ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2229/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.I. a chemat în judecată C.J.P. Satu

Mare, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea

hotărârii din 4 septembrie 2007 emisă de pârâtă și să constate calitatea sa de beneficiar

al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1991 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, deși a dovedit cu martori că împreună cu familia sa a fost

nevoită să se refugieze din localitatea C., în perioada 1941-1945, pârâta i-a respins

cererea de acordare a drepturilor prevăzute de lege, pe considerentul că nu a făcut

dovada persecuției etnice.

Curtea de Apel Oradea,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 24/CA/2008-PI

din 4 februarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea

hotărârii din 4 septembrie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască

reclamantei calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea

nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această

soluție instanța a reținut că este de neînțeles cum în condițiile unui refugiu -

care în mod normal se desfășoară neorganizat - să i se pretindă reclamantei dovezi

scrise atât a persecuției, cât și a refugiului.

A mai reținut că reclamanta

a dovedit că a fost refugiată și că refugiul a fost determinat de frica insuflată

de ocupația maghiară asupra părții de nord a Ardealului.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Satu Mare.

Recurenta a susținut în

esență că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei persecuții din motive etnice

ce a avut drept consecință strămutarea ei în altă localitate.

A mai susținut că dovada

cu martori, se face potrivit legii, doar în cazul în care aceasta nu se poate face

cu acte oficiale, imposibilitate care trebuie dovedită.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv

a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată

de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată

în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă

forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei

asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa,

din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească

persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de

a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și schimbe domiciliul,

legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor persecutați sau între

localitățile unde a avut loc refugiul.

Legea cadru are în vedere

toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât și cele păstrate

în continuare sub administrarea Statului Român.

Nu se poate susține ideea

că prin folosirea în conținutul actului normativ a termenului de „persoană cetățean

român” legiuitorul ar fi înțeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul

statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de

etnia lor, care aflați pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuții

pe motive etnice, persecuții care au determinat părăsirea localității de domiciliu,

în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor

prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate

de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, din declarațiile

autentificate sub nr. 3708 din 3 august 2007 ale martorilor M.M. și R.V. rezultă

că în perioada martie 1941 - noiembrie 1945 reclamanta a fost refugiată din localitatea

C. situată pe teritoriul Ungariei în localitatea T. situată pe teritoriul Statului

Român, urmare a Dictatului de la Viena din anul 1940.

Așa cum corect a reținut

și instanța de fond, refugiul a fost determinat de frica insuflată de ocupația maghiară,

frică confirmată ulterior de conduita armatei maghiare pe teritoriul ocupat.

Cum voința legiuitorului

a fost aceea de a acorda măsuri reparatorii oricărui cetățean român care în perioada

6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice

și cum reclamanta a făcut dovada cu martori (martori care ei înșiși au calitatea

de persoană refugiată) că a fost strămutată din motive etnice în perioada martie

1941 - noiembrie 1945 în mod corect instanța de fond a admis acțiunea acesteia astfel

că recursul de față fiind nefondat urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 24/CA/2008-PI din 4 februarie

2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 mai 2008.