ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 96/2020 din data de 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 59 din 29 august 2018 pronunțată de Curtea de Apel Aba Iulia, în Dosarul penal nr. x/2018

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, în sumă de 964 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele:

I Prin Sentința penală nr. 59/2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul penal nr. x/2018 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și în consecință:

În baza art. 150, art. 155 din Legea 302/2004 a fost recunoscută sentința penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunțată în Dosarul nr. x T 7/2017/491 din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curții de Casație din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x To 129/2017 privind persoana condamnată A., în prezent deținut în Penitenciarul Plzen, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni (2010 zile) pentru comiterea tentativei la infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 21 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) din C. pen. ceh (având corespondent în legislația română în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.).

În baza art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 a fost adaptată pedeapsa aplicată prin sentința recunoscută și a fost redusă la 5 ani închisoare.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 5 ani închisoare aplicate persoanei condamnate A.

S-a luat act că persoana transferabilă și-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare cehe într-un penitenciar din România.

S-a constatat că nu este incidentă regula specialității.

S-a luat act de faptul că în conformitate cu prev. art. 80 alin. (1) și (2) din C. pen. ceh s-a aplicat persoanei condamnate pedeapsa expulzării de pe teritoriul Republicii Cehe pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. și continuarea executării pedepsei recunoscute într-un penitenciar din România.

A fost dedusă din pedeapsă perioada în care persoana condamnată A. s-a aflat în stare de arest preventiv și apoi în executarea pedepsei în Cehia, respectiv cu începere din 18 martie 2017 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în prezenta procedură au rămas în sarcina statului.

Suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției.

În sentință instanța a reținut următoarele:

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. x/2018 din 24 august 2018, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 28 august 2018 sub număr de Dosar x/2018 s-a solicitat admiterea cererii de transferare în România a persoanei condamnate A., în prezent deținut în Penitenciarul Plzen, în vederea recunoașterii și executării în România a hotărârii de condamnare pronunțate formulată de autoritățile judiciare din Cehia - sentința penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunțată în Dosarul nr. x/491 din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curții de Casație din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x/2017.

În motivarea ordonanței s-a arătat că prin adresa din 25 iulie 2018 Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în materie penală a trimis documentația cu privire la cererea de transferare în România a persoanei condamnate menționate mai sus.

S-a mai arătat că Ministerul Justiției din Cehia a emis certificatul în conformitate cu dispozițiile Deciziei-Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, certificat ce vizează o hotărâre definitivă de condamnare: sentința penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunțată în Dosarul nr. x T 7/2017/491 din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curții de Casație din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x To 129/2017.

S-a arătat că din certificatul atașat cererii rezultă că persoana transferabilă A. a fost condamnată prin hotărârea menționată, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni (2010 zile) pentru comiterea tentativei la infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 21 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) din C. pen. ceh.

În fapt, s-a reținut că în data de 18 martie 2018, în jurul orei 02:00 h în spațiul bucătăriei comune din căminul de la adresa Domažlice, în stare de ebrietate și după un conflict fizic cu vătămatul B., născut la 10 mai 1964, la care inculpatul mai activ și conștient de faptul, că prin actul mai departe descris poate să producă nu numai rănile mai jos descrise, dar și răni posibile mult mai grave, descrise mai jos, care în mod real ar fi putut să pună în pericol viața vătămatului, inculpatul a luat în mână un cuțit de bucătărie cu lama având vârful ascuțit, cu lungimea de 20 cm, cu care a început să agite în toate direcțiile în imediata apropiere de partea superioara a corpului vătămatului, care ședea pe o bancă în fața lui și în această împrejurare 1-a înjunghiat cu cuțitul pe vătămat în zona stângă a toracelui, prin care i-a produs o rană înjunghiată cu mărimea de circa 3 centimetri în partea superioară a acestei zone, la nivelul intercostal între coastele 3 și 4, al cărui canal înjunghiat a fost orientat ușor de sus în jos, a pătruns țesutul cutanat, subcutanat și apoi a pătruns în țesutul muscular al toracelui în stânga, însă nu a pătruns în cavitatea pleurală, la aceasta vătămatul, care încerca să se apere de inculpat prin faptul că în mod repetat a încercat să prindă cu mâinile cuțitul, a suferit o rană tăiată pe suprafața anterioară a articulației din mijloc a degetului al 3-lea al mâinii stângi, o rană tăiată pe suprafața anterioară a articulației de bază a degetului al 4-lea al mâinii stângi, o rană de suprafață, tăiată, în zona protuberantei musculare a degetului mic pe suprafața palmei de la mâna stângă, o rană tăiată pe suprafața anterioară a ultimei articulații a degetului al 2-al al mâinii drepte, o rană tăiată pe suprafața anterioară a articulației din mijloc a degetului al 3-lea de la mâna dreaptă, o rană de suprafață la limita degetului mare cu zona carpiană în dreapta, cu mărimea de cea 1 cm și o rană de suprafață pe muchia mâinii drepte la baza degetului mare, cu mărimea de 2 - 3 cm și în consecința rănilor descrise, imediat după comiterea actului vătămatul a fost transportat în Spitalul din Domažlice, a.s., unde a fost supus investigațiilor și îngrijirilor, constând în coaserea rănilor, apoi în aceeași zi a fost externat pentru îngrijiri la domiciliu, la care în cazul că rana înjunghiată mai sus menționată din zona stângă a toracelui ar fi pătruns până în cavitatea pleurală, apoi în mod real s-ar fi ajuns la rănirea gravă a plămânilor, inimii și vaselor mari de sânge ale toracelui vătămatului, care s-ar fi manifestat cu o pierdere masivă de sânge în cavitatea pleurală cu colapsul plămânilor și în consecință prin hemoragie în zona pericardului, în consecință cu tamponadă cardiacă sau pătrunderea aerului în cavitatea pleurală, cu colapsul plămânilor și în consecință cu colaps acut de respirație și astfel de răni grave ar fi putut nemijlocit să pună în pericol viața vătămatului și să necesite intervenție chirurgicală de urgență.

S-a arătat că în cuprinsul certificatului se precizează că persoana transferabilă nu a fost condamnată în lipsă, fiind prezentă la procesul în urma căruia a fost pronunțată hotărârea.

Cu privire la pedeapsă se arată că pedeapsa stabilită este de 5 ani și 6 luni de închisoare din care a fost deja executată o perioadă de 408 zile la data de 30 aprilie 2018 (data emiterii certificatului). În privința datei de scadență a pedepsei în statul de emitere, în certificat se arată că în prezent persoana transferabilă este în executarea pedepsei privative de libertate, iar pedeapsa conform dreptului intern al statului care-l predă va fi complet executată la data de 18 septembrie 2022.

S-a mai arătat că legat de dreptul la eliberare anticipată sau condiționată, în certificat se precizează că, în conformitate cu dreptul intern al statului emitent, persoana condamnată are dreptul să fie eliberată înainte de termen sau condiționat după executarea a jumătate din pedeapsă.

În ceea ce privește opinia persoanei condamnate în legătură cu transferarea sa într-un penitenciar din România în certificat se precizează că persoana condamnată și-a dat consimțământul pentru transmiterea sentinței și a certificatului.

În privința motivelor pentru transmiterea sentinței și a certificatului se arată în Certificat că acestea se transmit statului de executare - România - deoarece acesta este statul de cetățenie al persoanei condamnate și unde aceasta va fi deportată de îndată ce este exonerată de executarea pedepsei în temeiul unui ordin de expulzare ce este inclus în hotărârea judecătorească. Astfel, în cuprinsul hotărârii se arată că în conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1), (2) din C. pen. ceh s-a aplicat sus-numitului pedeapsa expulzării de pe teritoriul Republicii Cehe pe o perioadă de 10 ani.

S-a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 153 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea, judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 300/2013, procurorul a procedat la verificarea aspectelor prev. de art. 153 alin. (2) și respectiv de art. 151 din acest act normativ, constatând următoarele:

Din prisma prevederilor art. 153 alin. (2) lit. a) ce vizează principiul non bis in idem, în urma datelor furnizate de organele de poliție nu au rezultat date că executarea hotărârii judecătorești pronunțată în Cehia ar fi contrară acestui principiu.

S-a mai arătat că nu au fost furnizate date din care să rezulte că persoana transferabilă este cercetată penal în România pentru aceleași fapte ce fac obiectul hotărârii străine.

Din prisma aspectelor menționate la art. 153 alin. (2) lit. d) cu referire la art. 151 ce reglementează motivele de refuz al unei cereri de recunoaștere și punere în executare a unei hotărâri străine, procurorul a apreciat că nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de acest articol;recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii penale pronunțată de autoritățile judiciare cehe, definitivă și executorie, nu este contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a Statului român; nu se referă la infracțiuni politice sau militare; nu există date că pedepsele au fost aplicate pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă etc.; persoana transferabilă nu a fost condamnată în România sau în alt stat pentru aceleași fapte penale, stat al cărei hotărâre să fi fost recunoscută în România; nu există date că persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; nu este vorba de pedepse aplicate unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române; pedepsele nu constau într-o măsură de asistență psihiatrică sau medicală ce nu poate fi executată în România; nu rezultă că, potrivit legii române a intervenit prescripția executării pedepsei; persoana condamnată a fost prezentă la judecarea cauzei.

De asemenea, procurorul a constatat că în cauză nu este incident vreunul din cazurile prevăzute la art. 151 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată.

În ceea ce privește domiciliul persoanei transferabile, s-a arătat că din verificările efectuate de organele de poliție rezultă că aceasta are domiciliul în România în localitatea Hunedoara, jud. Hunedoara.

Față de cele expuse mai sus, constatând că sunt întrunite condițiile pentru recunoașterea și executarea în România a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din Cehia, condiții impuse de Legea nr. 302/2004 și respectiv de Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, procurorul a dispus sesizarea Curții de Apel Alba Iulia în vederea admiterii cererii de transferare în România a persoanei condamnate A. în vederea recunoașterii și executării în România a hotărârii de condamnare pronunțate, formulată de autoritățile judiciare din Cehia - sentința penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunțată în Dosarul nr. x T 7/2017/491 din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curții de Casație din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x To 129/2017.

Au fost atașate sesizării următoarele acte și traducerea acestora în limba română:

- certificatul prev. la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului UE din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârii judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în U.E., ce vizează o hotărâre definitivă de condamnare;

- copia, în limba cehă și traducerea în limba română a sentinței definitive de condamnare;

- opinia exprimată de persoana condamnată, în sensul că este de acord să fie transferată.

Deliberând cu privire la sesizarea formulată, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că aceasta este întemeiată și a admis-o pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunțată în Dosarul nr. x T 7/2017/491 din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curții de Casație din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x To 129/2017 s-a dispus condamnarea inculpatului A., în prezent deținut în Penitenciarul Plzen, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni (2010 zile) pentru comiterea tentativei la infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 21 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) din C. pen. ceh.

În fapt, s-a reținut că în data de 18 martie 2018 în jurul orei 02:00 h în spațiul bucătăriei comune din căminul de la adresa Domažlice, în stare de ebrietate și după un conflict fizic cu vătămatul B., născut la 10 mai 1964, la care inculpatul mai activ și conștient de faptul, că prin actul mai departe descris poate să producă nu numai rănile mai jos descrise, dar și răni posibile mult mai grave, descrise mai jos, care în mod real ar fi putut să pună în pericol viața vătămatului, inculpatul a luat în mână un cuțit de bucătărie cu lama având vârful ascuțit, cu lungimea de 20 cm, cu care a început să agite în toate direcțiile în imediata apropiere de partea superioară a corpului vătămatului, care ședea pe o bancă în fața lui și în această împrejurare 1-a înjunghiat cu cuțitul pe vătămat în zona stângă a toracelui, prin care i-a produs o rană înjunghiată cu mărimea de cea 3 centimetri în partea superioară a acestei zone, la nivelul intercostal între coastele 3 și 4, al cărui canal înjunghiat a fost orientat ușor de sus în jos, a pătruns țesutul cutanat, subcutanat și apoi a pătruns în țesutul muscular al toracelui în stânga, însă nu a pătruns în cavitatea pleurală, la aceasta vătămatul, care încerca să se apere de inculpat prin faptul că în mod repetat a încercat să prindă cu mâinile cuțitul, a suferit o rană tăiată pe suprafața anterioară a articulației din mijloc a degetului al 3-lea al mâinii stângi, o rană tăiată pe suprafața anterioară a articulației de bază a degetului al 4-lea al mâinii stângi, o rană de suprafață, tăiată, în zona protuberanței musculare a degetului mic pe suprafața palmei de la mâna stângă, o rană tăiată pe suprafața anterioară a ultimei articulații a degetului al 2-al al mâinii drepte, o rană tăiată pe suprafața anterioară a articulației din mijloc a degetului al 3-lea de la mâna dreaptă, o rană de suprafață la limita degetului mare cu zona carpiană în dreapta, cu mărimea de cea 1 cm și o rană de suprafață pe muchia mâinii drepte la baza degetului mare, cu mărimea de 2 - 3 cm și în consecința rănilor descrise, imediat după comiterea actului vătămatul a fost transportat în Spitalul din Domažlice, a.s., unde a fost supus investigațiilor și îngrijirilor constând în coaserea rănilor, apoi în aceeași zi a fost externat pentru îngrijiri la domiciliul, la care în cazul că rana înjunghiată mai sus menționată din zona stângă a toracelui ar fi pătruns până în cavitatea pleurală, apoi în mod real s-ar fi ajuns la rănirea gravă a plămânilor, inimii și vaselor mari de sânge ale toracelui vătămatului, care s-ar fi manifestat cu o pierdere masivă de sânge în cavitatea pleurală cu colapsul plămânilor și în consecință prin hemoragie în zona pericardului, în consecință cu tamponadă cardiacă sau pătrunderea aerului în cavitatea pleurală, cu colapsul plămânilor și în consecință cu colaps acut de respirație și astfel de răni grave ar fi putut nemijlocit să pună în pericol viața vătămatului și să necesite intervenție chirurgicală de urgență.

Cu privire la urmările infracțiunii, în sentința menționată s-a reținut că rănile persoanei vătămate nu au fost grele și grave, iar vătămatul, urmare a acestora, nu a avut viața în pericol în mod nemijlocit. S-a mai arătat că rănile respective se vindecă, de regulă, în decurs de 7 până la 10 zile, perioadă în care pot să persiste durerea rănii înjunghiate de pe piept și restricționarea modului curent de viață, constând în neefectuarea unor operațiuni manuale ca urmare a rănilor suferite la degete. Instanța a reținut că, potrivit opiniei expertului, după comiterea faptei persoana vătămată a fost timp de 10 zile în îngrijiri la domiciliu și incapacitate de muncă .

S-a mai reținut în sentință că ar fi fost posibilă producerea de răni grele și grave ca urmare a pătrunderii cuțitului în cavitatea pleurală, dar, ca urmare a faptului că acestea nu s-au produs, s-a reținut că fapta constituie tentativă la infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 121 alin. (1) din C. pen. ceh raportat la art. 145 alin. (1) din C. pen. ceh (cu referire la art. 122 alin. (1) lit. i) din C. pen. ceh) - filele x. S-a arătat în continuare că niciuna dintre rănile menționate nu a fost gravă, cu excepția coaserii rănilor, nu a necesitat intervenție chirurgicală și vătămatul nu a avut viața în pericol, fiind externat chiar în acea zi din spital pentru îngrijiri la domiciliu .

Împotriva acestei sentințe au formulat apel procurorul și inculpatul A., procurorul solicitând, printre altele, schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă de omor, motivat de faptul că inculpatul a acționat cel puțin cu o eventuală intenție de a omorî victima . Curtea Supremă din Praga a respins, ca nefondat, apelul procurorului, reținând, printre altele, că rănile de care suferă victima, obiectiv, nu redau intenția acuzatului de a-l omorî, că există dubii justificate dacă inculpatul a înțeles consecința faptei în forma de a omorî victima.

Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 privind recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine.

Astfel, potrivit textului legal menționat, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport, cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151.

Conform art. 151 din Legea nr. 302/2004:

"(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 155, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată, fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei și după consultarea autorității competente a statului emitent, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 158 alin. (1)".

Curtea a constatat că hotărârea de condamnare este definitivă din data de 17 ianuarie 2018 și, astfel, executorie, astfel cum reiese din Certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI anexat sesizării, iar persoana condamnată este cetățean român.

Cât privește încadrarea juridică în legislația română a faptei pentru s-a dispus condamnarea persoanei transferabile, Curtea, făcând trimitere la cele expuse pe larg mai sus, a constatat că aceasta este cea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., pentru care pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

Pentru a ajunge de la această concluzie, Curtea a avut în vedere starea de fapt reținută în sentința de condamnare, constatând că s-a reținut că persoana condamnată nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide victima, fiind deci exclusă reținerea unei tentative la infracțiunea de omor.

Curtea a arătat în continuare că s-a reținut prin sentința pronunțată de instanța cehă faptul că nu a avut loc o punere în primejdie a vieții victimei, deși persoana transferabilă a acționat cu intenția de a-i pune viața în primejdie, fiind reținută pentru acest motiv tentativa la infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Potrivit art. 194 din C. pen. român, infracțiunea de vătămare corporală are următorul conținut:

"(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe:

a) o infirmitate;

b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;

c) un prejudiciu estetic grav și permanent;

d) avortul;

e) punerea în primejdie a vieții persoanei, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Când fapta a fost săvârșită în scopul producerii uneia dintre consecințele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (2) se pedepsește".

Din analiza acestui text legal rezultă că tentativa faptei prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen. nu se pedepsește.

Pe cale de consecință, Curtea, având în vedere că victima infracțiunii comise de inculpat nu a avut viața pusă în primejdie, că s-a reținut cu putere de lucru judecat că persoana transferabilă nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide, a constatat că singurul text din legislația română în care poate fi încadrată fapta inculpatului este art. 193 alin. (2) din C. pen., raportat la durata zilelor de îngrijiri medicale (10) de care a avut nevoie victima.

Având în vedere faptul că pedeapsa aplicată persoanei transferabile este de 5 ani și 6 luni și depășește maximul special al pedepsei prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. român, Curtea a constatat că sunt incidente prevederile art. 154 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit acestui text legal:

"(6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții: (...)

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9); (...)

(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când: (...)

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare".

Pe cale de consecință, Curtea a redus pedeapsa de la 5 ani și 6 luni la 5 ani.

Persoana condamnată și-a dat acordul pentru executarea pedepsei în România (astfel cum reiese din anexa la certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/J), iar în conformitate cu prev. art. 80 alin. (1) și (2) din C. pen. ceh s-a aplicat persoanei condamnate pedeapsa expulzării de pe teritoriul Republicii Cehe pe o perioadă de 10 ani.

Curtea a constatat că nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau facultative de nerecunoaștere și de neexecutare prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004.

Astfel:

- persoana în discuție nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale, astfel cum rezultă din analiza fișei de cazier;

- persoana în discuție nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat nu a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României, astfel cum rezultă din fișa de cazier;

- persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală, astfel cum rezultă din ansamblu legislației penale românești;

- pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române (conform art. 27 din C. pen.);

- pedeapsa nu constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România și nu prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate, ea constând în privarea de libertate specifică închisorii, executabilă în penitenciarele din România;

- potrivit legii penale române nu a intervenit prescripția executării pedepsei; termenul de prescripție a executării pedepsei nu a început să curgă;

- persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată, astfel cum rezultă din certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI;

- potrivit legii române, nu a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, astfel cum rezultă din ansamblul reglementărilor naționale aplicabile;

- persoana nu este cercetată în România pentru aceleași fapte penale pentru care a fost condamnată în străinătate, astfel cum rezultă din fișa de cazier.

Față de cele expuse mai sus, constatând că sunt întrunite condițiile pentru recunoașterea și executarea în România a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din Cehia, condiții impuse de Legea nr. 302/2004 și respectiv de Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Curtea de Apel Alba Iulia a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și în consecință:

În baza art. 150, art. 155 din Legea nr. 302/2004 a recunoscut sentința penală a Tribunalului Regional din Plzen, Cehia, pronunțată în dosarul nr. x din 10 octombrie 2017, rămasă definitivă prin hotărârea Curții de Casație din Praga din 17 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x/2017 privind persoana condamnată A., în prezent deținut în Penitenciarul Plzen, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni (2010 zile) pentru comiterea tentativei la infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 21 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) din C. pen. ceh (având corespondent în legislația română în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.).

În baza art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 a adaptat pedeapsa aplicată prin sentința recunoscută și o reduce la 5 ani închisoare.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004 a dispus executarea în România a pedepsei de 5 ani închisoare aplicate persoanei condamnate A.

A luat act că persoana transferabilă și-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare cehe într-un penitenciar din România.

A constatat că nu este incidentă regula specialității, ca urmare a acordului la predare exprimat de persoana transferabilă.

A luat act de faptul că în conformitate cu prev. art. 80 alin. (1) și (2) din C. pen. ceh s-a aplicat persoanei condamnate pedeapsa expulzării de pe teritoriul Republicii Cehe pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a dispus transferarea persoanei condamnate A. și continuarea executării pedepsei recunoscute într-un penitenciar din România.

A dedus din pedeapsă perioada în care persoana condamnată A. s-a aflat în stare de arest preventiv și apoi în executarea pedepsei în Cehia, respectiv cu începere din 18 martie 2017 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în prezenta procedură au rămas în sarcina statului.

Suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire persoana condamnată A., cu solicitarea de a se dispune trimiterea spre rejudecare a dosarului în care a fost judecat.

În motivarea cererii s-a solicitat a se avea în vedere faptul că înscrisurile atașate la dosarul respectiv, declarațiile persoanei vătămate și procesele-verbale ale organelor judiciare nu corespund adevărului.

Revizuentul a mai arătat că a depus două plângeri penale, una împotriva martorului "cheie" și una împotriva martorului C. care nu i-au fost luate în considerare. A avut capul de două ori spart de către C., însă spre deosebire de el acesta nu a fost judecat.

III. Examinând hotărârea penală atacată, Curtea a constatat că este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. pentru următoarele considerente:

Sentința a cărei revizuire se solicită nu este una prin care să fi fost soluționat fondul cauzei. Este vorba despre o sentință prin care s-a recunoscut o hotărâre judecătorească pronunțată într-un stat membru al Uniunii Europene, s-a adaptat pedeapsa aplicată și s-a dispus executarea pedepsei în România.

Sentința a fost pronunțată în baza dispozițiilor Legii nr. 302/2004 care reglementează cooperarea judiciară internațională în materie penală. Această formă de cooperare are la bază principiul încrederii reciproce între state. Prin sentință nu s-a statuat nimic cu privire la fondul cauzei, scopul pentru care aceasta s-a pronunțat a fost acela de a permite ca persoana condamnată să execute pedeapsa în România.

Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, art. 452 din C. proc. pen., se referă exclusiv la hotărâri judecătorești definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea și aducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței.

Curtea a concluzionat că niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., nu sunt incidente în prezenta cauză.

Pentru aceste motive, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 59/29 august 2018 pronunțată de Curtea de Apel Aba Iulia în Dosarul penal nr. x/2018

IV. Împotriva Sentinței penale nr. 96/2020 din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a formulat apel revizuentul A.

Prin motivele de apel, revizuentul A., a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecarea cererii de revizuire.

În contextul motivelor de apel, s-a solicitat a se avea în vedere faptul că înscrisurile atașate la dosar, respectiv, declarațiile persoanei vătămate și procesele-verbale ale organelor judiciare nu corespund adevărului.

Revizuentul a mai arătat că a depus două plângeri penale, una împotriva martorului și una împotriva martorului C., care nu i-au fost luate în considerare.

În contextul motivelor de apel, acesta a solicitat soluționarea căii de atac formulată împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe din Cehia.

Examinând apelul formulat prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuentul A., Înalta Curte notează limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452 - 459 din C. proc. pen., norme care generează natura juridică și limitele judecății. Astfel, revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei. Prin Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005, pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, s-a statuat în sensul că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport cu dispozițiile noului C. proc. pen., instituția fiind preluată de noua reglementare, iar cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din C. proc. pen. menținând cazurile din reglementarea anterioară.

Potrivit dispozițiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Din conținutul prevederilor legale anterior evocate, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârilor judecătorești. Or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale.

Reglementarea riguroasă a acestei căi extraordinare de atac este determinată de împiedicarea introducerii unor astfel de cereri pentru erori de fapt minore, fiind instituite, pentru fiecare caz în parte, condiții de fond și de formă de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare.

Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile prevăzute de art. 452 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin hotărârea împotriva căreia revizuentul A. a formulat cerere de revizuire nu s-a rezolvat fondul cauzei, ci privește o sentință prin care s-a recunoscut o hotărâre judecătorească pronunțată într-un stat membru al Uniunii Europene, s-a adaptat pedeapsa aplicată și s-a dispus executarea pedepsei în România.

Mai mult decât atât, revizuentul A. în cererea scrisă nu a arătat cazul de revizuire pe care se întemeiază cererea de revizuire.

În această ordine de idei, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare din Cehia, în mod evident, instanțele române nu au competența de a soluționa căi de atac împotriva unor hotărâri pronunțate de instanțe din alte state.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința apelată este legală și temeinică, prima instanță a constatat în mod corect că cererea de revizuire formulată de revizuentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen. și în temeiul art. 459 alin. (5) din același Cod, a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva Sentinței penale nr. 59 din 29 august 2018 pronunțată de Curtea de Apel Aba Iulia în Dosar penal nr. x/2018

În consecință, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 96/2020 din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, și, având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 96/2020 din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă revizuentul apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM