ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 234/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 04 octombrie 2006, reclamanta Organizația Națională Interprofesională V. a solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 100/2006 emis de Președintele Autorității Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, respectiv a prevederilor art. 13 și art. 19 și a poziției din Anexele nr. 1 și 2 referitoare la unitățile de fabricare a vinurilor. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că normele contestate lipsesc de interes principiile fundamentale instituite de art. 45, 53, 56, 135, 139 din Constituție, în sensul că impunerea obligativității prin contract a plății serviciilor de asistență veterinară are ca efect restrângerea dreptului la exercitarea activității economice.

De asemenea, reclamanta a arătat că aceste prevederi încalcă normele de tehnică legislativă, cadrul legal instituit prin H.G. nr. 948/2005, dispozițiile art. 6 alin. (1)-(8) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 9 din Legea nr. 346/2004, în sensul că nu au fost aduse la cunoștința Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii. Prin sentința civilă nr. 1583 din 07 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că ordinul contestat a fost emis în aplicarea O.G.

nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004. Motivul de nelegalitate invocat cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 56 din Constituție și art. 19 din O.G. nr. 42/2004 a fost respins, considerându-se că instituirea unor tarife pentru asistență tehnică de specialitate are corespondent în prevederile constituționale și nu are ca efect restrângerea dreptului la exercitarea unei activități economice. Instanța de fond a respins și susținerile privind încălcarea Legii nr. 244/2002, cu motivarea că nu există o suprapunere de atribuții ale instituțiilor competente în domeniu, în condițiile în care prin Protocolul nr. 407 din 14 iulie 2005 au fost delimitate competențele și responsabilitățile în privința controlului oficial al alimentelor.

Respectarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 52/2003 a fost considerată ca fiind asigurată de autoritatea pârâtă prin afișarea proiectului actului normativ la sediul instituției, conform notei din 02 martie 2006, dar și prin publicarea acestuia pe site-ul oficial al Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Instanța de fond a respins ca neîntemeiate și susținerile privind încălcarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 24/2000 și depășirea cadrului legislativ reglementat prin H.G. nr. 948/2005. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta și a solicitat, ca în baza art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea, în sensul admiterii acțiunii și anulării parțiale a ordinului contestat.

În primul motiv de recurs s-a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât nu au fost analizate actele normative invocate și nici adresele prin care Direcția Generală de Inspecții din M.A.P.D.R și Consiliul Concurenței au confirmat că ordinul contestat contravine legislației naționale și comunitare și conduce la restrângerea, împiedicarea ori denaturarea semnificativă a concurenței pe piața serviciilor de consultanță tehnică în domeniul viticol. De asemenea, s-a arătat că nu au fost avute în vedere probele administrate privind nerespectarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională, deoarece proiectul ordinului contestat nu a fost publicat pe site-ul oficial al autorității emitente, ceea ce atrage sancțiunea nulității actului.

Prin cel de al doilea motiv de recurs s-a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, arătându-se că instanța de fond a considerat fără temei conformitatea normelor contestate cu dispozițiile art. 45 din Legii nr. 244/2002, art. 67 din Legea nr. 500/2002 și art. 48 din O.G. nr. 42/2004. În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că nu există un fundament legal pentru condiționarea controlului oficial de prestare și plata unor servicii private și pentru obligația plății serviciilor de asistență. Recurenta a criticat și concluzia instanței de fond privind respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 și ale H.G. nr. 984/2005, motivând că autoritatea intimată a depășit atribuțiile sale de reglementare, deoarece nu a fost învestită de Guvern să reglementeze sancțiunea complementară a închiderii unităților de procesare a produselor de origine nonanimală.

În ultimul motiv de recurs s-a susținut că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 249 alin. (2) din Tratatul de la Amsterdam din 02 octombrie 1997 pentru modificarea Tratatului privind Uniunea Europeană, a Tratatelor de Instituire a Comunităților Europene și a Regulamentelor nr. 1493/1999, nr. 2729/2000, nr. 2676/1990, nr. 882/2004 și nr. 178/2002. Recurenta a învederat că în domeniul vitivinicol există reglementare națională și comunitară, astfel încât nu se impunea emiterea unor noi norme de către intimată, cu atât mai mult cu cât acestea depășesc cadrul legal și prin exces de putere impun serviciul public de asistență veterinară contra cost. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs a nefondat, pentru următoarele considerente: Hotărârea pronunțată în cauză cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și susținerile recurentei-reclamante, astfel încât au fost respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanța de fond a avut în vedere întregul probatoriu administrat, inclusiv înscrisurile care au fost indicate în recurs. Împrejurarea că punctul de vedere exprimat în aceste înscrisuri de alte autorități publice nu a fost însușit de instanța de fond nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate, dat fiind că autoritățile respective nu au atribuții de interpretare a actelor normative și nu exercită controlul asupra legalității lor.

Instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate în acțiune, prin raportare la dispozițiile legale despre care recurenta a susținut că au fost încălcate la emiterea Ordinului nr. 100/2006 al Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Referitor la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, instanța de fond a constatat corect netemeinicia susținerilor recurentei-reclamante, în care principiul transparenței decizionale a fost asigurat prin afișarea proiectului de ordin, în vederea consultării publice, la sediul autorității publice emitente, conform notei din 02 martie 2006 a Direcției Generale Siguranța Alimentelor.

Îndeplinirea de către intimata-pârâtă a acestei obligații legale rezultă din înscrisurile întocmite în perioada 28 iulie-02 august 2006, ca urmare a negocierilor purtate între reprezentanții Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ai Federației Patronale Române din Industria Alimentară R. și cei ai Consiliului de produs „Cereale și produse procesate” cu privire la forma finală a ordinului. Motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii este nefondat, constatându-se că prin ordinul contestat nu au fost încălcate principiile constituționale menționate de recurentă și nici prevederile legale privind organizarea activității sanitar-veterinare și siguranța alimentelor.

Instanța de fond a avut în vedere baza legală a ordinului contestat, reținând că acesta a fost emis în temeiul Legii nr. 215/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 88/2004 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 42/2004. Motivele de nelegalitate privind încălcarea prevederilor art. 67 din Legea nr. 500/2002 și depășirea cadrului legal adoptat prin H.G. nr. 925/2005 au fost corect respinse de instanța de fond, întrucât aceste acte normative prevăd că autoritățile competente trebuie să se asigure de disponibilitatea resurselor financiare adecvate scopului, a asigurării personalului necesar și a altor resurse pentru controalele oficiale prin orice mijloace considerate corespunzătoare și că asistența tehnică de specialitate se asigură în baza tarifelor stabilite conform art. 48 din O.G.

nr. 42/2004. În consecință, a existat temei legal pentru instituirea de tarife și pentru sectorul produselor și subproduselor de origine nonanimală. Susținerea privind încălcarea Legii nr. 24/2000 nu a fost argumentată de recurenta-reclamantă și a fost întemeiat respinsă, reținându-se că ordinul contestat a fost emis în baza unui act normativ de nivel superior și în limitele competenței de reglementare recunoscută autorității intimate. De asemenea, nu se poate reține depășirea cadrului reglementat de H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor. Potrivit art. 14 din H.G. nr. 984/2005, prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel încât sancțiunea complementară de închidere a unității și de suspendare a activității agentului economic devine aplicabilă în baza legii cadru din materia contravențională și nu ca urmare a reglementării cuprinse în ordinul nr. 100/2006. Critica recurentei privind încălcarea Tratatului de la Amsterdam și a mai multor Regulamente din legislația comunitară este neîntemeiată, întrucât intimata este autoritatea coordonatoare în domeniul siguranței alimentelor, având competența să organizeze controale oficiale și să organizeze toate activitățile din acest domeniu, de la producerea materiilor prime până la consumator. În baza art. 152 din Tratatul de constituire al Comunității Europene, cu modificările și completările ulterioare, a fost adoptat și Regulamentul Parlamentului și Consiliului European nr. 882/2004, transpus prin H.G.

nr. 925/2005 pentru aprobarea Regulilor privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și cea privind alimentele și cu regulile de sănătate și de protecție a animalelor, în care se prevede că Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este autoritatea română coordonatoare care poate efectua orice formă de control pentru verificarea conformității cu legislația în domeniul hranei pentru animale și cu legislația în domeniul alimentar, cu regulile de sănătate și bunăstare a animalelor.

Aceste controale având ca scop siguranța alimentelor sunt diferite de controalele oficiale având ca scop organizația comună de piață în domeniul viilor și vinului și care se efectuează de instituțiile de control privind calitatea produselor vitivinicole și protejarea denumirilor de origine controlată conform Legii nr. 244/2002 a viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole, asemenea controale se efectuează de Inspecția de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol, Oficiul Național al Denumirilor de Origine pentru Vinuri și alte Produse Vitivinicole și Oficiul Național al Viei și Vinului. În consecință, nu poate fi reținută susținerea recurentei că intimata a încălcat legislația națională și comunitară, reglementând într-un domeniu în care nu are competență.

Din atribuțiile autorității intimate și din obiectul de reglementare al ordinului contestat în cauză, rezultă că au fost respectate normele de competență ale administrației și nu au fost încălcate atribuțiile altor autorități publice. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Organizația Națională Interprofesională V. împotriva sentinței civile nr. 1583 din 07 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.