ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 16 iunie 2011

pronunțată în Dosarul nr. 93/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, în temeiul art. 228 alin.

(4), (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de T.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de

art. 271 și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor.

Pe baza

examinării materialului de urmărire penală s-au reținut următoarele:

La data de 13

mai 2011, A.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul M.T.,

procuror militar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casție și

Justiție, secția Parchetelor Militare pentru sîvârțirea infracțiunilor prev de

art. 271 și art. 289 C. pen. în opinia petentului magistratul este vinovat de

comiterea infracțiunilor enunțate anterior întrucât ar fi ignorat dispozițiile

încheieri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În argumentarea

soluției de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reținut că în acest caz

nu au rezultat indicii care să confirme săvârșirea vreunei fapte penale de

către T.M., astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor

judecătorești și de fals intelectual.

Ulterior, la

data de 12 iulie 2011, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva soluției anterior expuse,

constatându-se că aceasta este legală și temeinică. S-a reținut în acest sens

că actele premergătoare efectuare în Dosarul nr. 93/P/2011 nu au demonstrat

existența unor dovezi care să confirme săvârșirii infracțiunilor de

nerespectare a hotărârilor judecătorești și de fals intelectual ori a altei

infracțiuni în sarcina făptuitorului T.M.

Nemulțumit de

soluția adoptată, petentul A.I. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute

de art. 278

1

C. proc. pen. instanței de judecată competente, respectiv

Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 05 iulie 2011.

Examinând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Plângerea adresată

instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care

a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278

C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul

judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare

a urmăririi penale. Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278

1

C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României

și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei

rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate.

Cum soluționarea

plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă

regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui

control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar,

că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu

atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv

efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea

dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile

pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei

și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță

una din soluțiile prevăzute de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen.

În prezenta cauză

se constată că soluția adoptată de parchet față de intimatul T.M. este legală și

temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare

care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale

față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 271 și

art. 289 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indiciile

ale săvârșirii acestei infracțiuni.

Pentru considerentele

expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul

nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul T.M., rezoluție care

va fi menținută.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 16 iunie 2011 dispusă

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor

Militare.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petentul la plata sumei de

200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 ianuarie 2012.