Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2672/2012

HOTĂRÂRE
19.04.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2672/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Î În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 64 din 19 aprilie 2012 Curtea de Apel lași, s ecția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul B.S. împotriva sentinței penale nr. 45 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel lași. A obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 20 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea formulată de petentul B.S., acesta a contestat în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. sentința penală nr. 25 din data de 28 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași în dosarul nr. 731/45/2011 al Curții de Apel lași.

Petentul a fost prezent în instanță și a fost interpelat în legătură cu precizarea obiectului plângerii formulate, fiindu-i aduse la cunoștință dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Petentul B.S. nu a solicitat să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu; a depus înscrisuri la dosar, respectiv rezoluția procurorului din data de 05 iulie 2011 dată în dosarul nr. 204/P/2011.Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității plângerii penale formulată de petentul B.S., atașând la dosarul cauzei și sentința penală nr. 25/2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, constând următoarele: Sentința penală nr. 25/2012 a Curții de Apel lași este o hotărâre definitivă; iar raportat la dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. - aceasta nu are cale de atac; nici calea de atac extraordinară a revizuirii, conform dispozițiilor deciziei nr. 17/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prevede că cererea de revizuire față de hotărârile judecătorești pronunțate în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. este inadmisibilă. În același sens, s-a constatat și prin referatul procurorului întocmit în cauză în baza dispozițiilor art. 399 C. proc. pen. Față de toate aceste argumente, instanța a soluționat plângerea petentului B.S. pe calea excepției invocate, astfel încât celelalte critici de fond susținute de petent nu au putut fi supuse analizei instanței. În baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., urmează s-a respins ca inadmisibilă plângerea petentului B.S. formulată împotriva sentinței penale nr. 25 din data de 28 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași în dosarul nr. 731/45/2011 al Curții de Apel lași. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul. Recursul este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278 1 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate. În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de19 aprilie 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul petiționar B.S. împotriva sentinței penale nr. 64 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 septembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3660/2012
tentul B.Ș. împotriva rezoluțiilor nr. 606/P/2011 din 25 noiembrie 2011, nr. 652/P/2011 din 13 decembrie 2011 și nr. 659/P/2011 din 13 decembrie 2011 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași, în condițiile în care textul de lege pr
ÎCCJ 2012-02-20
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2012
uție. Așadar, în mod corect, instanța de fond a apreciat că textele de lege criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății, care are ca obiect plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. și în mod justificat a
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3272/2012
cția penală și pentru cauze cu minori, a respins,ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.D. împotriva Rezoluției nr. 264/P/2011 din data de 28 octombrie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în condițiile în care
ÎCCJ 2013-05-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1559/2013
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 30 din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel lași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, s-a respins ca inadmisibil, recursul formulat de reviz
ÎCCJ 2012-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3033/2012
Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1554 din 12 mai 2011, pronunțată de Judecătoria lași în dosarul penal nr. 8672/245/2011, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă