ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 234/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 04 octombrie 2006,

reclamanta Organizația Națională Interprofesională V. a solicitat anularea parțială

a Ordinului nr. 100/2006 emis de Președintele Autorității Sanitar Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor, respectiv a prevederilor art. 13 și art. 19 și a poziției

din Anexele nr. 1 și 2 referitoare la unitățile de fabricare a vinurilor.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că normele contestate lipsesc de interes principiile fundamentale

instituite de art. 45, 53, 56, 135, 139 din Constituție, în sensul că impunerea

obligativității prin contract a plății serviciilor de asistență veterinară are ca

efect restrângerea dreptului la exercitarea activității economice.

De asemenea, reclamanta

a arătat că aceste prevederi încalcă normele de tehnică legislativă, cadrul legal

instituit prin H.G. nr. 948/2005, dispozițiile art. 6 alin. (1)-(8) din Legea

nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 9

din Legea nr. 346/2004, în sensul că nu au fost aduse la cunoștința Grupului pentru

evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici

și mijlocii.

Prin sentința civilă

nr. 1583 din 07 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că ordinul contestat a fost emis în aplicarea O.G.

nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța

alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004.

Motivul de nelegalitate

invocat cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 56 din Constituție și art. 19

din O.G. nr. 42/2004 a fost respins, considerându-se că instituirea unor tarife

pentru asistență tehnică de specialitate are corespondent în prevederile constituționale

și nu are ca efect restrângerea dreptului la exercitarea unei activități economice.

Instanța de fond a respins

și susținerile privind încălcarea Legii nr. 244/2002, cu motivarea că nu există

o suprapunere de atribuții ale instituțiilor competente în domeniu, în condițiile

în care prin Protocolul nr. 407 din 14 iulie 2005 au fost delimitate competențele

și responsabilitățile în privința controlului oficial al alimentelor.

Respectarea dispozițiilor

art. 6 din Legea nr. 52/2003 a fost considerată ca fiind asigurată de autoritatea

pârâtă prin afișarea proiectului actului normativ la sediul instituției, conform

notei din 02 martie 2006, dar și prin publicarea acestuia pe site-ul oficial al

Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Instanța de fond a respins

ca neîntemeiate și susținerile privind încălcarea prevederilor art. 12 din Legea

nr. 24/2000 și depășirea cadrului legislativ reglementat prin H.G. nr. 948/2005.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamanta și a solicitat, ca în baza art. 304 pct. 7 și pct.

9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea, în sensul admiterii acțiunii și anulării

parțiale a ordinului contestat.

În primul motiv de recurs

s-a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât

nu au fost analizate actele normative invocate și nici adresele prin care Direcția

Generală de Inspecții din M.A.P.D.R și Consiliul Concurenței au confirmat că ordinul

contestat contravine legislației naționale și comunitare și conduce la restrângerea,

împiedicarea ori denaturarea semnificativă a concurenței pe piața serviciilor de

consultanță tehnică în domeniul viticol. De asemenea, s-a arătat că nu au fost avute

în vedere probele administrate privind nerespectarea dispozițiilor art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională, deoarece proiectul ordinului

contestat nu a fost publicat pe site-ul oficial al autorității emitente, ceea ce

atrage sancțiunea nulității actului.

Prin cel de al doilea

motiv de recurs s-a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită

a legii, arătându-se că instanța de fond a considerat fără temei conformitatea normelor

contestate cu dispozițiile art. 45 din Legii nr. 244/2002, art. 67 din Legea

nr. 500/2002 și art. 48 din O.G. nr. 42/2004.

În dezvoltarea acestei

critici, s-a arătat că nu există un fundament legal pentru condiționarea controlului

oficial de prestare și plata unor servicii private și pentru obligația plății serviciilor

de asistență.

Recurenta a criticat și

concluzia instanței de fond privind respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000

și ale H.G. nr. 984/2005, motivând că autoritatea intimată a depășit atribuțiile

sale de reglementare, deoarece nu a fost învestită de Guvern să reglementeze sancțiunea

complementară a închiderii unităților de procesare a produselor de origine nonanimală.

În ultimul motiv de recurs

s-a susținut că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 249 alin. (2) din

Tratatul de la Amsterdam din 02 octombrie 1997 pentru modificarea Tratatului privind

Uniunea Europeană, a Tratatelor de Instituire a Comunităților Europene și a Regulamentelor

nr. 1493/1999, nr. 2729/2000, nr. 2676/1990, nr. 882/2004 și nr. 178/2002.

Recurenta a învederat

că în domeniul vitivinicol există reglementare națională și comunitară, astfel încât

nu se impunea emiterea unor noi norme de către intimată, cu atât mai mult cu cât

acestea depășesc cadrul legal și prin exces de putere impun serviciul public de

asistență veterinară contra cost.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

prezentul recurs a nefondat, pentru următoarele considerente:

Hotărârea pronunțată în

cauză cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și susținerile recurentei-reclamante,

astfel încât au fost respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

Din considerentele hotărârii

atacate rezultă că instanța de fond a avut în vedere întregul probatoriu administrat,

inclusiv înscrisurile care au fost indicate în recurs.

Împrejurarea că punctul

de vedere exprimat în aceste înscrisuri de alte autorități publice nu a fost însușit

de instanța de fond nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate,

dat fiind că autoritățile respective nu au atribuții de interpretare a actelor normative

și nu exercită controlul asupra legalității lor.

Instanța de fond s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate în acțiune, prin raportare la

dispozițiile legale despre care recurenta a susținut că au fost încălcate la emiterea

Ordinului nr. 100/2006 al Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor.

Referitor la încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația

publică, instanța de fond a constatat corect netemeinicia susținerilor recurentei-reclamante,

în care principiul transparenței decizionale a fost asigurat prin afișarea proiectului

de ordin, în vederea consultării publice, la sediul autorității publice emitente,

conform notei din 02 martie 2006 a Direcției Generale Siguranța Alimentelor.

Îndeplinirea de către

intimata-pârâtă a acestei obligații legale rezultă din înscrisurile întocmite în

perioada 28 iulie-02 august 2006, ca urmare a negocierilor purtate între reprezentanții

Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ai Federației

Patronale Române din Industria Alimentară R. și cei ai Consiliului de produs „Cereale

și produse procesate” cu privire la forma finală a ordinului.

Motivul de recurs privind

aplicarea greșită a legii este nefondat, constatându-se că prin ordinul contestat

nu au fost încălcate principiile constituționale menționate de recurentă și nici

prevederile legale privind organizarea activității sanitar-veterinare și siguranța

alimentelor.

Instanța de fond a avut

în vedere baza legală a ordinului contestat, reținând că acesta a fost emis în temeiul

Legii nr. 215/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 88/2004 pentru modificarea și completarea

O.G. nr. 42/2004.

Motivele de nelegalitate

privind încălcarea prevederilor art. 67 din Legea nr. 500/2002 și depășirea cadrului

legal adoptat prin H.G. nr. 925/2005 au fost corect respinse de instanța de fond,

întrucât aceste acte normative prevăd că autoritățile competente trebuie să se asigure

de disponibilitatea resurselor financiare adecvate scopului, a asigurării personalului

necesar și a altor resurse pentru controalele oficiale prin orice mijloace considerate

corespunzătoare și că asistența tehnică de specialitate se asigură în baza tarifelor

stabilite conform art. 48 din O.G. nr. 42/2004.

În consecință, a existat

temei legal pentru instituirea de tarife și pentru sectorul produselor și subproduselor

de origine nonanimală.

Susținerea privind încălcarea

Legii nr. 24/2000 nu a fost argumentată de recurenta-reclamantă și a fost întemeiat

respinsă, reținându-se că ordinul contestat a fost emis în baza unui act normativ

de nivel superior și în limitele competenței de reglementare recunoscută autorității

intimate.

De asemenea, nu se poate

reține depășirea cadrului reglementat de H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și

sancționarea contravențiilor la normele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Potrivit art. 14 din

H.G. nr. 984/2005, prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile

O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel încât sancțiunea

complementară de închidere a unității și de suspendare a activității agentului economic

devine aplicabilă în baza legii cadru din materia contravențională și nu ca urmare

a reglementării cuprinse în ordinul nr. 100/2006.

Critica recurentei privind

încălcarea Tratatului de la Amsterdam și a mai multor Regulamente din legislația

comunitară este neîntemeiată, întrucât intimata este autoritatea coordonatoare în

domeniul siguranței alimentelor, având competența să organizeze controale oficiale

și să organizeze toate activitățile din acest domeniu, de la producerea materiilor

prime până la consumator.

În baza art. 152 din Tratatul

de constituire al Comunității Europene, cu modificările și completările ulterioare,

a fost adoptat și Regulamentul Parlamentului și Consiliului European nr. 882/2004,

transpus prin H.G. nr. 925/2005 pentru aprobarea Regulilor privind controalele oficiale

efectuate pentru a se asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana

pentru animale și cea privind alimentele și cu regulile de sănătate și de protecție

a animalelor, în care se prevede că Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor este autoritatea română coordonatoare care poate efectua

orice formă de control pentru verificarea conformității cu legislația în domeniul

hranei pentru animale și cu legislația în domeniul alimentar, cu regulile de sănătate

și bunăstare a animalelor.

Aceste controale având

ca scop siguranța alimentelor sunt diferite de controalele oficiale având ca scop

organizația comună de piață în domeniul viilor și vinului și care se efectuează

de instituțiile de control privind calitatea produselor vitivinicole și protejarea

denumirilor de origine controlată conform Legii nr. 244/2002 a viei și vinului în

sistemul organizării comune a pieței vitivinicole, asemenea controale se efectuează

de Inspecția de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol, Oficiul Național al Denumirilor

de Origine pentru Vinuri și alte Produse Vitivinicole și Oficiul Național al Viei

și Vinului.

În consecință, nu poate

fi reținută susținerea recurentei că intimata a încălcat legislația națională și

comunitară, reglementând într-un domeniu în care nu are competență. Din atribuțiile

autorității intimate și din obiectul de reglementare al ordinului contestat în cauză,

rezultă că au fost respectate normele de competență ale administrației și nu au

fost încălcate atribuțiile altor autorități publice.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate

de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Organizația Națională Interprofesională V. împotriva sentinței civile nr. 1583

din 07 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2008.