ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6038/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 118/2009, Tribunalului

Brașov a respins excepțiile nulității absolute a deciziei nr. 228/2003 și a tardivității

formulării contestației, a admis contestația formulată de reclamanții T.G. și S.M.,

în contradictoriu cu intimata SC R. SRL, a anulat decizia nr. 228/2003 emisă de

intimată și a obligat-o pe aceasta să soluționeze în fond notificarea înregistrată

sub nr. CC/2002, respectiv să emită o nouă decizie motivată cu privire la cererea

de restituire în natură a imobilului în litigiu, situat în Municipiul Brașov,

strada W., format din construcție și teren înscris în CF Brașov, sub nr. top. A.

În esență, instanța a

reținut că s-a făcut dovada existenței notificării expediate de contestatori și

că refuzul semnării contractului de asistență juridică dintre avocat și contestatori

nu semnifică lipsa notificării, cu consecința constatării nulității absolute a deciziei.

Decizia contestată a fost

comunicată în data de 16 iulie 2008, la cererea reprezentantului contestatorilor,

astfel că s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 (contestația fiind înregistrată la 21 iulie 2008).

Intimata nu a făcut dovada

că a comunicat contestatorilor decizia atacată, din confirmarea de primire rezultând

comunicarea și primirea unor înscrisuri de către tatăl avocatului N.Z., fără însă

a fi atașat și un borderou de predare la poștă a înscrisurilor, pentru a se verifica

dacă pretinsa comunicare se referă explicit la decizia de soluționare a notificării.

Sub aspectul chestiunilor

de fond, prima instanță a reținut că, prin intermediul biroului executorului judecătoresc

T.T.C., s-a depus de către contestatori notificarea nr. CC din 12 februarie 2002

privind restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Imobilul a fost proprietatea

antecesoarei contestatorilor, T.M., conform contractului de vânzare-cumpărare depus

la dosar, preluat de către stat în anul 1962 cu titlu de naționalizare și înscris

în favoarea statului în cartea funciară Brașov, sub nr. E.

Prin decizia nr. 228

din 07 noiembrie 2003 a fost respinsă cererea contestatorilor de restituire în natură

a imobilului în litigiu, cu motivarea că nu au fost depuse în termen legal documentele

necesare soluționării notificării.

Scopul Legii nr. 10/2001,

republicată, este acela de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptățite de

a beneficia de măsurile reparatorii pe care legea le prescrie, pentru aceasta intimata

fiind obligată să răspundă la notificarea contestatorilor, după o analiză în fond

a acesteia.

S-a constatat că notificatorii

sunt moștenitorii proprietarului tabular, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute

de art. 2, raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 147 din 29 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul

intimatei, ca nefondat.

A reținut că s-a invocat

în fața primei instanțe excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului

contestatorilor în formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001, cu motivarea

că, în lipsa unui mandat de reprezentare, se poate considera că notificarea nu a

fost formulată, respectiv că decizia nu există.

Incidentul de care s-a

prevalat intimata, configurat sub aspectul nulității deciziei nr. 228/2003, a primit

dezlegare în considerentele deciziei de casare, în sensul că ambele părți ale raportului

juridic de reprezentare au susținut existența unui mandat verbal pentru depunerea

notificării.

Drept consecință, s-a

apreciat că nu se poate susține excepția lipsei reprezentării convenționale a contestatorilor

în formularea și depunerea notificării, cu atât mai mult nulitatea deciziei administrative.

Nici critica purtând asupra

calității de persoane îndreptățite a contestatorilor, respectiv a dovedirii dreptului

de proprietate al autoarei contestatorilor asupra imobilului în litigiu nu a fost

găsită întemeiată, față de conținutul înscrisurilor administrate în cauză, necontestate,

contestatorii dovedind că sunt moștenitorii proprietarului tabular.

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat cerere de recurs la data de 7 decembrie 2010, intimata SC R.

SRL Brașov, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Recurenta-intimată a susținut

că a comunicat decizia contestată la avocatul N.Z., în temeiul împuternicirii avocațiale

existente la dosar pe numele acestuia, emisă în baza contractului de asistență juridică

din 06 februarie 2002.

Nu poate fi reținută afirmația

avocatului conform căreia, acesta a depus notificarea din 12 februarie 2002, în

baza unui mandat verbal, și că ulterior nu s-ar mai fi perfectat contractul de asistență

juridică, situație contrazisă de împuternicirea avocațială emisă în baza contractului

de asistență juridică din 06 februarie 2002.

În condițiile în care,

potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, dovada

calității de reprezentant a avocatului se face cu împuternicirea avocațială iar,

până la data emiterii și comunicării deciziei nr. 228 din 07 noiembrie 2003 a intimatei,

nu a fost depus un înscris de revocare explicită a împuternicirii, rezultă că decizia

a fost comunicată în condiții legale avocatului contestatorilor.

Împrejurarea că la data

de 08 iulie 2008 a fost autentificată, sub nr. X, procura specială prin care dl.

L.W., în calitate de mandatar al notificatorilor T.G. și S.M., împuternicește la

rândul său pe dl. D.C. să reprezinte interesele imobiliare ale acestora, excede

cadrului procesual pendinte.

Depunerea acestei procuri

speciale pe parcursul desfășurării prezentului litigiu, nu creează nici o obligație

în sarcina intimatei.

În mod nelegal cele două

instanțe au reținut că există „un dubiu în ceea ce privește procedura de comunicare

către contestatori a deciziei atacate, dubiu care profită acestora”, cât timp intimata

a arătat cu claritate că decizia nr. 228/2003 a fost comunicată și recomunicată

notificatorilor.

Cu privire la fondul litigiului,

s-a susținut următoarele:

Până la data emiterii

deciziei administrative, notificatorii nu au făcut dovada calității de persoane

îndreptățite, respectiv aceea de moștenitori ai fostului proprietar tabular al imobilului

notificat, în înțelesul art. 4 alin. (2) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată

și art. 22.1 lit. b) din H.G. nr. 498/2003 (actual H.G. nr. 250/2007), fapt ce conduce

la concluzia că decizia nr. 228/2003, pe baza actelor existente la dosar până la

acel moment, este legală.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce urmează:

Instanța de apel a reținut

corect că excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului contestatorilor

în formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001, a primit dezlegare în considerentele

deciziei de casare - decizia civilă nr. 3218 din 21 mai 2010 - în sensul că ambele

părți ale raportului juridic de reprezentare au susținut existența unui mandat verbal

pentru depunerea notificării.

Instanțele fondului au

reținut corect în temeiul administrării și aprecierii probelor din dosar că decizia

contestată a fost comunicată la data de 16 iulie 2008, la cererea reprezentantului

contestatorilor, astfel că s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în condițiile în care contestația a fost

înregistrată la 21 iulie 2008).

Criticile referitoare

la fondul raportului juridic litigios nu pot fi primite în condițiile în care dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, prescriu că actele doveditoare ale dreptului

de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei

juridice, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și

după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri

necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi

depuse până la data soluționării notificării, fără să distingă în raport de alte

elemente (dacă soluționarea vizează unitatea deținătoare sau instanța de judecată).

Pentru toate aceste considerente

de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC R. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 147/Ap din 29

octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 septembrie 2011.