ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2011

Deliberând asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 366/2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei în ceea ce îl privește pe inculpatul M.M. din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.M., la o pedeapsă de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen.

În baza art. 39 C. pen. a contopit pedeapsa mai sus aplicată cu pedeapsa rămasă neexecutată de 2471 zile, din totalul celor 10 ani închisoare aplicați prin sentința penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 a Tribunalului București. În baza art. 33-34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să fie condamnat la pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni și 9 zile ce a fost sporită cu 4 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani și 9 zile închisoare. A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II a, b) C. pen. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat cantitatea de droguri găsită asupra sa, respectiv, 2,30 grame heroină. În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus distrugerea a 2,19 grame heroină rămasă după efectuarea analizelor de laborator.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare statului cont IBAN RO62TREZ7045032XXX003561; cod fiscal 4340633, deschis la Trezoreria sector 4 București , beneficiar Tribunalul București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial București nr. 487/D/P/2007 din 18 februarie 2010, a fost trimis în judecată, cercetat în stare de arest, în altă cauză, inculpatul M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 143/2000 si art. 37 lit. a) C. pen.

În fapt, în faza de urmărire penală s-au reținut următoarele: Inculpatul M.M. este condamnat din anul 2005, la 10 ani închisoare pentru trafic de droguri (heroină) și la data comiterii acestei fapte era încarcerat în Penitenciarul Jilava. La data de 03 septembrie 2007, în jurul orei 12,00, după servirea mesei, inculpatul M.M. a fost supus unui control amănunțit la punctul de control nr. 2 întrucât avea un comportament suspect. Cu această ocazie, s-au găsit ascunse în lenjeria intimă o punguță din plastic și un pachețel de hârtie ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 333555 din 23 noiembrie 2007 rezultă că substanțele analizate conțin în total 2,30 grame de heroină.

Inculpatul M.M. a declarat că a văzut când un deținut a ascuns ceva la gunoi și, crezând că este un telefon, s-a dus să vadă ce era ascuns. A găsit pachețelele și le-a ascuns în lenjeria intimă, acestea fiind găsite asupra lui cu ocazia controlului. Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de control; rapoarte de activitate; raport de constatare tehnico științifică; declarațiile inculpatului. În faza de cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul si martorii P.F. si G.M., ale căror declarații au fost consemnate si atașate la dosarul cauzei. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 3 septembrie 2007, la Penitenciarul București, la punctul de control nr. 2, cu ocazia percheziției corporale, asupra deținutului M.M.

s-a găsit o punguță din material plastic ce conținea o substanță pulverulentă (droguri) ascunsă în lenjeria intimă. Din analiza declarației inculpatului dată în fața instanței, a reținut următoarele: „am găsit în urmă cu 2 ani, în timp ce executam pedeapsa la Penitenciarul Jilava, și eram scos la muncă, la reparații și construcții, la ghena de gunoi, cantitatea de droguri menționată în rechizitoriu. Precizez că am ajuns la locul respectiv, deoarece anterior am văzut un inculpat ce lucra la o altă brigadă, cum ascundea ceva la gunoi. Eu nu am avut o înțelegere cu acesta, deoarece nu îl cunoșteam. Am crezut inițial că este vorba de un telefon mobil, cu toate că mărimea cantității de droguri era ascunsă într-un parchet de țigări.

Am căutat în pachetul de țigări, am văzut să că sunt droguri, le-am ascuns în lenjeria intimă, cu intenția de ale consuma, întrucât am obișnuit și acest lucru, iar la controlul de la poartă, drogurile au fost găsite asupra mea. Înainte de a fi arestat, am lucrat în cadrul unei firme de pază, am familie compusă din părinți, soție și 2 copii minori. Chiar și în penitenciar am mai consumat droguri, dar mai rar. Drogurile le procuram de la alți colegi de arest. Regret fapta comisă" Această declarație se coroborează declarațiile martorilor P.F.

si G.M., ce efectuau controlul de pază la locul de detenție al inculpatului, date în faza de cercetare judecătorească precum si cu declarațiile inculpatului si cu celelalte probatorii administrate în faza de urmărire penală, respectiv, proces-verbal de percheziție corporală, raport de activitate proces-verbal de predare-primire, raport de constatare tehnico-științifică nr. 333555 din 23 noiembrie 2007 întocmit de MIRA - Laboratorul Control de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori. Astfel, din probatoriile administrate rezultă că inculpatul este consumator de droguri, că a consumat și în timp ce se afla în stare de arest procurându-și drogurile de la colegii din arest și că este arestat în vederea executării unei pedepse aplicate pentru trafic ilicit de droguri de mare risc.

Pentru a da relevanță principiului in dubio pro reo , tribunalul a dat eficiență declarației inculpatului care a afirmat că este consumator de droguri și în stare de arest astfel încât a apreciat că drogurile ce au fost găsite asupra sa, au fost deținute de acesta, în vederea consumului și nu a traficării, atâta timp cât nu au fost produse dovezi care să certifice preocuparea inculpatului pentru traficul de droguri de mare risc si în această perioadă, când se află în arest, pentru executarea unei pedepse. În acest sens, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de deținere de droguri de mare risc fără drept, în vederea traficării acestora, într-o unitate de detenție, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen.

în infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fără drept, într-un loc de detenție, în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege si art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat. În legătură cu reținerea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a reținut împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta de deținere de droguri de mare risc, într-un loc de detenție, fără drept, constituie o circumstanță agravantă, ce va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, ca de altfel, si împrejurarea că acesta se află în stare de recidivă, conform art.37 lit. a) C. pen., postcondamnatorie.

În acest sens, conform art. 72 C. pen., la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere: gradul ridicat de pericol social al faptei comise, modalitatea de operare, respectiv, împrejurarea că inculpatul a simulat că se simte rău, pentru a determina organele de pază să-1 transporte la locul de detenție pentru a ascunde drogurile, pericolul pe care îl prezintă inculpatul pentru ceilalți inculpați, în condițiile în care deținea droguri în arest precum, si persoana inculpatului, care este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. dar a avut o atitudine sinceră, a recunoscut si regretat fapta comisă.

Față de aceste aspecte, tribunalul a orientat pedeapsa la limita maximă prevăzută de Legea penală si, având în vedere împrejurarea că, fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în concurs real, față de fapta pentru care același inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 34 lit. b) C. pen. i-a aplicat inculpatului și un spor, pentru ca pedeapsa să-și atingă scopul coercitiv și sancționator adecvat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pe considerente de legalitate cu privire la omisiunea deducerii deținerii. Fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, față de condamnarea prin sentința penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin decizia penală nr. 3858 din 16 iunie 2006 a Î.C.C.J., la o pedeapsă de 10 ani pentru o faptă de trafic de droguri de mare risc.

Condamnatul arată că greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 36 C. pen. și nu a dedus deținerea din executarea acelei pedepse. Analizând hotărârea apelată, Curtea în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul pentru următoarele considerente. Apelantul din prezenta cauză a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de consum de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie, reținându-se în sarcina sa că la data de 03 septembrie 2007, în jurul orei 12,00, inculpatul M.M. a fost supus unui control amănunțit la punctul de control nr. 2 întrucât avea un comportament suspect, ocazie cu care s-au găsit ascunse în lenjeria intimă o punguță din plastic și un pachețel de hârtie ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 333555 din 23 noiembrie 2007 rezultă că substanțele analizate conțin în total 2,30 grame de heroină. Fapta a fost recunoscută de inculpat, care a criticat hotărârea instanței de fond doar sub aspectul omisiunii deducerii deținerii din executarea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 1518/2005 a Tribunalului București. Critica apelantului este corectă. Fapta din prezenta cauză a fost săvârșită la 03 septembrie 2007, dată la care apelantul se afla în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin decizia penală nr. 3858 din 16 iunie 2006 a Î.C.C.J.

Starea de recidivă postcondamnatorie s-a născut deci la 03 septembrie 2007, dată în raport de care instanța de fond trebuia să calculeze restul de executat, să îl contopească cu pedeapsa stabilită prin prezenta și să deducă durata deținerii în executarea sentinței 1518 din 30 noiembrie 2005 de la data săvârșirii faptei de consum de droguri la zi. Restul calculat de instanța de judecată este greșit. Apelantul a fost arestat preventiv la 23 mai 2005, iar pentru calcularea restului ce trebuia contopit, instanța de fond trebuia să scadă din pedeapsa de 10 ani deținerea de la 23 mai 2005 la 03 septembrie 2007(data comiterii infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze). De asemenea, este de observat că apelantul a beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei de 10 ani de la 15 august 2008 la 15 noiembrie 2008, perioadă care trebuia de asemenea înlăturată pentru a se obține durata exactă a restului ce trebuia contopit cu pedeapsa din prezenta cauză.

Restul de pedeapsă de executat din pedeapsa de 10 ani calculat de la 03 septembrie 2007 este de 7 ani 8 luni și 24 de zile, mai mare decât restul calculat de instanța de fond, de șase ani 8 luni și 9 zile. Curtea a apreciat că această eroare nu se poate remedia pe calea apelului declarat de inculpat deoarece s-ar agrava situația acestuia în propria cale de atac. Instanța de fond a omis însă să deducă durata executată în continuare din pedeapsa de 10 ani (apelantul se află în executarea acestei pedepse care va expira în 2015), de la 03 septembrie 2007 (data nașterii stării de recidivă) la 15 august 2008 (data întreruperii executării pedepsei) și de la 15 noiembrie 2008 (data la care a fost reluată executarea pedepsei, la expirarea perioadei de întrerupere) la zi.

În consecință, admițând apelul, Curtea a desființat - în parte - sentința atacată, în ceea ce privește omisiunea deducerii deținerii; conform art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus deținerea de la 3 septembrie 2007 la 15 august 2008 și de la 15 noiembrie 2008 la zi. Având în vedere soluția ce s-a pronunțat, s-a exercitat în continuare calea de atac a recursului de către procuror. S-a apreciat că greșit a dedus instanța de apel perioada de deținere de la 3 septembrie 2007 la 15 august 2008. Fără a relua aspecte ce vizează starea de fapt, vinovăția, încadrarea juridică și nici procesul de individualizare a sancțiunii întrucât niciunul dintre aceste elemente nu au fost criticate în cauză, inculpatul nici nu a declarat recurs, instanța I.C.C.J.

se va rezerva în a face aprecieri stricte raportat la deducerea corectă a perioadelor executate ce se impune a opera în cauză. Astfel, din fișa de cazier a inculpatului aflată la fila 21 dosar - instanța de apel, rezultă că susnumitul a fost condamnat de Tribunalul București prin sentința penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3858 din 16 iunie 2006 la 10 ani închisoare, fiind arestat în cauză neîntrerupt de la data de 23 mai 2005 până la data de 15 august 2008 când a fost eliberat prin întreruperea executării pedepsei restul rămas de executat, la această dată fiind de 2471 de zile.

Din adresa Penitenciarului Giurgiu aflată la fila 4 - dosar instanța de apel rezultă că a fost reîncarcerat la data de 15 noiembrie 2008. Infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză a fost săvârșită la data de 03 septembrie 2007, în stare de recidivă postcondamnatorie, dată de la care instanța de fond trebuia să calculeze restul rămas de executat din pedeapsa de 10 ani în vederea efectuării contopirii cu pedeapsa aplicată și ulterior deducerea perioadei executate de la 03 septembrie 2007 la 15 august 2008 și de la 15 noiembrie 2008 la zi. Însă instanța de fond a procedat în mod greșit la contopirea pedepsei cu restul rămas neexecutat la momentul punerii în libertate urmare întreruperii pedepsei, a transformat acest rest de 2471 de zile în 6 ani, 8 luni și 9 zile în loc de 6 ani, 9 luni și 11 zile cum era corect, nu a dedus perioada de deținere și nu a anulat mandatul de executare a pedepsei de 10 ani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel numai inculpatul, astfel încât instanța de apel putea soluționa calea de atac cu respectarea principiului non reformatio in pejus . Astfel, în limitele acestui principiu, în mod corect instanța de apel a dedus perioada executată începând cu data de 15 noiembrie 2008 la zi întrucât s-a raportat la faptul că nu se putea proceda în apelul inculpatului la contopirea restului rămas neexecutat de la data săvârșirii infracțiunii întrucât se ajungea la aplicarea unei pedepse mai mari, restul fiind mai mare decât pedeapsa aplicată pe de o parte, iar pe de altă parte contopind pedeapsa aplicată cu acest rest de 2471 de zile trebuia dedusă perioada executată după data de 15 noiembrie 2008. Pe cale de consecință instanța de apel nu trebuia însă să deducă și perioada cuprinsă între 03 septembrie 2007 la 15 august 2008 întrucât această perioadă fusese deja considerată ca executată din pedeapsa de 10 ani, contopirea fiind efectuată cu restul rămas de executat de 2471 de zile.

Practic prin această deducere inculpatul va executa cu aproape 11 luni mai puțin din pedeapsa aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, fapt ce nu poate fi justificat de tehnica greșită de stabilire a restului și a contopirii ulterioare, a acestui rest cu pedeapsa aplicată. Respectarea principiului non reformatio in pejus , reiterat și în recurs în sprijinul inculpatului, nu impunea instanței de apel și la deducerea acestei perioade care a fost avută în vedere la calcularea restului, chiar dacă contopirea s-a efectuat de instanța de fond cu un rest calculat greșit. În aplicarea acestui principiu este important să nu se agraveze situația inculpatului în propria cale de atac ori, prin deducerea doar a perioadei de la 15 noiembrie 2008 la zi nu se încalcă acest principiu întrucât instanța de fond nu a dedus practic nimic.

Acesta a fost și motivul pentru care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a putut critica decizia pronunțată în apel sub doar aspectul greșitei deduceri de la 03 septembrie 2007 la 15 august 2008. Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se impune admiterea recursului, casarea în parte a deciziei criticate în sensul înlăturării dispoziției de deducere a deținerii de la 03 septembrie 2007 -15 august 2008. Greșeala esențială de la care a pornit o operațiune eronată este că instanța de fond a stabilit un rest neexecutat de 6 ani, 8 luni și 5 zile închisoare raportându-se nu la data comiterii faptei din această cauză, ci la data punerii în libertate, motiv pentru care perioada considerată executată este mai mare și restul neexecutat mai mic, pentru că relevată în cauză este data comiterii faptei dedusă judecății, însă acest lucru nu s-a mai putut remedia în calea de atac exercitată de inculpat.

Văzând și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 186/A din 02 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul inculpat M.M. Casează decizia penală atacată numai cu privire la greșite deducere a perioadei executate de inculpat. Rejudecând, deduce perioada executată de inculpatul M.M. din 15 noiembrie 2008 la zi. Constantă că inculpatul este arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2011.