ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2601/2010

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 4542/1/2010, condamnatul Ș.T. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1852 din 10 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, solicitând desființarea acesteia și judecarea sa în stare de libertate, întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen. și art. 5 2 C. proc. pen. În drept, inculpatul și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 386 lit. a), c), e) C. proc. pen. În vederea soluționării contestației în anulare a fost atașat Dosarul nr. 3900/1/2010 în care a fost pronunțată decizia a cărei anulare se cere.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea formulată este inadmisibilă. Contestația în anulare, cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive și numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de lege. Potrivit art. 386 C. proc.

pen., contestația în anulare poate fi formulată în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) și art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. În vederea verificării prealabile a contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanța examinează dacă cererea de contestație este făcută în termenul legal, dacă motivele invocate se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, dacă cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută de lege și dacă în sprijinul contestației s-au depus și se invocă dovezi care sunt la dosar. Examinând în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen. contestația în anulare formulată de condamnatul Ș.T. împotriva Deciziei penale nr. 1852 din 10 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, se constată că aceasta este inadmisibilă.

Prin decizia a cărei anulare se cere, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ș.T. împotriva încheierii din 27 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 17531/3/2008, prin care s-a dispus, printre alte măsuri, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. După cum s-a menționat, contestatorul și-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 386 lit. a), c) și e) C. proc. pen., însă motivele invocate de acesta nu se încadrează în cazurile de contestație menționate de către acesta. Astfel, se constată că în cauză, la termenul la care s-a soluționat recursul formulat de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea stării de arest, nu numai că procedura de citare a fost îndeplinită, dar inculpatul Ș.T.

a fost și prezent, motiv pentru care acesta nu putea invoca dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte constată că motivele de contestație în anulare prevăzute în art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. (invocate în susținerea contestației) pot fi invocate în vederea desființării unei hotărâri penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de achitare, de condamnare și de încetare a procesului penal. Ori, în cauză se constată că decizia atacată de inculpat pe calea contestației în anulare, prin care s-a dispus cu privire la menținerea măsurii arestării preventive, nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc.

pen., cu alte cuvinte într-o astfel de etapă procesuală nu se poate considera că s-ar rezolva fondul cauzei, împrejurare în raport de care dispozițiile art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. nu sunt aplicabile. În consecință, având în vedere textele de lege menționate și considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.T. împotriva Deciziei penale nr. 1852 din 10 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3900/1/2010. Obligă contestatorul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2010. Procesat de GGC - CT