ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 274/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1591 din 31 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul B.S.G. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut în esență că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Astfel, instanța a reținut că pârâtul B.S.G. este deputat în Parlamentul României, iar în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. b) și art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, C.N.S.A.S. a efectuat verificări, din oficiu, sub aspectul posibilei calități a acestuia de lucrător sau colaborator al Securității.

În acest sens, s-a întocmit Nota de constatare nr. S/DI/I/1297 din 28 aprilie 2009, în care s-au reținut împrejurările recrutării pârâtului în calitate de colaborator al Securității:

La data de 22 ianuarie 1983, pârâtul a fost recrutat, în calitate de colaborator, de către Securitatea Municipiului București, pentru „cunoașterea și prevenirea unor fapte negative de natură să pericliteze securitatea statului din partea studenților străini cazați în complexul studențesc <Tei> și „realizarea supravegherii informative în rândul studenților români și străini din cadrul facultății de construcții civile”.

La data de 22 ianuarie 1983 pârâtul a semnat un „Angajament”, preluând numele conspirativ „Horia", iar la data de 06 noiembrie 1986 a fost reînregistrat, în calitate de informator, de către Inspectoratul Județean de Securitate Argeș, Securitatea Câmpulung.

Pe parcursul colaborării cu Securitatea, pârâtul a furnizat informațiile menționate în cuprinsul Notei de constatare nr. S/DI/I/1297 din 28 aprilie 2009, privitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar această activitate de furnizare de informații a fost apreciată pozitiv de ofițerii securitate, pârâtul fiind recompensat bănește la data de 09 decembrie 1983, cu suma de 500 lei, iar la data de 24 mai 1984, cu suma de 800 lei pentru „aportul informativ”și „sprijinul acordat”.

Instanța a mai reținut că furnizarea informațiilor către organele de Securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative, precum urmărirea și supravegherea informativă pentru simpla exprimare a opiniilor și convingerilor lor, acestea constituind activități care au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și a dreptului la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate faptul că dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impun ca informațiile privitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist să fi produs efectiv încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient, în opinia legiuitorului, ca activitatea de informare să vizeze încălcarea acestor drepturi și libertății.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

3.1. Acțiunea formulată de reclamant este tardivă, deoarece nu a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, termen ce începe să curgă pentru identitate de rațiune cu dispozițiile art. 10 alin. (2), de la aprobarea notei de constatare, potrivit art. 8 pct. a) din O.U.G. nr. 24/2008, sub sancțiunea decăderii.

Recurentul constată că opinia sa este confirmată de dispozițiile art. 37 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S., aprobat prin Hotărârea C.N.S.A.S. nr. 2/2008, în sensul că pentru categoriile de persoane precizate la art. 3 lit. b)-z) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 acțiunea în constatare se introduce în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare.

Recurentul invocă și excepția de nelegalitate a prevederilor art. 37 alin. (1) din Regulament pentru că instituie o normă contrară dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituția României, art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 și art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

3.2. Instanța de fond a soluționat dosarul cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, neacordând părții dreptul la apărare și nerespectând principiul contradictorialității procesului civil.

Se arată că termenul de judecată din data de 25 martie 2010 a constituit prima zi de înfățișare, însă instanța de fond a ignorat cererea pentru lipsă de apărare formulată de reclamant și a soluționat cauza cu încălcarea principiilor menționate, cu aplicarea greșită a legii și cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Se mai arată că cererea de chemare în judecată nu a fost comunicată și nu s-a pus în vedere obligația de a depune la dosar întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.

3.3. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 pct. b) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată și nu a fost motivată în fapt.

Se constată că instanța de fond nu a indicat în mod corect și expres activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist pe care recurentul le-a denunțat.

Calitatea informației trebuie raportată la elementul subiectiv dat de configurarea în mintea persoanei ce furnizează informațiile, a faptului că acestea sunt apte de a atinge scopul urmărit de persoana în cauză.

Instanța de fond nu a stabilit cu certitudine elementul subiectiv, nemulțumindu-se să primească și să confirme afirmațiile reclamantului, potrivit căruia ar fi fost posibilă îngrădirea unor drepturi.

Instanța de fond a afirmat în mod generic și nemotivat că furnizarea de informații către organele de Securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe, precum urmărirea și supravegherea informativă.

În ceea ce privește îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, constând în libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, recurentul consideră că acestea ar fi trebuit apreciate în considerarea contextului istoric, când astfel de drepturi nu puteau fi exercitate în mod liber.

3.4. Din probele administrate, nu rezultă în mod indubitabil calitatea de colaborator al Securității, în sensul legii, al recurentului.

Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă identitatea clară dintre recurent și numitul „H.”, având în vedere că:

- împrejurarea că în rapoartele prezentate se menționează numele recurentului nu dovedesc prin ele însele identitatea persoanei „Horia” cu recurentul;

- există o diferență vizibilă între caracterele scrisului din cuprinsul angajamentelor semnate cu numele „B.S.”, respectiv notelor informative semnate de „H.”;

- recurentul face obiectul unor note informative întocmite în alt dosar.

Instanța de fond era obligată să administreze probatorii concrete care să nu lase nicio umbră de îndoială asupra persoanei în privința căreia a fost îndreptată acțiunea în constatare.

Mai mult, înscrisurile depuse de reclamant în sprijinul cererii sale nu pot avea forța probării calității de colaborator, întrucât din acestea nu rezultă furnizarea unor informații concrete, ci doar referitoare la diferite aspecte ale vieții cotidiene de la acea vreme.

Denunțarea faptei de trecere frauduloasă a frontierei reprezintă o simplă denunțare a săvârșirii unei infracțiuni și nu poate fi asimilată unei atitudini sau activități potrivnice regimului totalitar comunist.

II. Considerentele instanței de recurs.

1.1. Excepția de nelegalitate invocată de recurent a fost respinsă ca inadmisibilă, în raport de practica constantă a Secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 este un termen de recomandare și nu de decădere, având în vedere că O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede un termen expres pentru introducerea acțiunii în constatare.

Pentru aceeași rațiune, urmează să fie respinsă și excepția de tardivitate a formulării acțiunii în constatare.

1.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

Recurentul-pârât a fost citat la instanță pentru termenul de judecată din data de 25 martie 2010, cu copia acțiunii depusă de reclamant.

Din cuprinsul încheierii de ședință din 25 martie 2010 rezultă că instanța de fond a respins cererea pentru pregătirea apărării formulată de reclamant, cu mențiunea că acesta a fost citat pentru proces încă din data de 12 februarie 2010, astfel încât avea posibilitatea să își angajeze apărător.

Totodată, instanța de fond a dispus amânarea pronunțării soluției pentru ca pârâtul să depună la dosar note scrise.

Judecătorul fondului a procedat legal, în conformitate cu prevederile art. 156 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ.

1.3. Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. sunt nefondate.

Instanța de fond a expus motivele de fapt pe care și-a întemeiat hotărârea pronunțată, fie prin referire concretă la activitățile de furnizare a informațiilor de către pârât, fie prin referire la Nota de constatare nr. S/DI/I/1297 din 28 aprilie 2009.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări de Legea nr. 293/2008 este colaborat al Securității cel care a furnizat informații sub orice formă, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Legea, prin dispozițiile art. 2 lit. a) sus-menționată, instituie o prezumție de veridicitate a notelor, rapoartelor scrise sau relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității, iar dovada contrară incumbă recurentului-pârât.

Mai mult, nu este necesar ca informațiile furnizate să fi produs în concret îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale unei anumite persoane, fiind suficient ca aceste informații să fie apte să producă astfel de consecințe.

Împrejurarea inexistenței elementului subiectiv trebuie dovedită de pârât, legea instituind și în această privință o prezumție legală.

În preambulul O.U.G. nr. 24/2008 se afirmă, drept motiv al adoptării acestui act normativ, că în perioada comunistă s-a exercitat prin intermediul organelor securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale și aceasta îndreptățește accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Față de acestea, nu pot fi apreciate pozitiv afirmațiile recurentului, conform cărora existența unui regim totalitar exclude din start exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale și, implicit, activitatea de colaborator al Securități devine o activitate legală, în sensul politicii dictatoriale de la acea vreme.

1.4. Activitatea de colaborare cu organele Securității a recurentului-pârât este dovedită prin actele depuse la dosar de reclamant, probele contrare revenind în exclusivitate pârâtului.

Este regretabil că „simple discuții sporadice între colegi”, astfel cum afirmă recurentul, s-au transformat în subiect de furnizare de informații către organele Securității.

Este importat a se reține, iar instanța de fond a subliniat și acest lucru, recurentul a fost recompensat bănește pentru informațiile furnizate, de unde rezultă că cele relatate sau scrise au fost apreciate ca atare.

Recurentul nu a denunțat infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei la organele de poliție, ci a relatat organelor Securității despre o activitate îndreptată împotriva regimului comunist.

Relatări despre nemulțumirea colegilor cu privire la vizitele de lucru ale șefului statului la unități alimentare din capitală, la raportările cu cifre aproape fantastice ale județelor la strânsul recoltelor, etc., au ajuns prin intermediul recurentului la organele Securității, fiind apte de a produce îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.S.G. împotriva sentinței civile nr. 1591 din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.