ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2105 din 05 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC G.E. SA ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a constatat că, pentru soluționarea cauzei, este concludentă analiza amănunțită doar a clauzelor contractuale intervenite între părți, atât prin contractul din 01 aprilie 2005, cât și actul adițional la acesta cu nr. 1/2005, raportate la situația de fapt expusă de reclamantă în acțiunea sa și susținerile pârâtei.

Reclamanta își întemeiază cererea pe nerespectarea clauzelor, în privința sistării anticipate a furnizării gazelor naturale, element de care ținea producția, dar și urmările sistării, a pericolului la care era expusă societatea și a pierderii substanțelor folosite în procesul tehnologic, paralizarea efectivă a întregii activități a societății, pierderea personalului și a relațiilor de colaborare. Potrivit art. 8 din contractul cadru, plata facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a gazelor prestate se face în termen de 10 zile de la data emiterii facturii către furnizor, clauză valabilă pe perioada 1 aprilie 2005 - 1 aprilie 2006, clauză reînnoită prin actul adițional 1/5 la cap. VII la 15 zile calendaristice în cazul în care această scadență este într-o zi nelucrătoare, se prelungește în prima zi nelucrătoare.

Din analiza întregului contract prin clauzele sale, nu se regăsește nicio clauză specială care să corespundă nevoilor reclamantei în sensul celor care se reclamă, față de specificul activității, cu termene speciale de prelungire a termenelor de plată sau a sistării furnizării de gaze naturale. Se constată, așadar, că factura privind plata datoriilor către pârâtă a fost emisă la data de 30 noiembrie 2008 cu nr. 1254080 pe care însăși reclamanta o recunoaște, aceasta având termen de plată scadent în 15 zile, respectiv 16 decembrie 2008, zi lucrătoare. Cu toate acestea, pârâta nu a sistat furnizarea gazelor, alegând să o notifice în vederea plății datoriei în data de 6 ianuarie 2009 cu somația nr. 31, la care reclamanta nu a dat curs, făcând o solicitare în vederea amânării plății.

Lipsa răspunsului nu presupune interpretarea unui acord tacit, nefiind nici o clauză contractuală în acest sens, după cum nicio cutumă nu recunoaște acest fapt; în lipsa unei reglementări legale sau contractuale speciale în derularea contractului, sistarea furnizării gazelor ca obligație contractuală din partea pârâtei a avut loc drept urmare a neîndeplinirii obligației legale, în termenul stabilit între părți, de plată a datoriei din partea reclamantei în condițiile art. 9 lit. c cap. VIII din contractul părților. În atare situație, reclamanta, fiind în culpă, nu poate pretinde daune sau orice alte pretenții ce decurg din neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale, pentru aceste considerente, acțiunea fiind respinsă ca nefondată.

Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 21 de la 15 martie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de SC S. SRL, reținând, în esență, că pârâta și-a respectat obligațiile contractuale, în vreme ce reclamanta nu a achitat factura scadentă și nu a oferit garanții că o va plăti. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC S. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 punct 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de nelegalitate, se arată că, în mod eronat, nu s-a constatat nulitatea întâmpinării, aceasta nerespectând cerințele art. 114 1 C. proc.

civ. și nu s-a reținut existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei în condițiile în care însuși reprezentantul reclamantei, la interogatoriu, a recunoscut că, în ziua de vineri, 9 ianuarie 2009, ora 13.00, a dat subordonaților săi dispoziție irevocabilă de închidere a robinetelor de racord la rețeaua de gaze naturale către societatea reclamantă. Totodată, se solicită a se constata faptul că instanța de apel nu a motivat de ce respinge susținerile reclamantei precum că, pentru a evita producerea de explozii și incendii, SC S. SRL a fost nevoită să distrugă o parte din produsele aflate în fabricație. Analizând primul motiv de recurs, respectiv nulitatea întâmpinării pentru nerespectarea dispozițiilor art. 114 1 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, deoarece nerespectarea dispozițiilor legale privind termenul de depunere al întâmpinării atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca excepții relative și de a mai propune probe, conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ. și nu nulitatea întâmpinării. Este adevărat că încălcarea normei cu caracter dispozitiv sancționate cu decăderea, în condițiile existenței unei hotărâri definitive, se poate valorifica prin intermediul recursului, însă se va putea formula motiv de recurs numai dacă decăderea a fost invocată în termen în fața instanței de apel, dar aceasta a omis să se pronunțe cu privire la aceasta sau a respins excepția invocată, ceea ce în speța dedusă judecății nu s-a întâmplat.

Al doilea motiv de recurs privind existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei ca urmare a unei acțiuni ilicite a pârâtei, este, de asemenea, nefondat, deoarece, în cazul în care între părți a existat un contract, din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de acces fiind cea a răspunderii contractuale. Or, în cauza dedusă judecății, corelativ obligației pârâtei de a furniza gaze naturale neîntrerupt, reclamantei îi revenea obligația achitării contravalorii serviciilor prestate, motiv pentru care, neexecutându-și propria obligație, SC S. SRL nu poate cere pârâtei executarea obligațiilor sale și, cu atât mai puțin, obligarea la plata unui prejudiciu cauzat de atitudinea culpabilă a reclamantei.

Cu privire la interpretarea dată probelor, Înalta Curte reține că aceasta susținere reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 punct 9 C. proc. civ. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Vaslui prin administrator judiciar E.L.RJ.S.P.R.L. Iași împotriva deciziei nr. 21 de la 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎNNUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Vaslui prin administrator judiciar E.L.R.J.S.P.R.L. Iași împotriva deciziei nr. 21 de la 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2011