ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1209/2011

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 503 din 25 noiembrie 2008 a Tribunalului Giurgiu a fost condamnat, printre alții, inculpatul T.G.M.F. la 3 ani închisoare și la interzicerea unor drepturi în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. Prin aceeași sentință au mai fost condamnați inculpații N.H., la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi, G.D.N., la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi, B.A.N., la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi și S.P., la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi.

Totodată, în baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 500 RON de la inculpatul T.G.M.F., diferite alte sume de bani de la ceilalți inculpați, iar în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate cantitățile de droguri aflate în Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că în primăvara anului 2009 cei 5 inculpați, în urma unei înțelegeri prealabile, s-au asociat sau au aderat ulterior la o grupare în vederea săvârșirii infracțiunilor de deținere și vânzare de droguri de mare risc și droguri de risc, pe raza municipiului Giurgiu. Prin Decizia penală nr. 41 din data de 18 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost admise apelurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpați cu privire la încadrarea juridică a faptelor și în final inculpații au fost condamnați la aceleași pedepse rezultante.

Prin Decizia nr. 2233 din 8 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de inculpatul T.G.M.F., a fost casată decizia recurată numai cu privire la acesta și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de T.G.M.F., precum și a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în ceea ce privește pe acest inculpat. Recursurile declarate de inculpații N.H., G.D.N., S.P. și B.A.N. au fost respinse, ca nefondate. Instanța supremă a reținut că inculpatul T.G.M.F.

a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 21/D/P/2009 din 17 august 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Biroul teritorial Giurgiu pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2009 și, respectiv, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; relativ la această ultimă infracțiune, s-a dispus schimbarea încadrării juridice de către instanța de fond în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Or, instanța de apel, prin decizia pronunțată, a dispus condamnarea inculpatului fără a proceda la schimbarea încadrării juridice ce se impune prin prisma dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen., dintr-o unică infracțiune de trafic de droguri în formă continuată reținută prin sentința instanței de fond (art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) în două infracțiuni de trafic de droguri în formă continuată, ceea ce constituie o nelegalitate care nu mai poate fi îndreptată decât prin casarea cu trimitere a cauzei pentru rejudecarea apelului referitor la acest inculpat. În fond, după rejudecare, Curtea de Apel București, prin Decizia penală nr. 262 din 2 decembrie 2010, a admis apelurile declarate de Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul T.G.M.F., a desființat, în parte, sentința apelată și, în temeiul art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică dată prin actul de sesizare a instanței faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și, în consecință: - În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) din același cod a fost condamnat inculpatul T.G.M.F.

la pedeapsa de 2 ani închisoare; - În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 80 alin. (2) C. pen., același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi; - În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi; În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente reținute în sarcina inculpatului, astfel că acesta urmează a executa 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 22 iunie 2009 la 26 iunie 2009. Celelalte dispoziții ale sentinței apelate au fost menținute. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut „situația de fapt temeinic dovedită pe baza probatoriului administrat - corect și amplu în primul ciclu procesual” și a constatat că schimbarea încadrării juridice, în raport de cele trei acte de executare săvârșite la datele de 14 aprilie 2009, 17 aprilie 2009 și 30 aprilie 2009, a fost greșit efectuată. A reținut instanța de apel că două din aceste acte de executare au avut ca obiect vânzarea de cannabis (drog de risc), iar unul din actele materiale a avut ca obiect vânzarea de cocaină (drog de mare risc).

În aceste împrejurări, schimbarea încadrării juridice și înlăturarea alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 143/2000, în raport cu drogul de mare risc este greșită, însă nici încadrarea pe care parchetul a dat-o prin rechizitoriu nu este corectă, întrucât toate actele de executare au fost unite într-o singură faptă, chiar dacă obiectul supus vânzării a fost de două ori drog de risc și o dată drog de mare risc. Astfel, Curtea a apreciat că, în cauză, există concurs de infracțiuni între art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., existând două acte de vânzare care au avut ca obiect drog de risc și infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, referitor la fapta care a avut ca obiect drogul de mare risc.

În ședința din 25 noiembrie 2010, instanța de apel a pus în discuție această schimbare de încadrare juridică, iar față de cele reținute, Curtea a dispus ca atare. Referitor la apelul inculpatului, instanța de apel a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen., având în vedere conduita bună a inculpatului, atitudinea procesuală manifestată, cantitățile mici de droguri vândute, precum și faptul că acesta în prezent lucrează în Spania alături de părinții săi. Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea modalității de executare a pedepsei. Recursul nu este fondat.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de pericolul social concret al faptelor săvârșite, dar și de circumstanțele personale ale acestuia, fiind fără antecedente penale, a avut o poziție sinceră pe parcursul procesului penal, s-a izolat de anturajul infracțional și s-a integrat într-o muncă utilă, alături de mama și tatăl său. Pedeapsa aplicată în cauză reflectă o justă și completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare, cuantumul acesteia fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Critica formulată de inculpat privind greșita alegere a modalității de executare a pedepsei nu poate fi reținută, deoarece instanța de apel a evaluat în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar modalitatea de executare a pedepsei dispusă față de inculpat asigură realizarea funcției educative, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Ca atare, în raport de considerentele arătate, recursul declarat de inculpat nu este fondat și va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 262 din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2011.