ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5426/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 16 noiembrie 2009, reclamanta M.G. a

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea

acesteia la despăgubiri în valoare de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit

ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat pe care a suportat-o împreună

cu familia.

În motivarea acțiunii a arătat că, a fost strămutată

la vârsta de 13 ani împreună cu familia în alte localități și li s-au preluat toate

bunurile. A mai arătat că, o perioadă de 6 ani a locuit în mai multe localități

din țară fără căldură, îmbrăcăminte și hrană neputând urma cursurile unei școli

superioare și facultăți deoarece făceau parte din categoria persoanelor care erau

considerate dușmani ai regimului comunist.

În drept au fost invocate

disp. art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Prin sentința civilă

nr. 36 din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 8137/101/2007,

s-a respins acțiunea.

Instanța a reținut că

reclamantei i s-a acordat o indemnizație lunară de 25.622 RON și drepturile prevăzute

de Decretul-Lege nr. 118/1990 – prin hotărârea nr. 136997 a comisiei pentru aplicarea

Decretului Lege nr. 118/1990. A motivat că în baza Legii nr. 221/2009 nu i se pot

acorda daune morale întrucât art. 5 lit. a) din lege prevede astfel de daune doar

pentru condamnații politici, nu și pentru persoanele împotriva cărora s-au luat

măsuri administrative.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta, susținând în esență că prima instanță a interpretat greșit

dispozițiile legale incidente în speță.

A argumentat apelanta

că art. 5 din Legea nr. 221/2009 prevede acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul

moral suferit nu numai în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter

politici, ci și în favoarea celor față de care s-au luat măsuri administrative cu

caracter politic – o astfel de măsură fiind și strămutarea.

A mai argumentat că prin

reglementările anterioare, prin care s-a prevăzut acordarea de despăgubiri deținuților

politici ,au fost asimilați acestora întrucât au suferit aceleași rigori ale regimului

comunist și că prin acordarea acestor despăgubiri nu sunt excluși de la beneficiul

Legii nr. 221/2009.

Curtea de Apel Craiova

prin decizia nr. 132 din 28 aprilie 2010, a admis apelul a desființat sentința și

a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Mehedinți.

În considerentele deciziei

s-a reținut că, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevede că orice

persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945

– 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia

până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen

de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii obligarea statului la acordarea

unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Textul se referă expres

și la persoanele față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic

iar nu numai la cele care au suferit condamnări cu caracter politic.

Potrivit art. 3 din Legea

nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură

luată de organele fostei miliții sau securități având ca obiect dislocarea și stabilirea

de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea

de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul dintre actele normative

enumerate în literele a)-f).

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a susținut că a fost strămutată cu familia într-o altă localitate.

Se impunea ca instanța

să analizeze aceste susțineri și prin administrarea de probe să stabilească dacă

strămutarea s-a dispus în baza unuia dintre actele normative enumerate la art. 3

iar nu să considere că reclamantei nu-i sunt aplicabile prevederile art. 5 lit.

a) din Legea nr. 221/2009.

Pe lângă argumentul de

text susmenționat, în sensul incidenței acestor dispoziții în speță, sunt și argumentele

de interpretare a legii.

S-a mai reținut că, așa

cum rezultă din chiar titlul legii – aceasta are ca obiect de reglementare stabilirea

unor drepturi în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic

sau față de care au fost luate măsuri administrative asimilate condamnărilor politice

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Acest act normativ cu

caracter de complinire, adoptat după aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999 a completat cadrul legislativ existent referitor la acordarea reparațiilor

morale și materiale destinate a repara prejudiciile suportate de victimele regimului

totalitar.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul invocând incidența dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

Instanța de apel în mod

greșit a considerat că instanța de fond a soluționat prezenta cauză fără o cercetare

pe fond și întrucât calea de atac a apelului este devolutivă, instanța de apel avea

obligația ca în cazul desființării hotărârii să rețină spre rejudecare prezenta

cauză.

Examinând hotărârea apelată

prin prisma criticilor formulate, se constată nefondat recursul, în considerentele

celor ce succed.

Motivul de nelegalitate

invocat de recurentă îl constituie aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297

alin. (1) C. proc. civ.

Ca regulă, apelul este

o cale devolutivă de atac.

Prin excepție, instanța

de apel poate desființa hotărârea apelată și trimite cauza spre rejudecare primei

instanțe în situațiile limitativ prevăzute de art. 297 C. proc. civ.

În cazul în care prima

instanță a rezolvat procesul în mod greșit, fără a intra în cercetarea fondului

cererii, instanța de apel este obligată să facă aplicarea prevederilor art. 297

C. proc. civ. și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, chiar dacă părțile

solicită în mod expres ca instanța de apel să se pronunțe ea însăși asupra fondului

cererii nesoluționate.

Caracterul imperativ al

dispozițiilor legale menționate se întemeiază pe necesitatea asigurării principiului

celor două grade de jurisdicție.

Exigența acestui principiu

se impune nu numai în interesul părților, ci și pentru nerespectarea competenței

materiale a instanțelor, deoarece fondul oricărui litigiu trebuie să fie soluționat

de instanța competentă.

Potrivit art. 261 C.

proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Împrejurarea că prima

instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea invocând doar că cererea reclamantei

nu se încadrează în niciuna din categoria măsurilor reparatorii prevăzute în mod

expres de art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu înseamnă că a cercetat fondul pricinii.

Instanța fondului nu a

analizat starea de fapt sub niciun aspect și nici nu a arătat considerentele pe

care își întemeiază soluția, respectiv argumentele pentru care înlătură în totalitate

probele administrate lipsind și considerentele pentru care acțiunea nu se încadrează

în dispozițiile legii aplicabile speței.

Modalitatea în care instanța

fondului a soluționat cauza, indicând doar ideea că „prezenta acțiune nu se încadrează

în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009”, echivalează cu invocarea, fără a

spune expres, a excepției inadmisibilității prezentului demers judiciar.

De asemenea că, neanalizarea

de către instanța fondului a stării de fapt sub niciun aspect echivalează cu necercetarea

fondului, încălcând garanțiile unui proces echitabil, astfel cum sunt statuate prin

art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Așadar, Înalta Curte în

baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mehedinți

împotriva deciziei civile nr. 132 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția I civilă, și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.