Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5504/2010

HOTĂRÂRE
09.12.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5504/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 139 din 24 martie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamanta B.E. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor să îi recunoască calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, întrucât în perioada iulie 1941-martie 1945 a fost strămutată împreună cu familia din localitatea Bratca, jud. Bihor, în în localitatea Vârfuri de Beiuș.

S-a arătat în considerentele sentinței atacate că reclamanta B.E. a mai formulat o cerere de chemare în judecată împotriva aceleiași pârâte, având același obiect, în urma căreia s-a pronunțat sentința nr. 51/2004, prin care s-a constatat de către instanță, că este dovedită strămutarea din localitatea Bratca în localitatea Vârfuri de Beiuș, fiind admisă acțiunea și anulată hotărârea nr. 4297 din 31 octombrie 2003, sentință ce a fost casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7121 din 23 septembrie 2004, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta B.E. Prin urmare, instanța de fond a constatat că aspectele invocate de către reclamantă, au făcut obiectul analizării în cauza dedusă judecății în Dosarul nr. 4110/CA/2003, astfel că excepția puterii lucrului judecat este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B.E., arătând, în esență, că în ciuda faptului că a mai formulat o cerere privind acordarea acestor drepturi, totuși instanța de fond avea datoria de a se apleca asupra noilor probe aduse în susținerea cauzei. În acest sens, recurenta-reclamantă precizează că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de atașare a Dosarelor nr. 4110/CA/2003 al Curții de Apel Oradea și respectiv nr. 3319/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a studia comparativ probele pe baza cărora Curtea de Apel Oradea a pronunțat sentința nr. 51/2004 prin care i-a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele arătate în continuare: În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Rezultă din aceste prevederi legale, că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză. Pentru a ne afla în prezența primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Această condiție, în situația în care acțiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format deja obiectul unei judecăți, altminteri putându-se ajunge la situația în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecințelor autorității de lucru judecat. Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

De asemenea, este îndeplinită condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic, iar nu fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamanta, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât. Or, din analiza celor două acțiuni formulate de reclamantă, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, și de părți, ambele cereri de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor la recunoașterea calității sale de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000. Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a reținut că există autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamantă având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți ca și cererea formulată, anterior, care a făcut obiectul Dosarului nr. 4110/CA/2003, soluționat de Curtea de Apel Oradea, în primă instanță, prin sentința nr. 51/2004, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 7121 din 23 septembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.E. împotriva sentinței civile nr. 139 din 24 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-04-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1332/2006
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 februarie 2006, reclamanta D.E. a formulat cererea de revizuire a deciziei nr. 7122 din 23 septembrie 2004, a Îna
ÎCCJ 2004-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7121/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 51/CA/2004 - P.I. din 26 ianuarie 2004, a admis acțiunea introd
ÎCCJ 2003-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1109/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 iunie 2002, reclamanta M.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 457 din 9 aprilie 2002 prin care pârâta – Casa Jud
ÎCCJ 2004-10-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7395/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 ianuarie 2004, reclamanta C.L. a solicitat anularea hotărârii nr. 7927 din 31 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa
ÎCCJ 2004-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7122/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta D.E. a formulat acțiune împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor și a solicitat ca în contradictoriu cu aceasta, să se dispună anularea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă