ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 818 din 19 decembrie 2011 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S.R.A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC G.D.F.S.E.R. SA (fostă SC D.S. SA), a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.164.116 RON reprezentând profit nerealizat pe perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, suma de 709.169,09 RON, reprezentând dobânzi legale aferente profitului nerealizat și suma de 29.648 RON, reprezentând onorariu apărător pentru asistența juridică din cursul anului 2005 și la plata sumei de 55.184,40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între reclamanta SC S.R. SA, în calitate de consumator industrial de gaze naturale și pârâta SC D.S. SA, în calitate de furnizor de gaze naturale s-a încheiat contractul de furnizare a gazelor naturale din ianuarie 2001, în care potrivit art. 3 alin. (1), durata contractului era de 3 ani și potrivit alin. (2) prelungirea contractului se putea realiza cu acordul părților, fără a se putea depăși durata de valabilitate a convenției inițiale, că ulterior, prin actul adițional la contractul încheiat la data de 22 ianuarie 2004, părțile au convenit să modifice art. 5, art. 12 și art. 14 pct. B lit. a) din contract, prelungind durata contractului inițial, că existența unui contract valabil încheiat între părți a fost consfințită și prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile dintre părți.

Asupra excepției prescripției la acțiune invocată de către pârâtă, tribunalul a reținut că reclamantul a invocat existența unor prejudicii succesive, născute începând cu data de 9 septembrie 2004 (ulterior perioadei 30 mai 2005 - 8 septembrie 2004 pentru care pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor conform Sentinței nr. 412 din 23 septembrie 2005) și până la data de 10 mai 2005. S-a mai reținut că invocând pagube viitoare, eventuale, prescripția începe să curgă de la momentul în care cel păgubit a cunoscut efectiv sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, că în speță reluarea furnizării gazelor s-a realizat în data de 10 mai 2005 conform procesului-verbal de punere în funcțiune, iar termenul de prescripție de 3 ani stabilit de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, începe să curgă de la acest moment, astfel încât în raport de data introducerii acțiunii - 21 februarie 2008, termenul de prescripție nu s-a împlinit, considerente pentru care instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

În ce privește daunele solicitate, tribunalul a reținut că, din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, daunele cauzate reclamantei pe perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005 au fost evaluate la suma de 1.164.116 RON, reprezentând profit nerealizat, la suma de 709.169,09 RON, reprezentând dobânzi legale aferente profitului nerealizat și suma de 29.648 RON, reprezentând onorariu apărător pentru asistența juridică din cursul anului 2005. Raportându-se la expertiza efectuată, tribunalul a reținut că profitul nerealizat este în cuantum de 1.164.116 RON, apreciind că în mod corect dobânzile legale au fost calculate prin raportare la această sumă.

În ceea ce privește onorariul apărătorului pentru asistență juridică în cursul anului 2005, calculat de expert la suma de 29.648 RON, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantei raportat la piesele dosarului din care rezultă numeroasele litigii care au existat între părți și faptul că reclamanta a fost nevoită să apeleze la servicii avocațiale încheind contracte de asistență juridică și pentru care nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată (de exemplu litigiul soluționat prin Sentința nr. 412 din 23 septembrie 2005), pârâta nefăcând dovada că ar fi plătit până la acest moment cheltuieli de judecată reclamantei în litigiile care au existat între părți. Privitor la acordarea sumei de 93.427,8 RON, reprezentând în opinia reclamantei cheltuială suplimentară pe care a efectuat-o pentru reverificarea instalației de gaze și care s-ar datora strict de litigiul avut cu SC D.S.

SA, tribunalul a respins acest capăt de cerere, întrucât în conformitate cu art. 3.36 rap. la art. 3.38 din Normele tehnice pentru exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, consumatorii de gaze naturale, persoane juridice, sunt obligați să asigure exploatarea și întreținerea corectă a instalațiilor de utilizare, întreținerea instalațiilor de utilizare constatând în mai multe operațiuni printre care și aceea de verificare a instalațiilor de utilizare odată la 2 ani. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta SC S.R. SA Azuga, și pârâta SC G.D.F.S.E.R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În apelul declarat, reclamanta SC S.R.

SA Azuga arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică doar cu privire la soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 93.427,8 RON, reprezentând cheltuială suportată pentru revizia instalației de gaze, ocazionată de nefuncționarea acesteia timp de mai mult de 6 luni invocând faptul că soluția criticată este datorată unei confuzii între două operațiuni care interesează funcționarea în deplină securitate a unei instalații de furnizare a gazului natural, anume revizia instalației și verificarea instalației. În apelul declarat pârâta SC G.D.F.S.E.R.

SRL solicită admiterea apelului, în principal, anularea sentinței atacate, rejudecarea fondului cauzei de instanța de apel în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii în parte a cererii de chemare în judecată, pentru sumele ce depășesc limita de 833.259,39 RON, calculată de expertul consilier în cadrul opiniei separate la raportul de expertiză și argumentată de acesta. Arată apelanta că instanța de fond nu a analizat cauza sub toate aspectele, în raport de întreg probatoriul administrat și nu a verificat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale.

A precizat apelanta-pârâtă că instanța de fond, după casare, era datoare ca în raport de toate probele administrate în cauză, să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția) pentru perioada menționată în cererea de chemare în judecată, instanța de fond reținând că aspectele de fapt au fost deja stabilite cu putere de lucru judecat de către instanța învestită cu soluționarea cauzei nr. 5935/2004, iar singura misiune ce revenea instanței era aceea de a administra proba cu expertiză și de a stabili cuantumul prejudiciului, aceasta reținând greșit efectul pozitiv al puterii de lucru judecat cu privire la toate aspectele.

Printr-un alt motiv de apel s-a arătat că, instanța de fond nu a analizat dacă în speță erau întrunite răspunderii civile contractuale pentru perioada reclamată, considerând că dacă s-a reținut în mod irevocabil că pentru perioada 30 mai 2004 - 8 septembrie 2004, cererea formulată a fost întemeiată, automat aceasta este întemeiată și pentru perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, fiind necesar a se dovedi îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale în sensul că prejudiciul invocat să fie rezultatul direct al unei fapte ilicite săvârșită cu vinovăție de cel împotriva căruia se formulează cererea de despăgubiri, ori pentru perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale și nici condițiile cerute pentru repararea prejudiciului.

În ce privește, fapta ilicită, apelanta-pârâtă a arătat că întârzierea reluării furnizării cu gaze este cauzată de fapta ilicită a reclamantei și nu a apelantei pârâte și totodată nu este întrunită condiția vinovăției, deoarece apelantei nu i se poate imputa vreo culpă și nici condiția legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs.

A susținut apelanta-pârâtă că sentința este greșită și cu privire la modalitatea de calcul a prejudiciului, expertul desemnat în cauză calculând contravaloarea pretențiilor invocate de reclamantă, la suma totală de 1.287.191,86 RON, față de valoarea totală a pretențiilor invocată prin cererea de chemare în judecată de 1.930.836 RON și ulterior, în urma obiecțiunilor formulate de reclamantă, a arătat că la suma de 1.287.191,86 RON s-ar adăuga dobânzi și penalități în sumă de 709.169,09 RON, instanța de fond fiind datoare să analizeze cele patru componente ale prejudiciului și să stabilească care dintre acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi reparate, ceea ce în speță nu s-a realizat, expertul folosind o metodă de estimare a costurilor generate de profitul pretins nerealizat din activitatea de procesare-spumă carbonică, pentru contractul cu SC A. SA Slatina.

A considerat apărătorul pârâtei că profitul nerealizat ca urmare a cheltuielilor suplimentare în cuantum de 29.648 RON, onorariu avocat, în mod greșit a fost introdus de expert în cuprinsul prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a suspendării pe perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, a furnizării gazelor, conform contractului de asistență din 10 februarie 2005, instanța raportând aceste cheltuieli la multitudinea litigiilor dintre părți, a căror soluționare a necesitat servicii de asistență juridică de specialitate, reclamanta nedovedind că a plătit acest onorariu avocatului și nici că acest onorariu a fost plătit pentru asistență și reprezentare în cadrul litigiului dintre părți, din contractul încheiat între părți rezultând un onorariu avocat de 800 RON/lună, ori suma reținută de expert este de 29.648 RON, fără a exista vreo probă în acest sens și era necesar ca activitatea de asistență juridică să fi fost efectiv prestată de avocat în fiecare lună pentru întreaga perioadă contractuală, ceea ce nu s-a dovedit cu probatoriile administrate în cauză.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 52 din 16 mai 2012, a respins ca nefondate ambele apeluri. Cu referire la apelul reclamantei instanța de control judiciar a reținut că obligația verificării instalațiilor de utilizare trebuie efectuată o dată la 2 ani de către utilizator, în speță de către apelanta reclamantă, cheltuielile solicitate de apelantă cu reverificarea instalației de gaze neputând fi puse în sarcina pârâtei.

Cu privire la apelul declarat de pârâtă, instanța de apel a apreciat că prejudiciul stabilit de instanța de fond, constând în profitul nerealizat de apelanta reclamantă pe perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, a fost stabilit în baza probatoriilor administrate în cauză cu înscrisuri și expertiza contabilă efectuată de expert K.E., din care rezultă că profitul nerealizat este în sumă de 1.164.116 RON și nu de 833.259,39 RON, iar că în ceea ce privește cheltuielile directe acestea se identifică pe un anumit obiect de calculație, în speță produsul - spumă carbonică calcinată, încă din momentul efectuării lor și cuprind: costul de achiziție al materiilor prime și materialelor directe consumate, energia electrică consumată în scopuri tehnologice, manopera directă (salarii, asigurări și protecția socială etc.) și alte cheltuieli.

A mai reținut instanța de apel că profitul nerealizat este de 1.164.116 RON, sumă în raport de care s-au calculat și dobânzile legale în cuantum de 709.169,09 RON, astfel că în profitul nerealizat stabilit de expert nu intră și dobânzile legale, acestea sunt calculate separat, însă având ca modalitate de calcul profitul nerealizat de 1.164.116 RON și că prejudiciul suferit de reclamantă este rezultatul faptei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, elemente ce atrag răspunderea civilă contractuală. Cu privire la ultima critică s-a reținut că în mod legal prima instanță a acordat apelantei cheltuielile de judecată de 29.648 RON, reprezentând onorariu apărător pentru asistența juridică din cursul anului 2005. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC S.R.

SA Azuga și SC G.D.F.S.E.R. SRL București. I. Recurenta-reclamantă SC S.R. SA Azuga a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și modificarea în parte a soluției, în sensul admiterii acțiunii și pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 93.427,8 RON reprezentând cheltuiala pentru efectuarea unei revizii intempestive a instalației de alimentare cu gaze naturale a societății. Prin criticile formulate, subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurenta-reclamantă consideră că hotărârile atacate sunt date cu aplicarea greșită a unor dispoziții normative interesând condiționarea furnizării de gaze naturale de efectuarea unor operațiuni de revizie sau de verificare a instalației - anume cele ale art. 3 pct. 38 alin. (5) și art. 3 pct. 38 alin. (4) din Normele tehnice privind exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, ambele hotărâri promovând o confuzie între două operațiuni, cu regim distinct, anume "revizia instalației" și "verificarea instalației". Arată recurenta-reclamantă că potrivit Normelor tehnice privind exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, consumatorii de gaze naturale - persoane juridice, sunt obligați să se asigure, și să suporte cheltuielile pentru efectuarea operațiunilor corespunzătoare - prin două feluri de operațiuni: revizia instalației, care trebuie făcută o dată la 10 ani de la punerea în funcțiune [art. 3.38 alin. (5) din Normele citate] și verificarea instalației, care trebuie făcută la intervale de funcționare de cel mult 2 ani [art. 3.38 alin. (4) din Normele citate], că datorită întreruperii abuzive, de către pârât, a furnizării gazelor naturale, petrecută la data de 30 mai 2004, instalația de alimentare nu a funcționat până la data de 10 martie 2005, astfel încât potrivit art. 3.39 din Normele citate,

societatea reclamantă a fost obligată să ceară revizia instalației mai înainte de expirarea termenului de 10 ani de la punerea în funcțiune și să suporte costurile corespunzătoare, însumând suma de 93.427,8 RON. Precizează recurenta-reclamantă că verificarea instalației al cărui cost trebuia să-l suporte a fost efectuată în data de 15 iunie 2004 conform anexei nr. 5. Apreciază această recurentă că dacă întreruperea abuzivă a instalației de alimentare cu gaze naturale nu ar fi durat mai mult de 6 luni, societatea reclamantă ar fi avut să suporte cheltuielile operațiunii de revizie abia la data de 22 iunie 2012, după scurgerea a 10 ani de la revizia anterioară, făcută la 22 iunie 2002, conform anexelor nr. 6, 7 și 9. II.

Recurenta-pârâtă SC G.D.F.S.E.R. SRL își subsumează criticile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând, în principal, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea completării probatoriului și analizării cauzei sub toate aspectele iar, în subsidiar, modificarea în parte a deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată: - ca prescrisă pentru sumele solicitate cu titlu de despăgubiri aferente perioadei 8 septembrie 2004 - 20 februarie 2005; - ca neîntemeiată și suspendarea executării Sentinței civile nr. 818 din 19 decembrie 2011 până la soluționarea prezentului recurs.

Recurenta-pârâtă a formulat și o cerere de suspendare a executării silite a sentinței rămasă definitivă prin decizia recurată, admisă prin încheierea pronunțată la data de 20 noiembrie 2012. Prealabil indicării criticilor recurenta-pârâtă prezintă un scurt istoric al cauzei, hotărârile judecătorești pronunțate între părți, reținute de primele două instanțe și soluția pronunțată de instanța de apel, cu evocarea considerentelor reținute în motivarea hotărârii. 1. în cadrul primei critici recurenta-pârâtă invocă insuficienta cercetare a fondului, de unde concluzionează asupra necesității casării deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru completarea probatoriului și analizarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale.

Din perspectiva acestei abordări recurenta-pârâtă consideră că modalitatea de calcul a prejudiciului este eronată și contrară dispozițiilor legale aplicabile întrucât cuantumul prejudiciului a fost greșit calculat pe fiecare dintre componentele acestuia, reproșând instanței de apel soluția de respingere a cererii sale de încuviințare a unei noi expertize.

În continuare recurenta-pârâtă se raportează la fiecare componentă a prejudiciului, pentru a sublinia netemeinicia și nelegalitatea deciziei recurate, astfel: În determinarea profitului pretins nerealizat din activitatea de procesare spumă carbonică pentru contractul cu SC A. SA Slatina din perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, expertul desemnat nu a avut în vedere cheltuielile indirecte realizate de societatea reclamantă în realizarea profitului pretins, care trebuiau repartizate proporțional asupra tuturor activităților, din documentele prezentate expertului rezultând că profitul nerealizat de reclamanta SC S.R. SA Azuga, în perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, din activitatea de procesare spuma carbonică pentru contractul cu SC A. SA Slatina, este de 833.259,39 RON, iar nu de 1.164.116 RON, astfel cum a calculat expertul desemnat.

Consideră recurenta-pârâtă că instanța de apel a reținut în mod eronat și nejustificat că recurenta face o confuzie între cheltuielile directe și cheltuielile indirecte și că expertul desemnat ar fi ținut cont de toate cheltuielile pe care le-ar fi efectuat societatea. Sub acest aspect recurenta-pârâtă subliniază confuzia în care se găsesc ambele instanțe aceasta fiind dată de faptul că recurenta-pârâtă nu a invocat caracterul excesiv al onorariului avocațial, ci faptul că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între acest prejudiciu și fapta ilicită ce i-a fost imputată.

Se precizează că pe de-o parte, între onorariul menționat de contractul de asistență juridică și onorariul solicitat de reclamantă este o diferență semnificativă, iar pe de altă parte, obiectul contractului de asistență juridică nu se referă exclusiv la acest litigiu ci și la alte aspecte, cum ar fi consultanța pentru "reglementarea obligațiilor de mediu", rezultând faptul că evocatul contract nu avea ca obiect exclusiv asistența juridică aferentă acestui litigiu, astfel încât întreg onorariul să poată fi solicitat pe această cale. Totodată, se observă că durata contractului este diferită de durata pentru care s-au purtat între părți litigiile evocate de instanță.

Conchide recurenta-pârâtă, față de argumentele prezentate, că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel pentru administrarea probei cu expertiză din următoarele considerente: - se impune efectuarea unei contra expertize care să stabilească în mod clar care au fost cheltuielile totale ale societății, care trebuie avut în vedere în stabilirea beneficiului nerealizat din activitatea de procesare a spumei carbonice; - se impune identificarea costurilor cu serviciile avocațiale în legătură de cauzalitate directă cu fapta imputată prin acțiunea de fața dat fiind faptul că în recurs este admisibilă doar proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ. și că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au verificat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale ci au apreciat că în speță această chestiune a intrat în autoritatea de lucru judecat.

2. în cadrul celei de-a doua critici recurenta-pârâtă se raportează la soluția dată de instanță excepției prescripției dreptului material la acțiune, arătând că în raport de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, față de momentul formulării acțiunii, respectiv la data de 21 februarie 2008, dreptul la acțiune al reclamantei pentru perioada 8 septembrie 2004 - 20 februarie 2005 s-a stins prin prescripție, acțiunea pentru această perioadă fiind formulată în afara termenului general de 3 ani. 3. în cadrul cei de-a treia critici recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel a aplicat greșit legea în soluționarea excepției autorității de lucru judecat și prin neanalizarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale la momentul reluării furnizării.

Arată recurenta-pârâtă că prin Decizia nr. 798 din 2 martie 2010 instanța de fond s-a mărginit să valideze concluziile expertului cu privire la cuantumul prejudiciului pe perioada indicată în cererea introductivă, fără a verifica dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru repararea prejudiciului, astfel că a tratat dosarul de fond ca o prelungire a Dosarului nr. 5935/2004 apreciind că sarcina sa este doar de a se pronunța cu privire la cuantumul prejudiciului, fără să cerceteze existența acestuia precum și celelalte condiții ale răspunderii contractuale, fapta ilicită, culpă și raportul de cauzalitate.

Consideră recurenta-pârâtă că această modalitate de soluționare a cauzei, anume limitarea numai la verificarea unei componente a prejudiciului, respectiv cuantumul acestuia, echivalează cu o neverificare a fondului cauzei, reținerea autorității de lucru judecat în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale pentru repararea prejudiciului pretins prin întârzierea în reluarea furnizării fiind, de asemenea, greșită. Precizează recurenta-pârâtă că, instanța de apel a persistat în aceeași eroare, apreciind că în mod corect instanța a reținut autoritatea de lucru judecat, în ceea ce privește culpa sa în întreruperea furnizării gazelor, dat fiind faptul că ceea ce trebuia instanța să stabilească în cadrul prezentului litigiu era faptul dacă, după ce s-a constatat că întreruperea a fost abuzivă, exista o culpă materializată într-un refuz nejustificat de reluare a furnizării gazelor.

Apreciază recurenta-pârâtă că îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale trebuia raportată la cel de-al doilea moment al reluării furnizării, iar nu la primul moment al întreruperii furnizării. Cu privire la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale recurenta-pârâtă arată că odată ce reclamanta nu a repus în discuția părților și nici pârâta nu a negat în vreun fel existența sau întinderea dreptului consfințit prin Sentința comercială nr. 412 din 29 septembrie 2008, în mod greșit instanța de fond a refuzat să mai analizeze îndeplinirea condițiilor răspunderii în prezenta cauză, în ceea ce privește reluarea furnizării gazelor naturale, invocând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, inaplicabil în speța de față.

Consideră recurenta-pârâtă că pentru perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005 nu sunt întrunite nici condițiile răspunderii civile și nici condițiile cerute pentru a se putea obține repararea prejudiciului, întrucât nu este îndeplinită condiția existenței faptei ilicite, dat fiind faptul că întârzierea reluării furnizării cu gaze imediat după pronunțarea sentinței instanței a fost cauzată de fapta ilicită a reclamantei, care nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în lege, situație în care recurenta-pârâtă este exonerată de răspundere.

Arată recurenta-pârâtă că nici instanța de fond și nici instanța de apel prin decizia recurată, nu au analizat dacă în speță este incidentă vreo cauză de exonerare a răspunderii debitorului, respectiv dacă întârzierea în reluarea furnizării gazelor naturale a fost cauzată de fapta creditoarei reclamante, ambele instanțe limitându-se să rețină autoritatea de lucru judecat în această privință, în mod cu totul neîntemeiat și concluzionează în sensul că în speță nu este întrunită nici condiția vinovăției, deoarece recurentei-pârâte nu i se poate imputa vreo culpă pentru perioada indicată în acțiune, când nu s-a realizat rebranșarea ca urmare a neefectuării verificării periodice de către reclamantă, întrucât în speță nu există o faptă ilicită a recurentei-pârâte, rezultă, pe cale de consecință, că nu este îndeplinită nici condiția legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru motivele ce se vor arăta. I. Referitor la recursul reclamantei Înalta Curte reține că dispozițiile cuprinse în art. 3 pct. 38 alin. (5) și art. 3 pct. 38 alin. (4) din Normele tehnice privind exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale au fost corect interpretate și aplicate de instanța de apel, din perspectiva subiectului de drept căruia îi revenea obligația verificării instanțelor de utilizare și a perioadei în care trebuia efectuată.

Odată ce recurenta-reclamantă avea calitatea de persoană juridică consumatoare de gaze naturale, potrivit textelor legale citate, apare evident faptul că ei îi incumba obligația de verificare a instalațiilor de utilizare în termenul legal prevăzut, cheltuielile aferente acestei operațiuni căzând în sarcina aceleiași părți. Așadar, din punctul de vedere al criticilor formulate de recurenta-reclamantă, decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată, recursul fiind nefondat. II. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC G.D.F.S.E.R.

sunt de reținut următoarele: Prima critică, vizând insuficienta cercetare a fondului este susținută numai de argumente care aduc în discuție temeinicia hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel, întrucât vizează modalitatea de calcul a prejudiciului din perspectiva componentelor avute în vedere de expert la efectuarea raportului de expertiză, atât sub aspectul prejudiciului dedus din activitatea de procesare spumă carbonică cât și pentru prejudiciul pretins cu titlu de cheltuieli suplimentare în cuantum de 29.648 RON onorariu avocat. Cea de-a doua critică, privind excepția prescripției dreptului la acțiune nu a format obiectul analizei instanței de apel, astfel că nu poate fi examinată omisso medio direct în recurs.

Critica privind greșita reținere de către instanțe a intervenirii autorității de lucru judecat nu poate fi primită întrucât, astfel cum rezultă din lecturarea celor două hotărâri, statuările instanței intrate în puterea de lucru judecat au vizat existența unui contract valabil încheiat între părți, caracterul abuziv al întreruperii gazelor de către recurenta-pârâtă, astfel că reanalizarea acestor aspecte pentru a doua oară de către instanțe ar fi însemnat o încălcare a principiului securității raporturilor juridice consacrat de art. 1201 și art. 1202 alin. (2) teza a II-a din vechiul C. civ.

Cea din urmă critică privind neanalizarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale la momentul reluării furnizării este, ca și prima critică susținută de argumente care readuc spre analiză inexistența prejudiciului și a faptei ilicite din perspectiva probatoriilor și a situației de fapt reținută de instanță ce nu pot forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală, în raport de limitele trasate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC S.R. SA Azuga și de recurenta-pârâtă SC G.D.F.S.E.R. SRL București împotriva Deciziei nr. 52 din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - AS