ÎCCJ, Decizia nr. 311/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 715 din 26 aprilie 2010 a

Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul L.V. împotriva rezoluției nr. 68/P/2008

din 28 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.,

serviciul teritorial Iași și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea

petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 68/P/2008 din 28 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., serviciul teritorial Iași s-a dispus, în

baza dispozițiilor art. 228 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

neînceperea urmăririi penale față de D.B.,

sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000; B.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.

255 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

2 C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000;

D.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000;

A.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen.

raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000.

Nemulțumit de soluția

dispusă de procuror petentul a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen.,

iar procurorul șef din cadrul D.N.A., serviciul teritorial Iași a respins

plângerea ca nefondată.

Procurorii au

stabilit că nu există indicii temeinice care să ducă la concluzia indubitabilă

că au fost săvârșite infracțiuni de către persoanele cercetate.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 68/P/2008 din 28 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., serviciul teritorial Iași,

iar prin sentința penală nr. 289 din 5 martie 2010 pronunțată de Judecătoria

Vaslui în Dosarul nr. 7306/333/2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Vaslui și în baza art. 39 alin. (1) C. pen. și art. 42 C. proc. pen.,

rap. la art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 29 pct. 1

lit. a) C. proc. pen. și art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a declinat

competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea formulată de

petentul L.V. împotriva rezoluției nr. 68/ P din 28 mai 2009 a D.N.A., serviciul teritorial Iași, dată în Dosarul nr. 68/P/2008, în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

În argumentarea

sentinței de declinare a competenței în favoarea Înaltei Curți, instanța, a

avut în vedere dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., dar și pe cele

ale art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

și art. 40 pct. 1 lit. a) din același act normativ, precum și calitatea de

deputat, membru în Comisia pentru muncă și protecție socială pe care intimatul D.B.

o avea la momentul la care s-ar fi consumat fapta imputată.

Plângerea a fost

respinsă, ca nefondată prin sentința nr. 715 din 26 aprilie 2010 a Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, în condițiile

în care aspectele reclamate de petent au fost verificate în baza actelor

premergătoare și nu au rezultat indicii privind săvârșirea unei infracțiuni de

către intimați, care să intre în sfera de competență a D.N.A., iar procurorul

de caz a lămurit toate aspectele descrise de petent în sesizările sale, soluția

de neîncepere a urmăririi penale a fost apreciată ca legală și temeinică.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, petentul L.V. a declarat recurs solicitând, potrivit motivelor de

recurs, admiterea recursului, casarea sentinței atacate, desființarea

rezoluției și reluarea cercetărilor.

Examinând hotărârea atacată,

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații D.B., ar fi

săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunii

prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 și art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000; B.V.

ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită

semnificația juridică a

infracțiunii prevăzute de art. 255 C.

pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000; D.B.

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunii

prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000; A.F.

ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunii

prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

prin două petiții

adresate D.N.A., serviciul teritorial Iași petentul L.V. a susținut că

intimatul D.B. - director al A.J.O.F.M. Vaslui ar fi semnat un contract de

vânzare-cumpărare pentru o parte a unui imobil cu destinația de locuințe,

vândut de intimatul B.V. cu sprijinul deputatului D.B. - membru în Comisia

pentru muncă și protecție socială a Parlamentului României, act de

vânzare-cumpărare nelegal, în opinia petentului, act care ar fi inclus și un

hol ce permitea accesul la scara de evacuare, iar pentru aceasta ar fi primit

împreună cu soția sa o excursie în Franța.

A mai susținut

petentul, că intimatul D.B. în calitatea sa de deputat, ar fi favorizat tranzacția

în care au fost implicați intimații D.B. și B.V., iar pentru această favorizare

ar fi primit de la intimatul A.F. - fost director al Hidroelectrica SA Vaslui,

o suprafață de teren.

În fine a mai arătat

petentul că intimații B.V. și A.F. ar fi primit un teren de 410 mp din domeniul

public al Primăriei Vaslui ca o recompensă pentru executarea sediului R.

Vaslui.

În cauză s-au efectuat

cercetări, solicitându-se relații de la A.J.O.F.M. Vaslui, respectiv

documentația achiziției publice la care s-a referit petentul și au fost audiate

părțile.

Conform documentației

depuse de ofertantul SC H. SA Vaslui nu rezultă că spațiul oferit spre vânzare

ar fi avut destinația de locuințe și mai mult decât atât, acest spațiu era

ocupat la acea dată de A.J.O.F.M. Vaslui, în baza unui contract de închiriere.

În declarația sa, D.B.

a arătat că decizia alocării de fonduri pentru cumpărarea de sedii a aparținut

A.N.O.F.M. București și că personal nu avea posibilitatea de a influența

decisiv achiziționarea unui anumit imobil la un anume preț.

Deși B.V. a înțeles

să nu dea declarații în cauză, au fost consemnate afirmațiile sale conform

cărora niciodată nu a primit de la Primăria Vaslui terenuri de genul celor la

care face referire denunțătorul și că nu a vândut spații cu destinația locuință

aparținând SC H. SA Vaslui.

În urma actelor

premergătoare efectuate, în mod corect, s-a concluzionat, că în cauză nu există

indicii temeinice care să conducă la concluzia indubitabilă a săvârșirii

faptelor imputate.

Având

în vedere momentul în care se pretinde că ar fi fost comise faptele, conținutul

sesizărilor și datele obținute din anchetă, s-a apreciat că nu mai pot fi

identificate alte mijloace de probă care să conducă la obținerea unor indicii

temeinice privind comiterea infracțiunilor care au făcut obiectul cercetărilor.

Deoarece

din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații D.B., ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunii

prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 și art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000; B.V.

ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită

semnificația juridică a

infracțiunii prevăzute de art. 255 C.

pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000; D.B.

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunii

prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000; A.F.

ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunii

prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000,

în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile

recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției

nr. 68/P/2008 din 28 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, D.N.A., serviciul teritorial Iași este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul L.V. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 1.299,99 lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatul B.V. (onorariul parțial de

avocat 1.000 lei și cheltuieli de transport 299,99 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul L.V. împotriva sentinței nr. 715 din 26

aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în Dosarul nr. 7306/333/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 1.299,99 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

intimatul B.V. (onorariul parțial de avocat 1.000 lei și cheltuieli de

transport 299,99 lei).

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.