ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 februarie 2025

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 106/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 63/2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 RON. Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru asistarea condamnatului a rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 15.11.2024 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2024, cererea formulată de condamnatul A., prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 63/2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că în mod greșit prin hotărârea de recunoaștere a hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare italiene s-a constatat că nu intervenise prescripția executării pedepsei. Din oficiu s-a dispus atașarea dosarelor nr. x/2024 și nr. y/2020, ambele ale Curții de Apel Alba Iulia.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 63/2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus admiterea în parte a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, privind cererea de recunoaștere a hotărârilor de condamnare pronunțate de Statul Italian, cu privire la cetățeanul român A.. S-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (3), raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

În baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală republicată, s-au recunoscut: 1. Sentința penală nr. 27/21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, rămasă definitivă la 31.10.2000, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C. pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. 2. Sentința penală nr. 191/31.10.2007 a Tribunalului din Terni rămasă definitivă la 11.02.2011, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani, 8 luni și 18 zile închisoare, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - detenție ilegală de arme, prevăzută de art. 697 C. pen. italian și art. 23 din Legea nr. 110/75, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. - amenințare, prevăzută de art. 612 C. pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. - difuzare de valută falsificată, prevăzută de art. 455, cu referire la art. 453 C. pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 313 alin. (1), raportat la art. 310 alin. (1) C. pen. 3. Sentința penală nr. 5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia, secția detașată B. rămasă definitivă la 12.04.2008, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C. pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. - amenințare, prevăzută de art. 612 C. pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. 4. Sentința penală nr. 1300/10.11.2014 a Curții de Apel Perugia rămasă definitivă la 11.09.2018, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 648 C. pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen.

S-a respins solicitarea de recunoaștere a sentinței penale nr. 1881/07.07.20l0 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare prev. de art. 385 C. pen. italian.

În urma contopirii pedepselor aplicate persoanei condamnate A. prin cele 4 hotărâri de condamnare, prin dispoziția nr. SIEP 155/2018 SIEP din 26.08.2019, emisă de Procurorul General din cadrul Pachetului general din Perugia, a rezultat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare (care nu include pedeapsa de 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată persoanei condamnate prin sentința penală nr. 1881/07.07.20l0 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, nerecunoscută).

S-a dispus executarea de către persoana condamnată A., a pedepsei principale de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa principală de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare aplicată persoanei condamnate A. perioada 31.07.2020 - 14.08.2020, reprezentând durata arestării provizorii, luată față de aceasta în dosarul penal nr. x/2020 al Curții de Apel Alba Iulia (Mandat de arestare provizorie nr. 36/2020 din 01.08.2020)."

În motivare, s-a analizat instituția prescripției executării pedepsei.

Prin sentința penală nr. 80/21.08.2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia nr. 227/A din 12.09.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 63/2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de condamnatul A..

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că persoana condamnată a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare italiene, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătorești care nu au fost pronunțate de către o instanță română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanța română a rezolvat fondul cauzei.

Astfel, cu referire la prezenta cauză, s-a constatat, în primul rând, că petentul a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe fapte și mijloace de probă deja prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv. În al doilea rând, același petent a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004 prin care nu s-a dispus asupra fondului.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 452 și art. 453 alin. (3) lit. d) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 63/2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței penale nr. 106/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2024 a declarat apel revizuentul A..

În esență, a solicitat admiterea apelului, apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Examinând apelul declarat de revizuentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza considerentelor sentinței penale atacate rezultă că prima instanță a făcut o amplă motivare a soluției pronunțate, respectiv aceea de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă, iar hotărârea atacată este legală și temeinică.

Înalta Curte reține că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Notând limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că, pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie de unificare a practicii judiciare își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile actualului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din reglementarea anterioară.

În speță, Înalta Curte constată că revizuientul A. a formulat revizuire împotriva sentinței penale nr. 63/2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus admiterea în parte a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, privind cererea de recunoaștere a hotărârilor de condamnare pronunțate de Statul Italian, cu privire la cetățeanul român A., iar în baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală republicată, s-au recunoscut sentința penală nr. 27/21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, rămasă definitivă la 31.10.2000, sentința penală nr. 191/31.10.2007 a Tribunalului din Terni rămasă definitivă la 11.02.2011, sentința penală nr. 5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia, secția detașată B. rămasă definitivă la 12.04.2008, sentința penală nr. 1300/10.11.2014 a Curții de Apel Perugia rămasă definitivă la 11.09.2018, iar în urma contopirii pedepselor aplicate a rezultat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare, dispunându-se executarea de către persoana condamnată A., a pedepsei într-un penitenciar din România.

Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Astfel, hotărârile pronunțate în baza art. 165-166 din Legea nr. 302/2004 nu se încadrează în categoria celor prin care să se fi soluționat fondul cauzei, respectiv prin care să se fi dat o dezlegare acțiunii penale, conform art. 396 din C. proc. pen., prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.

Ca atare, soluționarea cauzei privind pe revizuientul A. de către instanța română, nu a fost guvernată de dispozițiile C. proc. pen., ci de cele ale Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, act normativ ce reglementează o procedură specială în materia recunoașterii hotărârilor judecătorești străine.

Fiind vorba, așadar, de o condamnare pronunțată de o instanță străină față de cetățeanul român A. raportat la normele legale incidente, devine evident că prin hotărârea de recunoaștere a condamnării și preluarea executării pedepsei, pronunțată de instanța română în condițiile Legii nr. 302/2004, nu s-a soluționat fondul acțiunii penale. Dimpotrivă, în procedura recunoașterii hotărârilor judecătorești străine, temeinicia acuzației penale reprezintă o chestiune ce excedează competenței instanței române, a cărei învestire este limitată la verificarea îndeplinirii cerințelor impuse de art. 167 din Legea nr. 302/2004. Or, căile extraordinare de atac reglementate de legiuitorul român, în speță revizuirea, vizează exclusiv hotărârile definitive prin care o instanță s-a pronunțat asupra temeiniciei acuzației penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi extraordinare de atac la alte situații este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

În aceste condiții, se constată că soluția de inadmisibilitate a revizuirii pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia este temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 106/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuient în sumă de 720 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 106/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent, în sumă de 720 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2025.