ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2012

Asupra recursului de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 8 aprilie 2011, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vâlcea și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a fi obligați să-i achite suma de 300.000 lei, alocație bugetară la care este îndreptățită în condițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 150/2003 și care i-a fost refuzată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în condițiile textului de lege precizat, era îndreptățită la o alocație bugetară de până la 30% din volumul creditului agricol acordat, în măsura în care îndeplinea condițiile impuse de lege.

La data de 21 iulie 2009, reclamanta a încheiat un contract de creditare în valoare de 1.000.000 lei, contract valabil inițial până la 17 octombrie 2009 și prelungit ulterior până la 21 iulie 2010, credit rambursat integral la 19 mai 2010 și în considerarea căruia era îndreptățit să primească alocația solicitată. A susținut reclamanta că acest drept i-a fost refuzat, pe motiv că el nu mai este activ de la 1 ianuarie 2010, nesocotindu-se astfel principiul neretroactivității actelor normative și dispozițiile exprese ale acestora, dispoziții care permit alocația pentru contractele încheiate în anul 2009, chiar dacă sumele au fost trase în 2010. În cauză, părțile au depus acte de care au înțeles să se servească, iar pârâtele au formulat întâmpinare, prima dintre acestea susținând netemeinicia pretențiilor, iar M.A.D.R., apreciind atât că acțiunea este nefondată, dar și că sunt incidente excepțiile de inadmisibilitate și lipsă a legitimării procesuale pasive.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prima instanță a respins această excepție, reținând că legitimarea procesuală pasivă este argumentată de prevederile art. 7 din Legea nr. 150/2003, potrivit cărora „(1) Fondurile necesare fondurilor publice, potrivit prevederilor prezentei legi, se asigură din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.", iar potrivit art. 4 din Hotărârea de Guvern nr. 816/2003 „(6) Cererile soluționate favorabil se finanțează în ordinea cronologică a înregistrării și în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale; (7) Pe baza cererilor soluționate favorabil, direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, întocmesc situația justificativă conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, care va fi transmisă la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; (8) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe baza solicitărilor primite de la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, va întocmi situația centralizatoare conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care va însoți cererea pentru deschidere de credite transmisă Ministerului Economiei și Finanțelor;

(9) După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale alimentează cu sumele necesare conturile direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, care virează sumele aprobate în conturile în lei ale beneficiarilor." Din această procedură rezultă că M.A.D.R., actuala denumire a ministerului responsabil cu politicile agricole, are atribuții concrete, a căror neexercitare face imposibilă valorificarea dreptului pretins de reclamant. Relativ la excepția de inadmisibilitate invocată tot de M.A.D.R, Curtea a constatat că aceasta nu are caracterul unei veritabile excepții, ci constituie o apărare de fond, respectiv susținerea potrivit căreia, începând cu anul 2010 orice ajutor de stat ce nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie modificat sau împiedicat să producă efecte.

Așadar, obligațiile stabilite de Legea nr. 150/2003, care, de altfel, a fost și abrogată la 24 decembrie 2010, sunt contrare prevederilor art. 87 și 88 din Tratat, așa încât nu i se poate da eficiență. Prin sentința nr. 312/F - Cont din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Pitești secția comercială de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâți la plata sumei de 300.000 lei alocație bugetară, către reclamantă, conform Legii nr. 150/2003 și H.G. nr. 615/2009 și la 39,3 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta a încheiat, în condițiile Legii nr. 150/2003, contractul de creditare al cărui obiect era acordarea unui împrumut numit „facilitate de credit" în scopul finanțării/refinanțării activității de producție agricolă, mai precis a achiziționării și producției puilor de pasăre și asigurarea altor condiții necesare în domeniul zootehnic.

La 9 octombrie 2009, între părți a intervenit un act adițional, în temeiul căruia facilitatea se acorda până cel mai târziu la 21 iulie 2010, cu valabilitate maxim 20 de zile de la data primei trageri. In aceste condiții s-a modificat și termenul de scadență. Creditul a fost acordat la data de 10 martie 2010 și rambursat integral la 19 mai 2010, beneficiarul utilizându-l conform destinației aprobate și respectând termenele de rambursare a ratelor de credit și a dobânzilor aferente. În aceste condiții reclamanta a solicitat acordarea alocației de 30%, solicitare ce i-a fost respinsă. Curtea a reținut că din economia dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 150/2003, rezultă că beneficiarii unor credite de natura celui de care s-a bucurat reclamanta erau îndreptățiți, dacă aceste credite sunt încheiate în anul 2009, la alocații bugetare de 30%.

Textul nu impune nicio condiție cu privire la momentul la care trebuie trasă facilitatea de credit și nici cu privire la momentul de scadență. Cum în Legea nr. 150/2003, ca de altfel și în H.G. nr. 816/2003, sunt impuse alte condiții care țin de respectarea termenelor de scadență, de respectarea destinației facilității, de constatarea conformității documentelor și care, în cauză, se dovedesc ca fiind îndeplinite, Curtea a apreciat că acțiunea este întemeiată. De altfel, a stabilit prima instanță, nici pârâtele nu au obiectat asupra acestei îndepliniri cumulative a condițiilor impuse pentru accesarea alocației bugetare, singura susținere sub acest aspect fiind cea a M.A.D.R., care a pretins că nu există un grafic de rambursare.

Curtea a considerat că absența graficului de rambursare este lipsită de relevanță atâta vreme cât au fost stabilite niște termene de rambursare (care pot fi apreciate ca elemente componente ale unui grafic), iar aceste termene au fost respectate atât pentru credit cât și pentru dobânzi. 2. Recursurile declarate de pârâți Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs pârâții D.A.D.R. Vâlcea și M.A.D.R. 2.1. Recursul declarat de pârâta Direcția pentru Agricultură Vâlcea Pârâta D.A.D.R. Vâlcea a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, fără a-și încadra criticile în vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Într-o primă parte a criticilor din recurs, recurenta-pârâtă susține, în esență, că interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor Legii nr. 150/2003 și ale H.G.

nr. 615/2009 contravine prevederilor Anexei nr. V pct. 3 lit. b) din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. Într-o a doua parte a criticilor din recurs, recurenta-pârâtă susține că alocarea fondurilor prevăzute de Legea nr. 150/2003 se poate realiza doar pentru producția anului 2009, deoarece H.G. nr. 615/2009 limitează folosirea creditelor pentru anul 2009. Astfel fiind, recurenta-pârâtă susține că nu a analizat eligibilitatea cheltuielilor din creditele care nu au fost folosite pentru producția anului 2009. Sub acest aspect, susține că ciclul de producție început la sfârșitul anului 2009 de societatea reclamantă (creșterea puilor de carne) durează cel târziu până la data de 15 februarie 2010, conform fișei tehnologice depusă de reclamantă.

2.2. Recursul declarat de pârâtul M.A.D.R. Pârâtul M.A.D.R. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, reținând existența raporturilor de subordonare între minister și D.A.D.R. Vâlcea. Printr-o a doua critică, arată că instanța era obligată, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să rețină inadmisibilitatea acțiunii întrucât cererea reclamantei nu răspunde cerințelor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece cererea reclamantei privind obligarea la plată este subsidiară cererii de anulare sau obligare la emiterea unui act administrativ ori de recunoaștere a dreptului pretins.

În același sens, recurentul-pârât susține că instanța era obligată să se pronunțe în limitele în care a fost învestită și să constate inadmisibilitatea acțiunii fată de temeiul de drept greșit invocat de reclamantă, reprezentat de dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007, atâta timp cât reclamanta nu a făcut vreo cerere de renunțare la acest temei. Printr-o a treia critică din recurs, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanta are dreptul la plata sumei solicitate ulterior abrogării Legii nr. 150/2003, instanța având obligația, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituție, de a înlătura norma internă incompatibilă cu dreptul comunitar, deoarece, începând cu 1 ianuarie 2010 orice ajutor de stat, cum este și cel prevăzut de Legea nr. 150/2003, care nu corespunde reglementărilor comunitare trebuie să fie modificat sau eventual oprit de a mai produce efecte.

În acest sens, recurentul-pârât invocă Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și art. 88 din Tratatul CE. 2.3. Apărarea intimatei-reclamante Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante 1.1. Excepția lipsei calității procesuale a M.A.D.R. Pronunțând soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R., instanța de fond în mod corect a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii creditului agricol pentru producție, aprobate prin H.G.

nr. 816/2003, conform cărora: „(8) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe baza solicitărilor primite de la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, va întocmi situația centralizatoare conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care va însoți cererea pentru deschidere de credite transmisă Ministerului Economiei și Finanțelor." În plus, instanța de recurs are în vedere și dispozițiile art. 4 alin. (9) din același act normativ, conform cărora: „(9) După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale alimentează cu sumele necesare conturile direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, care virează sumele aprobate în conturile în lei ale beneficiarilor." Totodată, în soluționarea excepției, întemeiat Curtea de apel a avut în vedere și faptul că refuzul nejustificat al pârâtei D.A.D.R.

Vâlcea de a acorda reclamantei alocația bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003 a fost condiționat de adresele emise de minister, în calitate de organ ierarhic supraordonat. Sub același aspect, instanța de recurs reține că, potrivit principiului disponibilității, reclamanta a chemat în judecată și ministerul, considerându-se vătămată în drepturile și interesele sale legitime prin refuzul de alocare a alocației bugetare ce i se cuvine, refuz materializat în adresa din 1 iulie 2010 (la dosarul de fond). Raportat la obiectul cererii, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților să îi achite alocația bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003, și având în vedere atribuțiile ce îi revin, conform dispozițiilor citate, în derularea procedurii de acordare a creditului agricol pentru producție, ministerul are calitate procesuală pasivă, neputând fi primite criticile formulate de recurentul M.A.D.R.

sub acest aspect. 1.2. Excepția inadmisibilității acțiunii invocata de M.A.D.R. Critica din recursul M.A.D.R. referitoare la excepția inadmisibilității acțiunii, în sensul că cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata alocației bugetare este subsidiară cererii de anulare sau obligare a pârâților la emiterea unui act administrativ, este neîntemeiată. Înalta Curte reține că acțiunea reclamantei este admisibilă, în raport cu dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (2) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanta fiind nemulțumită de refuzul nejustificat al pârâților de acordare integrală a alocației bugetare ce i se cuvine conform prevederilor Legii nr. 150/2003, refuz încorporat în Situația justificativă pentru obținerea fondurilor publice aferente creditelor agricole acordate, înregistrată la D.A.D.R.

Vâlcea sub nr. 2965 din 5 iulie 2010, precum și în adresa pârâtului M.A.D.R. nr. 105910 din 01 iulie 2010 (la dosarul de fond), iar, subsecvent, în adresa din 05 iulie 2010 a D.A.D.R. Vâlcea. Subsumat aceleiași critici din recursul M.A.D.R., se constată că susținerile referitoare la temeiul de drept greșit invocat de reclamantă, reprezentat de dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007, sunt eronate, deoarece reclamanta a invocat, ca temei al cererii de chemare în judecată, dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 150/2003, ale H.G. nr. 615/2009 și ale art. 274 C. proc. civ. 1.3. Cu privire la fondul cauzei Criticile și susținerile din cele două recursuri care vizează dreptul reclamantei de a beneficia de alocația bugetară aferentă cheltuielilor eligibile din contractele de credit încheiate în anul 2009 pentru achiziționarea și producerea puilor de pasăre pentru carne și ouă, în condițiile Legii nr. 150/2003 și ale H.G.

nr. 615/2009, formează obiectul analizei sistematizate a instanței de recurs în sensul celor arătate în continuare: Circumstanțele cauzei, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, relevă faptul că este necontestată de către părți încheierea contractului de creditare al cărui obiect era acordarea unui împrumut numit „facilitate de credit" în scopul finanțării/refinanțării activității de producție agricolă, mai precis a achiziționării și producției puilor de pasăre și asigurarea altor condiții necesare în domeniul zootehnic și a actului adițional încheiat la data de 9 octombrie 2009, în temeiul căruia facilitatea se acorda până cel mai târziu la 21 iulie 2010 și e valabilă maxim 20 de zile de la data primei trageri.

În esență, criticile din cele două recursuri vizează, pe de o parte, dreptul reclamantei de a beneficia de alocația bugetară ulterior abrogării Legii nr. 150/2003 și compatibilitatea exercitării acestui drept cu prevederile Anexei nr. V pct. 3 lit. b) din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, raportat la dispozițiile art. 87 și art. 88 din Tratatul CE, iar, pe de altă parte, dreptul reclamantei la plata alocației bugetare doar pentru activitățile de producție aferente anului 2009 și determinarea cheltuielilor eligibile din contractele de credit pentru care societății i se cuvine alocația bugetară.

În ceea ce privește dreptul reclamantei la plata efectivă a alocației bugetare ulterior abrogării Legii nr. 150/2003, instanța constată că dispozițiile incidente invocate recurenți sunt următoarele: Prevederile din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, cuprinse în Anexa nr. V -„Lista menționată la art. 21 din Actul de aderare alte dispoziții permanente" pct. 3 - „Agricultură" lit. (b), conform cărora: „Fără a aduce atingere procedurilor privind ajutoarele existente, prevăzute la art. 88 din Tratatul CE, schemele de ajutoare și ajutoarele individuale acordate activităților legate de producția, prelucrarea sau comercializarea produselor enumerate în anexa I la Tratatul CE cu excepția produselor pescărești și a produselor derivate din acestea, puse în aplicare într-un nou stat membru înainte de data aderării și care se aplică și după data respectivă, sunt calificate ca ajutoare existente în înțelesul art. 88 alin. (1) din Tratatul CE sub rezerva următoarei condiții: - măsurile de ajutor sunt comunicate Comisiei în termen de patru luni de la data aderării.

Această comunicare trebuie să includă informațiile privind temeiul juridic pentru fiecare măsură. Măsurile de ajutor existente și planurile de a acorda sau modifica ajutoarele, comunicate Comisiei anterior datei aderării, se consideră ca fiind comunicate la data aderării. Comisia publică lista acestor ajutoare. Aceste măsuri de ajutor sunt calificate ca ajutoare „existente" în înțelesul art. 88 alin. (1) din Tratatul CE până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării. Noile state membre modifică aceste măsuri de ajutor, în cazurile în care este necesar, în vederea conformării lor cu orientările aplicate de Comisie, până la încheierea celui de-al treilea an de la data aderării.

După acea dată, orice ajutor considerat ca neconform cu respectivele orientări este considerat drept ajutor nou". Prevederile art. 107 și art. 108 (foste art. 87 și art. 88) din Tratatul privind Uniunea Europeană (versiunea consolidată publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C83 din 30 martie 2010), conform cărora: „Articolul 107 (ex-articolul 87 TCE) (1) Cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(2) Sunt compatibile cu piața internă: (a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiția ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcție de originea produselor; (b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte evenimente extraordinare; (c) ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare. în termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei litere.

(3) Pot fi considerate compatibile cu piața internă: (a) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut, precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situația lor structurală, economică și socială; (b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru; (c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun; (d) ajutoarele destinate să promoveze cultura ți conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de concurență în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun; (e) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăște la propunerea Comisiei.

Articolul 108 (ex-articolul 88 TCE) (1) Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea treptată sau de funcționarea pieței interne. (2) în cazul în care, după ce părților în cauză li s-a solicitat să-și prezinte observațiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu art. 107 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăște desființarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.

În cazul în care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin derogare de la art. 258 și 259. La cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide că un ajutor acordat sau care urmează să fie acordat de acest stat trebuie să fie considerat compatibil cu piața internă, prin derogare de la dispozițiile art. 107 sau de la regulamentele prevăzute la art. 109, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări excepționale. În cazul în care, în legătură cu acest ajutor, Comisia a inițiat procedura prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresată Consiliului de statul în cauză va avea ca efect suspendarea procedurii menționate până când Consiliul se pronunță asupra acesteia.

Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunță în termen de trei luni de la formularea cererii, Comisia hotărăște. (3) Comisia este informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. în cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu dispozițiile art. 107, Comisia inițiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. înainte de pronunțarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate.

(4) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de ajutoare de stat cu privire la care Consiliul, în temeiul art. 109, a considerat că pot fi exceptate de la procedura prevăzută la alin. (3) din prezentul articol." Dispozițiile invocate de recurenți din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană și din Tratatul privind Uniunea Europeană nu prevăd sistarea sau încetarea automată, la împlinirea termenului de 3 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, a acordării alocațiilor bugetare cuvenite în baza Legii nr. 150/2003, ci prevăd faptul că, ulterior acestei date, ajutoarele de stat existente la data aderării sunt considerate ajutor de stat nou, care trebuie să răspundă cerințelor prevăzute de tratat.

Sub acest aspect, inclusiv în doctrină s-a reținut că dispozițiile citate anterior reglementează mecanismul ajutorului existent, în cadrul căruia se face distincție între ajutorul existent și ajutorul nou, diferența constând în faptul că numai ajutorul nou trebuie să fie notificat Comisiei și trebuie recuperat, dacă este declarat ilegal, în timp ce beneficiarul ajutorului existent poate păstra ajutorul primit, însă acesta poate fi modificat pentru viitor. În cauză, suntem în prezența unui ajutor de stat contractat în anul 2009, calificat ca fiind un ajutor existent de prevederile alin. (1) al lit. (b) de la pct. 3 din anexa nr. V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, ajutor de stat ce poate fi primit și păstrat de către beneficiar, fiind, astfel, indiscutabil dreptul societății de a beneficia de alocația bugetară corespunzătoare cheltuielilor eligibile din contractele de credit valabil încheiate.

În speță, contractul de credit a fost încheiat în anul 2009, iar intimata-reclamantă - în calitate de beneficiar - a rambursat creditul (acordat la data de 10 martie 2010) în maximum 360 de zile de la acordare (rambursat la data de 19 mai 2009), respectând termenele de rambursare a ratelor de împrumut și de plată a dobânzilor aferente, așa cum rezultă din adeverința din 24 iunie 2010 emisă de Agenția Mizil a R.B., conform art. 5 din Legea nr. 150/2003 și art. 3 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 816/2003.

Conform principiului tempus regit actiim, legalitatea contractelor de credit, încheiate în perioada în care Legea nr. 150/2003 se afla în vigoare, se verifică în raport cu dispozițiile legii respective, neavând relevanță în privința legalității și executării contractelor faptul că, ulterior, Legea nr. 150/2003 a fost abrogată de Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010. Contractul încheiat de intimata-reclamantă cu R.B.

a avut ca obiect acordarea facilității de credit sub formă de împrumut pe termen scurt „în scopul finanțării/refinanțării activității curente de producție agricolă pe parcursul unui an, mai puțin TVA-ul aferent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 150/2003, pentru „achiziționarea din producția internă sau producerea puilor de pasăre pentru carne și ouă", precum și pentru „aprovizionarea, procesarea hranei, asigurarea medicamentelor și tratamentelor medicale pentru animale, a cheltuielilor curente pentru întreținerea și funcționarea adăposturilor, utilajelor și instalațiilor aferente pentru producție", încadrându-se în dispozițiile pct. 3 teza întâi -„Achiziționarea sau producerea puilor de pasăre pentru carne și ouă" din Lista cuprinzând activitățile curente de producție, nivelul fondurilor publice și cheltuielile eligibile pentru acordarea de fonduri publice, pe culturi, plantații, specii de animale, prevăzută în anexa la H.G.

nr. 615/2009. Pe cale de consecință, intimata-reclamantă are dreptul la acordarea alocației bugetare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 150/2003 și ale art. 2 alin. (4) coroborat cu pct. 3 teza întâi din anexa la H.G. nr. 615/2009 raportat la cheltuielile eligibile din contractul de credit încheiat în anul 2009 și a actului adițional la acest contract. Față de împrejurarea că, în recurs, intimata-pârâtă D.A.D.R. Vâlcea formulează critici cu privire la eligibilitatea cheltuielilor din creditele de care intimata-reclamantă a beneficiat, enumerând detaliat cheltuielile pe care le consideră neeligibile și în privința cărora societatea nu poate beneficia de alocația bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003, înalta Curte constată că asemenea aspecte pot fi lămurite numai printr-o expertiză de specialitate, probă care nu poate fi administrată în instanța de recurs, conform art. 305 C. proc.

civ. Pe cale de consecință, instanța constată că, în cauză, este necesară administrarea probei cu expertiză de specialitate în vederea lămuririi tuturor aspectelor referitoare la cheltuielile eligibile din contractul de credit încheiat de reclamantă în anul 2009 și la cuantumul alocației bugetare cuvenite reclamantei în raport cu dispozițiile Legii nr. 150/2003, ale H.G. nr. 816/2003 și ale H.G. nr. 615/2009. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va admite recursurile și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea administrării probei cu expertiză de specialitate în vederea clarificării tuturor aspectelor referitoare la cuantumul alocației bugetare cuvenite reclamantei corespunzător cheltuielilor eligibile din contractele de credit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Vâlcea și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 312/F - Cont din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.