ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 818 din 19 decembrie 2011

Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S.R.A. SA, în

contradictoriu cu pârâta SC G.D.F.S.E.R. SA (fostă SC D.S. SA), a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 1.164.116 RON reprezentând profit

nerealizat pe perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, suma de 709.169,09

RON, reprezentând dobânzi legale aferente profitului nerealizat și suma de

29.648 RON, reprezentând onorariu apărător pentru asistența juridică din cursul

anului 2005 și la plata sumei de 55.184,40 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că între reclamanta SC S.R. SA, în

calitate de consumator industrial de gaze naturale și pârâta SC D.S. SA, în

calitate de furnizor de gaze naturale s-a încheiat contractul de furnizare a

gazelor naturale din ianuarie 2001, în care potrivit art. 3 alin. (1), durata

contractului era de 3 ani și potrivit alin. (2) prelungirea contractului se

putea realiza cu acordul părților, fără a se putea depăși durata de

valabilitate a convenției inițiale, că ulterior, prin actul adițional la

contractul încheiat la data de 22 ianuarie 2004, părțile au convenit să

modifice art. 5, art. 12 și art. 14 pct. B lit. a) din contract, prelungind

durata contractului inițial, că existența unui contract valabil încheiat între

părți a fost consfințită și prin hotărârile judecătorești pronunțate în

litigiile dintre părți.

Asupra excepției

prescripției la acțiune invocată de către pârâtă, tribunalul a reținut că

reclamantul a invocat existența unor prejudicii succesive, născute începând cu

data de 9 septembrie 2004 (ulterior perioadei 30 mai 2005 - 8 septembrie 2004

pentru care pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor conform Sentinței

nr. 412 din 23 septembrie 2005) și până la data de 10 mai 2005.

S-a mai reținut că

invocând pagube viitoare, eventuale, prescripția începe să curgă de la momentul

în care cel păgubit a cunoscut efectiv sau trebuia să cunoască întinderea

pagubei, că în speță reluarea furnizării gazelor s-a realizat în data de 10 mai

2005 conform procesului-verbal de punere în funcțiune, iar termenul de

prescripție de 3 ani stabilit de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, privind

prescripția extinctivă, începe să curgă de la acest moment, astfel încât în

raport de data introducerii acțiunii - 21 februarie 2008, termenul de

prescripție nu s-a împlinit, considerente pentru care instanța a respins

excepția prescripției dreptului la acțiune.

În ce privește

daunele solicitate, tribunalul a reținut că, din raportul de expertiză

contabilă efectuat în cauză, daunele cauzate reclamantei pe perioada 9

septembrie 2004 - 10 martie 2005 au fost evaluate la suma de 1.164.116 RON,

reprezentând profit nerealizat, la suma de 709.169,09 RON, reprezentând dobânzi

legale aferente profitului nerealizat și suma de 29.648 RON, reprezentând

onorariu apărător pentru asistența juridică din cursul anului 2005.

Raportându-se la

expertiza efectuată, tribunalul a reținut că profitul nerealizat este în

cuantum de 1.164.116 RON, apreciind că în mod corect dobânzile legale au fost

calculate prin raportare la această sumă.

În ceea ce privește

onorariul apărătorului pentru asistență juridică în cursul anului 2005,

calculat de expert la suma de 29.648 RON, tribunalul a apreciat ca fiind

întemeiată cererea reclamantei raportat la piesele dosarului din care rezultă

numeroasele litigii care au existat între părți și faptul că reclamanta a fost

nevoită să apeleze la servicii avocațiale încheind contracte de asistență

juridică și pentru care nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată (de

exemplu litigiul soluționat prin Sentința nr. 412 din 23 septembrie 2005),

pârâta nefăcând dovada că ar fi plătit până la acest moment cheltuieli de

judecată reclamantei în litigiile care au existat între părți.

Privitor la acordarea

sumei de 93.427,8 RON, reprezentând în opinia reclamantei cheltuială

suplimentară pe care a efectuat-o pentru reverificarea instalației de gaze și care

s-ar datora strict de litigiul avut cu SC D.S. SA, tribunalul a respins acest

capăt de cerere, întrucât în conformitate cu art. 3.36 rap. la art. 3.38 din

Normele tehnice pentru exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale,

consumatorii de gaze naturale, persoane juridice, sunt obligați să asigure

exploatarea și întreținerea corectă a instalațiilor de utilizare, întreținerea

instalațiilor de utilizare constatând în mai multe operațiuni printre care și

aceea de verificare a instalațiilor de utilizare odată la 2 ani.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamanta SC S.R. SA Azuga, și pârâta SC G.D.F.S.E.R. SRL,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul declarat,

reclamanta SC S.R. SA Azuga arată că sentința atacată este nelegală și

netemeinică doar cu privire la soluția de respingere a capătului de cerere

privind obligarea pârâtului la plata sumei de 93.427,8 RON, reprezentând

cheltuială suportată pentru revizia instalației de gaze, ocazionată de

nefuncționarea acesteia timp de mai mult de 6 luni invocând faptul că soluția

criticată este datorată unei confuzii între două operațiuni care interesează

funcționarea în deplină securitate a unei instalații de furnizare a gazului

natural, anume revizia instalației și verificarea instalației.

În apelul declarat

pârâta SC G.D.F.S.E.R. SRL solicită admiterea apelului, în principal, anularea

sentinței atacate, rejudecarea fondului cauzei de instanța de apel în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar,

modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii în parte a cererii de

chemare în judecată, pentru sumele ce depășesc limita de 833.259,39 RON,

calculată de expertul consilier în cadrul opiniei separate la raportul de

expertiză și argumentată de acesta.

Arată apelanta că

instanța de fond nu a analizat cauza sub toate aspectele, în raport de întreg

probatoriul administrat și nu a verificat îndeplinirea condițiilor răspunderii

civile contractuale.

A precizat

apelanta-pârâtă că instanța de fond, după casare, era datoare ca în raport de

toate probele administrate în cauză, să analizeze dacă sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile contractuale (fapta ilicită, prejudiciul,

legătura de cauzalitate și vinovăția) pentru perioada menționată în cererea de

chemare în judecată, instanța de fond reținând că aspectele de fapt au fost

deja stabilite cu putere de lucru judecat de către instanța învestită cu

soluționarea cauzei nr. 5935/2004, iar singura misiune ce revenea instanței era

aceea de a administra proba cu expertiză și de a stabili cuantumul

prejudiciului, aceasta reținând greșit efectul pozitiv al puterii de lucru

judecat cu privire la toate aspectele.

Printr-un alt motiv

de apel s-a arătat că, instanța de fond nu a analizat dacă în speță erau

întrunite răspunderii civile contractuale pentru perioada reclamată,

considerând că dacă s-a reținut în mod irevocabil că pentru perioada 30 mai

2004 - 8 septembrie 2004, cererea formulată a fost întemeiată, automat aceasta

este întemeiată și pentru perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, fiind

necesar a se dovedi îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale în

sensul că prejudiciul invocat să fie rezultatul direct al unei fapte ilicite

săvârșită cu vinovăție de cel împotriva căruia se formulează cererea de

despăgubiri, ori pentru perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, nu sunt

întrunite condițiile răspunderii civile contractuale și nici condițiile cerute

pentru repararea prejudiciului.

În ce privește, fapta

ilicită, apelanta-pârâtă a arătat că întârzierea reluării furnizării cu gaze

este cauzată de fapta ilicită a reclamantei și nu a apelantei pârâte și

totodată nu este întrunită condiția vinovăției, deoarece apelantei nu i se

poate imputa vreo culpă și nici condiția legăturii de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciul produs.

A susținut

apelanta-pârâtă că sentința este greșită și cu privire la modalitatea de calcul

a prejudiciului, expertul desemnat în cauză calculând contravaloarea

pretențiilor invocate de reclamantă, la suma totală de 1.287.191,86 RON, față

de valoarea totală a pretențiilor invocată prin cererea de chemare în judecată

de 1.930.836 RON și ulterior, în urma obiecțiunilor formulate de reclamantă, a

arătat că la suma de 1.287.191,86 RON s-ar adăuga dobânzi și penalități în sumă

de 709.169,09 RON, instanța de fond fiind datoare să analizeze cele patru

componente ale prejudiciului și să stabilească care dintre acestea îndeplinesc

condițiile prevăzute de lege pentru a fi reparate, ceea ce în speță nu s-a

realizat, expertul folosind o metodă de estimare a costurilor generate de

profitul pretins nerealizat din activitatea de procesare-spumă carbonică,

pentru contractul cu SC A. SA Slatina.

A considerat

apărătorul pârâtei că profitul nerealizat ca urmare a cheltuielilor suplimentare

în cuantum de 29.648 RON, onorariu avocat, în mod greșit a fost introdus de

expert în cuprinsul prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a suspendării

pe perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, a furnizării gazelor, conform

contractului de asistență din 10 februarie 2005, instanța raportând aceste

cheltuieli la multitudinea litigiilor dintre părți, a căror soluționare a

necesitat servicii de asistență juridică de specialitate, reclamanta nedovedind

că a plătit acest onorariu avocatului și nici că acest onorariu a fost plătit

pentru asistență și reprezentare în cadrul litigiului dintre părți, din

contractul încheiat între părți rezultând un onorariu avocat de 800 RON/lună,

ori suma reținută de expert este de 29.648 RON, fără a exista vreo probă în

acest sens și era necesar ca activitatea de asistență juridică să fi fost

efectiv prestată de avocat în fiecare lună pentru întreaga perioadă

contractuală, ceea ce nu s-a dovedit cu probatoriile administrate în cauză.

Curtea de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Decizia nr. 52 din 16 mai 2012, a respins ca nefondate ambele apeluri.

Cu referire la apelul

reclamantei instanța de control judiciar a reținut că obligația verificării

instalațiilor de utilizare trebuie efectuată o dată la 2 ani de către

utilizator, în speță de către apelanta reclamantă, cheltuielile solicitate de

apelantă cu reverificarea instalației de gaze neputând fi puse în sarcina

pârâtei.

Cu privire la apelul

declarat de pârâtă, instanța de apel a apreciat că prejudiciul stabilit de

instanța de fond, constând în profitul nerealizat de apelanta reclamantă pe

perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, a fost stabilit în baza

probatoriilor administrate în cauză cu înscrisuri și expertiza contabilă

efectuată de expert K.E., din care rezultă că profitul nerealizat este în sumă

de 1.164.116 RON și nu de 833.259,39 RON, iar că în ceea ce privește

cheltuielile directe acestea se identifică pe un anumit obiect de calculație,

în speță produsul - spumă carbonică calcinată, încă din momentul efectuării lor

și cuprind: costul de achiziție al materiilor prime și materialelor directe

consumate, energia electrică consumată în scopuri tehnologice, manopera directă

(salarii, asigurări și protecția socială etc.) și alte cheltuieli.

A mai reținut

instanța de apel că profitul nerealizat este de 1.164.116 RON, sumă în raport

de care s-au calculat și dobânzile legale în cuantum de 709.169,09 RON, astfel

că în profitul nerealizat stabilit de expert nu intră și dobânzile legale,

acestea sunt calculate separat, însă având ca modalitate de calcul profitul

nerealizat de 1.164.116 RON și că prejudiciul suferit de reclamantă este

rezultatul faptei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu, elemente ce atrag răspunderea civilă contractuală.

Cu privire la ultima

critică s-a reținut că în mod legal prima instanță a acordat apelantei

cheltuielile de judecată de 29.648 RON, reprezentând onorariu apărător pentru

asistența juridică din cursul anului 2005.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanta SC S.R. SA Azuga și SC G.D.F.S.E.R. SRL

București.

I.

Recurenta-reclamantă SC S.R. SA Azuga a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârilor atacate și modificarea în parte a soluției, în sensul admiterii

acțiunii și pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 93.427,8 RON

reprezentând cheltuiala pentru efectuarea unei revizii intempestive a

instalației de alimentare cu gaze naturale a societății.

Prin criticile

formulate, subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-reclamantă

consideră că hotărârile atacate sunt date cu aplicarea greșită a unor

dispoziții normative interesând condiționarea furnizării de gaze naturale de

efectuarea unor operațiuni de revizie sau de verificare a instalației - anume

cele ale art. 3 pct. 38 alin. (5) și art. 3 pct. 38 alin. (4) din Normele

tehnice privind exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, ambele

hotărâri promovând o confuzie între două operațiuni, cu regim distinct, anume "revizia

instalației" și "verificarea instalației".

Arată

recurenta-reclamantă că potrivit Normelor tehnice privind exploatarea

sistemelor de alimentare cu gaze naturale, consumatorii de gaze naturale -

persoane juridice, sunt obligați să se asigure, și să suporte cheltuielile

pentru efectuarea operațiunilor corespunzătoare - prin două feluri de

operațiuni: revizia instalației, care trebuie făcută o dată la 10 ani de la

punerea în funcțiune [art. 3.38 alin. (5) din Normele citate] și verificarea

instalației, care trebuie făcută la intervale de funcționare de cel mult 2 ani

[art. 3.38 alin. (4) din Normele citate], că datorită întreruperii abuzive, de

către pârât, a furnizării gazelor naturale, petrecută la data de 30 mai 2004,

instalația de alimentare nu a funcționat până la data de 10 martie 2005, astfel

încât potrivit art. 3.39 din Normele citate, societatea reclamantă a fost

obligată să ceară revizia instalației mai înainte de expirarea termenului de 10

ani de la punerea în funcțiune și să suporte costurile corespunzătoare,

însumând suma de 93.427,8 RON.

Precizează

recurenta-reclamantă că verificarea instalației al cărui cost trebuia să-l

suporte a fost efectuată în data de 15 iunie 2004 conform anexei nr. 5.

Apreciază această

recurentă că dacă întreruperea abuzivă a instalației de alimentare cu gaze

naturale nu ar fi durat mai mult de 6 luni, societatea reclamantă ar fi avut să

suporte cheltuielile operațiunii de revizie abia la data de 22 iunie 2012, după

scurgerea a 10 ani de la revizia anterioară, făcută la 22 iunie 2002, conform

anexelor nr. 6, 7 și 9.

II. Recurenta-pârâtă

SC G.D.F.S.E.R. SRL își subsumează criticile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

solicitând, în principal, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe în vederea completării probatoriului și

analizării cauzei sub toate aspectele iar, în subsidiar, modificarea în parte a

deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate,

în sensul respingerii cererii de chemare în judecată:

- ca prescrisă pentru

sumele solicitate cu titlu de despăgubiri aferente perioadei 8 septembrie 2004

- 20 februarie 2005;

- ca neîntemeiată și

suspendarea executării Sentinței civile nr. 818 din 19 decembrie 2011 până la

soluționarea prezentului recurs.

Recurenta-pârâtă a

formulat și o cerere de suspendare a executării silite a sentinței rămasă

definitivă prin decizia recurată, admisă prin încheierea pronunțată la data de

20 noiembrie 2012.

Prealabil indicării

criticilor recurenta-pârâtă prezintă un scurt istoric al cauzei, hotărârile

judecătorești pronunțate între părți, reținute de primele două instanțe și

soluția pronunțată de instanța de apel, cu evocarea considerentelor reținute în

motivarea hotărârii.

critici recurenta-pârâtă invocă insuficienta cercetare a fondului, de unde

concluzionează asupra necesității casării deciziei recurate și trimiterea

cauzei instanței de apel pentru completarea probatoriului și analizarea

îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale.

Din perspectiva acestei

abordări recurenta-pârâtă consideră că modalitatea de calcul a prejudiciului

este eronată și contrară dispozițiilor legale aplicabile întrucât cuantumul

prejudiciului a fost greșit calculat pe fiecare dintre componentele acestuia,

reproșând instanței de apel soluția de respingere a cererii sale de

încuviințare a unei noi expertize.

În continuare

recurenta-pârâtă se raportează la fiecare componentă a prejudiciului, pentru a

sublinia netemeinicia și nelegalitatea deciziei recurate, astfel:

În determinarea

profitului pretins nerealizat din activitatea de procesare spumă carbonică

pentru contractul cu SC A. SA Slatina din perioada 9 septembrie 2004 - 10

martie 2005, expertul desemnat nu a avut în vedere cheltuielile indirecte

realizate de societatea reclamantă în realizarea profitului pretins, care

trebuiau repartizate proporțional asupra tuturor activităților, din documentele

prezentate expertului rezultând că profitul nerealizat de reclamanta SC S.R. SA

Azuga, în perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005, din activitatea de

procesare spuma carbonică pentru contractul cu SC A. SA Slatina, este de

833.259,39 RON, iar nu de 1.164.116 RON, astfel cum a calculat expertul

desemnat.

Consideră

recurenta-pârâtă că instanța de apel a reținut în mod eronat și nejustificat că

recurenta face o confuzie între cheltuielile directe și cheltuielile indirecte

și că expertul desemnat ar fi ținut cont de toate cheltuielile pe care le-ar fi

efectuat societatea.

Sub acest aspect

recurenta-pârâtă subliniază confuzia în care se găsesc ambele instanțe aceasta

fiind dată de faptul că recurenta-pârâtă nu a invocat caracterul excesiv al

onorariului avocațial, ci faptul că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate

între acest prejudiciu și fapta ilicită ce i-a fost imputată.

Se precizează că pe

de-o parte, între onorariul menționat de contractul de asistență juridică și

onorariul solicitat de reclamantă este o diferență semnificativă, iar pe de

altă parte, obiectul contractului de asistență juridică nu se referă exclusiv

la acest litigiu ci și la alte aspecte, cum ar fi consultanța pentru

"reglementarea obligațiilor de mediu", rezultând faptul că evocatul

contract nu avea ca obiect exclusiv asistența juridică aferentă acestui

litigiu, astfel încât întreg onorariul să poată fi solicitat pe această cale.

Totodată, se observă că durata contractului este diferită de durata pentru care

s-au purtat între părți litigiile evocate de instanță.

Conchide

recurenta-pârâtă, față de argumentele prezentate, că se impune casarea cu

trimitere spre rejudecare la instanța de apel pentru administrarea probei cu

expertiză din următoarele considerente:

- se impune

efectuarea unei contra expertize care să stabilească în mod clar care au fost

cheltuielile totale ale societății, care trebuie avut în vedere în stabilirea

beneficiului nerealizat din activitatea de procesare a spumei carbonice;

- se impune

identificarea costurilor cu serviciile avocațiale în legătură de cauzalitate

directă cu fapta imputată prin acțiunea de fața dat fiind faptul că în recurs

este admisibilă doar proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ. și că

nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au verificat îndeplinirea

condițiilor răspunderii civile contractuale ci au apreciat că în speță această

chestiune a intrat în autoritatea de lucru judecat.

de-a doua critici recurenta-pârâtă se raportează la soluția dată de instanță

excepției prescripției dreptului material la acțiune, arătând că în raport de

art. 12 din Decretul nr. 167/1958, față de momentul formulării acțiunii,

respectiv la data de 21 februarie 2008, dreptul la acțiune al reclamantei

pentru perioada 8 septembrie 2004 - 20 februarie 2005 s-a stins prin

prescripție, acțiunea pentru această perioadă fiind formulată în afara

termenului general de 3 ani.

treia critici recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel a aplicat greșit

legea în soluționarea excepției autorității de lucru judecat și prin

neanalizarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale la

momentul reluării furnizării.

Arată

recurenta-pârâtă că prin Decizia nr. 798 din 2 martie 2010 instanța de fond s-a

mărginit să valideze concluziile expertului cu privire la cuantumul

prejudiciului pe perioada indicată în cererea introductivă, fără a verifica

dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru repararea

prejudiciului, astfel că a tratat dosarul de fond ca o prelungire a Dosarului

nr. 5935/2004 apreciind că sarcina sa este doar de a se pronunța cu privire la

cuantumul prejudiciului, fără să cerceteze existența acestuia precum și

celelalte condiții ale răspunderii contractuale, fapta ilicită, culpă și

raportul de cauzalitate.

Consideră

recurenta-pârâtă că această modalitate de soluționare a cauzei, anume limitarea

numai la verificarea unei componente a prejudiciului, respectiv cuantumul

acestuia, echivalează cu o neverificare a fondului cauzei, reținerea

autorității de lucru judecat în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor

răspunderii civile contractuale pentru repararea prejudiciului pretins prin

întârzierea în reluarea furnizării fiind, de asemenea, greșită.

Precizează

recurenta-pârâtă că, instanța de apel a persistat în aceeași eroare, apreciind

că în mod corect instanța a reținut autoritatea de lucru judecat, în ceea ce

privește culpa sa în întreruperea furnizării gazelor, dat fiind faptul că ceea

ce trebuia instanța să stabilească în cadrul prezentului litigiu era faptul

dacă, după ce s-a constatat că întreruperea a fost abuzivă, exista o culpă

materializată într-un refuz nejustificat de reluare a furnizării gazelor.

Apreciază

recurenta-pârâtă că îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale

trebuia raportată la cel de-al doilea moment al reluării furnizării, iar nu la

primul moment al întreruperii furnizării.

Cu privire la neîndeplinirea

condițiilor răspunderii civile contractuale recurenta-pârâtă arată că odată ce

reclamanta nu a repus în discuția părților și nici pârâta nu a negat în vreun

fel existența sau întinderea dreptului consfințit prin Sentința comercială nr.

412 din 29 septembrie 2008, în mod greșit instanța de fond a refuzat să mai

analizeze îndeplinirea condițiilor răspunderii în prezenta cauză, în ceea ce

privește reluarea furnizării gazelor naturale, invocând efectul pozitiv al

autorității de lucru judecat, inaplicabil în speța de față.

Consideră

recurenta-pârâtă că pentru perioada 9 septembrie 2004 - 10 martie 2005 nu sunt

întrunite nici condițiile răspunderii civile și nici condițiile cerute pentru a

se putea obține repararea prejudiciului, întrucât nu este îndeplinită condiția

existenței faptei ilicite, dat fiind faptul că întârzierea reluării furnizării

cu gaze imediat după pronunțarea sentinței instanței a fost cauzată de fapta

ilicită a reclamantei, care nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în lege,

situație în care recurenta-pârâtă este exonerată de răspundere.

Arată

recurenta-pârâtă că nici instanța de fond și nici instanța de apel prin decizia

recurată, nu au analizat dacă în speță este incidentă vreo cauză de exonerare a

răspunderii debitorului, respectiv dacă întârzierea în reluarea furnizării

gazelor naturale a fost cauzată de fapta creditoarei reclamante, ambele

instanțe limitându-se să rețină autoritatea de lucru judecat în această

privință, în mod cu totul neîntemeiat și concluzionează în sensul că în speță

nu este întrunită nici condiția vinovăției, deoarece recurentei-pârâte nu i se

poate imputa vreo culpă pentru perioada indicată în acțiune, când nu s-a

realizat rebranșarea ca urmare a neefectuării verificării periodice de către

reclamantă, întrucât în speță nu există o faptă ilicită a recurentei-pârâte,

rezultă, pe cale de consecință, că nu este îndeplinită nici condiția legăturii

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs.

Recurenta-reclamantă

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca

nefondat.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, constată că ambele

recursuri sunt nefondate, pentru motivele ce se vor arăta.

I. Referitor la

recursul reclamantei Înalta Curte reține că dispozițiile cuprinse în art. 3

pct. 38 alin. (5) și art. 3 pct. 38 alin. (4) din Normele tehnice privind

exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale au fost corect

interpretate și aplicate de instanța de apel, din perspectiva subiectului de

drept căruia îi revenea obligația verificării instanțelor de utilizare și a

perioadei în care trebuia efectuată.

Odată ce

recurenta-reclamantă avea calitatea de persoană juridică consumatoare de gaze

naturale, potrivit textelor legale citate, apare evident faptul că ei îi

incumba obligația de verificare a instalațiilor de utilizare în termenul legal

prevăzut, cheltuielile aferente acestei operațiuni căzând în sarcina aceleiași

părți.

Așadar, din punctul

de vedere al criticilor formulate de recurenta-reclamantă, decizia atacată nu

este susceptibilă de a fi cenzurată, recursul fiind nefondat.

II. În ceea ce

privește recursul declarat de pârâta SC G.D.F.S.E.R. sunt de reținut

următoarele:

Prima critică, vizând

insuficienta cercetare a fondului este susținută numai de argumente care aduc

în discuție temeinicia hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de

apel, întrucât vizează modalitatea de calcul a prejudiciului din perspectiva

componentelor avute în vedere de expert la efectuarea raportului de expertiză,

atât sub aspectul prejudiciului dedus din activitatea de procesare spumă

carbonică cât și pentru prejudiciul pretins cu titlu de cheltuieli suplimentare

în cuantum de 29.648 RON onorariu avocat.

Cea de-a doua

critică, privind excepția prescripției dreptului la acțiune nu a format

obiectul analizei instanței de apel, astfel că nu poate fi examinată omisso

medio direct în recurs.

Critica privind

greșita reținere de către instanțe a intervenirii autorității de lucru judecat

nu poate fi primită întrucât, astfel cum rezultă din lecturarea celor două

hotărâri, statuările instanței intrate în puterea de lucru judecat au vizat

existența unui contract valabil încheiat între părți, caracterul abuziv al

întreruperii gazelor de către recurenta-pârâtă, astfel că reanalizarea acestor

aspecte pentru a doua oară de către instanțe ar fi însemnat o încălcare a

principiului securității raporturilor juridice consacrat de art. 1201 și art.

1202 alin. (2) teza a II-a din vechiul C. civ.

Cea din urmă critică

privind neanalizarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale

la momentul reluării furnizării este, ca și prima critică susținută de

argumente care readuc spre analiză inexistența prejudiciului și a faptei

ilicite din perspectiva probatoriilor și a situației de fapt reținută de

instanță ce nu pot forma obiectul examenului de legalitate în această fază

procesuală, în raport de limitele trasate de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de

a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate în temeiul art. 312 C.

proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de recurenta-reclamantă SC S.R. SA Azuga și de recurenta-pârâtă SC

G.D.F.S.E.R. SRL București împotriva Deciziei nr. 52 din 16 mai 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 martie 2013.

Procesat de GGC - AS