ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 59/2013

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin încheierea din 29 decembrie

2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza

art. 300

1

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura

arestării preventive dispusă față de inculpatul T.I.V.

Pentru a

pronunța această încheiere, instanța fond a reținut că, la 27 decembrie 2012, a

fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova rechizitoriul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial

Craiova nr. 151/P/2012 prin care au fost trimiși în judecată inculpații:

- T.I.V., sub

aspectul săvârșirii infracțiuni prev. de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a patru infracțiuni

prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

și art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 și unei infracțiuni prev. de art.

242 alin. (3) C. pen.;

- B.A.C., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6

1

din Legea nr.

78/2000; și

- C.D.D., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

În fapt s-a

reținut că inculpatul T.I.V. - grefier la Curtea de Apel Craiova - în perioada

2011-2012, prevalându-se de relațiile pe care pretindea că le-ar avea cu

magistrații judecători de la Curtea de Apel Craiova, a pretins diverse sume de

bani din care a primit efectiv 29.500 euro, de la V.V., B.M., C.V., Ș.M., B.A.C.,

N.D., D.M., D.S.M., S.L., P.C.R., C.M., l.R.M. și A.A. (investigator sub

acoperire), susținând că banii vor ajunge la magistrații care vor adopta

soluții favorabile acestora sau unor apropiați ai lor, sau că va interveni

chiar pe lângă medici legiști din cadrul Institutului Național de Medicină

Legală, sau pe lângă lucrătorii Serviciului de Permise și Înmatriculări Auto.

De asemenea, s-a

mai reținut că același inculpat a tehnoredactat și semnat la rubrica „Grefier șef,

contrafăcând semnătura persoanei autorizate, un număr de trei certificate de grefă:

din 09 iulie 2012, din 09 iulie 2012, din 05 octombrie 2012 și a sustras și falsificat

raportul medico-legal  din anul 2011 din Dosarul nr. 10212/215/2011 aflat pe rolul

Curții de Apel Craiova, și care îl privea pe inculpatul D.C., în sensul că ultima

pagina a acestui raport are un alt conținut decât raportul original de expertiză,

ultimă pagină care consfințește, în concluziile raportului, că acest inculpat nu

ar fi avut discernământ în momentul săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis

în judecată.

În ceea ce o privește

pe inculpata B.A.C., se reține că aceasta a dat inculpatului T.I.V. suma de 5.000

euro pentru a interveni pe lângă magistrații ce vor judeca Dosarul nr. 5210/95/2011

al Tribunalului Gorj, magistați asupra cărora inculpatul a lăsat să creadă că ar

avea influență, legătura celor doi fiind realizată de către inculpata C.D.D. (avocat

în cadrul Baroului Gorj) care l-a prezentat pe inculpat ca fiind o persoană cu o

reală influență asupra magistraților judecători de la Curtea de Apel Craiova și

care a participat chiar la mai multe întâlniri între cei doi.

Curtea de Apel

a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea

publică ținând cont de natura și gravitatea faptelor pentru care acesta este trimis

în judecată (infracțiuni care aduc atingere unor relații sociale incompatibile cu

orice intervenție reală sau imaginară de natură a știrbi prestigiul autorității

judiciare dar și de a-i perturba normala desfășurare ca urmare a sustragerii unor

documente și înlocuirea acestora cu altele ce ar putea avea consecințe asupra înlăturării

răspunderii penale a unor persoane ce aveau calitatea de inculpați), împrejurările

concrete și modalitatea în care acesta a comis faptele.

S-a apreciat,

astfel, că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este necesară pentru

a asigura o bună desfășurare a procesului penal, considerându-se ca insuficientă

aplicarea uneia sau alteia dintre măsurile preventive neprivative de libertate,

întrucât lăsarea în libertate a inculpatului ar genera un sentiment de neîncredere

în capacitatea autorităților judiciare de a acționa eficient împotriva fenomenului

infracțional, în speță, împotriva corupției.

De asemenea, Curtea

a constatat că există un interes public care impune privarea de libertate în continuare

a inculpatului, mai ales că durata detenției preventive, începând cu 09 noiembrie

2012, nu a depășit, până în prezent un termen rezonabil. Aspectele invocate de către

inculpat privind situația familială, deși sunt reale nu au relevanță asupra interesului

public ce impune menținerea măsurii arestării preventive, urmând ca aceste aspecte

să fie avute în vedere cu ocazia individualizării unei eventuale pedepse în momentul

în care se va stabili cu certitudine vinovăția sa.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul T.I.V. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând

casarea încheierii atacate și, în pricipal revocarea măsurii arestării preventive,

iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara.

Analizând recursul

declarat atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului recurentului inculpat,

cât și în raport cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu,

sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele se se vor arăta

în continuare:

Art. 23 din Constituția

României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei.

Din prevederile

acestui text constituțional - art. 23 - rezultă interesul evident pe care l-a manifestat

legiuitorul constituțional în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii

arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală

se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea

preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de

nevinovăție este unul dintre principiile constituționale.

Prin urmare,

art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de

sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția

reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează

libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze.

În conformitate

cu stipulațiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul

la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la

libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie

să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și

limitativ, de stipulațiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută

în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune

sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea

dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea

acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute

de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Potrivit art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța

legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Astfel, din analiza

coroborată a mijloacelor de probă existente până în acest moment în dosar -

procesele-verbale de certificare a înregistrărilor și interceptărilor telefonice,

planșe foto și video, proces-verbal de prindere în flagrant, proces-verbal de percheziție

domiciliară, declarațiile martorilor - rezultă existenta indiciilor temeinice din

care un observator obiectiv poate trage în mod rezonabil cel puțin presupunerea

că inculpatul T.I.V. a săvârșit faptele pentru care este cercetat, și anume: infracțiunea

prev. de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., patru infracțiuni prev. de art. 288 alin. (2) C.

pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18

1

din

Legea nr. 78/2000, și o infracțiune prev. de art. 242 alin. (3) C. pen., constând,

în rezumat, în aceea că, prevalându-se de calitatea sa de grefier în cadrul Curții

de Apel Craiova și afirmând că are o anumită influență asupra magistraților secției

penale a Curții de Apel Craiova, a pretins și primit în mai multe rânduri și de

la mai multe persoane sume de bani în schimbul unor soluții favorabile pentru acele

persoane sau pentru rudele acestora, falsificând chiar trei certificate de grefă

și un raport de expertiză medico-legală ce se afla într-un dosar penal, cu scopul

de a înlătura răspunderea penală a unei persoane trimise în judecată prin modificarea

concluziilor medicilor legiști privind discernământul acelei persoane, măsura preventivă

a arestării fiind nu numai necesară dar și proporțională cu scopul urmărit prin

dispunerea acesteia.

Evaluând pericolul

concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului,

Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele reale ale comiterii

faptelor - perioada lungă de timp în care se reține că inculpatul și-ar fi desfășurat

activitatea, amploarea operațiunilor, numărul persoanelor implicate, fapt care sporește

gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului; modalitatea

de comitere - folosindu-se de calitatea sa de grefier în cadrul Curții de Apel;

Or, în contextul

recrudescenței infracțiunilor de corupție, lăsarea în libertate a unor inculpați

care săvârșesc astfel de fapte prezintă, neîndoielnic, acel pericol concret pentru

ordinea publică [la care se referă art. 148 alin. (1) lit. f) teza finală C. proc.

pen.] prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare

a activității specifice a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate

de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor

impresia că pot persista în sfidarea legii, beneficiind de o anumită protecție care

le-ar asigura impunitatea.

În consecință,

circumstanțele personale ale inculpatului, favorabile acestuia, situația familială

deosebită, nu pot prevala asupra necesității imperioase menținerii măsurii arestării

preventive, împusă de nevoia asigurării optimei derulări în continuare a procedurilor

și, în același timp, menită să răspundă cerințelor menținerii și protejării ordinii

publice la care are dreptul societatea.

Așa fiind,

Înalta Curte constată că, pentru considerentele expuse, se impune a se aprecia că

în mod legal a fost menținută măsura arestării preventive și că nu se justifică

luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictive, precum obligarea

de a nu părăsi țara.

Astfel fiind,

în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat.

Potrivit art.

192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de

225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând

onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul T.I.V. împotriva încheierii din 29 decembrie 2012

a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

Dosarul nr. 2424/54/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 9 ianuarie 2013.