ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2525/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3410 din 10 iunie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț, împotriva sentinței nr. 120 din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, modificând, în tot, sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul T.N.I., ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că simpla mutare a intimatului-reclamant T.N.I., dintr-o localitate în alta, fără indicarea motivului, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice.

Pe de altă parte, așa cum în mod corect a reținut și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, s-a constatat că plecarea acestuia în refugiu s-a produs în luna aprilie 1944, intimatul-reclamant T.N.I. fiind „evacuat” într-o perioadă în care județul Neamț nu era sub ocupația nici unei puteri străine. Înalta Curte a constatat că instanța de fond, în mod greșit, a invocat în motivarea soluției, Decizia nr. 5525 din 3 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 122/32/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că situațiile sunt identice, întrucât în cauza respectivă reclamanta s-a refugiat din satul Buteni, județul Cluj în Răchitele, județul Cluj, datorită abuzurilor exercitate după Dictatul de la Viena, iar în prezenta cauză nu poate fi vorba de un refugiu ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena.

Împotriva deciziei nr. 3410/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, T.N.I. a formulat contestație în anulare. În motivarea contestației în anulare se susține că instanța a considerat că nu s-a dovedit cu înscrisuri oficiale că reclamantul se încadrează la art. 6 din O.G. 105/1999 „în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloace de probă”. Contestatorul mai arată că Arhivele Naționale nu i-au putut da relații cu privire la calitatea sa de persoana strămutată din motive etnice și din acest motiv instanța de fond a admis proba cu martori, ale căror mărturii există la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât, în mod eronat instanța a considerat că declarațiile de martori ar fi trebuit să parvină de la alte persoane ce pot proba cu acte oficiale că au fost la rândul lor persoane persecutate, întrucât dacă ar fi pus la îndoială acest aspect, ar fi trebuit să i se solicite date noi cu privire la martori, deoarece pe lângă cei patru martori mai sunt și alții care cunosc situația sa reală. Contestatorul mai susține că instanța de recurs în mod eronat a reținut faptul că jud. Neamț nu era în anul 1944 sub ocupația soldaților străini, în condițiile în care toate datele istorice atestă faptul că în luna august 1945 s-au retras trupele armate străine, până atunci acestea fiind pe pământ moldovenesc, inclusiv în județul Neamț.

Examinând contestația în anulare formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ.

prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de T.N.I., împotriva deciziei nr. 3410 din 10 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefonată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.