Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5071/2009

HOTĂRÂRE
12.11.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5071/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ț.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române, constatarea caracterului nejustificat și nelegal al refuzului exprimat de pârâți prin adresele emise de Biroul Resurse Umane din cadrul Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate - IGPR - MIRA, din data de 24 octombrie 2008, respectiv din 5 decembrie 2008, de a aproba încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002.

A mai solicitat reclamantul anularea Ordinului nr. S/11/2023 din 6 ianuarie 2009, prin care s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu cu Ministerul Administrației și Internelor în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 și obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor să emită un ordin prin care să se dispună încetarea raporturilor de serviciu, începând cu data de 1 octombrie 2008, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. e) din același act normativ.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost încadrat în Ministerul Administrației și Internelor începând cu data de 23 iulie 2007, când a absolvit Academia de Poliție „A.I.C.” și până la data de 6 ianuarie 2009, data emiterii ordinului atacat prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, în toată această perioadă îndeplinind funcția de ofițer în cadrul Inspectoratului General al Politie Române - Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate - Direcția Operațiuni Speciale - Serviciul Informații.

A mai precizat reclamantul că a participat la concursul de admitere la Institutul Național de Magistratură, iar în baza rezultatelor obținute, prin hotărârea de validare a rezultatelor concursului, a fost admis, dobândind calitatea de auditor de justiție, începând cu data de 1 octombrie 2008. La solicitarea sa privind încetarea raporturilor de serviciu ca „urmare a numirii într-o altă funcție publică, potrivit art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, reclamantul a primit răspuns din partea directorului Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organiyate prin adresa din 24 octombrie 2008, în care se precizează că nu se poate dispune încetarea raporturilor de serviciu în temeiul acestui text de lege, întrucât legea nu face vreo mențiune care să îndreptățească asimilarea auditorului de justiție cu o funcție publică și că, în conformitate cu prevederile aceluiași act normativ, cel abilitat să decidă cu privire la încetarea raporturilor de serviciu este cel care a dispus numirea în funcție, respectiv Ministerul Administrației și Internelor.

La plângerea înregistrată la această autoritate, reclamantul arată că a primit răspuns prin adresa din 5 decembrie 2008, emisă tot de directorul Direcției Generașe de Combatere a Criminalității Organizate. A apreciat reclamantul, pe de o parte, că auditorul de justiție reprezintă o funcție, aspect prevăzut de art. 11 din O.U.G. nr. 100/2007, iar, pe de altă parte, auditorul de justiție reprezintă o funcție publică, întrucât Legea nr. 188/1999 menționează printre funcțiile publice și pe cea de auditor, iar Legea nr. 303/2004 precizând, de asemenea că funcția de auditor de justiție este o funcție publică. Prin sentința nr. 96 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în speța dedusă judecății nu sunt incidente dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, întrucât reclamantul nu a fost numit într-o funcție publică, având doar calitatea de auditor de justiție. Astfel, în această calitate reclamantul urmează un curs de formare profesională, neexistând însă un raport de serviciu între acesta și Institutul Național al Magistraturii sau Consiliul Superior al Magistraturii, un atare raport urmând a se stabili numai după numirea acestuia în funcția de judecător sau procuror, ulterior promovării examenului de absolvire a cursurilor.

A mai apreciat prima instanță că activitățile pe care le desfășoară auditorul de justiție pe perioada programului de formare profesională nu se circumscriu unei funcții publice, în speță ansamblului atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică și autoritățile administrative autonome. Judecătorul fondului a mai reținut că susținerile reclamantului nu pot fi primite, întrucât prevederea art. 86 din Legea nr. 303/2004 este aplicabilă numai pentru situația vizată și nu atribuie auditorului de justiție calitatea de funcționar public, iar art. 14 din Legea nr. 188/1999 face referire la auditorul al cărui raport de serviciu se stabilește și se derulează în temeiul acestui act normativ, funcțiile publice, între care cea de auditor de justiție nu se regăsește, fiind enumerate limitativ în anexa la această lege.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9, art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, susține recurentul, dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 trebuie interpretată sistematic, logic și teleologic, ceea ce va duce la concluzia că sintagma „funcție publică” este folosită în sens mai larg decât cel prevăzut de Legea nr. 188/1999, care înglobează și calitatea de auditor de justiție. Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor au depus întâmpinări prin care au cerut respingerea recursului, susținând în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Recursul este nefondat. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată mai sus, recurentul-reclamant, ca urmare a dobândirii calității de auditor de justiție la Institutul Național al Magistraturii, a cerut încetarea raporturilor de serviciu pe care le avea ca polițist, ceea ce s-a și dispus prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II/2003 din 6 ianuarie 2000, cu consecința restituirii cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa. Într-adevăr, potrivit art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, polițistul care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Administrației și Internelor și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui, este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.

În esență, recurentul-reclamant a susținut că încetarea raporturilor sale de serviciu nu s-a produs din motive imputabile, din moment ce a fost numit într-o funcție publică și anume, aceea de auditor de justiție la Institutul Național al Magistraturii, ceea ce impunea ca ministrul să emită ordinul respectiv în condițiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, iar nu în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d), cum în mod greșit a procedat. În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile legale incidente, funcția de auditor de justiție fiind o funcție publică, în sens larg, ceea ce este lipsit de temei legal.

Argumentul folosit de recurentul-reclamant, cum că art. 14 alin. (1) și anexa Legii nr. 188/1999, republicată, enumeră între funcțiile publice de execuție și pe aceea de auditor, astfel că și calitatea de auditor de justiție trebuie considerată a fi o funcție publică, are la bază o eroare. Astfel, din ansamblul prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici rezultă că termenul de auditor este folosit pentru a desemna funcția publică a cărei titular are prerogativele de control de audit în cadrul unei autorități sau instituții publice, în timp ce calitatea de auditor de justiție este definită de prevederile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Astfel, la art. 16 și urm. din această lege, se precizează că, pe durata cursurilor de formare profesională, „cursanții Institutului Național al Magistraturii au calitatea de auditori de justiție, participând la activități de pregătire teoretică și practică pentru a deveni judecători sau procurori”. Deci, este evident că, în perioada cursurilor, auditorii de justiție nu exercită atribuții și responsabilități în scopul realizării unor prerogative de putere publică de către Institutul Național al Magistraturii, ci realizează activități specifice de pregătire profesională, având calitatea de cursanți, iar nu pe aceea de funcționari publici. Astfel fiind, nu există temei legal care să permită asimilarea calității de cursant auditor de justiție cu funcția publică de auditor prevăzută de dispozițiile Legii nr. 188/1999, republicată.

Faptul că art. 17 din Legea nr. 303/2004, republicată, dispune că „auditorii de justiție beneficiată de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar” nu poate fi interpretat decât în sensul că auditorii de justiție sunt doar cursanți ai unor forme de pregătire profesională în cadrul Institutului Național al Magistraturii și că pe durata cursurilor beneficiază de bursă al cărei cuantum este raportat la nivelul indemnizației judecătorului sau procurorului stagiar. În concluzie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ț.A. împotriva sentinței nr. 96 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3481/2010
Asupra recursurilor de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.M.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Ad
ÎCCJ 2012-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4660/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 4 octombrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admi
ÎCCJ 2009-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 29 septembrie 2008, reclamantul B.S.G., în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., a fo
ÎCCJ 2010-04-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.M.C., a solicitat în contr
ÎCCJ 2009-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 931/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 130 din 14 mai 2008, a respins, ca neîntemei
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă