ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4284/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 111 din 23 aprilie

2010 Curtea de Apel București, secția l penală, a admis sesizarea formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul disp. art.

149 rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală, a recunoscut Sentința penală din data de 19

septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a Tribunalului Regional din Brno

definitivă prin Decizia Curții Supreme de Justiție Olomouc din data de 8

decembrie 2008 (nr. ref: 1 TO 57/2008-522) privind pe condamnatul C.I.

A dispus transferarea

persoanei condamnate C.I. într-un penitenciar din România pentru continuarea

executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare.

A dedus din pedeapsa

aplicată arestarea preventivă și perioada executată din data de 12 decembrie

2007 la zi.

A dispus emiterea

mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a

prezentei sentințe.

În temeiul disp art.

192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina statului.

Onorariul

apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 RON, s-a avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr.

1786/11/5/2009 din data de 25 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a înaintat cererea formulată de Ministerul Justiției din

Republica Cehia cu nr. 20/2009-MOT-T/11 din data de 08 august 2009 prin care se

solicită transferarea persoanei condamnate C.l. într-un penitenciar din România

pentru a continua executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată de

către statul solicitant împreună cu informațiile și documentele necesare, în

aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg 1989 (hotărârea de condamnare, definitivă, textele

juridice relevante, informații referitoare la perioada privării de libertate și

a executării pedepsei, informarea privind lipsa consimțământului la transfer al

persoanei condamnate).

Curtea a constatat că

numitul C.l., cetățean român, a fost condamnat prin Sentința penală din data de

19 septembrie 2008 a Tribunalului Regional din Brno (nr. ref: 40 T 8/2008)

definitivă prin decizia Curții Supreme de Justiție Olomouc, din data de 08

decembrie 2008 (nr. ref. 1 TO 57/2008-522), la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni

închisoare și expulzare de pe teritoriul Cehiei pe o perioadă nedeterminată

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de tâlhărie, prev.

și ped de art. 234 alin. (1), (2) lit. b), art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (2)

din C. pen. al Republicii Cehia.

În fapt, s-a reținut

că, la data de 11 decembrie 2007, în intervalul orar 23,05 - 23,15 în

localitatea Doubravice nad Svitavou, jud. Blansko, pe str. Z., numitul C.l.

împreună cu alte două persoane, G.M. și V.N., l-au trântit pe trotuar pe partea

vătămată V.P. și în timp ce îl loveau în mod repetat cu pumnii peste față și

picioarele în cap, și-au însușit mai multe bunuri ce se găseau asupra victimei

printre care și suma de 4.500 CZK, un telefon mobil de culoare neagră, marca S.

și o serie de acte aparținând victimei.

În urma actelor de

violență exercitate asupra sa, partea vătămată V.P. a suferit leziuni

traumatice multiple care au determinat în mod semnificativ limitarea modului de

viață pe o perioadă de aproximativ 5 săptămâni și care, din cauza loviturilor

cu piciorul în cap, intensității atacului și numărului de lovituri ar fi putut,

în mod real, să conducă la provocarea unor leziuni mai grave, fiind cu totul

întâmplător că aceste leziuni nu s-au produs.

C.l. a fost arestat

preventiv în cauză din data de 12 decembrie 2007 - 08 decembrie 2008 (data

pronunțării deciziei Curții Supreme de Justiție Olomouc), pedeapsa urmând să se

considere executată la data de 12 iunie 2013, iar în prezent se află în

executarea pedepsei astfel că s-a constatat îndeplinită condiția prev. de art.

3 lit. c) din Convenția asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală întrucât, la data primirii cererii

de transferare persoana condamnată avea de executat mai mult de 6 luni din

durata pedepsei.

S-a mai reținut că

sunt de asemenea, îndeplinite și condițiile impuse de 3 lit. c) din Convenția

asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129

lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea fiind definitivă prin Decizia Curții

Supreme de Justiție Olomouc din data de 08 decembrie 2008 și art. 3 pct. 1 lit.

c) din Convenție cu referire la art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004

referitoare la dubla incriminare.

Astfel, fapta

reținută în sarcina persoanei transferabile C.l. are corespondent în legislația

română realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de complicitate la

tâlhărie în formă agravantă, prev. și ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2)

lit. b), c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. (pedepsită cu închisoare

de la 7 la 20 ani).

În cauză s-a reținut că este îndeplinită și condiția

impusă de art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată, persoana

transferabilă fiind cetățean român cu domiciliul în România conform adresei nr.

547957 din 21 septembrie 2009 a Ministerului Administrației și Internelor -

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și nr. 3945023 din 05

octombrie 2009 emisă de Ministerul Administrației și Internelor Direcția

Generală Pașapoarte.

Deși prin declarația

din data de 18 decembrie 2008 persoana condamnată C.l. nu și-a dat acordul la

transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepsei, în cauză s-a apreciat că sunt incidente disp. art. 3

parag. 1 din Protocolul Adițional la Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999 întrucât

acestuia i s-a aplicat o măsură de expulzare.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată C.I.

Prin motivele de

recurs, acesta a arătat că începând cu data de 01 ianuarie 2010, în Republica

Cehia, a intrat în vigoare noul C. pen., potrivit căruia beneficiază de

liberarea condiționată după executarea a VI din pedeapsa inițială, beneficiu pe

care nu-l poate avea în România potrivit legislației interne.

Examinând, recursul

declarat de persoana condamnată C.l., sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este fondat în

parte.

Astfel, din

înscrisurile aflate la dosarul cauzei, remise de Ministerul Justiției -

Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare

judiciară internațională în materie penală - rezultă că, condamnatul C.l., a

fost liberat condiționat la data de 02 septembrie 2010, din executarea pedepsei

cu privire la care s-a dispus transferul.

Prin același înscris

s-a mai menționat că în prezent acesta urmează a fi expulzat în România.

În conținutul

înscrisului aflat la dosar, condamnatul C.l., a arătat că este pus în libertate

din data de 02 septembrie 2010, așteptând să fie trimis în România, însă nu

deține actele necesare.

Așadar, Înalta Curte,

constată că, condamnatul C.I. a fost deja liberat condiționat la data de 2

septembrie 2010, din executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni aplicată prin

Sentința penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a

Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curții Supreme de

Justiție Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref. 1 TO 57/2008-522),

astfel încât acesta nu mai poate fi transferat în România pentru continuarea

executării pedepsei.

Față de aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 2 C. proc. pen., va admite

recursul declarat de persoana condamnată C.l. împotriva Sentinței penale nr.

111 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția l penală, va casa în

parte sentința recurată numai în ceea ce privește dispozițiile de transfer a

persoanei condamnată C.l. într-un penitenciar din România pentru continuarea

executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare și emiterea mandatului de

executare a pedepsei închisorii, dispoziții pe care le va înlătura,

constatându-se imposibilitatea continuării executării pedepsei de 5 ani și 6

luni aplicată prin Sentința penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40

T 8/2008) a Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curții

Supreme de Justiție Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref. 1 TO 57/2008-522),'

ca urmare a faptului că persoana solicitată C.I., a fost liberată condiționat

la data de 02 septembrie 2010 de către statul de condamnare, respectiv

Republica Cehă.

Se vor menține restul

dispozițiilor sentinței recurate.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului

iar suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de persoana condamnată C.I.

împotriva Sentinței penale nr. 111 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel

București, secția l penală.

Casează în parte

sentința recurată numai în ceea ce privește dispozițiile de transfer a

persoanei condamnată C.I. într-un penitenciar din România pentru continuarea

executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare și emiterea mandatului de

executare a pedepsei închisorii, dispoziții pe care le înlătură.

Constată

imposibilitatea continuării executării pedepsei de 5 ani și 6 luni aplicată

prin Sentința penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a

Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curții Supreme de

Justiție Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref: 1 TO 57/2008-522),

persoana solicitată C.I., fiind liberată condiționat la data de 02 septembrie

2010 de către statul de condamnare, respectiv Republica Cehă.

Menține restul

dispozițiilor sentinței recurate.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului iar

suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 noiembrie 2010.