ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4164/2011

Asupra recursurilor penale de față; Prin Sentința penală nr. 61/P din 15 iunie 2011 a Tribunalului Neamț s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina inculpaților V.M.F. și C.O. din infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a) și art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpatul C.O., în infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a), art. 176 lit. a) și d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul C.O. și s-a dispus condamnarea acestora după cum urmează: 1. C.O. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a), art. 176 lit. a), d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa principală de 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

2. V.M.F. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a), art. 176 lit. a), d) C. pen., la pedeapsa principală de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului V.M.F. durata reținerii și arestării preventive de la 8 iulie 2010 până la data pronunțării sentinței, respectiv 15 iunie 2011 și din pedeapsa aplicată inculpatului C.O.

durata arestării preventive de la 24 septembrie 2010 până la data pronunțării sentinței, respectiv 15 iunie 2011. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților. A fost admisă acțiunea civilă formulată de părțile civile S.I. și S.A. și în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către părțile civile a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale, actualizate la data executării. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În luna iunie 2010, inculpații V.M.F. și C.O. s-au cunoscut la Mănăstirea Sihăstria, județul Suceava și, fiind în aceeași situație fără locuință și venituri, s-au împrietenit.

Inculpatul C.O. i-a propus inculpatului V.M.F. să meargă împreună în municipiul Roman, la un prieten de-al său, spunându-i că acesta are bani întrucât a lucrat în Italia. În momentul respectiv inculpatul C.O. i-a propus coinculpatului să tâlhărească victima după care să fugă cu banii și lucrurile de valoare. În seara zilei de 30 iunie 2010, inculpații au ajuns la locuința victimei S.A.D., din municipiul Roman. Inculpatul V.M.F. a declarat că, în timpul cât au discutat toți trei, coinculpatul C.O. i-a făcut semne, îndemnându-l să lovească victima, însă el a refuzat. Victima s-a înțeles cu inculpații ca aceștia să-l ajute să renoveze locuința, în schimbul sumei de 200 RON și, în ziua de 2 iulie 2010 s-au deplasat la magazinul „D.” pentru a cumpăra materialele necesare.

Aceste materiale au fost livrate victimei în aceeași zi, inculpații ajutând-o să le transporte până la etajul 4. În jurule orei 24 00 victima S.A.D. s-a culcat pe canapea și a adormit. Inculpatul C.O., constatând că victima doarme, i-a făcut semne inculpatului V.M.F. să ia ciocanul tip „teslă” de lângă fotoliul unde stătea și să o lovească. Coinculpatul a refuzat, iar inculpatul C.O. a luat o bâtă de basseball din holul locuinței, făcându-i semn inculpatului V.M.F. să o preia și să lovească victima. Întrucât acest inculpat a refuzat, inculpatul C.O. a lovit victima, în zona gâtului cu bâta. Printr-un gest reflex victima s-a ridicat în picioare, lângă pat, după care a căzut pe podea, cu fața în jos, având mișcări spasmodice și respirație zgomotoasă.

La indicația inculpatului C.O., inculpatul V.M.F. a luat o pernă și a pus-o pe fața victimei, pentru ca acesta să nu mai facă zgomot, însă nu a reușit că-i suprime viața. A lăsat deoparte perna, a prins victima de bărbie și de creștetul capului și a presat puternic, pentru a o imobiliza și a o determina să nu țipe. În acest timp, inculpatul C.O. a adus din baie un prosop, din care a tăiat o fâșie lungă pe care i-a trecut-o victimei peste gură, legând-o strâns după cap și s-a așezat pe corpul victimei, trăgându-i capul spre pieptul său, pentru a o imobiliza. La cererea inculpatului C.O., inculpatul V.M.F. a scos cablul de alimentare de la casetofon, i l-a dat celui dintâi, a preluat capul victimei, ținându-l cu mâinile, iar inculpatul C.O.

i-a legat acestuia mâinile la spate. Deoarece victima se zbătea, inculpatul C.O. i-a legat picioarele, în zona gleznelor cu un alt cablu, după care i-a flexat picioarele spre spate, legând cele două cabluri între ele (cablul de la mâini cu cel de la picioare.) Inculpații au pus victima pe pat cu fața în sus, după care au început să caute prin casă, pentru a găsi bani sau alte valori. Inculpatul C.O. a pus într-un ghiozdan mai multe bunuri, CD-uri, brichete, ceasuri, carduri. La un moment dat victima a început să se agite și să respire zgomotos, moment în care inculpatul C.O. i-a aplicat trei lovituri puternice în zona capului, cu pumnul, iar aceasta nu a mai mișcat. Inculpatul C.O. s-a încălțat cu o pereche de adidași „N.” aparținând victimei, lăsând pe hol adidașii săi, de culoare portocaliu cu negru, aceștia fiind găsiți cu ocazia cercetării la fața locului.

În jurul orei 5 00 , inculpații au plecat din locuința victimei, încuind ușa. Pe drumul spre gară, inculpatul C.O. a aruncat ceasurile și cardurile sustrase. Inculpații s-au urcat într-un tren și, în timpul mersului, inculpatul C.O. a aruncat mai multe obiecte, dintre cele furate, pe care le-a considerat fără valoare. Acesta i-a dat inculpatului V.M.F. o pereche de adidași albi, aparținând victimei, cu care el s-a încălțat, aruncându-și încălțămintea proprie. Inculpații au ajuns în seara zilei de 3 iulie 2010 în orașul Fălticeni, județul Suceava, unde locuiește sora inculpatului V.M.F. – V.G., pe care însă nu a găsit-o acasă. Inculpații s-au deplasat apoi la Mănăstirea Sihăstria, județul Suceava și inculpatul C.O., care îl cunoștea pe stareț, a primit de la acesta o sumă de bani.

Cei doi au revenit în Suceava, iar inculpatul V.M.F. a vorbit la telefon cu sora sa, spunându-i că pleacă în Germania împreună cu un prieten și că a făcut rost de bani. Inculpații au plecat în Austria cu mașini de ocazie, după care s-au deplasat cu trenul, inculpatul C.O. intenționând să ajungă într-o localitate de lângă Sttutgard. Inculpatul V.M.F. a refuzat să-l mai însoțească pe coinculpat și s-a prezentat la Poliție, revenind în România cu ajutorul unei fundații de caritate, la data de 8 iulie 2010. Discutând cu sora sa V.G., a aflat că este căutat de organele de poliție, astfel că s-a predat în aceeași zi. Inculpatul C.O. a fost reținut de către autoritățile din Germania la data de 5 august 2010, fiind dat în urmărire internațională, în baza Mandatului european de arestare nr. 1/2010 emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Inculpatul V.M.F. a fost arestat preventiv în baza Încheierii nr. 12/U din 9 iulie 2010 a Tribunalului Neamț, iar împotriva inculpatului C.O. măsura arestării preventivă a fost luată de Curtea de Apel Bacău, prin Încheierea nr. 106 din 24 septembrie 2010. Din Raportul medico-legal al Cabinetului medico-legal Roman reiese că moartea victimei S.A.D. a fost violentă, cauza fiind insuficiență respiratorie acută prin comprimarea gâtului. Părinții victimei – S.I. și S.A. – s-au constituit părți civile în cauză cu sumele de 15.000 RON reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și a praznicelor de pomenire pentru victimă și 50.000 RON cu titlu de daune morale, actualizate la data executării.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul V.M.F. a recunoscut comiterea faptei, descriind amănunțit modalitatea în care, împreună cu inculpatul C.O., au ucis victima, au sustras bunuri și au plecat din țară. În instanță nu a dat declarație. Inculpatul C.O. s-a prevalat de dreptul la tăcere, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în ambele faze procesuale. Cu prilejul efectuării confruntării între inculpați, inculpatul C.O. a susținut că nu a urmărit suprimarea vieții victimei, scopul vizitei fiind cel de a-i renova casa, că el a plecat definitiv din locuința victimei în data de 2 iulie 2010, ora 18 20 , după ce aceasta a fost vizitată de fratele ei, s-a deplasat la Mănăstirea Rarăul din Câmpulung Moldovenesc, luând o sumă de bani de la stareț, după care a plecat în Germania.

Acesta a negat comiterea faptei. Vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de omor comisă asupra victimei S.A.D. este pe deplin dovedită de materialul probator administrat în cauză. Astfel, inculpatul V.M.F. a recunoscut săvârșirea faptei, descriind amănunțit împrejurările în care l-a cunoscut pe coinculpatul C.O., cum acesta i-a propus să tâlhărească victima, modalitatea în care inculpatul i-a propus, cu două zile înainte de faptă să lovească victima cu un cuțit, cum au agresat-o pe victimă în noaptea de 2 iulie 2010, provocându-i leziuni ce i-au determinat moartea, drumul parcurs până în Germania și contribuția fiecăruia dintre inculpați. De altfel, stabilirea situației de fapt în cauză, precum și a tuturor circumstanțelor în care a avut loc infracțiunea, cu consecințe asupra încadrării ei juridice, a fost posibilă numai datorită declarațiilor complete și sincere ale inculpatului.

Instanța nu are nici un motiv pentru a nu reține toate aspectele menționate de inculpat în declarațiile sale, inclusiv cele referitoare la participarea coinculpatului C.O., atât timp cât inculpatul nu a încercat să ascundă anumite elemente, ce au contribuit la încadrarea faptei în omor deosebit de grav (de exemplu modalitatea în care infracțiunea a fost premeditată), iar declarațiile sale se coroborează cu declarațiile martorilor și cu concluziile raportului medico-legal de necropsie. Din procesul-verbal întocmit de organul de poliție la data de 8 iulie 2010 rezultă că, la data reținerii inculpatului V.M.F., acesta avea asupra sa o brichetă și adidașii de culoare albă, bunuri aparținând victimei.

La data de 9 iulie 2010, când s-a efectuat cercetarea la domiciliul victimei au fost găsite obiectele de îmbrăcăminte și de încălțăminte aparținând celor doi inculpați, abandonate de către aceștia în momentul în care au plecat din locuință, o geacă a inculpatului V.M.F., un hanorac și o pereche de adidași a inculpatului C.O. În aceeași locuință, pe diferite obiecte au fost descoperite urme papilare aparținând ambilor inculpați, conform raportului criminalistic întocmit de I.P.J. Neamț, Serviciul Criminalistic. Prezența celor doi inculpați în casa victimei, inclusiv în ziua de 2 iulie 2010, până la ora 15 20 este confirmată de declarațiile martorilor S.B.G., fratele victimei și G.F. și L.N. Martorul C.D.

a declarat, în cursul urmăririi penale că, la începutul lunii iulie 2010, în data de 3 sau 4, în timp ce se afla în Piața din municipiul Suceava, a fost căutat de inculpatul V.M.F., care era împreună cu un tânăr. Martorul l-a recunoscut, din fotografia prezentată de organul de anchetă, pe inculpatul C.O. ca fiind tânărul respectiv. A mai arătat martorul că inculpatul V.M.F. i-a spus că pleacă împreună cu celălalt coinculpat în Germania și a sunat-o pe martora V.G. Martora V.G. a declarat că, în ziua de 3 sau 4 iulie 2010 a fost apelată telefonic de fratele ei, care i-a povestit că a intrat într-o „mare belea”, că este împreună cu un tânăr cu care urmează să plece în Germania și i-a cerut bani.

După o zi, inculpatul a sunat-o din nou, de pe telefonul martorului C.D., spunându-i din nou că pleacă în Germania cu prietenul lui. Cele două declarații date în faza de urmărire penală, confirmă susținerile inculpatului V.M.F., care a arătat că, după comiterea faptei, a plecat în orașul Fălticeni, i-a telefonat martorei V.G. spunându-i că a făcut „o mare belea”, după care s-a dus, împreună cu inculpatul C.O. în municipiul Suceava, la martorul C.D., de pe telefonul căruia a sunat-o din nou pe sora sa, pentru a o anunța că pleacă în străinătate. În instanță, martorul C.D. a confirmat faptul că, la începutul lunii iulie 2010, în cursul unei după amiezi, s-a întâlnit cu inculpatul V.M.F., care era împreună cu inculpatul C.O., că inculpatul V.M.F.

a vorbit la telefon cu sora sa, V.G., spunându-i că pleacă în Germania și că are nevoie de bani. Deși martorul a arătat că i-a văzut pe inculpați înainte de a se comite fapta și a presupus că aceștia ar fi plecat în Germania, imediat după săvârșirea omorului, instanța a reținut că această susținere reprezintă o simplă supoziție a martorului. Acesta a plasat data întâlnirii cu cei doi inculpați într-o zi de la începutul lunii iulie 2010 ori fapta a avut loc în ziua de 2 iulie 2010, iar cei doi inculpați au stat în locuința victimei, neîntrerupt de la 30 iunie 2010 până în noaptea de 2/3 iulie 2010. Anterior zilei de 30 iunie 2010, cei doi inculpați nu au fost împreună în municipiul Suceava, astfel cum rezultă din declarația inculpatului V.M.F., iar în cursul urmăririi penale martorul a precizat și data când i-a văzut, respectiv 3 sau 4 iulie 2010, deci ulterior faptei.

Martora V.G. și-a menținut declarația în instanță. Din declarațiile celor doi martori, și mai ales a martorului C.D., care se coroborează cu declarația inculpatului V.M.F., rezultă că inculpatul C.O. a fost văzut împreună cu inculpatul V.M.F. ulterior faptei, în zilele în care intenționau să părăsească țara, ceea ce infirmă susținerea sa, că a părăsit locuința victimei în data de 2 iulie 2010 și că a plecat imediat în Germania. Inculpatul C.O. a solicitat în cursul cercetării judecătorești proba cu testul poligraf, cerere admisă de instanță. Conform procesului-verbal întocmit de I.P.J. Bacău – Serviciul Criminalistic, Compartimentul Identificări și Baze de Date, Laboratorul Poligraf inculpatul C.O.

a refuzat, la data de 24 mai 2011, în prezența apărătorului său, să fie examinat cu tehnica poligraf de detecție a comportamentului simulat, invocând „o stare emotivă foarte tensionată”. De altfel, inculpatul a mai procedat în această modalitate, în sensul că a mai cerut să fie supus testului poligraf, după care l-a refuzat, aspect ce reiese din considerentele Sentinței penale nr. 130 din 14 mai 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (faptă pe care inițial a negat-o, iar cursul rejudecării după extrădare a recunoscut-o). Instanța a reținut că probele administrate în cauză dovedesc pe deplin, fără îndoială, învinuirea adusă ambilor inculpați.

Fapta de omor a fost comisă cu premeditare. Inculpatul V.M.F. a declarat că în ziua de 30 iunie 2010, inculpatul C.O. i-a propus să-l viziteze pe S.A.D., să-l bată și să-i sustragă banii; în zilele cât au stat în locuința victimei, inculpatul C.O. i-a făcut, de mai multe ori, semne să lovească victima cu un cuțit, în timp ce aceasta era preocupată de anumite treburi gospodărești sau dormea, însă inculpatul V.M.F. i-a dat de înțeles că încă nu este momentul potrivit; în seara de 2 iulie 2010 inculpații au așteptat ca victima să adoarmă, după care și-au pus în practică planul. Luarea rezoluției de a tâlhări și ucide victima a precedat, cu o perioadă de timp de 3 zile, activitatea materială, pe parcursul căreia a existat preocuparea de a trece la înfăptuirea ei.

Inculpații au reflectat asupra modului în care se va săvârși fapta, asupra consecințelor acesteia. Rezoluția s-a concretizat în activități de pregătire a infracțiunii, inculpații așteptând momentul potrivit. Infracțiunea de omor a fost comisă și prin cruzimi, în sensul că acțiunea a fost violentă, săvârșită într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate, de natură să inspire groaza, oroare, atât victimei, cât și persoanelor care află pe alte căi despre comiterea ei. În speță, inculpații au lovit victima în mod violent, cu o bâtă, în zona gâtului, în timp ce dormea, au încercat să o sufoce cu o pernă, i-au înfășurat un prosop peste gură pentru a nu țipa, i-au legat mâinile de picioare cu niște cabluri, după care i-au aplicat lovituri puternice în zona capului.

În tot acest timp victima s-a zbătut, lipsită de orice posibilitate de a se salva și a fost supusă unor suferințe fizice deosebite. Fapta inumană, descrisă mai sus, reflectă ferocitate deosebită din partea inculpaților; ea depășește limitele obișnuite ale unor acțiuni proprii laturii obiective a infracțiunilor de omor, constituind un act nemilos, în sensul prevăzut de art. 176 lit. a) C. pen. Împrejurarea că decesul a survenit la scurt timp, datorându-se insuficienței respiratorii acute prin comprimarea gâtului, conform Raportului medico-legal din 7 iulie 2010 efectuat de Cabinetul Medico-Legal Roman, este lipsită de semnificație sub aspectul aplicării art. 176 lit. a) C. pen. În drept, faptele inculpaților V.M.F.

și C.O. de a ucide victima S.A.D., cu premeditare, prin cruzimi și pentru a săvârși o tâlhărie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a), art. 176 lit. a), d) C. pen. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei în sensul reținerii și a dispozițiilor art. 176 lit. a) C. pen. pentru ambii inculpați, dar și a aplicării dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., în loc de art. 37 lit. a) C. pen., față de inculpatul C.O., având în vedere următoarele aspecte: Inculpatul C.O.

a fost trimis în judecată în stare de recidivă postcondamnatorie, reținându-se că a fost condamnat, prin Sentința penală nr. 130 din 14 mai 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 21/2010 a Tribunalului Suceava și Decizia penală nr. 139 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 - art. 209 lit. g) și i) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., revocându-se și beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1051/2005 a Judecătoriei Botoșani. Inculpatul a început executarea acestei pedepse la data de 28 iulie 2010, ulterior comiterii infracțiunii de față.

Sentința penală nr. 130/2009 a fost însă anulată prin Sentința penală nr. 63 din 2 martie 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, prin care s-a admis, în temeiul art. 522 1 C. proc. pen. cererea de rejudecare formulată de condamnatul C.O. Acesta a fost condamnat la aceeași pedeapsă de 7 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen. Hotărârea nr. 63/2011 a fost modificată prin Decizia penală nr. 402 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Suceava, în sensul că s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 6 ani și 6 luni închisoare, reținându-se dispozițiile art. 320 1 alin. (1) și (7) C. pen. și s-au înlăturat dispozițiile art. 83 C. pen. Au fost anulate vechile mandate de executare, inclusiv mandatul care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare și s-a dispus emiterea unui nou mandat.

Urmare faptului că inculpatul a beneficiat de un nou proces, în urma admiterii cererii sale de rejudecare după extrădare, conform art. 522 1 C. proc. pen., beneficiind și de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. nu ne mai aflăm în prezența cazului de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., întrucât nu mai există o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, Sentința penală nr. 130/2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc fiind anulată. Infracțiunea curentă și infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 63/2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (prin care s-a anulat Sentința penală nr. 130/2009 sunt concurente, urmând ca inculpatul să-și clarifice situația juridică pe cale separată.

Instanța a reținut, din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului C.O., că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., prin Sentința penală nr. 171 din 26 mai 2008 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare, fiind liberat condiționat la data de 14 ianuarie 2010 cu un rest de 120 de zile. La data comiterii infracțiunii de omor deosebit de grav, pedeapsa aplicată prin sentința menționată era executată, inculpatul aflându-se în situația prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

Tribunalul a motivat că la individualizarea judiciară a pedepselor a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen., respectiv gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările în care a fost comisă – și care se reflectă în formele agravante ale infracțiunii, scopul urmărit, consecințele produse, moartea victimei, atitudinea inculpaților după faptă – aceștia au plecat din țară, pentru a se sustrage pedepsei și circumstanțele personale ale acestora. Împotriva Sentinței penale nr. 61/P din 15 iunie 2011 a Tribunalului Neamț au declarat apel inculpații, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor. Prin Decizia penală nr. 116/2011 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații V.M.F.

și C.O. Instanța de prim control judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de Tribunal, inculpații făcându-se vinovați de faptele pentru care au fost condamnați. Inculpatul C.O., în declarația dată în fața instanței de control judiciar a susținut că a lovit victima cu acea bâtă de basseball, datorită faptului că victima l-ar fi lovit în urma neînțelegerii avute în acea noapte, determinată de neachitarea unui avans pentru lucrările de renovare a garsonierei. Susținerile acestuia nu au nici un suport în realitate și nu au fost dovedite, acestea fiind făcute din dorința de a fi diminuată gravitatea faptei săvârșite.

Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, așa cum a încercat să acrediteze ideea inculpatul C.O., se impune, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoție puternică; starea de puternică tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea părții vătămate prin infracțiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracțiunii săvârșite de cel provocat; provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă; riposta infractorului la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator, iar nu împotriva altei persoane.

Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, analiza probelor fiind făcută și de instanța de fond, nu rezultă a fi îndeplinite aceste condiții expres prevăzute de lege. De altfel, chiar inculpatul C.O., în declarația dată la instanța de control judiciar, a recunoscut că victima nu era o persoană violentă. Din declarațiile date în mod constant pe tot parcursul procesului penal de inculpatul V.M.F. rezultă că victima i-a primit în locuința sa cu multă ospitalitate și s-a dovedit o gazdă foarte bună. Cu atât mai mult, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi reținute dispozițiile art. 44 C. pen., privind legitima apărare ca și cauză care înlătură caracterul penal al faptei. În conformitate cu acest text, „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare.

Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc. Se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

Este, de asemenea, în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.” Pentru a se reține că o faptă a fost săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) să se fi săvârșit o faptă revăzută de legea penală; b) fapta să se fi săvârșit ca urmare unui atac material direct, imediat și injust; c) atacul să fie îndreptat contra persoanei sau contra unui interes public; d) atacul să prezinte un pericol grav; e) apărarea să fie proporțională cu gravitatea și împrejurările atacului și f) apărarea să rămână în limitele necesare. Această condiție rezultă din dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., care sancționează depășirea limitelor apărării.

Potrivit acestei condiții, apărarea trebuie să înceapă în momentul declanșării atacului sau imediat după începerea atacului și trebuie să se termine odată cu înlăturarea atacului. Sau, cu alte cuvinte, apărarea trebuie să se facă în intervalul de timp de la începerea atacului și până la înlăturarea atacului. Apoi, se cere ca apărarea să fie proporțională sau să fie mai ușoară (de exemplu, în caz de atac contra vieții, se poate răspunde cu apărarea contra vieții agresorului, iar în caz de atac contra integrității corporale să se răspundă cu apărarea contra integrității corporale a agresorului). Apărarea, apoi, este legitimă până în momentul în care atacul este înlăturat, respins. Cu alte cuvinte, apărarea este legitimă până la limita înlăturării atacului și a pericolului ce-l împiedică, până la respingerea agresorului și a încetării pericolului (de exemplu, în caz de atac asupra vieții, limita permisă respingerea celui care amenință asupra vieții).

Dincolo de această limită începe depășirea de legitimă apărare și eventuala răzbunare. După cum s-a mai menționat, dacă se depășesc limitele legitimei apărări, se comite o așa numită depășire a legitimei apărări, care este o conduită neadmisă, infracțională.

Depășirea de legitimă apărare există în următoarele cazuri: a) când s-a pornit la o acțiune „de apărare” înainte de a se fi declanșat un atac material, direct, imediat și injust (cel ce bănuiește un atac și ripostează, cel ce nu are în față un atac obiectiv și material și lovește); b) când apărarea a depășit intervalul de timp dintre atac și respingerea atacului (după ce agresorul a fost imobilizat „apărarea” continuă, aplicându-se lovituri care nu mai erau necesare, situație când nu mai este apărare, ci răzbunare); c) când există disproporție dintre atac și apărare (când în mod vădit la un atac de o anumită intensitate se răspunde cu o apărare de o intensitate mai mare, disproporționat de mare și de o natură mult mai gravă; astfel este cazul celui lovit – atac contra al integrității corporale, se răspunde cu apărarea contra vieții).

În toate aceste cazuri există depășire de legitimă apărare, iar depășirea comisă constituie infracțiune, care se pedepsește. Este adevărat că trebuie să se țină seama de condițiile în care s-a săvârșit fapta și trebuie să se aplice o pedeapsă mai ușoară, atât ca durată, cât și în raport de celelalte circumstanțe, și ca modalitatea de individualizare. Analizând probele administrate în cauză, în raport de aspecte prezentate mai sus, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 C. pen. Curtea a mai reținut că pedepsele au fost individualizate corespunzător, iar potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. procedura simplificată a judecării cauzei în cazul recunoașterii vinovăției nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață.

Împotriva Deciziei penale nr. 116 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, în termen legal au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor pe care le consideră prea aspre. Inculpații au solicitat reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepselor. Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Ambele instanțe au reținut corect în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, cu aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul C.O.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, contribuția fiecărui inculpat la comiterea acesteia, modalitatea concretă în care cei doi inculpați au comis fapta. Astfel, inculpații au premeditat fapta, pe care au comis-o prin cruzimi, inculpatul C.O. a lovit victima în mod repetat, cu mare intensitate, inculpatul V.M.F. a pus o pernă pe fața acesteia pentru a o împiedica să respire, au legat-o de mâini și de picioare, precum și în zona gurii cu o fâșie de prosop, au anihilat orice posibilitate a victimei de a se apăra și au supus-o pe aceasta unor suferințe fizice deosebite.

După comiterea faptei, inculpații au plecat din țară, intenționând să se sustragă de la urmărirea penală. Ulterior, inculpatul V.M.F. a refuzat să-l mai însoțească pe inculpatul C.O., s-a întors în țară cu ajutorul unei fundații de caritate, s-a predat organelor de poliție, a recunoscut fapta în cursul urmăririi penale și a descris în amănunt modalitatea în care a comis-o împreună cu inculpatul C.O. Acesta a fost reținut de către autoritățile din Germania, fiind dat în urmărire internațională, nu a recunoscut comiterea faptei, iar cu ocazia soluționării apelului a declarat că a lovit victima deoarece a fost provocat de către aceasta, aspect infirmat de către inculpatul V.M.F., care a relatat că inculpatul C.O.

a aplicat prima lovitură victimei în timp ce aceasta dormea. Inculpatul V.M.F. nu are antecedente penale, este tânăr, a avut o poziție procesuală sinceră, contribuind la aflarea adevărului în cauză. În favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, în raport cu împrejurarea că, deși a cunoscut intențiile coinculpatului C.O., nu a avertizat victima despre acestea. Pe de altă parte, în raport cu gradul de pericol social ridicat și modalitatea concretă de comitere a faptei în favoarea inculpaților nu pot fi reținute circumstanțe atenuante. Inculpatul C.O. este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., ceea ce denotă perseverența infracțională a acestuia, faptul că pedepsele anterioare nu și-au atins scopul educativ și preventiv.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. Conform dispozițiilor art. 385 16 raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților perioada executată astfel: de la 8 iulie 2010 la zi pentru inculpatul V.M.F. și de la 24 septembrie la zi pentru inculpatul C.O. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.M.F. și C.O. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.M.F., durata reținerii și arestării preventive de la 8 iulie 2010 la 7 decembrie 2011, iar pentru inculpatul C.O. durata arestării preventive de la 24 septembrie 2010 la 7 decembrie 2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 decembrie 2011. Procesat de GGC - N