ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin încheierea din data de 8 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2424/54/2012 s-a dispus, între altele, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.I.V., ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 27 decembrie 2012 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova nr. 151/P/2012 prin care au fost trimiși în judecată inculpații T.I.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 257 C. pen.

combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., patru infracțiuni prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 1 din Legea nr. 78/2000 și o infracțiune prev. de art. 242 alin. (3) C. pen..; B.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 și C.D.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000. În fapt prin actul de sesizare se reține că în perioada 2011 - 2012, inculpatul T.I.V., grefier la Curtea de Apel Craiova, prevalându-se de relații pe care pretindea că le-ar avea cu magistrații judecători de la Curtea de Apel Craiova, a pretins diverse sume de bani din care a primit efectiv 29.500 euro, de la V.V., B.M., C.V., Ș.M., B.A.C., (...) și A.A.

(investigator sub acoperire), susținând că banii vor ajunge la magistrații care vor adopta soluții favorabile acestora sau unor apropiați ai lor, sau că va interveni chiar pe lângă medici legiști din cadrul Institutului Național de Medicină Legală, sau pe lângă lucrătorii Serviciului de Permise și Înmatriculări Auto. De asemenea s-a mai reținut că a tehnoredactat și semnat la rubrica "Grefier șef", contrafăcând semnătura persoanei autorizate un număr de trei certificate de grefă; 1590 din 09 iulie 2012, 17430 din 09 iulie 2012, 1590 din 05 octombrie 2012 și a sustras și falsificat raportul medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. 10212/215/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova și care îl privea pe inculpatul D.C.

în sensul că ultima pagină a acestui raport are un alt conținut decât raportul original de expertiză, ultimă pagină care consfințește în concluziile raportului că acest inculpat nu ar fi avut discernământ în momentul săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată. La data de 28 decembrie 2012 s-a înregistrat cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului T.I.V., formulată de T.L., soția acestuia.

În motivarea cererii s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberare provizorie, respectiv pedepsele pentru infracțiunile pentru care este cercetat nu depășesc cuantumul prevăzut de lege, nu există la dosar date din care să rezulte că măsura arestării este impusă de necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni, sau că, lăsat în libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, distrugerea ori alterarea mijloacelor de probă. Din actele și lucrărilor dosarului instanța reține că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen.

comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. pen. (17 acte materiale), patru infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și sustragerea și distrugerea de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 20259/63/2012, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova și, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T.I.V., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 10 noiembrie 2012, până la data de 08 decembrie 2012, inclusiv, măsura fiind ulterior prelungită până la trimiterea în judecată, aceasta fiind menținută de către Curtea de Apel Craiova prin încheierea de ședință din data de 29 decembrie 2012. În speță s-a constatat că sunt îndeplinite, referitor la inculpatul T.I.V., condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, deoarece infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani.

De asemenea, măsura arestării preventive a fost legal luată, prelungită și menținută legal față de inculpat, așa cum s-a prezentat în prealabil. Acordarea liberării provizorii reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, instanța trebuind să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri. Aprecierea în acest sens se întemeiază pe elementele concrete ale cauzei cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului. Examinându-se temeinicia cererii de liberare provizorie formulată de inculpat, prin prisma criteriilor prevăzute de alineatul ultim al art. 136 C. proc.

pen.

respectiv scopul măsurilor preventive, care este acela al asigurării bunei desfășurări a procesului penal, să nu se zădărnicească aflarea adevărului, ori să fie împiedicată sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, ori judecată, instanța constată în cauza de față că acest scop, nu ar putea fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar, ținând seama și de gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, de împrejurările în care rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale că acestea au fost comise, inculpatul prevalându-se în săvârșirea faptelor pentru care este trimis în judecată de funcția de grefier pe care o îndeplinea anterior, numărul mare al persoanelor implicate și al actelor materiale ce se circumscriu infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, durata în timp a activității pentru care inculpatul este cercetat, consecințele produse nu numai în ce privește relațiile de serviciu, dar și faptul că aceste relații în speța dedusă judecății pun în discuție înfăptuirea justiției și imaginea acesteia ca serviciu public, astfel încât se apreciază că nu se impune liberarea provizorie a inculpatului, considerând insuficiente obligațiile prevăzute de lege.

În același sens se are în vedere că unele dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cu reținere concretă la sustragerea și falsificarea raportului medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. 10212/215/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, și întocmirea în fals a unor certificate de grefă, privesc o imixtiune directă în activitatea de înfăptuire a justiției și constituie date concrete că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în unele cauze, cu preponderență cauze penale, aflate pe rolul Curții de Apel Craiova sau la instanțe din raza de competență a acesteia, existând astfel presupunerea rezonabilă că inculpatul poate adopta și pe viitor o astfel de atitudine.

Datele personale favorabile invocate de inculpat, de altfel preexistente chiar luării măsurii preventive față de acesta, nu pot astfel la acest moment a avea un rol determinant în aprecierea posibilității realizării scopului măsurii preventive și prin punerea în libertate a inculpatului sub control judiciar. S-a mai avut în vedere și că, raportat la datele concrete ale cauzei, în speță nu s-a atins sau depășit un termen rezonabil al duratei măsurii arestării preventive care să conducă la o altă modalitate de apreciere a posibilității realizării scopului său. În consecință, la acest moment în care cercetarea judecătorească nu a debutat în cauză, inculpatul nefiind ascultat, liberarea provizorie sub control judiciar nu poate asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art. 136 alin. (1) cu trimitere la alin. (2) C. proc.

pen., măsura nefiind oportună, existând în continuare temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.I.V. Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

"în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau a inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă". Conform alin. (2) al aceluiași articol "scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune", iar potrivit alin. (8) "alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se va lua măsura". Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen. "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda, în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Alin. (2) al textului de lege sus-menționat dispune că "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date, din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte". În același sens sunt și dispozițiile art. 5 parag.

3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Din analiza dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că: liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen.] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În același timp, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată, o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat. Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen. Aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, natura și modul de săvârșire a acesteia, circumstanțele reale ale cauzei și cele privind persoana inculpatului. Dispozițiile art. 160 2 alin. (2) au ca scop asigurarea normalei desfășurări, în continuare, a procesului penal. Examinând actele dosarului, Curtea constată că faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată și pentru care s-a solicitat și luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. Măsura arestării preventive s-a menținut, reținându-se incidența cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., în sensul că subzistă temeiurile care au dus la arestarea preventivă a inculpatului. De asemenea, Înalta Curte apreciază că în cauză trebuie analizată condiția referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiție cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și care a constituit un alt temei legal avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar nu doar prin raportare la condițiile limitativ prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. și la datele ce caracterizează persoana inculpatului, aceasta având drept scop atingerea finalităților măsurilor preventive, astfel după cum acestea sunt reglementate de art. 136 alin. (1) C. proc.

pen. Neîndoielnic, nu poate fi exclus de la vocația liberării provizorii inculpatul care este arestat preventiv ca urmare a dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., motivele legale ce atrag netemeinicia cererii de liberare provizorie fiind reglementate de art. 160 2 alin. (1), (2) C. proc. pen. și ele neputând fi extinse și la ipoteza în care măsura detenției provizorii se fundamentează pe cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece s-ar adăuga o condiție suplimentară celor prevăzute de dispozițiile procesual penale.

Cu toate acestea, însă, pericolul concret pentru ordinea publică constituie un element de fapt în aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, impunând, în planul evaluării, a se aprecia în ce măsură trebuie acordată prevalență protejării ordinii publice, în raport cu natura acuzațiilor aduse inculpatului, reacția care ar putea fi stârnită de punerea sa în libertate, conduita procesuală a acestuia, precum și orice alte circumstanțe reale sau personale ce pot contura un grad mai sporit sau mai puțin accentuat al pericolului concret pentru ordinea publică și, desigur, în contextul îndeplinirii scopului măsurilor preventive, astfel cum dispozițiile art. 136 C. proc. pen. statuează. În cauza de față, având în vedere anvergura activității infracționale, faza procesuală în care se află cauza, scopul instituit de dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., ținând seama și de gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, de împrejurările în care rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale că acestea au fost comise, inculpatul prevalându-se în săvârșirea faptelor pentru care este trimis în judecată de funcția de grefier pe care o îndeplinea anterior, numărul mare al persoanelor implicate și al actelor materiale ce se circumscriu infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, durata în timp a activității pentru care inculpatul este cercetat, consecințele produse nu numai în ce privește relațiile de serviciu, dar și faptul că aceste relații în speța dedusă judecății pun în discuție înfăptuirea justiției și imaginea acesteia ca serviciu public, astfel încât se apreciază că nu se impune liberarea provizorie a inculpatului, considerând insuficiente obligațiile prevăzute de lege.

În același sens se are în vedere că unele dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cu referire concretă la sustragerea și falsificarea raportului medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. 10212/215/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, și întocmirea în fals a unor certificate de grefă, privesc o imixtiune directă în activitatea de înfăptuire a justiției și constituie date concrete că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în unele cauze, cu preponderență cauze penale, aflate pe rolul Curții de Apel Craiova sau la instanțe din raza de competență a acesteia, existând astfel presupunerea rezonabilă că inculpatul poate adopta și pe viitor o astfel de atitudine.

Înalta Curte apreciază că la acest stadiu procesual, scopul măsurilor prevăzute astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 136 C. proc. pen. impune menținerea stării privative de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât natura și gravitatea faptelor, împrejurările în care ar fi fost comise indică existența în continuare a unei stări de pericol social pentru ordinea publică. În urma propriului demers analitic, Înalta Curte apreciază, de asemenea, că aspectele invocate în circumstanțierea persoanei inculpatului nu pot fi valorificate la acest moment procesual. Așadar, în mod corect, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că prevalează realizarea scopului procesului penal, ceea ce nu se poate realiza la acest moment procesual, decât prin detenția provizorie a inculpatului T.I.V.

În consecință, încheierea atacată a fost amplu motivată în raport cu toate criticile formulate de apărare, conținând argumentele privind existența indiciilor referitoare la zădărnicirea aflării adevărului, faptele imputate, calitatea de care s-a folosit inculpatul, pericolul concret fiind evidențiat cu argumente convingătoare și prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.I.V. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.V. împotriva încheierii de ședință din data de 8 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2424/54/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2013. Procesat de GGC - GV