ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4402/2011

Asupra contestației în anulare constată

următoarele:

Prin încheierea nr. 1615 din 23 februarie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a respins cererea formulată

de petenta G.A. prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul

Dosarului nr. 334/36/2010 al Curții de Apel Constanța.

Împotriva acestei încheieri a formulat

contestație în anulare G.A.

Analizând contestația în anulare din perspectiva

art. 40 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă,

în considerarea argumentelor

ce succed:

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1)

C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea

drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau

judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate

obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile,

aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în

fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate

de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă

că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei

căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de

lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Se reține, însă, că, potrivit dispozițiilor

art. 40 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare

și nu este supusă niciunei căi de atac.

Sintagma folosită de legiuitor cuprinde

atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, din modul în care este

redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între aceste căi de

atac. Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo asemenea distincție

(ubi lex non

distinguet, nec

nos distinguere debemus).

Recunoașterea unei căi de atac în alte

situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului

legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii

și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea

instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite

prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.

126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată

cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru aceste considerente, contestația

în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de G.A. împotriva încheierii

nr. 1615 din 23 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.