ÎCCJ, Decizia nr. 311/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 715 din 26 aprilie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.V. împotriva rezoluției nr. 68/P/2008 din 28 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., serviciul teritorial Iași și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 68/P/2008 din 28 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., serviciul teritorial Iași s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de D.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 și art. 13 2 din Legea nr. 78/2000; B.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000; D.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000; A.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000. Nemulțumit de soluția dispusă de procuror petentul a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., iar procurorul șef din cadrul D.N.A., serviciul teritorial Iași a respins plângerea ca nefondată.

Procurorii au stabilit că nu există indicii temeinice care să ducă la concluzia indubitabilă că au fost săvârșite infracțiuni de către persoanele cercetate. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 68/P/2008 din 28 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., serviciul teritorial Iași, iar prin sentința penală nr. 289 din 5 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. 7306/333/2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Vaslui și în baza art. 39 alin. (1) C. pen. și art. 42 C. proc. pen., rap. la art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. și art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul L.V. împotriva rezoluției nr. 68/ P din 28 mai 2009 a D.N.A., serviciul teritorial Iași, dată în Dosarul nr. 68/P/2008, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În argumentarea sentinței de declinare a competenței în favoarea Înaltei Curți, instanța, a avut în vedere dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., dar și pe cele ale art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. și art. 40 pct. 1 lit. a) din același act normativ, precum și calitatea de deputat, membru în Comisia pentru muncă și protecție socială pe care intimatul D.B.

o avea la momentul la care s-ar fi consumat fapta imputată. Plângerea a fost respinsă, ca nefondată prin sentința nr. 715 din 26 aprilie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, în condițiile în care aspectele reclamate de petent au fost verificate în baza actelor premergătoare și nu au rezultat indicii privind săvârșirea unei infracțiuni de către intimați, care să intre în sfera de competență a D.N.A., iar procurorul de caz a lămurit toate aspectele descrise de petent în sesizările sale, soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost apreciată ca legală și temeinică. Împotriva sentinței de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul L.V.

a declarat recurs solicitând, potrivit motivelor de recurs, admiterea recursului, casarea sentinței atacate, desființarea rezoluției și reluarea cercetărilor. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații D.B., ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 și art. 13 2 din Legea nr. 78/2000; B.V. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 25 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000; D.B. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000; A.F. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin două petiții adresate D.N.A., serviciul teritorial Iași petentul L.V. a susținut că intimatul D.B. - director al A.J.O.F.M. Vaslui ar fi semnat un contract de vânzare-cumpărare pentru o parte a unui imobil cu destinația de locuințe, vândut de intimatul B.V. cu sprijinul deputatului D.B.

- membru în Comisia pentru muncă și protecție socială a Parlamentului României, act de vânzare-cumpărare nelegal, în opinia petentului, act care ar fi inclus și un hol ce permitea accesul la scara de evacuare, iar pentru aceasta ar fi primit împreună cu soția sa o excursie în Franța. A mai susținut petentul, că intimatul D.B. în calitatea sa de deputat, ar fi favorizat tranzacția în care au fost implicați intimații D.B. și B.V., iar pentru această favorizare ar fi primit de la intimatul A.F. - fost director al Hidroelectrica SA Vaslui, o suprafață de teren. În fine a mai arătat petentul că intimații B.V. și A.F. ar fi primit un teren de 410 mp din domeniul public al Primăriei Vaslui ca o recompensă pentru executarea sediului R. Vaslui.

În cauză s-au efectuat cercetări, solicitându-se relații de la A.J.O.F.M. Vaslui, respectiv documentația achiziției publice la care s-a referit petentul și au fost audiate părțile. Conform documentației depuse de ofertantul SC H. SA Vaslui nu rezultă că spațiul oferit spre vânzare ar fi avut destinația de locuințe și mai mult decât atât, acest spațiu era ocupat la acea dată de A.J.O.F.M. Vaslui, în baza unui contract de închiriere. În declarația sa, D.B. a arătat că decizia alocării de fonduri pentru cumpărarea de sedii a aparținut A.N.O.F.M. București și că personal nu avea posibilitatea de a influența decisiv achiziționarea unui anumit imobil la un anume preț. Deși B.V. a înțeles să nu dea declarații în cauză, au fost consemnate afirmațiile sale conform cărora niciodată nu a primit de la Primăria Vaslui terenuri de genul celor la care face referire denunțătorul și că nu a vândut spații cu destinația locuință aparținând SC H. SA Vaslui.

În urma actelor premergătoare efectuate, în mod corect, s-a concluzionat, că în cauză nu există indicii temeinice care să conducă la concluzia indubitabilă a săvârșirii faptelor imputate. Având în vedere momentul în care se pretinde că ar fi fost comise faptele, conținutul sesizărilor și datele obținute din anchetă, s-a apreciat că nu mai pot fi identificate alte mijloace de probă care să conducă la obținerea unor indicii temeinice privind comiterea infracțiunilor care au făcut obiectul cercetărilor. Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații D.B., ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzute de art. 254 C. pen.

raportat la art. 5 și art. 13 2 din Legea nr. 78/2000; B.V. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000; D.B. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000; A.F. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 68/P/2008 din 28 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., serviciul teritorial Iași este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul L.V.

împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 1.299,99 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatul B.V. (onorariul parțial de avocat 1.000 lei și cheltuieli de transport 299,99 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul L.V. împotriva sentinței nr. 715 din 26 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7306/333/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul petent la plata sumei de 1.299,99 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatul B.V. (onorariul parțial de avocat 1.000 lei și cheltuieli de transport 299,99 lei). Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.