ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 septembrie 2024

Deliberând asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80/2024 din 21 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 63/2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de condamnatul A., deținut în Penitenciarul Arad.

Pentru a hotărî în acest sens, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că în motivarea cererii de revizuire a sentinței penale nr. 63/2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, persoana condamnată A. a arătat, în esență, că soluția de recunoaștere a hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare italiene este nelegală, întrucât a intervenit prescripția.

Curtea a constatat că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare italiene, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătorești care nu au fost pronunțate de către o instanță română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanța română a rezolvat fondul cauzei.

Ca atare, revizuentul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului și atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004, cererea formulată este inadmisibilă.

Împotriva sentinței penale nr. 80/2024 din 21 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, revizuentul persoană condamnată A. a declarat apel.

Examinând sentința atacată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar Înalta Curte constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

În cauză, condamnatul a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 63/2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis în parte sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, privind cererea de recunoaștere a hotărârilor de condamnare pronunțate de Statul Italian, cu privire la cetățeanul român A. și s-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (3), raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

În baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală republicată, s-a recunoscut:

- detenție ilegală de arme, prevăzută de art. 697 C. pen. italian și art. 23 din Legea nr. 110/75, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen.

- amenințare, prevăzută de art. 612 C. pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen.

- difuzare de valută falsificată, prevăzută de art. 455, cu referire la art. 453 C. pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 313 alin. (1), raportat la art. 310 alin. (1) C. pen.

- vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C. pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

- amenințare, prevăzută de art. 612 C. pen. italian, având corespondent în legislația română infracțiunea prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen.

S-a respins solicitarea de recunoaștere a sentinței penale nr. 1881/07.07.20l0 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare prev. de art. 385 C. pen. italian.

În urma contopirii pedepselor aplicate persoanei condamnate A. prin cele 4 hotărâri de condamnare, prin dispoziția nr. SIEP 155/2018 SIEP din 26.08.2019, emisă de Procurorul General din cadrul Pachetului general din Perugia, a rezultat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare (care nu include pedeapsa de 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată persoanei condamnate prin sentința penală nr. 1881/07.07.20l0 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, nerecunoscută).

S-a dispus executarea de către persoana condamnată A., a pedepsei principale de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare într-un penitenciar din România și s-a dedus din pedeapsa principală de 3 ani, 11 luni și 23 de zile închisoare aplicată persoanei condamnate A. perioada 31.07.2020 - 14.08.2020, reprezentând durata arestării provizorii, luată față de aceasta în dosarul penal nr. x/2020 al Curții de Apel Alba Iulia (Mandat de arestare provizorie nr. 36/2020 din 01.08.2020).

Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Or, cererea de revizuire nu a vizat o hotărâre prin care s-a dispus asupra fondului, ci a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoașterea hotărârii pronunțată de autoritățile italiene, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Cererea de revizuire împotriva hotărârii prin care instanța română a dispus recunoașterea unei hotărâri penale străine de condamnare și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei este inadmisibilă, deoarece calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-au soluționat fondul cauzei, iar hotărârea având ca obiect recunoașterea unei hotărâri penale străine de condamnare și transferarea persoanei condamnate nu constituie o hotărâre prin care instanța a soluționat fondul cauzei, în sensul pronunțării unei soluții de condamnare/renunțare la aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne).

Având în vedere că revizuentul a declarat calea de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte reține similar instanței de fond inadmisibilitatea acesteia, sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României.

În consecință, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 452 din C. proc. pen. și art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul persoană condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 80/2024 din 21 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul persoană condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 80/2024 din 21 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2024.