ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

hotărârea primei instanțe.

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 8 aprilie

2011, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâții Direcția pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Vâlcea și Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale pentru a fi obligați să-i achite suma de 300.000 lei,

alocație bugetară la care este îndreptățită în condițiile art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 150/2003 și care i-a fost refuzată.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în condițiile textului de lege

precizat, era îndreptățită la o alocație bugetară de până la 30% din volumul

creditului agricol acordat, în măsura în care îndeplinea condițiile impuse de

lege.

La data

de 21 iulie 2009, reclamanta a încheiat un contract de creditare în valoare de

1.000.000 lei, contract valabil inițial până la 17 octombrie 2009 și prelungit

ulterior până la 21 iulie 2010, credit rambursat integral la 19 mai 2010 și în

considerarea căruia era îndreptățit să primească alocația solicitată.

A

susținut reclamanta că acest drept i-a fost refuzat, pe motiv că el nu mai este

activ de la 1 ianuarie 2010, nesocotindu-se astfel principiul

neretroactivității actelor normative și dispozițiile exprese ale acestora,

dispoziții care permit alocația pentru contractele încheiate în anul 2009,

chiar dacă sumele au fost trase în 2010.

În

cauză, părțile au depus acte de care au înțeles să se servească, iar pârâtele

au formulat întâmpinare, prima dintre acestea susținând netemeinicia

pretențiilor, iar M.A.D.R., apreciind atât că acțiunea este nefondată, dar și

că sunt incidente excepțiile de inadmisibilitate și lipsă a legitimării

procesuale pasive.

În ceea

ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, prima instanță a respins această excepție, reținând că

legitimarea procesuală pasivă este argumentată de prevederile art. 7 din Legea nr.

150/2003, potrivit cărora „(1) Fondurile necesare fondurilor publice, potrivit

prevederilor prezentei legi, se asigură din bugetul de stat prin bugetul

Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.", iar potrivit art. 4

din Hotărârea de Guvern nr. 816/2003 „(6) Cererile soluționate favorabil se

finanțează în ordinea cronologică a înregistrării și în limita sumelor aprobate

cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale; (7) Pe baza cererilor soluționate favorabil, direcțiile pentru

agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București,

întocmesc situația justificativă conform modelului prevăzut în anexa nr. 1,

care va fi transmisă la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; (8)

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe baza solicitărilor primite de

la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a

municipiului București, va întocmi situația centralizatoare conform modelului

prevăzut în anexa nr. 2, care va însoți cererea pentru deschidere de credite

transmisă Ministerului Economiei și Finanțelor; (9) După aprobarea cererii

pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Economiei și

Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale alimentează cu sumele

necesare conturile direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală

județene, respectiv a municipiului București, care virează sumele aprobate în

conturile în lei ale beneficiarilor."

Din

această procedură rezultă că M.A.D.R., actuala denumire a ministerului

responsabil cu politicile agricole, are atribuții concrete, a căror

neexercitare face imposibilă valorificarea dreptului pretins de reclamant.

Relativ

la excepția de inadmisibilitate invocată tot de M.A.D.R, Curtea a constatat că

aceasta nu are caracterul unei veritabile excepții, ci constituie o apărare de

fond, respectiv susținerea potrivit căreia, începând cu anul 2010 orice ajutor

de stat ce nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie modificat sau

împiedicat să producă efecte. Așadar, obligațiile stabilite de Legea nr. 150/2003,

care, de altfel, a fost și abrogată la 24 decembrie 2010, sunt contrare

prevederilor art. 87 și 88 din Tratat, așa încât nu i se poate da eficiență.

Prin

sentința nr. 312/F - Cont din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Pitești secția

comercială de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei

și a obligat pe pârâți la plata sumei de 300.000 lei alocație bugetară, către

reclamantă, conform Legii nr. 150/2003 și H.G. nr. 615/2009 și la 39,3 lei,

cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta a încheiat, în condițiile

Legii nr. 150/2003, contractul de creditare al cărui obiect era acordarea unui

împrumut numit „facilitate de credit" în scopul finanțării/refinanțării

activității de producție agricolă, mai precis a achiziționării și producției

puilor de pasăre și asigurarea altor condiții necesare în domeniul zootehnic.

La 9

octombrie 2009, între părți a intervenit un act adițional, în temeiul căruia

facilitatea se acorda până cel mai târziu la 21 iulie 2010, cu valabilitate maxim

20 de zile de la data primei trageri. In aceste condiții s-a modificat și

termenul de scadență.

Creditul

a fost acordat la data de 10 martie 2010 și rambursat integral la 19 mai 2010,

beneficiarul utilizându-l conform destinației aprobate și respectând termenele

de rambursare a ratelor de credit și a dobânzilor aferente.

În

aceste condiții reclamanta a solicitat acordarea alocației de 30%, solicitare

ce i-a fost respinsă.

Curtea a

reținut că din economia dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 150/2003, rezultă că

beneficiarii unor credite de natura celui de care s-a bucurat reclamanta erau

îndreptățiți, dacă aceste credite sunt încheiate în anul 2009, la alocații

bugetare de 30%. Textul nu impune nicio condiție cu privire la momentul la care

trebuie trasă facilitatea de credit și nici cu privire la momentul de scadență.

Cum în

Legea nr. 150/2003, ca de altfel și în H.G. nr. 816/2003, sunt impuse alte

condiții care țin de respectarea termenelor de scadență, de respectarea

destinației facilității, de constatarea conformității documentelor și care, în

cauză, se dovedesc ca fiind îndeplinite, Curtea a apreciat că acțiunea este

întemeiată.

De

altfel, a stabilit prima instanță, nici pârâtele nu au obiectat asupra acestei

îndepliniri cumulative a condițiilor impuse pentru accesarea alocației

bugetare, singura susținere sub acest aspect fiind cea a M.A.D.R., care a

pretins că nu există un grafic de rambursare. Curtea a considerat că absența

graficului de rambursare este lipsită de relevanță atâta vreme cât au fost stabilite

niște termene de rambursare (care pot fi apreciate ca elemente componente ale

unui grafic), iar aceste termene au fost respectate atât pentru credit cât și

pentru dobânzi.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs pârâții D.A.D.R.

Vâlcea și M.A.D.R.

2.1. Recursul

declarat de pârâta Direcția pentru Agricultură Vâlcea

Pârâta

D.A.D.R. Vâlcea a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de Curtea de

apel, fără a-și încadra criticile în vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304

C. proc. civ.

Într-o primă

parte a criticilor din recurs, recurenta-pârâtă susține, în esență, că

interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor Legii nr. 150/2003 și ale

H.G. nr. 615/2009 contravine prevederilor Anexei nr. V pct. 3 lit. b) din

Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.

Într-o a doua

parte a criticilor din recurs, recurenta-pârâtă susține că alocarea fondurilor

prevăzute de Legea nr. 150/2003 se poate realiza doar pentru producția anului

2009, deoarece H.G. nr. 615/2009 limitează folosirea creditelor pentru anul

cheltuielilor din creditele care nu au fost folosite pentru producția anului

anului 2009 de societatea reclamantă (creșterea puilor de carne) durează cel

târziu până la data de 15 februarie 2010, conform fișei tehnologice depusă de

reclamantă.

2.2.

Recursul

declarat de pârâtul M.A.D.R.

Pârâtul M.A.D.R.

a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Printr-o primă

critică din recurs, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, reținând

existența raporturilor de subordonare între minister și D.A.D.R. Vâlcea.

Printr-o a

doua critică, arată că instanța era obligată, în temeiul art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., să rețină inadmisibilitatea acțiunii întrucât cererea reclamantei

nu răspunde cerințelor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

deoarece cererea reclamantei privind obligarea la plată este subsidiară cererii

de anulare sau obligare la emiterea unui act administrativ ori de recunoaștere

a dreptului pretins. În același sens, recurentul-pârât susține că instanța era

obligată să se pronunțe în limitele în care a fost învestită și să constate

inadmisibilitatea acțiunii fată de temeiul de drept greșit invocat de

reclamantă, reprezentat de dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007, atâta timp cât

reclamanta nu a făcut vreo cerere de renunțare la acest temei.

Printr-o a

treia critică din recurs, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod

greșit a reținut că reclamanta are dreptul la plata sumei solicitate ulterior

abrogării Legii nr. 150/2003, instanța având obligația, în temeiul art. 148 alin.

(2) din Constituție, de a înlătura norma internă incompatibilă cu dreptul

comunitar, deoarece, începând cu 1 ianuarie 2010 orice ajutor de stat, cum este

și cel prevăzut de Legea nr. 150/2003, care nu corespunde reglementărilor

comunitare trebuie să fie modificat sau eventual oprit de a mai produce efecte.

În acest sens, recurentul-pârât invocă Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare a

art. 87 și art. 88 din Tratatul CE.

2.3.

Apărarea

intimatei-reclamante

Intimata-pârâtă

a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca

nefondate.

II.

Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți, în raport cu dispozițiile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., înalta Curte constată că

recursurile sunt fondate pentru considerentele arătate în continuare.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

1.1. Excepția

lipsei calității procesuale a M.A.D.R.

Pronunțând

soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R.,

instanța de fond în mod corect a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. (8)

din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii creditului agricol

pentru producție, aprobate prin H.G. nr. 816/2003, conform cărora:

„(8)

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe baza solicitărilor primite de

la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a

municipiului București, va întocmi situația centralizatoare conform modelului

prevăzut în anexa nr. 2, care va însoți cererea pentru deschidere de credite

transmisă Ministerului Economiei și Finanțelor."

În plus,

instanța de recurs are în vedere și dispozițiile art. 4 alin. (9) din același

act normativ, conform cărora:

„(9) După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de

către

Ministerul

Economiei și Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

alimentează cu sumele necesare conturile direcțiilor pentru agricultură și

dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, care virează

sumele aprobate în conturile în lei ale beneficiarilor."

Totodată, în

soluționarea excepției, întemeiat Curtea de apel a avut în vedere și faptul că

refuzul nejustificat al pârâtei D.A.D.R. Vâlcea de a acorda reclamantei

alocația bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003 a fost condiționat de

adresele emise de minister, în calitate de organ ierarhic supraordonat. Sub

același aspect, instanța de recurs reține că, potrivit principiului

disponibilității, reclamanta a chemat în judecată și ministerul,

considerându-se vătămată în drepturile și interesele sale legitime prin refuzul

de alocare a alocației bugetare ce i se cuvine, refuz materializat în adresa din

1 iulie 2010 (la dosarul de fond).

Raportat la

obiectul cererii, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților să îi

achite alocația bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003, și având în vedere

atribuțiile ce îi revin, conform dispozițiilor citate, în derularea procedurii

de acordare a creditului agricol pentru producție, ministerul are calitate

procesuală pasivă, neputând fi primite criticile formulate de recurentul M.A.D.R.

sub acest aspect.

1.2.

Excepția

inadmisibilității acțiunii invocata de M.A.D.R.

Critica din

recursul M.A.D.R. referitoare la excepția inadmisibilității acțiunii, în sensul

că cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata alocației bugetare este

subsidiară cererii de anulare sau obligare a pârâților la emiterea unui act

administrativ, este neîntemeiată. Înalta Curte reține că acțiunea reclamantei

este admisibilă, în raport cu dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (2) și art. 8

din Legea nr. 554/2004, reclamanta fiind nemulțumită de refuzul nejustificat al

pârâților de acordare integrală a alocației bugetare ce i se cuvine conform

prevederilor Legii nr. 150/2003, refuz încorporat în Situația justificativă

pentru obținerea fondurilor publice aferente creditelor agricole acordate,

înregistrată la D.A.D.R. Vâlcea sub nr. 2965 din 5 iulie 2010, precum și în

adresa pârâtului M.A.D.R. nr. 105910 din 01 iulie 2010 (la dosarul de fond),

iar, subsecvent, în adresa din 05 iulie 2010 a D.A.D.R. Vâlcea.

Subsumat

aceleiași critici din recursul M.A.D.R., se constată că susținerile referitoare

la temeiul de drept greșit invocat de reclamantă, reprezentat de dispozițiile

O.U.G. nr. 119/2007, sunt eronate, deoarece reclamanta a invocat, ca temei al

cererii de chemare în judecată, dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 150/2003,

ale H.G. nr. 615/2009 și ale art. 274 C. proc. civ.

1.3.

Cu

privire la fondul cauzei

Criticile și

susținerile din cele două recursuri care vizează dreptul reclamantei de a

beneficia de alocația bugetară aferentă cheltuielilor eligibile din contractele

de credit încheiate în anul 2009 pentru achiziționarea și producerea puilor de

pasăre pentru carne și ouă, în condițiile Legii nr. 150/2003 și ale H.G. nr. 615/2009,

formează obiectul analizei sistematizate a instanței de recurs în sensul celor

arătate în continuare:

Circumstanțele

cauzei, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului,

relevă faptul că este necontestată de către părți încheierea contractului de

creditare al cărui obiect era acordarea unui împrumut numit „facilitate de

credit" în scopul finanțării/refinanțării activității de producție

agricolă, mai precis a achiziționării și producției puilor de pasăre și asigurarea

altor condiții necesare în domeniul zootehnic și a actului adițional încheiat

la data de 9 octombrie 2009, în temeiul căruia facilitatea se acorda până cel

mai târziu la 21 iulie 2010 și e valabilă maxim 20 de zile de la data primei

trageri.

În esență,

criticile din cele două recursuri vizează, pe de o parte, dreptul reclamantei

de a beneficia de alocația bugetară ulterior abrogării Legii nr. 150/2003 și

compatibilitatea exercitării acestui drept cu prevederile Anexei nr. V pct. 3 lit.

b) din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, raportat la

dispozițiile art. 87 și art. 88 din Tratatul CE, iar, pe de altă parte, dreptul

reclamantei la plata alocației bugetare doar pentru activitățile de producție

aferente anului 2009 și determinarea cheltuielilor eligibile din contractele de

credit pentru care societății i se cuvine alocația bugetară.

În ceea ce

privește dreptul reclamantei la plata efectivă a alocației bugetare ulterior

abrogării Legii nr. 150/2003, instanța constată că dispozițiile incidente

invocate recurenți sunt următoarele:

Prevederile

din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.

157/2005, cuprinse în Anexa nr. V -„Lista menționată la art. 21 din Actul de

aderare alte dispoziții permanente" pct. 3 - „Agricultură" lit. (b),

conform cărora:

„Fără a aduce

atingere procedurilor privind ajutoarele existente,

prevăzute la art. 88 din Tratatul CE, schemele de ajutoare și

ajutoarele individuale acordate activităților legate de producția, prelucrarea

sau

comercializarea produselor

enumerate în anexa I la Tratatul CE cu excepția produselor pescărești și a

produselor derivate din acestea, puse în aplicare

într-un nou stat

membru înainte de data aderării și care se aplică și după data respectivă, sunt

calificate ca ajutoare existente în înțelesul art. 88 alin. (1) din Tratatul CE

sub rezerva următoarei condiții:

- măsurile de

ajutor sunt comunicate Comisiei în termen de patru luni de la data aderării.

Această comunicare trebuie să includă informațiile privind temeiul juridic

pentru fiecare măsură. Măsurile de ajutor existente și planurile de a acorda

sau modifica ajutoarele, comunicate Comisiei anterior datei aderării, se

consideră ca fiind comunicate la data aderării. Comisia publică lista acestor

ajutoare.

Aceste măsuri

de ajutor sunt calificate ca ajutoare „existente" în înțelesul art. 88

alin. (1) din Tratatul CE până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data

aderării.

Noile state

membre modifică aceste măsuri de ajutor, în cazurile în care este necesar, în

vederea conformării lor cu orientările aplicate de Comisie, până la încheierea

celui de-al treilea an de la data aderării. După

acea dată, orice ajutor considerat ca neconform cu respectivele

orientări este

considerat drept ajutor nou".

Prevederile art.

107 și art. 108 (foste art. 87 și art. 88) din Tratatul privind Uniunea

Europeană (versiunea consolidată publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene C83 din 30 martie 2010), conform cărora:

„Articolul 107 (ex-articolul 87 TCE)

(1) Cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu

piața

internă ajutoarele

acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă,

care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea

anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în

care acestea afectează schimburile comerciale

dintre statele membre.

(2) Sunt

compatibile cu piața internă:

(a) ajutoarele

cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiția ca acestea

să fie acordate fără discriminare în funcție de originea produselor;

(b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități

naturale

sau de alte

evenimente extraordinare;

(c) ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii

Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea

sunt necesare

pentru

compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare. în termen de

cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul,

hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei

litere.

(3)

Pot fi considerate compatibile cu piața internă:

(a) ajutoarele

destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în

care nivelul de trai este anormal de scăzut sau

în care există un grad de ocupare a

forței de muncă extrem de scăzut,

precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situația

lor structurală, economică și socială;

(b) ajutoarele

destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european

comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;

(c) ajutoarele

destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni

economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile

schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;

(d) ajutoarele

destinate să promoveze cultura ți conservarea patrimoniului, în cazul în care

acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de

concurență în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;

(e)

alte categorii de ajutoare stabilite

prin decizie a Consiliului, care hotărăște la propunerea Comisiei.

Articolul 108

(ex-articolul 88 TCE)

(1) Comisia,

împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente

în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile

cerute de dezvoltarea treptată sau de

funcționarea pieței interne.

(2) în cazul în care, după ce părților în cauză li s-a solicitat să-și

prezinte

observațiile,

Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor

de stat nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu art. 107 sau că

acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăște desființarea sau

modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de

Comisie.

În cazul în

care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul

stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat

poate sesiza direct Curtea de Justiție a

Uniunii Europene, prin derogare

de la art. 258 și 259.

La

cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate

decide că un ajutor acordat sau care urmează să

fie acordat de acest stat trebuie să

fie considerat compatibil cu piața

internă, prin derogare de la dispozițiile art. 107 sau de la regulamentele

prevăzute la art. 109, în cazul în care

o

astfel de decizie este justificată de împrejurări excepționale. În cazul în

care, în

legătură cu acest ajutor, Comisia a inițiat procedura prevăzută

la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresată Consiliului de

statul în cauză va avea ca

efect

suspendarea procedurii menționate până când Consiliul se pronunță asupra

acesteia.

Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunță în termen de trei

luni de la formularea cererii, Comisia hotărăște.

(3) Comisia

este informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la

proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. în cazul în

care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piața internă în

conformitate cu dispozițiile art. 107, Comisia inițiază fără întârziere

procedura prevăzută la alineatul precedent. înainte de pronunțarea unei decizii

finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate.

(4) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de ajutoare de

stat

cu privire la care

Consiliul, în temeiul art. 109, a considerat că pot fi exceptate de la

procedura prevăzută la alin. (3) din prezentul articol."

Dispozițiile

invocate de recurenți din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană

și din Tratatul privind Uniunea Europeană nu prevăd sistarea sau încetarea

automată, la împlinirea termenului de 3 ani de la data aderării României la

Uniunea Europeană, a acordării alocațiilor bugetare cuvenite în baza Legii nr. 150/2003,

ci prevăd faptul că, ulterior acestei date, ajutoarele de stat existente la

data aderării sunt considerate ajutor de stat nou, care trebuie să răspundă

cerințelor prevăzute de tratat. Sub acest aspect, inclusiv în doctrină s-a reținut

că dispozițiile citate anterior reglementează mecanismul ajutorului existent,

în cadrul căruia se face distincție între ajutorul existent și ajutorul nou,

diferența constând în faptul că numai ajutorul nou trebuie să fie notificat

Comisiei și trebuie recuperat, dacă este declarat ilegal, în timp ce

beneficiarul ajutorului existent poate păstra ajutorul primit, însă acesta

poate fi modificat pentru viitor.

În cauză,

suntem în prezența unui ajutor de stat contractat în anul 2009, calificat ca

fiind un ajutor existent de prevederile alin. (1) al lit. (b) de la pct. 3 din

anexa nr. V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat

prin Legea nr. 157/2005, ajutor de stat ce poate fi primit și păstrat de către

beneficiar, fiind, astfel, indiscutabil dreptul societății de a beneficia de

alocația bugetară corespunzătoare cheltuielilor eligibile din contractele de

credit valabil încheiate.

În speță,

contractul de credit a fost încheiat în anul 2009, iar intimata-reclamantă - în

calitate de beneficiar - a rambursat creditul (acordat la data de 10 martie 2010)

în maximum 360 de zile de la acordare (rambursat la data de 19 mai 2009),

respectând termenele de rambursare a ratelor de împrumut și de plată a

dobânzilor aferente, așa cum rezultă din adeverința din 24 iunie 2010 emisă de

Agenția Mizil a R.B., conform art. 5 din Legea nr. 150/2003 și art. 3 alin. (3)

din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 816/2003.

Conform

principiului tempus regit actiim, legalitatea contractelor de credit, încheiate

în perioada în care Legea nr. 150/2003 se afla în vigoare, se verifică în

raport cu dispozițiile legii respective, neavând relevanță în privința

legalității și executării contractelor faptul că, ulterior, Legea nr. 150/2003

a fost abrogată de Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din

domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010

privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate

producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

Contractul

încheiat de intimata-reclamantă cu R.B. a avut ca obiect acordarea facilității

de credit sub formă de împrumut pe termen scurt „în scopul

finanțării/refinanțării activității curente de producție agricolă pe parcursul

unui an, mai puțin TVA-ul aferent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 150/2003,

pentru „achiziționarea din producția internă sau producerea puilor de pasăre

pentru carne și ouă", precum și pentru „aprovizionarea, procesarea hranei,

asigurarea medicamentelor și tratamentelor medicale pentru animale, a

cheltuielilor curente pentru întreținerea și funcționarea adăposturilor,

utilajelor și instalațiilor aferente pentru producție", încadrându-se în

dispozițiile pct. 3 teza întâi -„Achiziționarea sau producerea puilor de pasăre

pentru carne și ouă" din Lista cuprinzând activitățile curente de

producție, nivelul fondurilor publice și cheltuielile eligibile pentru

acordarea de fonduri publice, pe culturi, plantații, specii de animale,

prevăzută în anexa la H.G. nr. 615/2009.

Pe cale de consecință,

intimata-reclamantă are dreptul la acordarea alocației bugetare conform

dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 150/2003 și ale art. 2 alin. (4) coroborat

cu pct. 3 teza întâi din anexa la H.G. nr. 615/2009 raportat la cheltuielile

eligibile din contractul de credit încheiat în anul 2009 și a actului adițional

la acest contract.

Față de

împrejurarea că, în recurs, intimata-pârâtă D.A.D.R. Vâlcea formulează critici

cu privire la eligibilitatea cheltuielilor din creditele de care

intimata-reclamantă a beneficiat, enumerând detaliat cheltuielile pe care le

consideră neeligibile și în privința cărora societatea nu poate beneficia de

alocația bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003, înalta Curte constată că

asemenea aspecte pot fi lămurite numai printr-o expertiză de specialitate,

probă care nu poate fi administrată în instanța de recurs, conform art. 305 C.

proc. civ.

Pe cale de

consecință, instanța constată că, în cauză, este necesară administrarea probei

cu expertiză de specialitate în vederea lămuririi tuturor aspectelor

referitoare la cheltuielile eligibile din contractul de credit încheiat de

reclamantă în anul 2009 și la cuantumul alocației bugetare cuvenite reclamantei

în raport cu dispozițiile Legii nr. 150/2003, ale H.G. nr. 816/2003 și ale H.G.

nr. 615/2009.

legal al soluției adoptate în recurs

Având în

vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va admite

recursurile și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță în vederea administrării probei cu expertiză de

specialitate în vederea clarificării tuturor aspectelor referitoare la

cuantumul alocației bugetare cuvenite reclamantei corespunzător cheltuielilor

eligibile din contractele de credit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vâlcea și de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale

împotriva

sentinței nr. 312/F - Cont din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 mai 2012.