ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2525/2012

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 3410 din 10 iunie 2011 Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț, împotriva sentinței nr. 120 din 18

octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, modificând, în tot, sentința atacată în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamantul T.N.I., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție,

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că simpla mutare a

intimatului-reclamant T.N.I., dintr-o localitate în alta, fără indicarea

motivului, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice.

Pe de altă parte, așa cum în mod

corect a reținut și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, s-a constatat

că plecarea acestuia în refugiu s-a produs în luna aprilie 1944,

intimatul-reclamant T.N.I. fiind „evacuat” într-o perioadă în care județul

Neamț nu era sub ocupația nici unei puteri străine.

Înalta Curte a constatat că instanța

de fond, în mod greșit, a invocat în motivarea soluției, Decizia nr. 5525 din 3

decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 122/32/2009 de Înalta Curte de Casație

și Justiție, apreciind că situațiile sunt identice, întrucât în cauza

respectivă reclamanta s-a refugiat din satul Buteni, județul Cluj în Răchitele,

județul Cluj, datorită abuzurilor exercitate după Dictatul de la Viena, iar în

prezenta cauză nu poate fi vorba de un refugiu ca urmare a aplicării Dictatului

de la Viena.

Împotriva deciziei nr. 3410/2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, T.N.I. a formulat contestație în anulare.

În motivarea contestației în anulare

se susține că instanța a considerat că nu s-a dovedit cu înscrisuri oficiale că

reclamantul se încadrează la art. 6 din O.G. 105/1999 „în cazul în care aceasta

nu este posibil, prin orice mijloace de probă”.

Contestatorul mai arată că Arhivele

Naționale nu i-au putut da relații cu privire la calitatea sa de persoana

strămutată din motive etnice și din acest motiv instanța de fond a admis proba

cu martori, ale căror mărturii există la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât, în mod eronat

instanța a considerat că declarațiile de martori ar fi trebuit să parvină de la

alte persoane ce pot proba cu acte oficiale că au fost la rândul lor persoane

persecutate, întrucât dacă ar fi pus la îndoială acest aspect, ar fi trebuit să

i se solicite date noi cu privire la martori, deoarece pe lângă cei patru

martori mai sunt și alții care cunosc situația sa reală.

Contestatorul mai susține că instanța

de recurs în mod eronat a reținut faptul că jud. Neamț nu era în anul 1944 sub

ocupația soldaților străini, în condițiile în care toate datele istorice atestă

faptul că în luna august 1945 s-au retras trupele armate străine, până atunci

acestea fiind pe pământ moldovenesc, inclusiv în județul Neamț.

Examinând contestația în anulare

formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art.

317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate

cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când

s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când

hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi

invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași

articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în

cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța

le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a

fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale

de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de

procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a

stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în

anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile

subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele

prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru

motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare

specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai

pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată

este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele

de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale

sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o

reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează

exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la

pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente

sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi

anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de

timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea

de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează

stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici

modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în

care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită

la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care

se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației,

există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din

motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci

când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se

de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă expres

numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în

sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de T.N.I., împotriva deciziei nr. 3410 din 10 iunie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefonată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 mai 2012.