ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 aprilie 2022

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113 din 03 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, și de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului cu titlu de pedepsă complementară pe o perioadă de 4 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a comunica cu victimele B., C. și D.. Exercitarea acelorași drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 213 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 4 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a comunica cu martorele E., F., G., H., I., J. și K.. Exercitarea acelorași drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Exercitarea acelorași drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu droguri de risc pentru consum propriu.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor obligatoriu de 2 ani și 5 luni, pedeapsa finală stabilită pentru inculpat fiind de 6 ani și 5 luni închisoare.

În temeiul art. 45 C. pen. și art. 67 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 4 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a comunica cu victimele B., C. și D. și cu martorele E., F., G., H., I., J. și K.. Exercitarea acelorași drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 C. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii pe timp de 24 de ore începând de la 21 noiembrie 2019, precum și durata arestului preventiv din 22 noiembrie 2019 la zi.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că faptele inculpatului A., constând în aceea că, în cursul anului 2019, în baza aceleași rezoluții infracționale, împreună cu inculpata L. sau cu concursul ulterior al acesteia, prin inducere în eroare - folosind fie metoda "loverboy" (pretinzând că dorește o relație sentimentală cu persoanele de sex feminin, ascunzându-le că are o relația cu inculpata L.), fie prezentând în mod fals modalitatea în care urma să se desfășoare activitatea de practicare a prostituției -, a recrutat, transportat, cazat sau adăpostit mai multe persoane de sex feminin în vederea practicării prostituției, anume:

- în cursul lunii mai 2019, a recrutat-o, prin inducere în eroare, pe persoana vătămată B. în vederea practicării prostituției, determinând-o să creadă că încep o relație sentimentală și o va ajuta să se angajeze în municipiul București, iar, apoi, convingând-o să practice prostituția pe raza municipiului Brașov ca modalitate în care să continue relația (folosindu-se și de o înregistrare video realizată în timp ce întreținea relații sexuale cu persoana vătămată, filmare făcută fără acordul acesteia), unde, începând cu data de 13 mai 2019, a transportat-o și cazat-o în apartamente în regim hotelier unde era supravegheată de către inculpata L., care i-a fost prezentată drept verișoara acestuia (în apartamente era și o altă persoană vătămată, C.) și unde a fost exploatată efectiv prin supunerea la practicarea prostituției;

- la începutul lunii mai 2019, a recrutat-o, prin inducere în eroare, pe persoana vătămată C. în vederea practicării prostituției, determinând-o să creadă că o va ajuta să desfășoare această activitate și vor obține astfel sume importante de bani pe care le vor împărți - lucru care nu s-a întâmplat în realitate, transportând-o inițial în municipiul București, iar, apoi, pe raza municipiului Brașov, unde a cazat-o în apartamente în regim hotelier, în care era supravegheată permanent de către inculpata L. (care inițial i-a fost prezentată drept verișoara acestuia) sau/și de către A., și unde a fost exploatată efectiv prin supunerea la practicarea prostituției, banii fiindu-i luați de fiecare dată de către cei doi inculpați (cu excepția primei seri) și fiindu-i restrânsă libertate de mișcare și împiedicată să plece la momentul în care a dorit acest lucru;

- în perioada martie- aprilie 2019, a recrutat-o, prin inducere în eroare, pe persoana vătămată D., în vederea practicării prostituției, determinând-o să creadă că, în fapt, încep o relație sentimentală și apoi, pe acest fond, împreună cu inculpata L., care s-a prezentat ca verișoară, iar nu ca și concubină, cum era în realitate, a transportat-o și cazat-o pe persoana vătămată într-un apartament din municipiul București, unde a determinat-o să practice prostituția sub supravegherea inculpatei, folosind și elemente de constrângere asupra acesteia (A. folosind injurii și amenințări, iar ambii inculpați lovind-o pe persoana vătămată) timp de aproximativ o săptămână la începutul lunii aprilie 2019, întrunesc trăsăturile esențiale ale infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a arătat că faptele inculpatului A. care, în perioada septembrie 2017 - noiembrie 2019, în baza aceleași rezoluții infracționale, împreună cu inculpata L. sau cu concursul ulterior al acesteia, a înlesnit practicarea prostituției pentru mai multe persoane de sex feminin și a obținut importante beneficii materiale din desfășurarea acestei activități, în unele cazuri încercând să constrângă respectivele persoane să înceapă practicarea prostituției sau constrângându-le să continue această activitate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. Astfel, acesta:

- a înlesnit, împreună cu L., practicarea prostituției și a obținut beneficii materiale din desfășurarea acestei activități, în perioada septembrie 2017 - aprilie 2019, de către numita E. ("Ana"), pe care au cazat-o în acest scop în apartamente închiriate din municipiile București, Brașov și Oradea (aceasta locuind în acele imobile împreună cu L. căreia îi înmâna și banii obținuți) și pe care inculpatul a transportat-o, în același interval de timp (noiembrie- decembrie 2018), inclusiv în Anglia pentru a practica prostituția, sus-numita desfășurând această activitate până în luna aprilie 2019, când s-a deplasat fără inculpați în Franța pentru a practica prostituția pe cont propriu, pentru ca din luna septembrie 2019 până în luna noiembrie să practice din nou prostituția pentru inculpați în apartamente închiriate din municipiul Brașov, fiind adusă în acest sens înapoi în România de către A.;

- a înlesnit, împreună cu L., practicarea prostituției și a obținut beneficii materiale din desfășurarea acestei activități de către numita F. ("Cătălina"), începând cu luna august 2019 până în octombrie 2019, cazând-o în acest scop în apartamente închiriate din municipiile București și Brașov (aceasta locuind începând cu luna septembrie 2019 în apartamentele închiriate din municipiul Brașov împreună cu L. căreia îi înmâna și banii obținuți, dar și cu E.);

- a înlesnit, împreună cu L., practicarea prostituției de către numita M. în luna mai 2019, cazând-o în acest sens într-un apartament din municipiul București și făcându-i fotografii pe care le-au atașat unor anunțuri pe site-ul publi24.ro în care aceasta își oferea serviciile sexuale și, totodată, punându-i la dispoziție un telefon mobil pentru "clienți";

- a înlesnit, împreună cu L., practicarea prostituției și a obținut beneficii materiale din desfășurarea acestei activități, în cursul anului 2018, de către numita H., pe care a cazat-o în acest scop în apartamente închiriate din municipiile București, Brașov și Oradea (aceasta locuind în respectivele imobile împreună cu L., căreia îi înmâna și banii obținuți), pentru ca, în perioada octombrie- decembrie 2018, A. să o transporte inclusiv în Anglia în vederea practicării prostituției, sus-numita realizând această activitate până la începutul anului 2019;

- a încercat, la sfârșitul lunii aprilie 2019-mai 2019, împreună cu L., să o determine pe persoana vătămată I. să înceapă practicarea prostituției folosind contrângerea psihică și fizică, aceștia, sub pretextul că urmează să meargă la mare, transportând-o pe persoana vătămată într-un apartament din municipiul București unde A. - cu complicitatea morală a concubinei sale, a amenințat-o și a agresat-o fizic în acest scop, amenințările la adresa sus-numitei continuând inclusiv la momentul la care cei doi au transportat-o înapoi la domiciliu, în încercarea de o determina să o înregistreze audio recunoscând că ar fi fost de fapt de acord cu practicarea prostituției;

- a înlesnit, împreună cu L., practicarea prostituției și a obținut beneficii materiale din desfășurarea acestei activități, în perioada sfârșitului anului 2018 - februarie 2019, de către numita J., pe care au cazat-o în acest scop, inițial într-un apartament închiriat pe numele lui L. din județul Brașov, unde a locuit împreună cu aceasta din urmă, care răspundea la apelurile clienților, iar ulterior, la sfârșitul lunii ianuarie 2019, într-un hotel din municipiul Brașov (motivând că s-ar fi certat cu L.), unde numita J. a mai practicat prostituția pentru inculpat până la începutul lunii februarie 2019;

- în perioada iunie- iulie 2019, cu ajutorul lui N., a recrutat-o pe numita K. în vederea practicării prostituției, iar, ulterior, împreună cu L., a înlesnit practicarea prostituției și a obținut beneficii materiale din desfășurarea acestei activități de către sus-numită, pe care au cazat-o, în acest scop, într-un apartament închiriat din județul Brașov, în care a locuit împreună cu L., care răspundea la apelurile clienților și prelua banii obținuți din practicarea prostituției, perioadă în care martora s-a simțit constrânsă psihic să continue respectiva activitate, dar și izolată (interzicându-i-se orice contact cu familia), fiindu-i, totodată, teamă de A. care avea o fire impulsivă (lovind-o cu telefonul la un moment dat) și fiind presată să practice prostituția de către L. care se afla în permanență cu ea.

În plus, s-a reținut că faptele inculpatului A. care, în perioada 2018-2019, a efectuat fără drept, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, operațiuni privind circulația drogurilor de risc - cannabis, care se regăsește în Tabelul anexă III la Legea nr. 143/2000 (procurare, deținere, comercializare, punere la dispoziție, oferire), anume:

- în vara anului 2019, a comercializat, în 6-7 ocazii, țigări cu cannabis către martorul O., la prețul de 50 RON (reies cel puțin 6 comercializări în cuantum total de 300 RON);

- în perioada 2018-2019, i-a oferit țigări cu cannabis pentru consum martorei E., persoană care practica prostituția pentru acesta, în cel puțin două ocazii (martora nu a precizat exact, ci doar a specificat că s-a întâmplat în mai multe rânduri acest lucru);

- la data de 20 noiembrie 2019, i-a pus la dispoziție pentru consum cannabis inculpatei L., din substanța identificată cu ocazia percheziției domiciliare din data de 21 noiembrie 2019;

- în perioada 2018 - 2019, a procurat și deținut diferite cantități de cannabis, inclusiv cele identificate cu ocazia percheziției domiciliare din 21 noiembrie 2019 (conform RCTS nr. x din 05 decembrie 2019, în probele analizate, anume 0,5 grame fragmente vegetale mărunțite de culoare verde oliv, aflate în interiorul dispozitivului pentru mărunțit și pe grinder-ul metalic, s-a pus în evidență THC), ce erau deținute atât pentru consum propriu, cât și pentru operațiuni de oferire/punere la dispoziție altor persoane, întrunesc, atât sub aspectul laturii subiective, cât și al celei obiective, trăsăturile esențiale ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și ale infracțiunii de efectuare de operațiuni cu droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A., instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, dar și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor, scopul patrimonial urmărit, conduita după săvârșirea faptelor și în cursul procesului penal, și anume împrejurarea că acesta nu a recunoscut toate infracțiunile care i-au fost imputate și a încercat să-l influențeze pe martorul P. (concubinul persoanei vătămate B.), prin denaturarea probelor ce ar fi putut rezulta din declarațiile sale, precum și aspectele care circumstanțiază persoana inculpatului.

În ceea ce privește acuzațiile aduse prin rechizitoriu inculpatului A. în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, și trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instanța de fond a constatat că probatoriul administrat nu a relevat dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că substanțele comercializate de acesta erau chiar droguri de mare risc și nu alt tip de substante, cu efecte de bună dispoziție, relaxare și energizare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Sibiu, și inculpatul A., pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, prin motivele de apel, Ministerul Public a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei achitări a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, și trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a interpretării eronate a probatoriului, precum și al greșitei individualizări a pedepselor principale aplicate inculpaților A. și L., atât în ceea ce privește cuantumul (ambii inculpați), cât și modalitatea de executare (în cazul inculpatei L.).

La rândul său, inculpatul A. a formulat critici cu privire la soluția de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., la greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, la modalitatea incorectă de individualizare a pedepselor (sens în care a invocat poziția sa de recunoaștere a săvârșirii infracțiunilor de proxenetism, trafic și consum de droguri), la aplicarea eronată a măsurii confiscării speciale, precum și la greșita soluționare a laturii civile.

Prin decizia penală nr. 574 din 27 octombrie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Sibiu, și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 113 din 03 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate apelantului inculpat A. durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 21 noiembrie 2019 până la 27 octombrie 2021.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpata L..

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea inculpatului A. de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului x cu numărul de înmatriculare x, precum și solicitarea aceluiași inculpat de restituire a telefonului x.

Totodată, a fost respinsă ca nefondată solicitarea inculpatului A. de restituire a laptopului marca x și a telefonului x, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., acesta a fost obligat la plata sumei de 1500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, efectuând propria analiză a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că instanța de fond a analizat minuțios probele administrate în cauză și a stabilit în mod corect situația de fapt, reținând că doar o parte din acuzațiile aduse inculpatului A. prin actul de sesizare sunt susținute probator.

Astfel, a apreciat că faptele inculpatului A., constând în aceea că, în cursul anului 2019, în baza aceleași rezoluții infracționale, împreună cu inculpata L. sau cu concursul ulterior al acesteia, prin inducere în eroare - folosind fie metoda "loverboy" (pretinzând că dorește o relație sentimentală cu persoanele de sex feminin, ascunzându-le că are o relație cu inculpata L.), fie prezentând în mod fals modalitatea în care urma să se desfășoare activitatea de practicare a prostituției, a recrutat, transportat, cazat sau adăpostit mai multe persoane de sex feminin în vederea practicării prostituției (persoanele vătămate majore B., C. și D.), asupra cărora a exercitat violențe și amenințări atunci când acestea și-au manifestat opoziția la continuarea respectivei activități și împiedicându-le să plece din locul în care erau ținute, întrunesc trăsăturile esențiale ale infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A mai arătat că faptele inculpatului A., care, în perioada septembrie 2017 - noiembrie 2019, în baza aceleași rezoluții infracționale, împreună cu inculpata L. sau cu concursul ulterior al acesteia, a înlesnit practicarea prostituției pentru mai multe persoane de sex feminin și a obținut importante beneficii materiale din desfășurarea acestei activități, în unele cazuri încercând să constrângă persoanele de sex feminin să înceapă practicarea prostituției sau constrângându-le să continue practicarea acesteia, respectiv pe E., M., I. și K., întrunesc trăsăturile esențiale ale infracțiunii de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

De asemenea, a reținut că faptele aceluiași inculpat, care, în perioada 2018 - 2019, a efectuat fără drept, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, operațiuni privind circulația drogurilor de risc, respectiv în vara anului 2019, a comercializat, în 6-7 ocazii, țigări cu cannabis către martorul O., la prețul de 50 RON (reies cel puțin 6 comercializări în cuantum total de 300 RON); în perioada 2018-2019, i-a oferit țigări cu cannabis pentru consum martorei E., persoană care practica prostituția pentru acesta, în cel puțin două ocazii (martora nu a precizat exact, ci doar a specificat că s-a întâmplat în mai multe rânduri acest lucru); la data de 20 noiembrie 2019, i-a pus la dispoziție pentru consum cannabis inculpatei L., din substanța identificată cu ocazia percheziției domiciliare din 21 noiembrie 2019; a procurat și deținut cantitățile de cannabis identificate cu ocazia percheziției domiciliare din 21 noiembrie 2019 (conform RCTS nr. x din 05 decembrie 2019, în probele analizate, anume 0,5 grame fragmente vegetale mărunțite de culoare verde oliv, aflate în interiorul dispozitivului pentru mărunțit și pe grinder-ul metalic, s-a pus în evidență THC), cannabis-ul fiind deținut atât pentru consum propriu, cât și pentru operațiuni de oferire/punere la dispoziție altor persoane, întrunesc, atât sub aspectul laturii subiective, cât și al celei obiective, trăsăturile esențiale ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și ale infracțiunii de efectuare de operațiuni cu droguri de risc, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

Curtea a constatat că aceste fapte au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, așa încât, în mod corect, tribunalul a hotărât condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, al căror cuantum și modalitate de executare au fost stabilite în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de lege. S-a mai arătat că soluționarea acțiunii civile și acordarea cheltuielilor judiciare s-au făcut cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Totodată, a fost apreciată ca fiind nefondată critica formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Sibiu, referitoare la netemeinicia soluției de achitare pronunțată cu privire la inculpatul A., sens în care s-a reținut că instanța de fond a evaluat, în mod judicios și cu respectarea exigențelor impuse de art. 103 alin. (2) C. proc. pen., probele dosarului și a stabilit, în mod corect, că acuzațiile formulate în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, și trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, nu sunt susținute din punct de vedere probator.

Astfel, s-a arătat că, din materialul probator administrat în cauză (declarațiile inculpatului, ale persoanelor vătămate și ale martorilor, rezultatul percheziției domiciliare), nu a rezultat dincolo de orice îndoială că substanța ce a fost comercializată sau oferită persoanelor vătămate spre consum ar fi fost cocaină ori o altă substanță din tabelele I și II anexa la Legea nr. 143/2000, cu atât mai mult cu cât la percheziția domiciliară nu au fost identificate nici măcar urme ale unor astfel de substanțe care să poată fi analizate.

Neîntemeiată a fost apreciată și critica parchetului privind greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului A., considerându-se că, deși acesta nu a recunoscut toate acuzațiile, în mod corect prima instanță a ținut seama de conduita sa procesuală pozitivă, neexistând motive care să justifice o agravare a răspunderii penale. Deopotrivă, Curtea a constatat că pedeapsa principală și cea complementară aplicate inculpatului corespund pe deplin principiului proporționalității dintre sancțiune și comportament și sunt apte să contribuie la valorizarea funcției de exemplaritate, intransigență și fermitate a măsurilor de constrângere.

Ca urmare, instanța de control judiciar a respins apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Sibiu, ca fiind nefondat, dispunând aceeași soluție și în ceea ce privește calea de atac declarată de inculpatul A..

Sub acest din urmă aspect, Curtea a considerat neîntemeiată critica apelantului referitoare la greșita respingere a solicitării de schimbare a încadrării juridice, reținând că diferența dintre infracțiunea de trafic de persoane și cea de proxenetism o constituie existența sau inexistența elementului de viciere a poziției subiective a persoanei care se prostituează. Astfel, potrivit doctrinei, proxenetismul reprezintă o activitate infracțională neagresivă, ce nu implică vicierea poziției subiective a subiectului pasiv secundar, în timp ce activitățile ce constituie elementul material al infracțiunii de trafic de persoane constau în mijloace care presupun înfrângerea libertății de voință și conștiință a subiectului pasiv.

A subliniat că infracțiunea de trafic de persoane se poate realiza numai prin acte de constrângere ori asimilate acestora, precum și prin acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei ce are autoritate asupra celei vizate sa facă obiectul exploatării, prin exploatare înțelegându-se și obligarea la practicarea prostituției. Așa fiind, dacă în cazul proxenetismului constrângerea este prevăzută numai ca modalitate particulară, agravată, de săvârșire alternativă a infracțiunii, într-un asemenea caz recrutarea și traficul de persoane nefiind făcute în scopul obligării la practicarea prostituției, care este prestată de bunăvoie de către persoana vizată, în toate ipotezele de săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie mijlocul specific principal de realizare a elementului material al laturii obiective a acestei infracțiuni.

Or, așa cum rezultă din declarațiile persoanelor vătămate, deși uneia dintre ele i s-a spus că va practica prostituția (numita D., care, însă, ulterior s-a răzgândit, refuzând să întrețină relații sexuale cu clienții aduși), odată ajunsă în București, inculpatul a exercitat acte de violență asupra sa, pentru a-i induce o stare de temere și a o determina să se prostitueze. Inculpatul a exercitat astfel de violențe și asupra persoanei vătămate B., căreia i-a prezentat o stare de fapt neadevărată, cu scopul inducerii în eroare în vederea practicării prostituției (respectiv i-a făcut promisiuni de dragoste, oferindu-i sprijinul său și mijlocirea "verișoarei sale", respectiv a inculpatei L., în găsirea unui loc de muncă în capitală).

Prin urmare, Curtea a apreciat că, atât prin exercitarea de amenințări și loviri, cât și prin manoperele dolosive întrebuințate de inculpat, a fost înfrântă libertatea psihică, fizică și de voință a persoanelor vătămate, astfel că, în mod corect, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.

Instanța de apel a constatat, deopotrivă, că nu este fondată nici critica referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului A., acestea fiind corect stabilite, așa cum s-a arătat cu prilejul analizării apelului declarat de parchet.

Chiar dacă nu s-a constituit într-un motiv distinct de apel, instanța de control judiciar a răspuns inculpatului A. și în ceea ce privește efectele acordate de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 ca urmare a denunțurilor sale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Astfel, s-a arătat că în privința primului denunț, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Sibiu, a învederat faptul că, în pofida investigațiilor efectuate, nu s-a reușit identificarea persoanei denunțate de inculpatul A., astfel că s-a dispus clasarea cauzei. Or, față de soluția procurorului, Curtea a concluzionat că inculpatul A. nu a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanei denunțate, motiv pentru care nu a reținut cauza specială de atenuare a pedepselor.

Totodată, instanța a mai observat că, în cazul celui de-al doilea denunț, s-a stabilit că substanțele comercializate de către persoana denunțată erau substanțe psihoactive, astfel că aceasta nu a comis o infracțiune gravă, în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 682/2002, și ca atare nici într-o asemenea situație nu poate fi luată în discuție aplicabilitatea respectivei cauze speciale de reducere a pedepsei.

Instanța de control judiciar a mai arătat că nu poate fi luată în considerare nici critica inculpatului A. referitoare la dispunerea măsurii confiscării speciale doar în privința sa, iar nu și a inculpatei L., având în vedere că măsura de siguranță are caracter personal și exclude solidaritatea, astfel că banii dobândiți de participanți prin săvâșirea infracțiunii se confiscă în măsura în care au beneficiat de ei. Or, sumele de bani obținute de persoanele vătămate erau, în principal, împărțite cu apelantul A., inculpata L. ajutându-l pe acesta în derularea activității infracționale și îngrijindu-se ca persoanele vătămate să execute indicațiile impuse de acuzat.

Pe de altă parte, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. în cursul judecății în apel, de ridicare a măsurii sechestrului asigurător cu privire la autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, având în vedere că, potrivit afirmațiilor acestuia, proprietarul mașinii este mama sa, așa încât doar cea din urmă este îndreptățită să solicite restituirea.

În privința cererilor de restituire a bunurilor Laptop x, x și telefon x, având în vedere că au fost folosite cu ocazia comiterii infracțiunilor, Curtea a constatat că în mod just prima instanță a dispus confiscarea lor specială de la cei doi inculpați. În plus, a arătat că telefonul x aparține inculpatei L., nu inculpatului A..

S-a mai subliniat că, deși judecătorul fondului a omis să precizeze că obligă ambii inculpați la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale acordate părților civile, această omisiune urmează a fi acoperită de instanța de control judiciar. Sub acest aspect, s-a arătat că, în cuprinsul dispozitivului, la admiterea în parte a acțiunilor civile, a fost indicat temeiul de drept civil care reglementează răspunderea civilă solidară, respectiv prevederile art. 1382 C. civ.. Ca urmare, deși s-a omis a se specifica faptul că obligația de plată a daunelor morale le incumbă ambilor inculpați în solidar, instanța a menționat temeiul de drept aferent principiului răspunderii solidare, astfel că intenția instanței este clară sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât părțile civile au specificat în fața primei instanțe, înainte de începerea cercetării judecătorești, că cererea lor de constituire ca părți civile îi vizează pe ambii inculpați.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a susținut că, în privința sa, nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în conformitate cu care persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din acest act normativ și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În acest sens, s-a arătat că instanța de apel a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, reținând că persoana denunțată de inculpatul A. nu a săvârșit o infracțiune gravă în accepțiunea art. 2 din lege, întrucât substanțele comercializate de aceasta erau substanțe psihoactive. Or, procedând într-o asemenea manieră, instanța de control judiciar a nesocotit decizia Curții Constituționale nr. 67 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015, prin care s-a constatat că este neconstituțională soluția reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din actul normativ și care nu a comis o infracțiune gravă.

Prin urmare, s-a apreciat că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt aplicabile recurentului A., cu consecința reducerii la jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege.

Prin încheierea din 22 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 574 din 27 octombrie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac. În acest sens, s-a reținut că, din punct de vedere strict formal, sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. în ceea ce privește criticile de nelegalitate referitoare la modalitatea în care instanța de apel a interpretat prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 (astfel cum au fost reconfigurate prin decizia Curții Constituționale nr. 67 din 26 februarie 2015), care definesc condițiile de aplicare a unei cauze de reducere a pedepsei.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea dedusă judecății astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă numai din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Cu alte cuvinte, nu orice aspect de nelegalitate constituie temei pentru casarea hotărârii recurate, ci numai acele încălcări ale normelor juridice care corespund unuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de lege (deciziile nr. 340/RC din 11 octombrie 2018, nr. 231/RC din 11 iunie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 181/RC din 18 iunie 2020, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 100/RC din 04 martie 2021, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", acesta fiind incident numai în situația în care sancțiunea penală stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita sa individualizare de către instanțele de fond. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită prin hotărârile date în fond și/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Rezultă, așadar, că examinarea ce poate fi realizată prin prisma acestui motiv de casare presupune efectuarea unei verificări matematice a cuantumului pedepsei aplicate de instanțele inferioare prin comparație cu limitele speciale prevăzute de norma de incriminare, astfel cum sunt reduse ori, după caz, majorate ca urmare a reținerii, cu titlu definitiv, a cauzelor care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauză, însă, ceea ce a criticat, în realitate, recurentul nu este nelegalitatea pedepselor aplicate în raport cu aceste limite determinate în funcție de textele de lege a căror incidență a fost constatată, ci omisiunea reținerii de către curtea de apel a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, care ar fi avut drept consecință reducerea la jumătate a respectivelor limite.

Or, atâta timp cât instanța de apel nu a reținut, în favoarea inculpatului, această cauză legală de reducere a pedepsei, iar dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare și vizează doar acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei ca urmare a stabilirii unei sancțiuni penale aflată în afara limitelor (minime sau maxime) prevăzute de textul de incriminare, prin raportare la normele de drept relevante pentru tratamentul sancționator a căror aplicabilitate a fost deja stabilită, reanalizarea fundamentului faptic care a condus organele judiciare la adoptarea respectivei soluții este exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac. Cu alte cuvinte, pe această cale nu se poate realiza verificarea conformității cu legea a constatărilor instanței de apel cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecința aplicării, direct în recursul în casație, a acestui beneficiu, căci o asemenea operațiune ar presupune o nouă judecare a cauzei, prin reaprecierea unor împrejurări factuale ce țin de particularitățile speței, lucru care nu este permis din perspectiva prevederilor art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, așa cum s-a arătat anterior, pot constitui temeiuri pentru a casa hotărârea recurată doar acele încălcări ale legii procesual penale sau legii substanțiale care corespund, în mod real, unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reținerii existenței infracțiunii ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancționator. În acest sens, s-a pronunțat în mod constant în jurisprudența sa instanța supremă, relevante fiind deciziile penale nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC și nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 și nr. 114/RC din 10 martie 2022.

De altfel, în concret, singura problemă de drept invocată de recurent vizează interpretarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 (astfel cum au fost reconfigurate prin decizia Curții Constituționale nr. 67 din 26 februarie 2015), care definesc condițiile de aplicare a unei cauze de reducere a pedepsei.

Pornind de la aspectele factuale reținute în mod definitiv în legătură cu această chestiune de către instanța de apel și care nu mai pot forma obiectul cenzurii în calea extraordinară de atac, respectiv împrejurarea că inculpatul A. nu a denunțat o infracțiune gravă în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 682/2002 (în cazul celui de-al doilea denunț), se constată că decizia Curții Constituționale nr. 67 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015, nu are aplicabilitate în cauză.

Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din același act normativ, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 67 din 26 februarie 2015, invocată de recurentul inculpat, s-a statuat că este neconstituțională soluția reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din actul normativ și care nu a comis o infracțiune gravă.

În considerentele acestei decizii (paragraful 16), instanța de contencios constituțional a constatat că "în condițiile în care legea reglementează asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații ori date privind săvârșirea unor infracțiuni grave și pe care le-au furnizat organelor judiciare, rațiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituționalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave prin determinarea persoanelor care dețin informații decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare. Prin urmare, determinantă și suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acțiunea martorului de a denunța și facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave, indiferent de natura și gravitatea faptei penale comise de el însuși."

Așadar, prin decizia invocată, Curtea Constituțională nu a sancționat pentru neconformitate cu legea fundamentală cerința ca infracțiunea denunțată să fie una gravă, așa cum a susținut recurentul, ci exclusiv condiția derivând din gravitatea infracțiunii săvârșită de martorul denunțător (în speță, inculpatul A.). De altfel, legiuitorul a instituit această cauză legală de reducere a pedepsei în beneficiul infractorului care, în mod activ, dezvăluie organelor judiciare informații decisive pentru aflarea adevărului, tocmai din necesitatea de a combate fenomenul infracționalității grave.

În atare situație, având în vedere toate aspectele anterior expuse în legătură cu inaplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 67 din 26 februarie 2015, precum și faptul că susținerile recurentului referitoare la omisiunea reținerii cauzei de atenuare a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte este ținută să verifice legalitatea pedepselor aplicate prin raportare la dispozițiile de drept penal substanțial a căror incidență a fost reținută în speță cu autoritate de lucru judecat, context în care constată că cele trei sancțiuni penale aplicate în cauză inculpatului A., două de câte 4 ani închisoare și una de 2 ani și 6 luni închisoare, se încadrează în limitele stabilite de legiuitor pentru infracțiunile de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (de la 3 ani la 10 ani închisoare), proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (de la 3 ani la 10 ani închisoare), și trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (de la 2 ani la 7 ani închisoare).

Față de aceste considerente, constatând că, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 574 din 27 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 160 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 574 din 27 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 aprilie 2022.