A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. În temeiul disp art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 1786/11/5/2009 din data de 25 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Cehia cu nr. 20/2009-MOT-T/11 din data de 08 august 2009 prin care se solicită transferarea persoanei condamnate C.l.

într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată de către statul solicitant împreună cu informațiile și documentele necesare, în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg 1989 (hotărârea de condamnare, definitivă, textele juridice relevante, informații referitoare la perioada privării de libertate și a executării pedepsei, informarea privind lipsa consimțământului la transfer al persoanei condamnate). Curtea a constatat că numitul C.l., cetățean român, a fost condamnat prin Sentința penală din data de 19 septembrie 2008 a Tribunalului Regional din Brno (nr. ref: 40 T 8/2008) definitivă prin decizia Curții Supreme de Justiție Olomouc, din data de 08 decembrie 2008 (nr. ref.

1 TO 57/2008-522), la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare și expulzare de pe teritoriul Cehiei pe o perioadă nedeterminată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de tâlhărie, prev. și ped de art. 234 alin. (1), (2) lit. b), art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (2) din C. pen. al Republicii Cehia. În fapt, s-a reținut că, la data de 11 decembrie 2007, în intervalul orar 23,05 - 23,15 în localitatea Doubravice nad Svitavou, jud. Blansko, pe str. Z., numitul C.l. împreună cu alte două persoane, G.M. și V.N., l-au trântit pe trotuar pe partea vătămată V.P. și în timp ce îl loveau în mod repetat cu pumnii peste față și picioarele în cap, și-au însușit mai multe bunuri ce se găseau asupra victimei printre care și suma de 4.500 CZK, un telefon mobil de culoare neagră, marca S. și o serie de acte aparținând victimei.

În urma actelor de violență exercitate asupra sa, partea vătămată V.P. a suferit leziuni traumatice multiple care au determinat în mod semnificativ limitarea modului de viață pe o perioadă de aproximativ 5 săptămâni și care, din cauza loviturilor cu piciorul în cap, intensității atacului și numărului de lovituri ar fi putut, în mod real, să conducă la provocarea unor leziuni mai grave, fiind cu totul întâmplător că aceste leziuni nu s-au produs. C.l.

a fost arestat preventiv în cauză din data de 12 decembrie 2007 - 08 decembrie 2008 (data pronunțării deciziei Curții Supreme de Justiție Olomouc), pedeapsa urmând să se considere executată la data de 12 iunie 2013, iar în prezent se află în executarea pedepsei astfel că s-a constatat îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală întrucât, la data primirii cererii de transferare persoana condamnată avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.

S-a mai reținut că sunt de asemenea, îndeplinite și condițiile impuse de 3 lit. c) din Convenția asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea fiind definitivă prin Decizia Curții Supreme de Justiție Olomouc din data de 08 decembrie 2008 și art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenție cu referire la art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 referitoare la dubla incriminare. Astfel, fapta reținută în sarcina persoanei transferabile C.l. are corespondent în legislația română realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de complicitate la tâlhărie în formă agravantă, prev. și ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

(pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani). În cauză s-a reținut că este îndeplinită și condiția impusă de art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată, persoana transferabilă fiind cetățean român cu domiciliul în România conform adresei nr. 547957 din 21 septembrie 2009 a Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și nr. 3945023 din 05 octombrie 2009 emisă de Ministerul Administrației și Internelor Direcția Generală Pașapoarte. Deși prin declarația din data de 18 decembrie 2008 persoana condamnată C.l. nu și-a dat acordul la transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, în cauză s-a apreciat că sunt incidente disp.

art. 3 parag. 1 din Protocolul Adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999 întrucât acestuia i s-a aplicat o măsură de expulzare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată C.I. Prin motivele de recurs, acesta a arătat că începând cu data de 01 ianuarie 2010, în Republica Cehia, a intrat în vigoare noul C. pen., potrivit căruia beneficiază de liberarea condiționată după executarea a VI din pedeapsa inițială, beneficiu pe care nu-l poate avea în România potrivit legislației interne. Examinând, recursul declarat de persoana condamnată C.l., sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este fondat în parte. Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, remise de Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală - rezultă că, condamnatul C.l., a fost liberat condiționat la data de 02 septembrie 2010, din executarea pedepsei cu privire la care s-a dispus transferul. Prin același înscris s-a mai menționat că în prezent acesta urmează a fi expulzat în România. În conținutul înscrisului aflat la dosar, condamnatul C.l., a arătat că este pus în libertate din data de 02 septembrie 2010, așteptând să fie trimis în România, însă nu deține actele necesare.

Așadar, Înalta Curte, constată că, condamnatul C.I. a fost deja liberat condiționat la data de 2 septembrie 2010, din executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni aplicată prin Sentința penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curții Supreme de Justiție Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref. 1 TO 57/2008-522), astfel încât acesta nu mai poate fi transferat în România pentru continuarea executării pedepsei. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 2 C. proc. pen., va admite recursul declarat de persoana condamnată C.l. împotriva Sentinței penale nr. 111 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția l penală, va casa în parte sentința recurată numai în ceea ce privește dispozițiile de transfer a persoanei condamnată C.l.

într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare și emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, dispoziții pe care le va înlătura, constatându-se imposibilitatea continuării executării pedepsei de 5 ani și 6 luni aplicată prin Sentința penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curții Supreme de Justiție Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref. 1 TO 57/2008-522),' ca urmare a faptului că persoana solicitată C.I., a fost liberată condiționat la data de 02 septembrie 2010 de către statul de condamnare, respectiv Republica Cehă. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului iar suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de persoana condamnată C.I. împotriva Sentinței penale nr. 111 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția l penală. Casează în parte sentința recurată numai în ceea ce privește dispozițiile de transfer a persoanei condamnată C.I. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare și emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, dispoziții pe care le înlătură. Constată imposibilitatea continuării executării pedepsei de 5 ani și 6 luni aplicată prin Sentința penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curții Supreme de Justiție Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref: 1 TO 57/2008-522), persoana solicitată C.I., fiind liberată condiționat la data de 02 septembrie 2010 de către statul de condamnare, respectiv Republica Cehă.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului iar suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 noiembrie 2010.