ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
În baza actelor și
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din data de 8 martie 2013
pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,
în Dosarul nr. 2424/54/2012 s-a dispus, între altele, respingerea cererii de
liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.I.V., ca
nefondată.
Pentru a pronunța
această soluție instanța a reținut că la data de 27 decembrie 2012 a fost
înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova rechizitoriul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial
Craiova nr. 151/P/2012 prin care au fost trimiși în judecată inculpații T.I.V.
pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 257 C. pen. combinat cu art. 6
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., patru infracțiuni
prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr.
78/2000 și art. 18
1
din Legea nr. 78/2000 și o infracțiune prev. de
art. 242 alin. (3) C. pen..; B.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de
art. 6
1
din Legea nr. 78/2000 și C.D.D. pentru săvârșirea infracțiunii
prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000.
În fapt prin actul de
sesizare se reține că în perioada 2011 - 2012, inculpatul T.I.V., grefier la
Curtea de Apel Craiova, prevalându-se de relații pe care pretindea că le-ar
avea cu magistrații judecători de la Curtea de Apel Craiova, a pretins diverse
sume de bani din care a primit efectiv 29.500 euro, de la V.V., B.M., C.V.,
Ș.M., B.A.C., (...) și A.A. (investigator sub acoperire), susținând că banii
vor ajunge la magistrații care vor adopta soluții favorabile acestora sau unor
apropiați ai lor, sau că va interveni chiar pe lângă medici legiști din cadrul
Institutului Național de Medicină Legală, sau pe lângă lucrătorii Serviciului
de Permise și Înmatriculări Auto.
De asemenea s-a mai
reținut că a tehnoredactat și semnat la rubrica "Grefier șef",
contrafăcând semnătura persoanei autorizate un număr de trei certificate de
grefă; 1590 din 09 iulie 2012, 17430 din 09 iulie 2012, 1590 din 05 octombrie
2012 și a sustras și falsificat raportul medico-legal nr. A6/5998/2011 din
Dosarul nr. 10212/215/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova și care îl
privea pe inculpatul D.C. în sensul că ultima pagină a acestui raport are un
alt conținut decât raportul original de expertiză, ultimă pagină care
consfințește în concluziile raportului că acest inculpat nu ar fi avut
discernământ în momentul săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în
judecată.
La data de 28
decembrie 2012 s-a înregistrat cererea de liberare provizorie sub control judiciar
a inculpatului T.I.V., formulată de T.L., soția acestuia. În motivarea cererii
s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune
liberare provizorie, respectiv pedepsele pentru infracțiunile pentru care este
cercetat nu depășesc cuantumul prevăzut de lege, nu există la dosar date din
care să rezulte că măsura arestării este impusă de necesitatea împiedicării
inculpatului de a săvârși alte infracțiuni, sau că, lăsat în libertate,
inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea
unor părți, martori sau experți, distrugerea ori alterarea mijloacelor de
probă.
Din actele și
lucrărilor dosarului instanța reține că inculpatul a fost trimis în judecată în
stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de
influență, prev. de art. 257 C. pen. comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu
aplic. art. 41 alin 2 C. pen. (17 acte materiale), patru infracțiuni de fals
material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art.
17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și
sustragerea și distrugerea de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (3) C. pen.,
toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin încheierea din 10 noiembrie
2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 20259/63/2012, a fost admisă
propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova și, s-a dispus
arestarea preventivă a inculpatului T.I.V., pe o perioadă de 29 de zile,
începând cu 10 noiembrie 2012, până la data de 08 decembrie 2012, inclusiv,
măsura fiind ulterior prelungită până la trimiterea în judecată, aceasta fiind
menținută de către Curtea de Apel Craiova prin încheierea de ședință din data
de 29 decembrie 2012.
În speță s-a
constatat că sunt îndeplinite, referitor la inculpatul T.I.V., condițiile de
admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control
judiciar, deoarece infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în
judecată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani.
De asemenea, măsura
arestării preventive a fost legal luată, prelungită și menținută legal față de
inculpat, așa cum s-a prezentat în prealabil.
Acordarea liberării
provizorii reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, instanța
trebuind să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri.
Aprecierea în acest
sens se întemeiază pe elementele concrete ale cauzei cu privire la fapta pentru
care s-a dispus arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire
a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind
persoana învinuitului sau inculpatului.
Examinându-se
temeinicia cererii de liberare provizorie formulată de inculpat, prin prisma
criteriilor prevăzute de alineatul ultim al art. 136 C. proc. pen. respectiv
scopul măsurilor preventive, care este acela al asigurării bunei desfășurări a
procesului penal, să nu se zădărnicească aflarea adevărului, ori să fie
împiedicată sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, ori judecată,
instanța constată în cauza de față că acest scop, nu ar putea fi atins și prin
liberarea provizorie sub control judiciar, ținând seama și de gradul de pericol
social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, de
împrejurările în care rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi
penale că acestea au fost comise, inculpatul prevalându-se în săvârșirea
faptelor pentru care este trimis în judecată de funcția de grefier pe care o
îndeplinea anterior, numărul mare al persoanelor implicate și al actelor
materiale ce se circumscriu infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis
în judecată, durata în timp a activității pentru care inculpatul este cercetat,
consecințele produse nu numai în ce privește relațiile de serviciu, dar și
faptul că aceste relații în speța dedusă judecății pun în discuție înfăptuirea
justiției și imaginea acesteia ca serviciu public, astfel încât se apreciază că
nu se impune liberarea provizorie a inculpatului, considerând insuficiente
obligațiile prevăzute de lege.
În același sens se
are în vedere că unele dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în
judecată cu reținere concretă la sustragerea și falsificarea raportului
medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. 10212/215/2011 aflat pe rolul
Curții de Apel Craiova, și întocmirea în fals a unor certificate de grefă,
privesc o imixtiune directă în activitatea de înfăptuire a justiției și
constituie date concrete că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea
adevărului în unele cauze, cu preponderență cauze penale, aflate pe rolul
Curții de Apel Craiova sau la instanțe din raza de competență a acesteia,
existând astfel presupunerea rezonabilă că inculpatul poate adopta și pe viitor
o astfel de atitudine.
Datele personale
favorabile invocate de inculpat, de altfel preexistente chiar luării măsurii
preventive față de acesta, nu pot astfel la acest moment a avea un rol
determinant în aprecierea posibilității realizării scopului măsurii preventive
și prin punerea în libertate a inculpatului sub control judiciar.
S-a mai avut în
vedere și că, raportat la datele concrete ale cauzei, în speță nu s-a atins sau
depășit un termen rezonabil al duratei măsurii arestării preventive care să
conducă la o altă modalitate de apreciere a posibilității realizării scopului
său.
În consecință, la
acest moment în care cercetarea judecătorească nu a debutat în cauză,
inculpatul nefiind ascultat, liberarea provizorie sub control judiciar nu poate
asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta
este reglementat de dispozițiile art. 136 alin. (1) cu trimitere la alin. (2)
C. proc. pen., măsura nefiind oportună, existând în continuare temeiuri care să
justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs inculpatul T.I.V. Recursul declarat de inculpat nu
este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. "în cauzele privitoare la
infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se
asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica
sustragerea învinuitului sau a inculpatului de la urmărirea penală, de la
judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre
următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea,
obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă".
Conform alin. (2) al
aceluiași articol "scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin
liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune", iar potrivit
alin. (8) "alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama
de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea,
vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se va lua
măsura".
Pe de altă parte, în
conformitate cu dispozițiile art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.
"liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda, în cazul
infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor
intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18
ani".
Alin. (2) al textului
de lege sus-menționat dispune că "liberarea provizorie sub control judiciar
nu se acordă în cazul în care există date, din care rezultă necesitatea de a-l
împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că
acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte".
În același sens sunt
și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale care prevede că persoana arestată
sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în
cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții
care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Din analiza
dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că: liberarea provizorie sub
control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a
cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen.] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres
reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru
infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și
inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe
învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca
să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau
experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte.
În același timp, o
condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată, o
constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Acordarea liberării
sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar
instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei
măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.
Aprecierea cu privire
la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la
fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, natura și modul de
săvârșire a acesteia, circumstanțele reale ale cauzei și cele privind persoana
inculpatului.
Dispozițiile art. 160
2
alin. (2) au ca scop asigurarea normalei desfășurări, în continuare, a procesului
penal.
Examinând actele
dosarului, Curtea constată că faptele pentru care inculpatul este trimis în
judecată și pentru care s-a solicitat și luat măsura arestării preventive
respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.
Măsura arestării
preventive s-a menținut, reținându-se incidența cazului prevăzut de art. 148
lit. f) C. proc. pen., în sensul că subzistă temeiurile care au dus la
arestarea preventivă a inculpatului.
De asemenea, Înalta
Curte apreciază că în cauză trebuie analizată condiția referitoare la pericolul
public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiție
cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și care a constituit un alt
temei legal avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a
inculpatului, iar nu doar prin raportare la condițiile limitativ prevăzute de
art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen. și la datele ce caracterizează
persoana inculpatului, aceasta având drept scop atingerea finalităților
măsurilor preventive, astfel după cum acestea sunt reglementate de art. 136
alin. (1) C. proc. pen.
Neîndoielnic, nu
poate fi exclus de la vocația liberării provizorii inculpatul care este arestat
preventiv ca urmare a dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., motivele
legale ce atrag netemeinicia cererii de liberare provizorie fiind reglementate
de art. 160
2
alin. (1), (2) C. proc. pen. și ele neputând fi extinse
și la ipoteza în care măsura detenției provizorii se fundamentează pe cazul
prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece s-ar adăuga o condiție
suplimentară celor prevăzute de dispozițiile procesual penale.
Cu toate acestea,
însă, pericolul concret pentru ordinea publică constituie un element de fapt în
aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, impunând, în planul
evaluării, a se aprecia în ce măsură trebuie acordată prevalență protejării
ordinii publice, în raport cu natura acuzațiilor aduse inculpatului, reacția
care ar putea fi stârnită de punerea sa în libertate, conduita procesuală a
acestuia, precum și orice alte circumstanțe reale sau personale ce pot contura
un grad mai sporit sau mai puțin accentuat al pericolului concret pentru
ordinea publică și, desigur, în contextul îndeplinirii scopului măsurilor
preventive, astfel cum dispozițiile art. 136 C. proc. pen. statuează.
În cauza de față,
având în vedere anvergura activității infracționale, faza procesuală în care se
află cauza, scopul instituit de dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen.,
ținând seama și de gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul
a fost trimis în judecată, de împrejurările în care rezultă din probele
administrate pe parcursul urmăririi penale că acestea au fost comise,
inculpatul prevalându-se în săvârșirea faptelor pentru care este trimis în
judecată de funcția de grefier pe care o îndeplinea anterior, numărul mare al
persoanelor implicate și al actelor materiale ce se circumscriu infracțiunilor
pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, durata în timp a activității
pentru care inculpatul este cercetat, consecințele produse nu numai în ce
privește relațiile de serviciu, dar și faptul că aceste relații în speța dedusă
judecății pun în discuție înfăptuirea justiției și imaginea acesteia ca
serviciu public, astfel încât se apreciază că nu se impune liberarea provizorie
a inculpatului, considerând insuficiente obligațiile prevăzute de lege.
În același sens se
are în vedere că unele dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în
judecată cu referire concretă la sustragerea și falsificarea raportului
medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. 10212/215/2011 aflat pe rolul
Curții de Apel Craiova, și întocmirea în fals a unor certificate de grefă,
privesc o imixtiune directă în activitatea de înfăptuire a justiției și
constituie date concrete că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea
adevărului în unele cauze, cu preponderență cauze penale, aflate pe rolul
Curții de Apel Craiova sau la instanțe din raza de competență a acesteia,
existând astfel presupunerea rezonabilă că inculpatul poate adopta și pe viitor
o astfel de atitudine.
Înalta Curte
apreciază că la acest stadiu procesual, scopul măsurilor prevăzute astfel cum
este reglementat de dispozițiile art. 136 C. proc. pen. impune menținerea
stării privative de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât natura și
gravitatea faptelor, împrejurările în care ar fi fost comise indică existența
în continuare a unei stări de pericol social pentru ordinea publică.
În urma propriului
demers analitic, Înalta Curte apreciază, de asemenea, că aspectele invocate în
circumstanțierea persoanei inculpatului nu pot fi valorificate la acest moment
procesual.
Așadar, în mod
corect, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare
provizorie sub control judiciar, apreciind că prevalează realizarea scopului
procesului penal, ceea ce nu se poate realiza la acest moment procesual, decât
prin detenția provizorie a inculpatului T.I.V.
În consecință,
încheierea atacată a fost amplu motivată în raport cu toate criticile formulate
de apărare, conținând argumentele privind existența indiciilor referitoare la
zădărnicirea aflării adevărului, faptele imputate, calitatea de care s-a
folosit inculpatul, pericolul concret fiind evidențiat cu argumente
convingătoare și prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului.
Față de
considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) și
a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul
declarat de inculpatul T.I.V.
Totodată, în baza
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata
sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.V. împotriva încheierii de
ședință din data de 8 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția
penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2424/54/2012.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 14 martie 2013.
Procesat de GGC - GV