ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4304/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5049 din 12 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinței civile nr. 3558 din 17 decembrie 2008 și a încheierii din 29 octombrie 2008 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și de SC T.P. SRL Buzău împotriva aceleiași sentințe, a casat sentința și încheierea atacată și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC V.T. SRL Buzău ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: În cauză este necontestat că obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie cererea de anulare parțială a rezultatelor etapei de atribuire electronică a traseului Râmnicu Sărat-Motnău, efectuată de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, astfel încât actul administrativ producător de efecte juridice și, ca atare, cenzurabil în procedura Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, este hotărârea Comisiei paritare constituită la nivel județean, formată din 4 reprezentanți ai administrației publice județene și 2 reprezentanți ai agenției județene a Autorității Rutiere Române (art. 19 din Norme), în timp ce lista cu rezultatele atribuirii electronice pusă de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale la dispoziția Comisiei paritare reprezintă o operațiune administrativă pregătitoare și premergătoare emiterii hotărârii.

Astfel fiind, instanța a reținut că atacarea în fața instanței de contencios administrativ a listei cu rezultatele atribuirii electronice este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din coroborarea cărora rezultă că o operațiune administrativă premergătoare poate fi atacată numai odată cu actul administrativ producător de efecte juridice. În consecință, s-a constatat că acțiunea formulată este inadmisibilă, așa cum s-a susținut în recursurile formulate, dar pentru motivele de mai sus, ceea ce a condus la admiterea recursurilor și respingerea acțiunii ca atare. Împotriva acestei hotărâri, intimata-reclamantă SC V.T.

SRL Buzău a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: Instanța de control judiciar nu a analizat motivele de recurs invocate de cei doi recurenți și a soluționat cauza prin prisma unui motiv ce nu a fost pus în dezbaterea părților – excepția inadmisibilității acțiunii, nesocotind astfel principiul disponibilității părților, cât și al dreptului la apărare. Instanța de recurs a confundat elemente importante aflate la dosarul cauzei, în speță fiind vorba despre un traseu interjudețean și nu unul județean și, mai mult, nu a avut în vedere că ceea ce s-a solicitat a fost anularea rezultatelor atribuirii electronice și a actelor subsecvente emise în baza acestor rezultate.

Consideră contestatorul că soluția pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale, fiind incident textul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Intimata Autoritatea Rutieră Română a depus concluzii scrise, solicitând respingerea ca nefondată a contestației în anulare formulată de SC V.T. SRL Buzău. Contestația în anulare formulată este nefondată, astfel că urmează a fi respinsă potrivit următoarelor considerente: Art. 318 alin. (1 1 ) C. proc. civ., prevede că „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța „respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Contestatorul își întemeiază contestația în anulare formulată pe teza I din art. 318 alin. (1 1 ), susținând că hotărârea pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale, cauza fiind soluționată pe excepție – cea a inadmisibilității acțiunii, excepție ce nu a fost pusă în discuția părților, pentru a le da posibilitatea să-și formuleze apărarea. În sensul textului citat mai sus, „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt însă greșeli de fapt și nu greșeli de judecată. Prima ipoteză din art. 318 C. proc. civ.

are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale al judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de aprecierea probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. Faptul că instanța de recurs a soluționat recursul invocând excepția inadmisibilității acțiunii în raport de obiectul cererii de chemare în judecată (actul administrativ producător de efecte juridice și cenzurabil în procedura Legii contenciosului administrativ) nu se încadrează în textul de lege invocat, nefiind vorba de o greșeală materială. Prin motivele contestației în anulare formulate, contestatorul tinde la o reexaminare a fondului cauzei sau cel puțin la o reapreciere a probelor, ceea ce nu se poate face pe calea contestației în anulare, aceasta fiind o cale de retractare care nu deschide părților calea recursului la recurs.

Așa fiind, contestația în anulare formulată este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC V.T. SRL Buzău, împotriva deciziei nr. 5049 din 12 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.