ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 2105 din 05 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC

G.E. SA ca neîntemeiată.

Pentru

a se pronunța în acest sens, instanța de fond a constatat că, pentru

soluționarea cauzei, este concludentă analiza amănunțită doar a clauzelor

contractuale intervenite între părți, atât prin contractul din 01 aprilie 2005,

cât și actul adițional la acesta cu nr. 1/2005, raportate la situația de fapt

expusă de reclamantă în acțiunea sa și susținerile pârâtei.

Reclamanta

își întemeiază cererea pe nerespectarea clauzelor, în privința sistării

anticipate a furnizării gazelor naturale, element de care ținea producția, dar

și urmările sistării, a pericolului la care era expusă societatea și a

pierderii substanțelor folosite în procesul tehnologic, paralizarea efectivă a

întregii activități a societății, pierderea personalului și a relațiilor de

colaborare.

Potrivit

art. 8 din contractul cadru, plata facturii reprezentând contravaloarea

serviciilor de furnizare a gazelor prestate se face în termen de 10 zile de la

data emiterii facturii către furnizor, clauză valabilă pe perioada 1 aprilie

2005 - 1 aprilie 2006, clauză reînnoită prin actul adițional 1/5 la cap. VII la

15 zile calendaristice în cazul în care această scadență este într-o zi

nelucrătoare, se prelungește în prima zi nelucrătoare.

Din

analiza întregului contract prin clauzele sale, nu se regăsește nicio clauză

specială care să corespundă nevoilor reclamantei în sensul celor care se

reclamă, față de specificul activității, cu termene speciale de prelungire a

termenelor de plată sau a sistării furnizării de gaze naturale.

Se

constată, așadar, că factura privind plata datoriilor către pârâtă a fost emisă

la data de 30 noiembrie 2008 cu nr. 1254080 pe care însăși reclamanta o

recunoaște, aceasta având termen de plată scadent în 15 zile, respectiv 16

decembrie 2008, zi lucrătoare.

Cu

toate acestea, pârâta nu a sistat furnizarea gazelor, alegând să o notifice în

vederea plății datoriei în data de 6 ianuarie 2009 cu somația nr. 31, la care

reclamanta nu a dat curs, făcând o solicitare în vederea amânării plății.

Lipsa

răspunsului nu presupune interpretarea unui acord tacit, nefiind nici o clauză

contractuală în acest sens, după cum nicio cutumă nu recunoaște acest fapt; în

lipsa unei reglementări legale sau contractuale speciale în derularea

contractului, sistarea furnizării gazelor ca obligație contractuală din partea

pârâtei a avut loc drept urmare a neîndeplinirii obligației legale, în termenul

stabilit între părți, de plată a datoriei din partea reclamantei în condițiile

art. 9 lit. c cap. VIII din contractul părților.

În

atare situație, reclamanta, fiind în culpă, nu poate pretinde daune sau orice

alte pretenții ce decurg din neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor

contractuale, pentru aceste considerente, acțiunea fiind respinsă ca nefondată.

Curtea

de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 21 de la 15 martie 2010, a

respins ca nefondat apelul declarat de SC S. SRL, reținând, în esență, că

pârâta și-a respectat obligațiile contractuale, în vreme ce reclamanta nu a

achitat factura scadentă și nu a oferit garanții că o va plăti.

Împotriva

acestei decizii, reclamanta SC S. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea

recursului, modificarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304

punct 9 C. proc. civ.

În

argumentarea motivelor de nelegalitate, se arată că, în mod eronat, nu s-a

constatat nulitatea întâmpinării, aceasta nerespectând cerințele art. 114

1

C. proc. civ. și nu s-a reținut existența unui prejudiciu în patrimoniul

reclamantei în condițiile în care însuși reprezentantul reclamantei, la

interogatoriu, a recunoscut că, în ziua de vineri, 9 ianuarie 2009, ora 13.00,

a dat subordonaților săi dispoziție irevocabilă de închidere a robinetelor de

racord la rețeaua de gaze naturale către societatea reclamantă. Totodată, se

solicită a se constata faptul că instanța de apel nu a motivat de ce respinge

susținerile reclamantei precum că, pentru a evita producerea de explozii și

incendii, SC S. SRL a fost nevoită să distrugă o parte din produsele aflate în

fabricație.

Analizând

primul motiv de recurs, respectiv nulitatea întâmpinării pentru nerespectarea

dispozițiilor art. 114

1

alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat, deoarece nerespectarea dispozițiilor legale

privind termenul de depunere al întâmpinării atrage sancțiunea decăderii din

dreptul de a mai invoca excepții relative și de a mai propune probe, conform

art. 103 alin. (1) C. proc. civ. și nu nulitatea întâmpinării. Este adevărat că

încălcarea normei cu caracter dispozitiv sancționate cu decăderea, în condițiile

existenței unei hotărâri definitive, se poate valorifica prin intermediul

recursului, însă se va putea formula motiv de recurs numai dacă decăderea a

fost invocată în termen în fața instanței de apel, dar aceasta a omis să se

pronunțe cu privire la aceasta sau a respins excepția invocată, ceea ce în

speța dedusă judecății nu s-a întâmplat.

Al

doilea motiv de recurs privind existența unui prejudiciu în patrimoniul

reclamantei ca urmare a unei acțiuni ilicite a pârâtei, este, de asemenea,

nefondat, deoarece, în cazul în care între părți a existat un contract, din a

cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la

răspunderea delictuală, calea de acces fiind cea a răspunderii contractuale.

Or, în cauza dedusă judecății, corelativ obligației pârâtei de a furniza gaze

naturale neîntrerupt, reclamantei îi revenea obligația achitării contravalorii

serviciilor prestate, motiv pentru care, neexecutându-și propria obligație, SC

S. SRL nu poate cere pârâtei executarea obligațiilor sale și, cu atât mai

puțin, obligarea la plata unui prejudiciu cauzat de atitudinea culpabilă a

reclamantei.

Cu

privire la interpretarea dată probelor, Înalta Curte reține că aceasta

susținere reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului

de recurs bazat pe încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a

cazului de modificare prevăzut de art. 304 punct 9 C. proc. civ.

Față

de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat de recursul declarat de reclamanta SC S.

SRL Vaslui prin administrator judiciar E.L.RJ.S.P.R.L. Iași împotriva deciziei

nr. 21 de la 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎNNUMELE

LEGII

D E C

I D E :

Respinge

recursul declarat de recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Vaslui prin

administrator judiciar E.L.R.J.S.P.R.L. Iași împotriva deciziei nr. 21 de la 15

martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 17 februarie 2011