ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr. 366/2010, Tribunalul
București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat
încadrarea juridică a faptei în ceea ce îl privește pe inculpatul M.M. din
infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu
aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. în
infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000
și art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr.
143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a)
C. pen. a condamnat pe inculpatul M.M., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a
II
a,
lit. b) C. pen.
În baza art. 39 C. pen. a contopit pedeapsa mai sus
aplicată cu pedeapsa rămasă neexecutată de 2471 zile, din totalul celor 10 ani
închisoare aplicați prin sentința penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 a
Tribunalului București.
În baza art. 33-34 lit. b) C. pen. a dispus ca
inculpatul să fie condamnat la pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni și 9
zile ce a fost sporită cu 4 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa
de 7 ani și 9 zile închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a
II
a,
b) C. pen.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a
confiscat de la inculpat cantitatea de droguri găsită asupra sa, respectiv,
2,30 grame heroină.
În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a
dispus distrugerea a 2,19 grame heroină rămasă după efectuarea analizelor de
laborator.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul
la 1000 lei cheltuieli judiciare statului cont
IBAN
RO62TREZ7045032XXX003561; cod fiscal 4340633, deschis la
Trezoreria sector 4 București , beneficiar Tribunalul București.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond
a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial București nr. 487/D/P/2007
din 18 februarie 2010, a fost trimis în judecată, cercetat în stare de arest,
în altă cauză, inculpatul M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de
droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.
143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 143/2000 si art. 37 lit. a)
C. pen.
În fapt, în faza de urmărire penală s-au reținut
următoarele:
Inculpatul M.M. este condamnat din anul 2005, la 10
ani închisoare pentru trafic de droguri (heroină) și la data comiterii acestei
fapte era încarcerat în Penitenciarul Jilava.
La data de 03 septembrie 2007, în jurul orei 12,00,
după servirea mesei, inculpatul M.M. a fost supus unui control amănunțit la
punctul de control nr. 2 întrucât avea un comportament suspect.
Cu această ocazie, s-au găsit ascunse în lenjeria
intimă o punguță din plastic și un pachețel de hârtie ce conțineau o substanță
pulverulentă de culoare maronie.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr.
333555 din 23 noiembrie 2007 rezultă că substanțele analizate conțin în total 2,30
grame de heroină.
Inculpatul M.M. a declarat că a văzut când un deținut
a ascuns ceva la gunoi și, crezând că este un telefon, s-a dus să vadă ce era
ascuns. A găsit pachețelele și le-a ascuns în lenjeria intimă, acestea fiind
găsite asupra lui cu ocazia controlului.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost
probată cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de control; rapoarte de
activitate; raport de constatare tehnico științifică; declarațiile
inculpatului.
În faza de cercetare judecătorească a fost audiat
inculpatul si martorii P.F. si G.M., ale căror declarații au fost consemnate si
atașate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de
fond a reținut că la data de 3 septembrie 2007, la Penitenciarul București, la punctul
de control nr. 2, cu ocazia percheziției corporale, asupra deținutului M.M. s-a
găsit o punguță din material plastic ce conținea o substanță pulverulentă
(droguri) ascunsă în lenjeria intimă.
Din analiza declarației inculpatului dată în fața
instanței, a reținut următoarele: „am găsit în urmă cu 2 ani, în timp ce
executam pedeapsa la Penitenciarul Jilava, și eram scos la muncă, la reparații
și construcții, la ghena de gunoi, cantitatea de droguri menționată în
rechizitoriu. Precizez că am ajuns la locul respectiv, deoarece anterior am
văzut un inculpat ce lucra la o altă brigadă, cum ascundea ceva la gunoi. Eu nu
am avut o înțelegere cu acesta, deoarece nu îl cunoșteam. Am crezut inițial că
este vorba de un telefon mobil, cu toate că mărimea cantității de droguri era
ascunsă într-un parchet de țigări. Am căutat în pachetul de țigări, am văzut să
că sunt droguri, le-am ascuns în lenjeria intimă, cu intenția de ale consuma,
întrucât am obișnuit și acest lucru, iar la controlul de la poartă, drogurile
au fost găsite asupra mea.
Înainte de a fi arestat, am lucrat în cadrul unei firme
de pază, am familie compusă din părinți, soție și 2 copii minori.
Chiar și în penitenciar am mai consumat droguri, dar
mai rar. Drogurile le procuram de la alți colegi de arest. Regret fapta
comisă"
Această declarație se coroborează declarațiile martorilor
P.F. si G.M., ce efectuau controlul de pază la locul de detenție al
inculpatului, date în faza de cercetare judecătorească precum si cu
declarațiile inculpatului si cu celelalte probatorii administrate în faza de
urmărire penală, respectiv, proces-verbal de percheziție corporală, raport de
activitate proces-verbal de predare-primire, raport de constatare
tehnico-științifică nr. 333555 din 23 noiembrie 2007 întocmit de MIRA - Laboratorul
Control de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori. Astfel, din
probatoriile administrate rezultă că inculpatul este consumator de droguri, că
a consumat și în timp ce se afla în stare de arest procurându-și drogurile de
la colegii din arest și că este arestat în vederea executării unei pedepse
aplicate pentru trafic ilicit de droguri de mare risc.
Pentru a da relevanță principiului
in dubio pro
reo
, tribunalul a dat eficiență declarației inculpatului care a afirmat că
este consumator de droguri și în stare de arest astfel încât a apreciat că
drogurile ce au fost găsite asupra sa, au fost deținute de acesta, în vederea
consumului și nu a traficării, atâta timp cât nu au fost produse dovezi care să
certifice preocuparea inculpatului pentru traficul de droguri de mare risc si
în această perioadă, când se află în arest, pentru executarea unei pedepse.
În acest sens, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a
schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de deținere de droguri
de mare risc fără drept, în vederea traficării acestora, într-o unitate de
detenție, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea
art. 14 lit. a) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. în
infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fără drept, într-un loc de
detenție, în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea
nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege si art. 37 lit. a) C.
pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.
În legătură cu reținerea art. 14 lit. c) din Legea
nr. 143/2000, Tribunalul a reținut împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta
de deținere de droguri de mare risc, într-un loc de detenție, fără drept,
constituie o circumstanță agravantă, ce va fi avută în vedere la
individualizarea pedepsei, ca de altfel, si împrejurarea că acesta se află în
stare de recidivă, conform art.37 lit. a) C. pen., postcondamnatorie.
În acest sens, conform art. 72 C. pen., la
individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în
vedere: gradul ridicat de pericol social al faptei comise, modalitatea de
operare, respectiv, împrejurarea că inculpatul a simulat că se simte rău,
pentru a determina organele de pază să-1 transporte la locul de detenție pentru
a ascunde drogurile, pericolul pe care îl prezintă inculpatul pentru ceilalți
inculpați, în condițiile în care deținea droguri în arest precum, si persoana
inculpatului, care este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C.
pen. dar a avut o atitudine sinceră, a recunoscut si regretat fapta comisă.
Față de aceste aspecte, tribunalul a orientat
pedeapsa la limita maximă prevăzută de Legea penală si, având în vedere
împrejurarea că, fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în concurs real,
față de fapta pentru care același inculpat a fost condamnat prin sentința
penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, în
baza art. 34 lit. b) C. pen. i-a aplicat inculpatului și un spor, pentru ca
pedeapsa să-și atingă scopul coercitiv și sancționator adecvat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel
inculpatul, criticând-o pe considerente de legalitate cu privire la omisiunea
deducerii deținerii. Fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în stare de
recidivă postcondamnatorie, față de condamnarea prin sentința penală nr. 1518
din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin
decizia penală nr. 3858 din 16 iunie 2006 a Î.C.C.J., la o pedeapsă de 10 ani
pentru o faptă de trafic de droguri de mare risc. Condamnatul arată că greșit
instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 36 C. pen. și nu a dedus deținerea
din executarea acelei pedepse.
Analizând hotărârea apelată, Curtea în baza art. 379 pct.
2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul pentru următoarele considerente.
Apelantul din prezenta cauză a fost condamnat la o
pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de consum de
droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie, reținându-se în
sarcina sa că la data de 03 septembrie 2007, în jurul orei 12,00, inculpatul M.M.
a fost supus unui control amănunțit la punctul de control nr. 2 întrucât avea
un comportament suspect, ocazie cu care s-au găsit ascunse în lenjeria intimă o
punguță din plastic și un pachețel de hârtie ce conțineau o substanță
pulverulentă de culoare maronie.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr.
333555 din 23 noiembrie 2007 rezultă că substanțele analizate conțin în total
2,30 grame de heroină.
Fapta a fost recunoscută de inculpat, care a criticat
hotărârea instanței de fond doar sub aspectul omisiunii deducerii deținerii din
executarea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 1518/2005 a Tribunalului
București.
Critica apelantului este corectă. Fapta din prezenta
cauză a fost săvârșită la 03 septembrie 2007, dată la care apelantul se afla în
executarea unei pedepse de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.
1518 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin
decizia penală nr. 3858 din 16 iunie 2006 a Î.C.C.J. Starea de recidivă
postcondamnatorie s-a născut deci la 03 septembrie 2007, dată în raport de care
instanța de fond trebuia să calculeze restul de executat, să îl contopească cu
pedeapsa stabilită prin prezenta și să deducă durata deținerii în executarea
sentinței 1518 din 30 noiembrie 2005 de la data săvârșirii faptei de consum de
droguri la zi.
Restul calculat de instanța de judecată este greșit.
Apelantul a fost arestat preventiv la 23 mai 2005, iar pentru calcularea
restului ce trebuia contopit, instanța de fond trebuia să scadă din pedeapsa de
10 ani deținerea de la 23 mai 2005 la 03 septembrie 2007(data comiterii
infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze).
De asemenea, este de observat că apelantul a
beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei de 10 ani de la 15 august 2008
la 15 noiembrie 2008, perioadă care trebuia de asemenea înlăturată pentru a se
obține durata exactă a restului ce trebuia contopit cu pedeapsa din prezenta
cauză. Restul de pedeapsă de executat din pedeapsa de 10 ani calculat de la 03
septembrie 2007 este de 7 ani 8 luni și 24 de zile, mai mare decât restul
calculat de instanța de fond, de șase ani 8 luni și 9 zile.
Curtea a apreciat că această eroare nu se poate
remedia pe calea apelului declarat de inculpat deoarece s-ar agrava situația
acestuia în propria cale de atac.
Instanța de fond a omis însă să deducă durata
executată în continuare din pedeapsa de 10 ani (apelantul se află în executarea
acestei pedepse care va expira în 2015), de la 03 septembrie 2007 (data
nașterii stării de recidivă) la 15 august 2008 (data întreruperii executării
pedepsei) și de la 15 noiembrie 2008 (data la care a fost reluată executarea
pedepsei, la expirarea perioadei de întrerupere) la zi.
În consecință, admițând apelul, Curtea a desființat -
în parte - sentința atacată, în ceea ce privește omisiunea deducerii deținerii;
conform art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus deținerea de la 3 septembrie 2007 la
15 august 2008 și de la 15 noiembrie 2008 la zi.
Având în vedere soluția ce s-a pronunțat, s-a
exercitat în continuare calea de atac a recursului de către procuror.
S-a apreciat că greșit a dedus instanța de apel
perioada de deținere de la 3 septembrie 2007 la 15 august 2008.
Fără a relua aspecte ce vizează starea de fapt,
vinovăția, încadrarea juridică și nici procesul de individualizare a sancțiunii
întrucât niciunul dintre aceste elemente nu au fost criticate în cauză,
inculpatul nici nu a declarat recurs, instanța I.C.C.J. se va rezerva în a face
aprecieri stricte raportat la deducerea corectă a perioadelor executate ce se
impune a opera în cauză.
Astfel, din fișa de cazier a inculpatului aflată la
fila 21 dosar - instanța de apel, rezultă că susnumitul a fost condamnat de
Tribunalul București prin sentința penală nr. 1518 din 30 noiembrie 2005 rămasă
definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3858 din 16
iunie 2006 la 10 ani închisoare, fiind arestat în cauză neîntrerupt de la data
de 23 mai 2005 până la data de 15 august 2008 când a fost eliberat prin
întreruperea executării pedepsei restul rămas de executat, la această dată
fiind de 2471 de zile.
Din adresa Penitenciarului Giurgiu aflată la fila 4 -
dosar instanța de apel rezultă că a fost reîncarcerat la data de 15 noiembrie 2008.
Infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul
în prezenta cauză a fost săvârșită la data de 03 septembrie 2007, în stare de
recidivă postcondamnatorie, dată de la care instanța de fond trebuia să
calculeze restul rămas de executat din pedeapsa de 10 ani în vederea efectuării
contopirii cu pedeapsa aplicată și ulterior deducerea perioadei executate de la
03 septembrie 2007 la 15 august 2008 și de la 15 noiembrie 2008 la zi.
Însă instanța de fond a procedat în mod greșit la
contopirea pedepsei cu restul rămas neexecutat la momentul punerii în libertate
urmare întreruperii pedepsei, a transformat acest rest de 2471 de zile în 6 ani,
8 luni și 9 zile în loc de 6 ani, 9 luni și 11 zile cum era corect, nu a dedus
perioada de deținere și nu a anulat mandatul de executare a pedepsei de 10 ani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel numai
inculpatul, astfel încât instanța de apel putea soluționa calea de atac cu
respectarea principiului
non reformatio in pejus
.
Astfel, în limitele acestui principiu, în mod corect
instanța de apel a dedus perioada executată începând cu data de 15 noiembrie 2008
la zi întrucât s-a raportat la faptul că nu se putea proceda în apelul
inculpatului la contopirea restului rămas neexecutat de la data săvârșirii
infracțiunii întrucât se ajungea la aplicarea unei pedepse mai mari, restul
fiind mai mare decât pedeapsa aplicată pe de o parte, iar pe de altă parte contopind
pedeapsa aplicată cu acest rest de 2471 de zile trebuia dedusă perioada
executată după data de 15 noiembrie 2008. Pe cale de consecință instanța de
apel nu trebuia însă să deducă și perioada cuprinsă între 03 septembrie 2007 la
15 august 2008 întrucât această perioadă fusese deja considerată ca executată
din pedeapsa de 10 ani, contopirea fiind efectuată cu restul rămas de executat
de 2471 de zile.
Practic prin această deducere inculpatul va executa
cu aproape 11 luni mai puțin din pedeapsa aplicată de instanța de fond și
menținută de instanța de apel, fapt ce nu poate fi justificat de tehnica
greșită de stabilire a restului și a contopirii ulterioare, a acestui rest cu
pedeapsa aplicată.
Respectarea principiului
non reformatio in pejus
,
reiterat și în recurs în sprijinul inculpatului, nu impunea instanței de apel
și la deducerea acestei perioade care a fost avută în vedere la calcularea
restului, chiar dacă contopirea s-a efectuat de instanța de fond cu un rest
calculat greșit.
În aplicarea acestui principiu este important să nu
se agraveze situația inculpatului în propria cale de atac ori, prin deducerea
doar a perioadei de la 15 noiembrie 2008 la zi nu se încalcă acest principiu
întrucât instanța de fond nu a dedus practic nimic.
Acesta a fost și motivul pentru care Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București a putut critica decizia pronunțată în apel sub
doar aspectul greșitei deduceri de la 03 septembrie 2007 la 15 august 2008.
Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se impune admiterea recursului, casarea în parte
a deciziei criticate în sensul înlăturării dispoziției de deducere a deținerii
de la 03 septembrie 2007 -15 august 2008.
Greșeala esențială de la care a pornit o operațiune
eronată este că instanța de fond a stabilit un rest neexecutat de 6 ani, 8 luni
și 5 zile închisoare raportându-se nu la data comiterii faptei din această
cauză, ci la data punerii în libertate, motiv pentru care perioada considerată
executată este mai mare și restul neexecutat mai mic, pentru că relevată în
cauză este data comiterii faptei dedusă judecății, însă acest lucru nu s-a mai
putut remedia în calea de atac exercitată de inculpat.
Văzând și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 186/A din 02 septembrie
2010 a Curții de Apel București, secția
I
penală,
privind pe intimatul inculpat M.M.
Casează decizia penală atacată numai cu privire la
greșite deducere a perioadei executate de inculpat.
Rejudecând, deduce perioada executată de inculpatul M.M.
din 15 noiembrie 2008 la zi.
Constantă că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea
recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă
de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2011.