ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1209/2011

Asupra recursului

penal de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 503 din 25 noiembrie

2008 a Tribunalului Giurgiu a fost condamnat, printre alții, inculpatul

T.G.M.F. la 3 ani închisoare și la interzicerea unor drepturi în baza art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 33 lit.

a) și 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea, de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință

au mai fost condamnați inculpații N.H., la pedeapsa rezultantă de 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi, G.D.N., la pedeapsa rezultantă

de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi, B.A.N., la pedeapsa

rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi și S.P., la

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi.

Totodată, în baza

art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 500 RON de la

inculpatul T.G.M.F., diferite alte sume de bani de la ceilalți inculpați, iar

în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate cantitățile de droguri

aflate în Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că în primăvara anului

2009 cei 5 inculpați, în urma unei înțelegeri prealabile, s-au asociat sau au

aderat ulterior la o grupare în vederea săvârșirii infracțiunilor de deținere

și vânzare de droguri de mare risc și droguri de risc, pe raza municipiului

Giurgiu.

Prin Decizia penală

nr. 41 din data de 18 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția I penală, au fost admise apelurile declarate în cauză de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Giurgiu și inculpați cu privire la încadrarea juridică a

faptelor și în final inculpații au fost condamnați la aceleași pedepse

rezultante.

Prin Decizia nr. 2233

din 8 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost

admis recursul declarat de inculpatul T.G.M.F., a fost casată decizia recurată

numai cu privire la acesta și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului

declarat de T.G.M.F., precum și a apelului formulat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Giurgiu, în ceea ce privește pe acest inculpat.

Recursurile declarate

de inculpații N.H., G.D.N., S.P. și B.A.N. au fost respinse, ca nefondate.

Instanța supremă a

reținut că inculpatul T.G.M.F. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr.

21/D/P/2009 din 17 august 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism - Biroul teritorial Giurgiu pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2009 și, respectiv, art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; relativ la această ultimă infracțiune,

s-a dispus schimbarea încadrării juridice de către instanța de fond în

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Or, instanța de apel,

prin decizia pronunțată, a dispus condamnarea inculpatului fără a proceda la schimbarea

încadrării juridice ce se impune prin prisma dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen., dintr-o unică infracțiune de trafic de droguri în formă continuată

reținută prin sentința instanței de fond (art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) în două infracțiuni de trafic

de droguri în formă continuată, ceea ce constituie o nelegalitate care nu mai

poate fi îndreptată decât prin casarea cu trimitere a cauzei pentru rejudecarea

apelului referitor la acest inculpat.

În fond, după

rejudecare, Curtea de Apel București, prin Decizia penală nr. 262 din 2

decembrie 2010, a admis apelurile declarate de Parchetului de pe lângă

Tribunalul Giurgiu și inculpatul T.G.M.F., a desființat, în parte, sentința

apelată și, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică

dată prin actul de sesizare a instanței faptelor pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul, din infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr.

39/2003 și art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003,

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen. și, în consecință:

- În baza art. 8 din

Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) din același cod a fost condamnat

inculpatul T.G.M.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- În baza art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 80 alin. (2) C.

pen., același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și

1 an interzicerea unor drepturi;

- În baza art. 2

alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a)

și c), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 3 ani

închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi;

În temeiul art. 33

lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele

aplicate pentru infracțiunile concurente reținute în sarcina inculpatului,

astfel că acesta urmează a executa 3 ani închisoare și 1 an interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după

executarea pedepsei principale.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la

22 iunie 2009 la 26 iunie 2009.

Celelalte dispoziții

ale sentinței apelate au fost menținute.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut „situația de fapt temeinic

dovedită pe baza probatoriului administrat - corect și amplu în primul ciclu

procesual” și a constatat că schimbarea încadrării juridice, în raport de cele

trei acte de executare săvârșite la datele de 14 aprilie 2009, 17 aprilie 2009

și 30 aprilie 2009, a fost greșit efectuată.

A reținut instanța de

apel că două din aceste acte de executare au avut ca obiect vânzarea de

cannabis (drog de risc), iar unul din actele materiale a avut ca obiect

vânzarea de cocaină (drog de mare risc). În aceste împrejurări, schimbarea

încadrării juridice și înlăturarea alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 143/2000,

în raport cu drogul de mare risc este greșită, însă nici încadrarea pe care

parchetul a dat-o prin rechizitoriu nu este corectă, întrucât toate actele de

executare au fost unite într-o singură faptă, chiar dacă obiectul supus

vânzării a fost de două ori drog de risc și o dată drog de mare risc.

Astfel, Curtea a

apreciat că, în cauză, există concurs de infracțiuni între art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., existând două acte

de vânzare care au avut ca obiect drog de risc și infracțiunea prevăzută de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, referitor la fapta care a avut ca

obiect drogul de mare risc.

În ședința din 25

noiembrie 2010, instanța de apel a pus în discuție această schimbare de

încadrare juridică, iar față de cele reținute, Curtea a dispus ca atare.

Referitor la apelul inculpatului,

instanța de apel a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 74 lit. a) și

c) C. pen., având în vedere conduita bună a inculpatului, atitudinea procesuală

manifestată, cantitățile mici de droguri vândute, precum și faptul că acesta în

prezent lucrează în Spania alături de părinții săi.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea

modalității de executare a pedepsei.

Recursul nu este

fondat.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte apreciază că

instanța de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de pericolul social concret

al faptelor săvârșite, dar și de circumstanțele personale ale acestuia, fiind

fără antecedente penale, a avut o poziție sinceră pe parcursul procesului

penal, s-a izolat de anturajul infracțional și s-a integrat într-o muncă utilă,

alături de mama și tatăl său.

Pedeapsa aplicată în

cauză reflectă o justă și completă valorificare a tuturor criteriilor de

individualizare, cuantumul acesteia fiind de natură să asigure realizarea

scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52

C. pen.

Critica formulată de

inculpat privind greșita alegere a modalității de executare a pedepsei nu poate

fi reținută, deoarece instanța de apel a evaluat în mod plural toate criteriile

ce caracterizează individualizarea judiciară, iar modalitatea de executare a

pedepsei dispusă față de inculpat asigură realizarea funcției educative,

nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Ca atare, în raport

de considerentele arătate, recursul declarat de inculpat nu este fondat și va

fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G.M.F. împotriva Deciziei penale

nr. 262 din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 martie 2011.