ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2601/2010

Deliberând asupra

contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe sub nr. 4542/1/2010, condamnatul Ș.T. a formulat contestație în

anulare împotriva Deciziei penale nr. 1852 din 10 mai 2010 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, solicitând desființarea acesteia

și judecarea sa în stare de libertate, întrucât s-au încălcat dispozițiile art.

300

2

C. proc. pen. și art. 5

2

C. proc. pen.

În drept, inculpatul

și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 386 lit. a), c), e)

C. proc. pen.

În vederea

soluționării contestației în anulare a fost atașat Dosarul nr. 3900/1/2010 în

care a fost pronunțată decizia a cărei anulare se cere.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea formulată este

inadmisibilă.

Contestația în

anulare, cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai împotriva

hotărârilor penale definitive și numai în cazurile prevăzute expres și

limitativ de lege.

Potrivit art. 386 C.

proc. pen., contestația în anulare poate fi formulată în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe la dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) și art. 385

16

alin. (1)

C. proc. pen.

În vederea

verificării prealabile a contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile

art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., legiuitorul a fixat o etapă

procesuală în care instanța examinează dacă cererea de contestație este făcută

în termenul legal, dacă motivele invocate se încadrează în cazurile expres și

limitativ prevăzute de lege, dacă cererea este făcută de o persoană care are

calitatea procesuală cerută de lege și dacă în sprijinul contestației s-au

depus și se invocă dovezi care sunt la dosar.

Examinând în

principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen. contestația în anulare formulată de

condamnatul Ș.T. împotriva Deciziei penale nr. 1852 din 10 mai 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, se constată că aceasta este

inadmisibilă.

Prin decizia a cărei

anulare se cere, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul

Ș.T. împotriva încheierii din 27 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, în Dosarul nr. 17531/3/2008, prin care s-a dispus,

printre alte măsuri, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea

măsurii arestării preventive a inculpatului.

După cum s-a menționat,

contestatorul și-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispozițiile art.

386 lit. a), c) și e) C. proc. pen., însă motivele invocate de acesta nu se

încadrează în cazurile de contestație menționate de către acesta.

Astfel, se constată

că în cauză, la termenul la care s-a soluționat recursul formulat de inculpat

împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea stării de arest, nu numai

că procedura de citare a fost îndeplinită, dar inculpatul Ș.T. a fost și

prezent, motiv pentru care acesta nu putea invoca dispozițiile art. 386 lit. a)

C. proc. pen.

Totodată, Înalta

Curte constată că motivele de contestație în anulare prevăzute în art. 386 lit.

c) și e) C. proc. pen. (invocate în susținerea contestației) pot fi invocate în

vederea desființării unei hotărâri penale definitive prin care s-a soluționat

fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de

drept substanțial, pronunțându-se o soluție de achitare, de condamnare și de

încetare a procesului penal.

Ori, în cauză se

constată că decizia atacată de inculpat pe calea contestației în anulare, prin

care s-a dispus cu privire la menținerea măsurii arestării preventive, nu

implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea

prevederilor art. 345 C. proc. pen., cu alte cuvinte într-o astfel de etapă

procesuală nu se poate considera că s-ar rezolva fondul cauzei, împrejurare în

raport de care dispozițiile art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. nu sunt

aplicabile.

În consecință, având

în vedere textele de lege menționate și considerentele expuse, Înalta Curte va

respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.T. împotriva Deciziei

penale nr. 1852 din 10 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 3900/1/2010.

Obligă contestatorul

la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 iunie 2010.

Procesat

de GGC - CT