ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5426/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 16 noiembrie 2009, reclamanta M.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acesteia la despăgubiri în valoare de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat pe care a suportat-o împreună cu familia. În motivarea acțiunii a arătat că, a fost strămutată la vârsta de 13 ani împreună cu familia în alte localități și li s-au preluat toate bunurile. A mai arătat că, o perioadă de 6 ani a locuit în mai multe localități din țară fără căldură, îmbrăcăminte și hrană neputând urma cursurile unei școli superioare și facultăți deoarece făceau parte din categoria persoanelor care erau considerate dușmani ai regimului comunist.

În drept au fost invocate disp. art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 36 din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 8137/101/2007, s-a respins acțiunea. Instanța a reținut că reclamantei i s-a acordat o indemnizație lunară de 25.622 RON și drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 – prin hotărârea nr. 136997 a comisiei pentru aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990. A motivat că în baza Legii nr. 221/2009 nu i se pot acorda daune morale întrucât art. 5 lit. a) din lege prevede astfel de daune doar pentru condamnații politici, nu și pentru persoanele împotriva cărora s-au luat măsuri administrative. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, susținând în esență că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în speță.

A argumentat apelanta că art. 5 din Legea nr. 221/2009 prevede acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit nu numai în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politici, ci și în favoarea celor față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic – o astfel de măsură fiind și strămutarea. A mai argumentat că prin reglementările anterioare, prin care s-a prevăzut acordarea de despăgubiri deținuților politici ,au fost asimilați acestora întrucât au suferit aceleași rigori ale regimului comunist și că prin acordarea acestor despăgubiri nu sunt excluși de la beneficiul Legii nr. 221/2009. Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 132 din 28 aprilie 2010, a admis apelul a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Mehedinți.

În considerentele deciziei s-a reținut că, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Textul se referă expres și la persoanele față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic iar nu numai la cele care au suferit condamnări cu caracter politic.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul dintre actele normative enumerate în literele a)-f). Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut că a fost strămutată cu familia într-o altă localitate. Se impunea ca instanța să analizeze aceste susțineri și prin administrarea de probe să stabilească dacă strămutarea s-a dispus în baza unuia dintre actele normative enumerate la art. 3 iar nu să considere că reclamantei nu-i sunt aplicabile prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Pe lângă argumentul de text susmenționat, în sensul incidenței acestor dispoziții în speță, sunt și argumentele de interpretare a legii. S-a mai reținut că, așa cum rezultă din chiar titlul legii – aceasta are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau față de care au fost luate măsuri administrative asimilate condamnărilor politice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Acest act normativ cu caracter de complinire, adoptat după aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 a completat cadrul legislativ existent referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale destinate a repara prejudiciile suportate de victimele regimului totalitar.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul invocând incidența dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: Instanța de apel în mod greșit a considerat că instanța de fond a soluționat prezenta cauză fără o cercetare pe fond și întrucât calea de atac a apelului este devolutivă, instanța de apel avea obligația ca în cazul desființării hotărârii să rețină spre rejudecare prezenta cauză. Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, se constată nefondat recursul, în considerentele celor ce succed. Motivul de nelegalitate invocat de recurentă îl constituie aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. Ca regulă, apelul este o cale devolutivă de atac. Prin excepție, instanța de apel poate desființa hotărârea apelată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe în situațiile limitativ prevăzute de art. 297 C. proc. civ. În cazul în care prima instanță a rezolvat procesul în mod greșit, fără a intra în cercetarea fondului cererii, instanța de apel este obligată să facă aplicarea prevederilor art. 297 C. proc. civ. și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, chiar dacă părțile solicită în mod expres ca instanța de apel să se pronunțe ea însăși asupra fondului cererii nesoluționate. Caracterul imperativ al dispozițiilor legale menționate se întemeiază pe necesitatea asigurării principiului celor două grade de jurisdicție.

Exigența acestui principiu se impune nu numai în interesul părților, ci și pentru nerespectarea competenței materiale a instanțelor, deoarece fondul oricărui litigiu trebuie să fie soluționat de instanța competentă. Potrivit art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Împrejurarea că prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea invocând doar că cererea reclamantei nu se încadrează în niciuna din categoria măsurilor reparatorii prevăzute în mod expres de art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu înseamnă că a cercetat fondul pricinii.

Instanța fondului nu a analizat starea de fapt sub niciun aspect și nici nu a arătat considerentele pe care își întemeiază soluția, respectiv argumentele pentru care înlătură în totalitate probele administrate lipsind și considerentele pentru care acțiunea nu se încadrează în dispozițiile legii aplicabile speței. Modalitatea în care instanța fondului a soluționat cauza, indicând doar ideea că „prezenta acțiune nu se încadrează în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009”, echivalează cu invocarea, fără a spune expres, a excepției inadmisibilității prezentului demers judiciar. De asemenea că, neanalizarea de către instanța fondului a stării de fapt sub niciun aspect echivalează cu necercetarea fondului, încălcând garanțiile unui proces echitabil, astfel cum sunt statuate prin art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Așadar, Înalta Curte în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mehedinți împotriva deciziei civile nr. 132 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.