ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5071/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Ț.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor,

respectiv Inspectoratul General al Poliției Române, constatarea caracterului nejustificat

și nelegal al refuzului exprimat de pârâți prin adresele emise de Biroul Resurse

Umane din cadrul Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - IGPR

- MIRA, din data de 24 octombrie 2008, respectiv din 5 decembrie 2008, de a aproba

încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea

nr. 360/2002.

A mai solicitat reclamantul

anularea Ordinului nr. S/11/2023 din 6 ianuarie 2009, prin care s-a dispus încetarea

raporturilor sale de serviciu cu Ministerul Administrației și Internelor în temeiul

art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 și obligarea pârâtului Ministerul

Administrației și Internelor să emită un ordin prin care să se dispună încetarea

raporturilor de serviciu, începând cu data de 1 octombrie 2008, în temeiul art.

69 alin. (1) lit. e) din același act normativ.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a fost încadrat în Ministerul Administrației și Internelor

începând cu data de 23 iulie 2007, când a absolvit Academia de Poliție „A.I.C.”

și până la data de 6 ianuarie 2009, data emiterii ordinului atacat prin care s-a

dispus încetarea raporturilor de serviciu, în toată această perioadă îndeplinind

funcția de ofițer în cadrul Inspectoratului General al Politie Române - Direcția

Generală de Combatere a Criminalității Organizate - Direcția Operațiuni Speciale

- Serviciul Informații.

A mai precizat reclamantul

că a participat la concursul de admitere la Institutul Național de Magistratură,

iar în baza rezultatelor obținute, prin hotărârea de validare a rezultatelor concursului,

a fost admis, dobândind calitatea de auditor de justiție, începând cu data de 1

octombrie 2008.

La solicitarea sa privind

încetarea raporturilor de serviciu ca „urmare a numirii într-o altă funcție publică,

potrivit art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, reclamantul a primit

răspuns din partea directorului Direcției Generale de Combatere a Criminalității

Organiyate prin adresa din 24 octombrie 2008, în care se precizează că nu se poate

dispune încetarea raporturilor de serviciu în temeiul acestui text de lege, întrucât

legea nu face vreo mențiune care să îndreptățească asimilarea auditorului de justiție

cu o funcție publică și că, în conformitate cu prevederile aceluiași act normativ,

cel abilitat să decidă cu privire la încetarea raporturilor de serviciu este cel

care a dispus numirea în funcție, respectiv Ministerul Administrației și

Internelor. La plângerea înregistrată la această autoritate, reclamantul arată că

a primit răspuns prin adresa din 5 decembrie 2008, emisă tot de directorul Direcției

Generașe de Combatere a Criminalității Organizate.

A apreciat reclamantul,

pe de o parte, că auditorul de justiție reprezintă o funcție, aspect prevăzut de

art. 11 din O.U.G. nr. 100/2007, iar, pe de altă parte, auditorul de justiție reprezintă

o funcție publică, întrucât Legea nr. 188/1999 menționează printre funcțiile publice

și pe cea de auditor, iar Legea nr. 303/2004 precizând, de asemenea că funcția de

auditor de justiție este o funcție publică.

Prin sentința nr. 96 din

25 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că în speța dedusă judecății nu sunt incidente

dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, întrucât reclamantul

nu a fost numit într-o funcție publică, având doar calitatea de auditor de justiție.

Astfel, în această calitate

reclamantul urmează un curs de formare profesională, neexistând însă un raport de

serviciu între acesta și Institutul Național al Magistraturii  sau Consiliul Superior

al Magistraturii, un atare raport urmând a se stabili numai după numirea acestuia

în funcția de judecător sau procuror, ulterior promovării examenului de absolvire

a cursurilor.

A mai apreciat prima instanță

că activitățile pe care le desfășoară auditorul de justiție pe perioada programului

de formare profesională nu se circumscriu unei funcții publice, în speță ansamblului

atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul realizării

prerogativelor de putere publică de către administrația publică și autoritățile

administrative autonome.

Judecătorul fondului a

mai reținut că susținerile reclamantului nu pot fi primite, întrucât prevederea

art. 86 din Legea nr. 303/2004 este aplicabilă numai pentru situația vizată și nu

atribuie auditorului de justiție calitatea de funcționar public, iar art. 14 din

Legea nr. 188/1999 face referire la auditorul al cărui raport de serviciu se stabilește

și se derulează în temeiul acestui act normativ, funcțiile publice, între care cea

de auditor de justiție nu se regăsește, fiind enumerate limitativ în anexa la această

lege.

Împotriva acestei soluții

a formulat recurs reclamantul care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9,

art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond

a dat o hotărâre nelegală ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor

legale incidente în cauză.

Astfel, susține recurentul,

dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 trebuie interpretată

sistematic, logic și teleologic, ceea ce va duce la concluzia că sintagma „funcție

publică” este folosită în sens mai larg decât cel prevăzut de Legea nr. 188/1999,

care înglobează și calitatea de auditor de justiție.

Inspectoratul General

al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor au depus întâmpinări

prin care au cerut respingerea recursului, susținând în esență, că hotărârea instanței

de fond este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă prezentată mai sus, recurentul-reclamant, ca urmare a dobândirii calității

de auditor de justiție la Institutul Național al Magistraturii, a cerut încetarea

raporturilor de serviciu pe care le avea ca polițist, ceea ce s-a și dispus prin

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II/2003 din 6 ianuarie 2000,

cu consecința restituirii cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa.

Într-adevăr, potrivit

art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, polițistul care a

absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Administrației și Internelor

și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din

motive imputabile lui, este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea

sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat

în acest sens.

În esență, recurentul-reclamant

a susținut că încetarea raporturilor sale de serviciu nu s-a produs din motive imputabile,

din moment ce a fost numit într-o funcție publică și anume, aceea de auditor de

justiție la Institutul Național al Magistraturii, ceea ce impunea ca ministrul să

emită ordinul respectiv în condițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002,

iar nu în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d), cum în mod greșit a procedat.

În motivarea recursului

formulat, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat

în mod greșit prevederile legale incidente, funcția de auditor de justiție fiind

o funcție publică, în sens larg, ceea ce este lipsit de temei legal.

Argumentul folosit de

recurentul-reclamant, cum că art. 14 alin. (1) și anexa Legii nr. 188/1999, republicată,

enumeră între funcțiile publice de execuție și pe aceea de auditor, astfel că și

calitatea de auditor de justiție trebuie considerată a fi o funcție publică, are

la bază o eroare.

Astfel, din ansamblul

prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici rezultă

că termenul de auditor este folosit pentru a desemna funcția publică a cărei titular

are prerogativele de control de audit în cadrul unei autorități sau instituții publice,

în timp ce calitatea de auditor de justiție este definită de prevederile Legii

nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Astfel, la art. 16 și

urm. din această lege, se precizează că, pe durata cursurilor de formare profesională,

„cursanții Institutului Național al Magistraturii au calitatea de auditori de justiție,

participând la activități de pregătire teoretică și practică pentru a deveni judecători

sau procurori”.

Deci, este evident că,

în perioada cursurilor, auditorii de justiție nu exercită atribuții și responsabilități

în scopul realizării unor prerogative de putere publică de către Institutul

Național al Magistraturii, ci realizează activități specifice de pregătire profesională,

având calitatea de cursanți, iar nu pe aceea de funcționari publici.

Astfel fiind, nu există

temei legal care să permită asimilarea calității de cursant auditor de justiție

cu funcția publică de auditor prevăzută de dispozițiile Legii nr. 188/1999, republicată.

Faptul că art. 17 din

Legea nr. 303/2004, republicată, dispune că „auditorii de justiție beneficiată de

o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător

stagiar și procuror stagiar” nu poate fi interpretat decât în sensul că auditorii

de justiție sunt doar cursanți ai unor forme de pregătire profesională în cadrul

Institutului Național al Magistraturii și că pe durata cursurilor beneficiază de

bursă al cărei cuantum este raportat la nivelul indemnizației judecătorului sau

procurorului stagiar.

În concluzie, soluția

instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ț.A. împotriva sentinței nr. 96 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2009.