ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2270/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2270/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin încheierea nr.
626 din 8 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,
a respins cererea formulată de petenții H.I.V., R.G.S., H.S., H.M. și H.N.A.
privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr.
14855/95/2012 al Tribunalului Gorj.
Împotriva acestei
încheieri a formulat contestație în anulare H.I.V.
Analizând contestația
în anulare din perspectiva art. 40 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte
constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispozițiile
art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor
interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și
termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine
persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în
condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în
situații identice.
Aceleași exigențe
exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte
condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispozițiile
Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi
întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea
privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi
supusă controlului judiciar pe această cale.
Se reține însă că
potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea asupra
strămutării se dă fără motivare și nu este supusă niciunei căi de atac.
Sintagma folosită de
legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare,
din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio
distincție între aceste căi de atac. Or, unde legea nu distinge, nici
judecătorul nu poate face vreo asemenea distincție (ubi lex non distinguet, nec
nos distinguere debemus).
Recunoașterea unei
căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală
constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului
constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o
soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele
procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea
cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,
corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția
României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii
judecătorești pronunțată cu nesocotirea lor.
Pentru aceste
considerente, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, contestația în anulare formulată de H.I.V. împotriva încheierii
nr. 626 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 aprilie 2013.
Procesat de GGC - DG