ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4930/2021

Ședința publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19.09.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România a formulat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Guvernul României cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

- în principal - în sensul majorării tarifelor raportat la criteriile privind structura serviciului, compunerea costurilor și următoarele praguri minime (la care se adaugă TVA): pct. 1 din Anexa = diferențiat în funcție de numărul animalelor din exploatație, după cum urmează: 38.68 RON pentru maxim 10 animale, 39.27 RON pentru 11-20 animale, 42.84 RON pentru 21-30 animale, 46.41 RON pentru 31-40 animale, 49.98 RON pentru 41-50 animale, 55.55 RON pentru 51-60 animale, 57.12 RON pentru 61-70 animale, 60.69 RON pentru 71-80 animale, 64.26 RON pentru 81-90 animale, 67.83 RON pentru 91-100 animale și 71.40 RON pentru mai mult 100 animale; pct. 3 din Anexa = 18.56 RON/animal la lit. a) și 9.28 RON/animal la lit. b) și c): pct. 6 din Anexa = 28.72 RON/animal la lit. a) și 37.13 RON/animal la lit. b); pct. 8 din Anexa = 9.28 RON/animal la lit. a), 4.64 RON/animal la lit. b) și 22.27 RON/animal la lit. c); pct. 10 din Anexa = 9,28 RON/animal la lit. c).

- în subsidiar - în sensul majorării tarifelor raportat la criteriile privind structura serviciului și compunerea costurilor, conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenței decizionale.

Prin sentința civilă nr. 2049 pronunțată la data de 19 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, a obligat pârâta ANSVSA să inițieze un proiect de act normativ pentru modificarea parțială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 în sensul majorării tarifelor conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenței decizionale.

A respins în rest acțiunea, și a obligat pârâta ANSVSA la plata sumei de 50 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. susține recurentul că în temeiul dispozițiilor art. 61, art. 62, art. 6, art. 6

1

, art. 19, art. 30 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată - al căror conținut îl redă în totalitate - instanța de judecată nu poate dispune obligarea unei instituții publice la inițierea unui proiect de modificare a unui act administrativ cu caracter normativ, întrucât controlul legalității actelor administrative pe calea judecătorească presupune doar verificarea conformității actelor contestate în raport cu actele normative de nivel superior (cu legea, în general) situație în care, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, poate dispune, fie anularea actului contestat, fie menținerea acestuia ca temeinic și legal.

Susține recurentul că procedând în această manieră și obligând recurenta ANSVSA la inițierea unui proiect de act normativ pentru modificarea parțială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 în sensul majorării tarifelor conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenței decizionale, această soluție constituie o ingerință a instanței de judecată în procesul legislativ, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Arată recurenta că hotărârea recurată este nelegală și în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor juridice incidente cauzei.

În acest sens susține recurenta că dispozițiile art. 6

3

din O.G. nr. 42/2004 reglementează printre atribuțiile ANSVSA și pe aceea de a elabora proiecte de acte normative în vederea îndeplinirii atribuțiilor specifice, însă această dispoziție legală nu instituie o obligație imperativă a ANSVSA de elaborare a unui act normativ.

Fiind vorba de modificarea unei Hotărâri de Guvern rezultă că oportunitatea, necesitatea și posibilitatea concretă de modificare a H.G. nr. 1156/2013 nu pot fi apreciate de instanța de judecată, ci doar de instituția publică inițiatoare care trebuie să aprecieze cu privire la măsura majorării tarifelor prevăzute de H.G. nr. 1156/2013, luând în considerare toate aspectele de ordin bugetar precum și a altor elemente ce țin de impactul crizei economice sau de angajamentele asumate de România față de instituțiile financiare internaționale.

Susține recurenta că în prezenta cauză instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Obiectul acțiunii din prezentul dosar nu îl constituie refuzul rezolvării unei cereri referitoare la emiterea unui act administrativ în accepțiunea normelor juridice anterior enunțate, acțiune ce se circumscrie tezei penultime a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci vizează o propunere de reglementare a cărei procedură este prevăzută de legi speciale, fapt pentru care solicitarea depășește, în mod evident, limitele obiectului acțiunii în contencios administrativ.

În raport de dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cauză nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii intimatului-reclamant având în vedere faptul că ANSVSA a răspuns solicitărilor ce i-au fost adresate de Colegiul Medicilor Veterinari din România prin mai multe adrese, citate chiar de instanța de fond în considerentele hotărârii. Împrejurarea că intimatul-reclamant este nemulțumit de răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri.

Instanța de fond, calificând în mod eronat obiectul acțiunii ca fiind un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim a decis în mod neîntemeiat obligarea recurentei la inițierea unui proiect de act normativ.

Instanța de judecată nu poate aprecia în locul recurentei ANSVSA sau a Guvernului României acordarea unei indexări/modificări a tarifelor prevăzute de H.G. nr. 1156/2013, o astfel de interpretare conducând implicit la eludarea întregii proceduri prealabile de avizare a proiectului Hotărârii de Guvern supusă aprobării, și mai ales, la o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești cu încălcarea principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

O ultimă critică vizează interpretarea eronată a dispozițiilor art. 15 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004 în sensul că tarifele stabilite de această dispoziție legală nu se încadrează în categoria veniturilor proprii ale serviciilor publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor astfel încât, în prezenta cauză, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 48 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004. Dispozițiile art. 15 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004 dispun că tarifele aferente acțiunilor sanitar-veterinare publice sunt aprobare prin Hotărâre de Guvern, iar din conținutul acestora nu rezultă obligația de a actualiza aceste tarife nici măcar în funcție de rata de inflație din anii precedenți.

Susține recurenta că aceste apărări, deși formulate în fața instanței de fond, aceasta nu s-a pronunțat în niciun fel, nearătând de ce le-a respins, deși o motivare completă și corectă presupune răspunsuri la orice apărare formulată.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, susține că cererea sa a vizat în mod strict obligarea recurentei de a demara operațiunea administrativă constând în procesul tehnic de inițiere și elaborare, fără niciun fel de condiționare sub aspectul conținutului proiectului, raportat la procedura reglementată de H.G. nr. 651/2009.

Efectuarea procedurii administrative de inițiere se circumscrie modalității de acțiune reglementată de art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, prin cererea formulată arătând că se impune actualizarea tarifelor aferente acțiunilor medicilor veterinari împuterniciți, tarife ce nu au mai fost actualizate din anul 2013.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Controlul judiciar declanșat de intimatul-reclamant Colegiul Medicilor Veterinari din România a vizat, în esență, obligarea recurentei ANSVSA să inițieze un proiect de act normativ pentru modificarea parțială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 privind tarifele aferente acțiunilor efectuate de către medicii veterinari de liberă practică.

Curtea de Apel București, prin sentința recurată, a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtei ANSVSA să inițieze un proiect de act normativ pentru modificarea parțială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 în sensul majorării tarifelor conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenței decizionale.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte reține că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe poate fi casată în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", ca motiv de recurs, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe.

Depășirea atribuțiilor "puterii judecătorești" reprezintă o situație gravă, de natură a înfrânge principiul separației puterilor în stat, fapt pentru care aceasta atinge prestigiul justiției și dăunează interesului public.

Instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești când săvârșește un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face; consfințește cu valoare legală texte abrogate; critică pe legiuitor; aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale, precum și atunci când atribuie valoare legală unor texte abrogate.

Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești vizează nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor.

În cazul încălcării/aplicării greșite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii grave ale hotărârii atacate în privința normelor de drept material. De aceea, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești constituie o formă specifică a încălcării/aplicării greșite a unor norme de drept material, în sensul că privește transgresarea unor norme constituționale referitoare la sfera atribuțiilor puterii judecătorești.

Soluționând cauza, Curtea de Apel București a plecat de la premisa eronată a existenței în cauză a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii intimatului-reclamant Colegiul Medicilor Veterinari din România.

Verificând actele aflate la dosarul cauzei se constată că recurenta a emis adresele nr. x/22.06.2017 și nr. y/24.03.2017 prin care a arătat că majorarea tarifelor nu se poate face în lipsa unei rectificări bugetare pozitive.

Pentru existența excesului de putere este necesar ca dreptul de apreciere al autorității publice să se facă prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor - art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte consideră că hotărârea recurată este nelegală fiind pronunțată cu nerespectarea competențelor instanțelor judecătorești în general și a instanțelor de contencios administrativ în special, precum și cu ignorarea diferențelor dintre actele administrative cu caracter individual și actele administrative cu caracter normativ.

Contenciosul administrativ consacrat în sistemul juridic românesc prin Legea nr. 554/2004, privit ca ansamblul mijloacelor juridice utilizate de orice persoană interesată pentru restabilirea ordinii de drept, încălcată prin acte juridice și/sau fapte materiale ale organelor administrației publice, este un contencios administrativ de plină jurisdicție. Caracteristica acestei calități este aceea că instanța de contencios administrativ este competentă, potrivit art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, să anuleze actul administrativ atacat, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris ori să efectueze o operațiune administrativă, precum și să acorde daunele cauzate persoanei fizice sau juridice prin actul emis sau prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

Prin urmare, instanța de contencios administrativ poate verifica, din punct de vedere al legalității, conformitatea conduitei autorității publice cu dispozițiile legale care îi reglementează activitatea, fără ca, prin actul de judecată, să suplinească voința autorității, obligând la executarea unei anumite obligații care intră în sfera de apreciere exclusivă a acesteia. Instanța de judecată nu poate să se substituie autorității în exercitarea atribuțiilor sale, fără să-și depășească propria competență generală și rol constituțional.

Înalta Curte mai reține că actele administrative cu caracter normativ, inclusiv hotărârile de guvern care au această natură, beneficiază de o largă marjă de apreciere din partea organului emitent, adoptarea lor fiind atributul suveran al legiuitorului delegat. Instanța este competentă numai a examina legalitatea unei hotărâri de guvern, fiind în măsură a o invalida în tot sau în parte în cazul în care criticile de nelegalitate se verifică, fără ca prin controlul de legalitate exercitat să-i poată determina conținutul sau să poată decide adoptarea actului normativ, suplinind astfel voința legiuitorului secundar prin substituirea în exercițiul competențelor ce i-au fost acordate acestuia.

Constată Înalta Curte că în conformitate cu dispozițiile art. 6

3

lit. m) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor "Autoritatea are următoarele atribuții principale: m) elaborează proiecte de acte normative în vederea îndeplinirii atribuțiilor specifice".

Această dispoziție legală instituie un drept al recurentei de a proceda la elaborarea unor proiecte de acte normative, și nu o obligație imperativă de a proceda la elaborarea unor proiecte de acte normative.

Pe de altă parte, observă Înalta Curte că acest drept nu poate fi exercitat în orice condiții, dimpotrivă prin dispozițiile art. 5 - 8 din H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării se instituie condițiile și procedurile ce trebuiesc respectate de inițiatorul proiectului de act normativ.

Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 561/2009 care dispun:

"Actele normative cu impact asupra domeniilor social, economic și de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislației în vigoare se elaborează pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau Guvern".

Totodată, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative în conformitate cu care:

"Art. 7: Evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări

(1)Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de lege, a propunerilor legislative și a celorlalte proiecte de acte normative reprezintă un set de activități și proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a inițiativelor legislative. Evaluarea preliminară a impactului presupune identificarea și analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative și bugetare pe care le produc reglementările propuse.

(2)Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de acte normative este considerată a fi modalitatea de fundamentare pentru soluțiile legislative propuse și trebuie realizată înainte de adoptarea actelor normative.

(3)Fundamentarea noii reglementări trebuie să aibă în vedere atât evaluarea impactului legislației specifice în vigoare la momentul elaborării proiectului de act normativ, cât și evaluarea impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementează.

(3

1

)Propunerile legislative, proiectele de legi și celelalte proiecte de acte normative vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(4)Evaluarea preliminară a impactului este realizată de inițiatorul proiectului de act normativ. În cazul unor proiecte de acte normative complexe, evaluarea impactului poate fi realizată, pe baza unui contract de prestări de servicii, de către institute de cercetare științifică, universități, societăți comerciale sau organizații neguvernamentale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la achizițiile publice.

(5)În vederea elaborării evaluării preliminare a impactului propunerilor legislative inițiate de deputați și senatori, precum și în cazul celor bazate pe inițiativa cetățenilor, membrii Parlamentului pot solicita Guvernului asigurarea accesului la datele și informațiile necesare realizării acesteia.

(6)Aplicarea dispozițiilor alin. (1)-(5) nu este obligatorie în cazul inițiativelor legislative ale deputaților și senatorilor, precum și al celor bazate pe inițiativa cetățenilor".

Precum și ale dispozițiilor art. 20 și 31 din același act normativ conform cărora:

"Art. 20: Activitatea de documentare

(1)Elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție de importanța și complexitatea acestora, de o activitate de documentare și analiză științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico-sociale care urmează să fie reglementate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum și a reglementărilor similare din legislația străină, în special a țărilor Uniunii Europene.

(2)Inițiatorii proiectelor de acte normative pot solicita, pentru documentarea lor legislativă, informații suplimentare de la Consiliul Legislativ și alte autorități sau instituții cu atribuții de informare în materia respectivă.

(3)Rezultatele studiilor de cercetare și referirile la sursele de informații suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectelor de acte normative trebuie să fie incluse în instrumentul de prezentare și motivare a proiectului de act normativ.

Art. 31: Cuprinsul motivării

(1)Instrumentul de prezentare și motivare include conținutul evaluării impactului actelor normative, cuprinzând următoarele secțiuni:

a)motivul emiterii actului normativ - cerințele care reclamă intervenția normativă, cu referire specială la insuficiențele și neconcordanțele reglementărilor în vigoare; principiile de bază și finalitatea reglementărilor propuse, cu evidențierea elementelor noi; concluziile studiilor, lucrărilor de cercetare, evaluărilor statistice; referirile la documente de politici publice sau la actul normativ pentru a căror implementare este elaborat respectivul proiect. Pentru ordonanțele de urgență vor fi prezentate distinct elementele obiective ale situației extraordinare care impune reglementarea imediată, nefiind suficientă utilizarea procedurii parlamentare de urgență, precum și eventualele consecințe care s-ar produce în lipsa luării măsurilor legislative propuse;

b)impactul socioeconomic - efectele asupra mediului macroeconomic, de afaceri, social și asupra mediului înconjurător, inclusiv evaluarea costurilor și beneficiilor;

c)impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri;

d)impactul asupra sistemului juridic - implicațiile pe care noua reglementare le are asupra legislației în vigoare; compatibilitatea cu reglementările comunitare în materie, determinarea exactă a acestora și, dacă este cazul, măsurile viitoare de armonizare care se impun; deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene și alte documente relevante pentru transpunerea sau implementarea prevederilor legale respective; implicațiile asupra legislației interne, în cazul ratificării sau aprobării unor tratate ori acorduri internaționale, precum și măsurile de adaptare necesare; preocupările în materie de armonizare legislativă;

e)consultările derulate în vederea elaborării proiectului de act normativ, organizațiile și specialiștii consultați, esența recomandărilor primite;

f)activitățile de informare publică privind elaborarea și implementarea proiectului de act normativ;

g)măsurile de implementare - modificările instituționale și funcționale la nivelul administrației publice centrale și locale.

(2)În situația în care reglementarea propusă se elaborează în executarea unui act normativ, motivarea trebuie să cuprindă referiri la actul pe baza și în executarea căruia se emite.

(3)Forma finală a instrumentelor de prezentare și motivare a proiectelor de acte normative trebuie să cuprindă referiri la avizul Consiliului Legislativ și, după caz, al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Curții de Conturi sau Consiliului Economic și Social.

(4)Guvernul stabilește structura și conținutul detaliat al instrumentelor de prezentare și motivare pentru actele normative inițiate de Guvern".

În raport de conținutul acestor dispoziții legale se constată că prin obligarea recurentei la inițierea unui proiect de act normativ pentru modificarea parțială a Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1156/2013 în sensul majorării tarifelor conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenței decizionale reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României precum și prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În virtutea acestor texte constituționale, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.

Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Instanța de contencios administrativ nu poate depăși atribuțiile puterii judecătorești cu încălcarea principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

Doar Guvernul poate adopta o hotărâre în momentul în care proiectul de act normativ a parcurs toate etapele de transparență decizională și avizare interministerială, prevăzute de dispozițiile H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, în cuprinsul căreia este reglementată o procedură specială în acest sens.

Având în vedere dispozițiile art. 58 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții ce sunt aplicabile în cazul tuturor actelor juridice cu caracter normativ, inclusiv celor administrative, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea și suspendarea. În ceea ce privește operațiunea juridică a modificării actului normativ, dispozițiile Legii nr. 24/2000 stabilesc faptul că modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia, în redarea lor într-o nouă formulare care poate fi dispusă prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior.

Prin urmare, instanța de judecată nu poate obliga recurenta la inițierea unui proiect de act normativ în sensul majorării tarifelor conform pragurilor minime ce vor fi stabilite prin consultările din procedura specifică transparenței decizionale. Guvernul României este singurul în măsură să aprecieze oportunitatea, necesitatea și posibilitatea concretă de indexare în raport de toate aspectele de ordin bugetar.

Nu în ultimul rând instanța de control judiciar constată că și dispozițiile art. 15 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004 dispun că tarifele aferente acțiunilor sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, acțiunile prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, în cazul în care sunt realizate de medici veterinari de liberă practică împuterniciți sau, în cazul acțiunilor aprobate pentru animalele sălbatice din fondurile cinegetice, și de către personalul din aceste fonduri, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu excepția programelor cofinanțate și aprobate de către Uniunea Europeană, care se aplică ca atare.

În atare situație, rezultă fără putință de tăgadă că modificarea tarifelor se efectuează de către Guvernul României.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 2049 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată, iar pe fond respinge în tot acțiunea. Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.