ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3397/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 57

din 24 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Brăila, s-a respins excepția

prematurității acțiunii invocată de pârâta SC A.P. SRL Brăila precum și

excepția privind netimbrarea acțiunii.

S-a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamanta

SC

T.S.C.

, aflată în procedura insolvenței împotriva pârâtei SC A.P. SRL.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că din petitul acțiunii (dosar nr. 1705/121/2009)

rezultă că s-a solicitat numai obligarea pârâtei la plata sumei de 335.437 lei

daune rezultate din nerespectarea obligațiilor contractuale, reclamanta

întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 1020, art. 1021 C. civ., arătând că

instanța poate acorda un termen părții acționate pentru realizarea

contractului.

S-a considerat că, pentru

a se acorda daune pentru nerealizarea contractului trebuie să se analizeze

conduita părților în realizarea obligațiilor contractuale și să se solicite de

către reclamantă rezilierea contractului, nefiind posibilă acordarea daunelor

fără a se dispune și rezilierea contractului, iar reclamanta nu a solicitat

rezilierea contractului.

Prin decizia

nr. 112 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a

se pronunța astfel, instanța a reținut că

intimata – pârâtă nu este în culpă pentru

sistarea obligațiilor de furnizare combustibil și că, dimpotrivă, culpa

aparține reclamantei datorită neexecutării obligației de plată a prețului,

solicitarea de obligare a acesteia la plata de daune fiind nefondată, întrucât

nu există o legătură cauzală între conduita pârâtei și prejudiciul pretins

încercat.

Împotriva deciziei,

SC T.S.C.

a declarat recurs pe care l-a

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, după expunerea istoricului relației contractuale demarate

cu pârâta, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 4070/2007, recurenta

susține că, instanța de apel a considerat ca fiind justificat refuzul pârâtei

de a mai livra combustibil pentru faptul că

SC

T.S.C.

nu și-ar fi îndeplinit obligația de plată a prețului, fără a

arăta în clar conform cărui articol din contract sau cărei dispoziții legale

avea acest drept.

De asemenea,

recurenta enunțând principiul reglementat de art. 969 C. civ. și condițiile

necesare pentru valabilitatea convențiilor arată că, în cauză, obiectul

contractului constă în vânzarea de combustibil auto „Agip – Pct.I”; în cazul

achiziționării unei cantități de combustibil de mai mult de 3 t/lună, termenul

de plată este de 30 zile de la data emiterii facturii; nerespectarea obligației

de plată poate duce la plata de penalități de 0,1 % pe zi de întârziere;

eventualele litigii născute din executarea contractului sunt de competența

instanței de drept comun; părțile au convenit ca orice modificare a

contractului să fie valabil realizată numai cu acordul scris și semnătura

acestora, considerând că în cuprinsul contractului nu este prevăzut un pact

comisoriu expres care să reducă sau să înlăture rolul instanței în pronunțarea

rezilierii acestuia în caz de neexecutare a obligației asumate.

Așa fiind, recurenta

apreciază că refuzul pârâtei de a mai livra combustibil încalcă atât

prevederile legale în materie cât și voința părților, iar sub acest aspect

consideră că, în situația în care pârâta nu mai dorea să livreze combustibil

era obligată să se adreseze instanței pentru rezilierea contractului mai ales

că în contract nu s-a prevăzut un pact comisoriu expres.

Mai susține

reclamanta că, prin sistarea livrărilor de către pârâtă a fost pusă în situația

de a suspenda activitatea de transport, ceea ce i-a cauzat pierderi însemnate,

fiind nevoită să contracteze cu un alt furnizor la prețuri mai mari.

Analizând criticile

invocate de recurentă Înalta Curte constată că acestea nu pot fi încadrate în

motivele de nelegalitate invocate prin cerere, respectiv cele reglementate de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., și nici în celelalte prevederi de la pct. 1

– 7 de același articol.

Astfel, prin

argumentele conținute de cererea de recurs, pretins a fi aduse în dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta se rezumă a face trimiteri la situația de fapt,

respectiv la modul în care s-a derulat relația contractuală cu intimata,

considerând că în situația în care intimata nu mai dorea să continue livrarea

combustibilului avea posibilitatea să se adreseze instanței cu o cerere în

rezilierea contractului, în contextul în care – în cuprinsul acestuia – nu au

existat prevederi care să-i permită acesteia să înceteze o asemenea livrare.

Mai mult, susținerea

referitoare la statuările instanței de apel asupra caracterului justificat al

refuzului intimatei de a-și executa obligația de livrare a combustibilului –

statuări cu care aceasta nu este de acord – face aceeași trimitere la situația

de fapt asupra căreia instanța de recurs nu poate reveni și nici nu o poate

cenzura.

Este adevărat că

recurenta se referă la un moment dat la dispozițiile art. 969 C. civ. și la

condițiile necesare validității unei convenții, însă numai din perspectiva

regăsirii acestora în convenția părților, iar nu din aceea a aplicării greșite

și ori încălcării acesteia.

Așa fiind, Înalta

Curte reamintește că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă,

în care rolul instanței este limitat la controlul de legalitate a motivelor

strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.

Cum, în cauza dedusă

susținerile recurentei nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de

nelegalitate reglementate la art. 304 C. proc. civ., instanța va da eficiență

dispozițiilor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. și va sancționa

cererea de recurs, constatând nulitatea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta

SC T.S.C.

GALAȚI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S. SPRL GALAȚI,

împotriva deciziei nr. 112/A din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

2 noiembrie 2011.