ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2843/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 5911/117/2010,

reclamanții H.G.C., S.N.A., H.K.E., P.I.,

H.E., S.M., H. renunța la spațiile pe care le deține, întrucât muzeul este un

simbol al Municipiului Cluj-Napoca și un obiectiv vizitat de turiști.

Instanța

de apel a reținut că este necontestat în cauză că partea din construcție aflată

în prezent în administrarea pârâtului este alcătuită din nouă camere, iar ceea

ce reclamanții solicită în contra pârâtului nu este întregul spațiu deținut de

acesta, ci doar două încăperi aflate la demisolul imobilului, a căror suprafață

totală însumează 37,73 mp (20,80 mp + 16,936 mp).

Instanța

de apel a considerat că prima instanță a apreciat în mod greșit că cele două

încăperi pe care reclamanții le solicită nu pot fi restituite în natură,

valoarea lor istorică, arhitectonică, muzeală sau turistică neconstituind un

element care, în sensul Legii nr. 10/2001, să împiedice restituirea în natură

către succesorii fostului proprietar.

Legea nr.

10/2001 instituie regula potrivit căreia restituirea în natură este prioritară,

în vreme ce acordarea altor bunuri în compensare sau a despăgubirilor în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reprezintă măsuri reparatorii

subsidiare, posibile numai atunci când restituirea în natură nu este îngăduită.

Instanța

de apel a considerat că acțiunea reclamanților era întemeiată și trebuia

admisă, întrucât cele două încăperi litigioase nu se află într-o situație

juridică ce ar împiedica, în sensul Legii nr. 10/2001, restituirea lor în

natură. S-a observat că nici argumentele primei instanțe, nici apărările făcute

de pârâtul intimat prin întâmpinare nu se sprijină pe rațiuni de natură legală,

ci de oportunitate istorică și turistică.

Curtea de apel a mai constatat, în ce

privește solicitarea reclamanților de a li se restitui bunurile mobile aflate

în imobil la data preluării abuzive, că o asemenea cerere nu a fost formulată

și prin notificarea din 15 noiembrie 2001, în cuprinsul acesteia făcând

referire exclusiv la restituirea în natură a imobilului. Or, în aceste circumstanțe,

solicitarea bunurilor mobile nu mai putea fi pusă în discuția instanței de

judecată, reclamanții pierzând dreptul de a le mai pretinde.

Instanța

de apel a înlăturat susținerea apelanților potrivit căreia sentința trebuie

anulată pentru nemotivare, reținând că prima instanță și-a motivat soluția,

însă motivele nu sunt în conformitate cu legea. Nelegalitatea statuărilor unei

instanțe nu justifică însă anularea unei hotărâri, câtă vreme este îndeajuns de

clar că ceea ce lipsește nu sunt considerentele hotărârii, ci conformitatea lor

cu prevederile legii.

În ce privește nemenționarea în

dispozitiv a motivului pentru care acțiunea a fost respinsă (netemeinicie,

inadmisibilitate etc.), instanța de apel a arătat că, deși această susținere a

apelanților este reală, ea nu este de natură a determina nulitatea sentinței,

nefiind sursa niciunei vătămări care, în sensul art. 105 alin. 2 C. pr. civ.,

să justifice nulitatea, considerentele sentinței trimițând îndeajuns de limpede

la concluzia că aprecierea ca netemeinică a acțiunii a determinat respingerea

ei, iar nu vreun alt motiv.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul Muzeul de

Istorie a Transilvaniei, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâtul a

arătat că nu se justifică restituirea în natură a celor două încăperi aflate la

subsolul imobilului către reclamanți, având în vedere că acestea fac corp comun

cu spațiul în care își desfășoară activitatea Muzeul de Colecție al Farmaciei,

în suprafață de 172,91 mp, motiv pentru care, atât

instanța fondului, cât și instanța de apel au considerat legală Decizia

30 din 21

mai 2010, prin care pârâtul a propus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru acest spațiu, iar pentru identitate de rațiune, și pentru cele două

încăperi în suprafață de 37,73 mp se impune aceeași soluție.

Examinând

modul în care recurentul a înțeles să motiveze recursul și având în vedere

prevederile art. 306 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este

o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conținutul hotărârii

atacate și pe chestiuni de drept care au făcut obiectul analizei instanțelor de

fond.

Cu alte

cuvinte, invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., partea interesată trebuie să dezvolte, în concret, critici prin

care să demonstreze lipsa de temei legal a hotărârilor judecătorești atacate

ori, după caz, să arate în ce a constat încălcarea sau aplicarea greșită a

textului de lege apreciat de instanțele de fond a fi incident raportului

juridic dedus judecății.

Cu toate

că recurentul a indicat, drept temei al recursului declarat, cazul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că

susținerile formulate nu pot fi încadrate nici în cazul de recurs expres

precizat, nici în vreunul dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

În calea

extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce

constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De

aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304

C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se

demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de

apel.

Or, în recursul declarat, pârâtul face

o simplă susținere, neargumentată din punct de vedere juridic, în sensul că nu

se justifică restituirea în natură a celor două încăperi, aflate la subsolul

imobilului, având în vedere că acestea fac corp comun cu spațiul în care își

desfășoară activitatea Muzeul de Colecție al Farmaciei, în suprafață de 172,91

mp, aceasta nefiind o critică de nelegalitate, ci o simplă nemulțumire a părții

față de soluția pronunțată.

În această situație, în conformitate

cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., operează sancțiunea stabilită în art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., și anume, nulitatea recursului.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte

va admite excepția invocată de intimații - reclamanți și va constata nul

recursul declarat întrucât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de

nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de pârâtul Muzeul de Istorie al Transilvaniei împotriva

deciziei civile nr. 217/ A din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

aprilie 2012.