ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3734/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 389/2/2011 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC I. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltare Rurale și cu Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița obligarea acestora de a da curs favorabil cererii înregistrată sub nr. 3772 din 21 iulie 2010 pentru eliberarea de fonduri publice conform Legii creditului agricol nr. 150/2003, pentru plățile efectuate în anul 2010 la contractele de credit aferente anului 2009. În motivare, reclamanta a învederat următoarele: SC I. SA a depus la Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița cererea înregistrată sub nr. 3772 din 21 iulie 2010 pentru încasarea subvenției conform Legii creditului agricol nr. 150/2003, pentru plățile efectuate în anii 2009 și 2010, aferente contractelor de credit încheiate în anul 2009, subvenție în valoare de 1.440.914 RON.

Prin adresa f.n. din 15 noiembrie 2010, Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița a comunicat reclamantei că cererea a fost avizată favorabil doar parțial, respectiv "pentru cheltuielile efectuate din credit în anul 2009" și că se refuză avizul "pentru cheltuielile efectuate din credit în anul 2010" în suma de 510.539 RON.

Pentru motivarea refuzului a fost invocată o adresă nr. 105910 din 1 iulie 2010 a Secretarului General Adjunct din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care s-a transmis către direcțiile pentru agricultură județeană ca "Conform reglementarilor comunitare în vigoare, respectiv Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, Legea creditului agricol pentru producție nu mai poate fi aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2010" și că "în consecință pentru plățile efectuate în anul 2010 aferente contractelor de credit încheiate în anul 2009, nu se pot acorda bonificații în baza Legii nr. 150/2003". Prin prezenta acțiune în contencios administrativ, SC I. SA a solicitat obligarea pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița să rezolve cererea înregistrata sub nr. 3772 din 21 iulie 2010 pentru "acordarea bonificațiilor conform Legii nr. 150/2003 pentru plățile efectuate în anul 2010 aferente contractelor de credit încheiate în anul 2009" întrucât refuzul de a soluționa cererea nr. 3772 din 21 iulie 2010 este nejustificat și îi vatămă în interesele și drepturile sale legitime.

Pârâta Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița. Pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R. și a inadmisibilității, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Sentința nr. 5739 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepția inadmisibilității, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA și a obligat pârâții să efectueze demersurile legale și să dispună efectuarea plății către aceasta a fondurilor aferente subvenției în temeiul Legii nr. 150/2003.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. Astfel asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză s-a constatat că există o identitate între persoana acestuia și persoana în contradictoriu cu care reclamanta are posibilitatea legală de a solicita soluționarea cererii privind alocarea fondurilor necesare soluționării favorabile a cererii formulată de către aceasta în temeiul dispozițiilor Legii nr. 150/2003. Prin urmare s-a constatat că revine pârâtului M.A.D.R. obligația de a întocmi situația centralizatoare și de a solicita ulterior deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanțelor, urmând a fi alimentate cu sumele necesare conturile direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, care virează sumele aprobate în conturile în RON ale beneficiarilor, astfel încât va fi respinsă această excepție ca neîntemeiată.

S-a mai reținut că neîntemeiată este și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.A.J. Ialomița având în vedere aceleași prevederi menționate anterior, existând identitate între persoana acestei pârâte și persoana în contradictoriu cu care reclamanta poate solicita în temeiul Legii nr. 150/2003 obligarea la plata sumelor obiect al cererii în cauză. Asupra excepției inadmisibilității, Curtea a constatat de asemenea că este neîntemeiată având în vedere împrejurarea că deși potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 281 din 24 decembrie 2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, publicată în M. Of.

nr. 888/30.12.2010 se abrogă dispozițiile Legii nr. 150/ 2003, totuși potrivit alineatului al doilea din același articol din același act normativ măsurile adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. (1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 și produc efecte și după această dată. Prin urmare, s-a constatat că prin cererea formulată de către reclamantă la data de 21 iulie 2010 acesteia i-a fost aprobată în parte decontarea contravalorii creditului utilizat (conform contractului de credit încheiat în 31 august 2009 tocmai în considerarea dispozițiilor Legii nr. 150/2003, creditul fiind efectiv acordat la data de 3 septembrie 2009 și fiind rambursat integral la 16 iulie 2010), respectiv pentru creditul rambursat în cursul anului 2009, împrejurare necontestată de către ambii pârâți.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că măsura decontării unei părți din contravaloarea creditului agricol obținut de către reclamantă a avut la bază tocmai încheierea contractului de credit anterior anului 2010, contract aflat în derulare la data intrării în vigoare a Legii nr. 281/2010, publicată la data de 24 decembrie 2010, urmând ca decontarea să se finalizeze conform dispozițiilor Legii nr. 150/2003, în vigoare la data inițierii contractării creditului agricol, a cărui rambursare s-a efectuat integral la 16 iulie 2010. În plus, Curtea a apreciat că adresa aflată la fila 7 a prezentului dosar confirmă această împrejurare, în sensul că urmau a fi efectuate și plățile aferente anului 2010, dar asumate în temeiul unor contracte de credite agricole încheiate în 2009, fiind excesivă interpretarea dată de către pârâtul M.A.D.R.

din cuprinsul aceluiași înscris (preluată și de către pârâta D.A.J. Ialomița în răspunsul oferit reclamantei), în sensul că nu se vor efectua plățile în anul 2010, aferente contractelor încheiate în anul 2009, măsura de ajutor incluzând chiar posibilitatea încheierii contractului de credit agricol anterior datei abrogării dispozițiilor Legii nr. 150/2003, respectiv în anul 2009. Asupra fondului cauzei, Curtea a constatat din analiza documentației aflată la dosarul cauzei și a adresei de răspuns formulată de către pârâta D.A.J.

Ialomița, că reclamanta a înțeles să depună cererea în temeiul Legii nr. 150/2003, însoțită de documentația prevăzută în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 150/2003, nefiind evidențiate nereguli în cuprinsul documentației, refuzul decontării întregii sume solicitate fiind întemeiat exclusiv pe împrejurarea abrogării dispozițiilor Legii nr. 150/2003, în temeiul dispozițiilor cuprinse în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, la Anexa V, capitolul III, punctul B „Agricultura”. Având în vedere împrejurările menționate în privința soluționării excepției inadmisibilității invocată de către pârâtul M.A.D.R., s-a constatat că refuzul manifestat de către pârâți întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în sensul existenței unui exces de putere din partea autorității publice, soluționând cererea formulată de către reclamantă cu încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale acesteia din urmă.

Astfel, s-a mai constatat că reclamantei i-a fost aprobată numai decontarea plăților efectuate în anul 2009, iar nu și pentru cele din anul 2010, deși temeiul tuturor plăților era contractul de credit din anul 2009, interpretare care excede dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 281/2010 și dispozițiilor Tratatului de Aderare, care vizează în fapt contractele de credite agricole încheiate în al patrulea an de la aderare, respectiv 2010. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ., se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocându-se greșita aplicare a legii atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate de recurentul M.A.D.R., cât și în ceea ce privește soluționarea pe fond a cauzei, prin admiterea nelegală a acțiunii, astfel cum a fost formulată. În recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se critică greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive și a excepției inadmisibilității acțiunii. Legat de acest motiv de recurs se arată că în cauză, în raport de obiect, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă deoarece raportul juridic în baza Legii nr. 150/2003 nu există decât între reclamanta-intimată și pârâta Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița, autoritatea centrală neavând calitatea de debitor al obligației pretinse de reclamantă.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost greșit respinsă în opinia recurentului în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ și în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1) din același act normativ, prin care sunt reglementate soluțiile pe care le poate pronunța în baza aceluiași act normativ, iar în raport de aceste dispoziții rezultă că principală este solicitarea recunoașterii dreptului pretins și subsidiară cererea privind acordarea drepturilor pretinse. Pe fondul cauzei, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii recurată, motivele de recurs, de nelegalitate sunt comune ambelor recursuri declarate de autoritățile pârâte.

Se arată că soluția de admitere a acțiunii este lipsită de temei legal și este nelegală în raport de legislația comunitară, iar instanța de fond, potrivit principiului priorității normei comunitare, era obligată să o aplice cu prioritate prezentei cauze și să înlăture motivat și justificat aplicarea Legii nr. 150/2003, ca normă internă incompatibilă cu norma comunitară, în acord cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României. Se arată că în mod nelegal, prima instanță, prin soluția de admitere a aplicat greșit Legea nr. 150/2003, deși avea obligația să o înlăture motivat de faptul că acest act normativ era incompatibil cu dreptul comunitar în materia ajutoarelor de stat, aceasta cu atât mai mult cu cât Legea nr. 150/2003 a fost abrogată expres prin Legea nr. 281/2010.

S-a apreciat că pretenția reclamantei era în raport cu normele comunitare aplicabile direct, era atât inadmisibilă, cât și nefondată, pe fond. Se solicită admiterea recursurilor, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în principal ca nefondată și în subsidiar, ca inadmisibilă. La dosar, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Curtea, analizând recursurile declarate în raport de motivele invocate, le apreciază ca nefondate pentru următoarele considerente: Sentința recurată prin care au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenții-pârâți și excepția inadmisibilității acțiunii este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a ambelor autorități, acestea având fiecare în raport de competențele specifice calitatea de debitor al obligației pretinse de reclamanta-intimată, prin cererea de chemare în judecată având ca obiect soluționarea cererii sale în raport de dispozițiile Legii nr. 150/2003. Curtea nu va reține susținerea recurentului-pârât M.A.D.R. privind calitatea sa procesual-pasivă, în raport de obiectul cererii reclamantei, deoarece calitatea sa rezultă atât din H.G.

nr. 816/2003 privind aplicarea Normelor metodologice a Legii creditului agricol de producție nr. 150/2003, cât și din faptul că refuzul soluționării favorabile a cererii reclamantei comunicat prin Adresa din 15 noiembrie 2010 emisă de recurenta Direcția pentru Agricultură a fost determinată de poziția exprimată de recurentul-pârât M.A.D.R., prin Adresa nr. 105910 din 1 iulie 2010, în care se arată că „pentru plățile efectuate în anul 2010, aferente contractelor de credit încheiate în anul 2009, nu se pot acorda bonificații în baza Legii nr. 150/2003”, adresă calificată de instanță, pe fond, ca fiind un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, în mod corect aceasta a fost respinsă, soluția dispusă de instanța de fond fiind admisibilă atât în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și conform soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ conform dispozițiilor art. 18 alin. (1), (3) din Legea nr. 554/2004. Instanța de judecată era obligată a analiza aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 150/2003, în raport de art. 1 alin (2) din Legea nr. 281 din 24 decembrie 2010, publicată în M.Of. din 2 ianuarie 2011 prin care deși abrogată Legea nr. 150/2003, se dispune că măsurile adoptate în baza acestei legi aflate în derulare se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 și produc efecte și după această dată.

În raport de aceste dispoziții speciale, prima instanță a respins corect excepția inadmisibilității acțiunii, urmând a analiza pe fond îndeplinirea condițiilor existenței sau nu a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Aceasta tocmai în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 281/2010, instanța de fond fiind obligată a verifica dacă măsurile dispuse în baza unui act normativ abrogat, respectiv Legea nr. 150/2003 pot fi finalizate conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora. Pe fondul cauzei, soluția de admitere a acțiunii și de obligare a pârâților-recurenți să efectueze demersurile legale și să dispună efectuarea plății către reclamantă a fondurilor aferente subvenției în baza Legii nr. 150/2003 pentru plățile efectuate în 2010 este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a legii, în raport de situația de fapt.

În cauză, nu pot fi reținute aspectele de nelegalitate privind lipsa de temei legal datorită abrogării Legii nr. 150/2003 și încălcarea principiul priorității dreptului comunitar. Pe situația de fapt, prima instanță, reținând că deși potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010 pentru măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu 2010 (publicată în M.Of.

din 2 ianuarie 2011) se abrogă dispozițiile Legii nr. 150/2003, totuși potrivit alineatului al doilea al aceluiași articol din același act normativ se dispune că măsurile adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. (1) aflate în derulare se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 și au produs efecte și după această dată. Instanța de fond a reținut că în speță contractul de credit a fost încheiat în anul 2009, creditul fiind efectiv acordat în 3 septembrie 2009, fiind rambursat integral la 16 iulie 2010, iar cererea reclamantei privind decontarea contravalorii creditului conform Legii nr. 150/2003 a fost aprobată în parte.

Instanța de fond a mai reținut că măsura decontării unei părți din contravaloarea creditului agricol a avut la bază tocmai încheierea contractului de credit anterior anului 2010, contract aflat în derulare la data publicării Legii nr. 281/2010, urmând ca decontarea să se finalizeze conform art. 1 alin. (2) din această lege, Legea nr. 150/2003 fiind în vigoare la data încheierii contractului de credit, respectiv în anul 2009. S-a reținut corect că reclamanta a contractat și încasat un credit agricol în anul 2009, o parte din cheltuieli efectuându-se și în anul 2010, apreciindu-se corect derularea în continuare a măsurilor în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 281/2010.

În mod corect s-a apreciat că în cauză reclamanta-intimată are un drept recunoscut de lege vătămat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, iar refuzul pârâților-recurenți de a-i soluționa cererea îndeplinește condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. În cauză nu poate fi reținută încălcarea invocată a priorității dreptului comunitar în ceea ce privește soluționarea cererii formulată în baza Legii nr. 150/2003. Aceasta deoarece legislația comunitară nu se aplică în mod general, în cauză fiind aplicabilă situația de excepție reglementată de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 281/2010 ținându-se cont de efectele care s-au produs anterior în aplicarea unui act normativ abrogat, respectiv Legea nr. 150/2003.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița împotriva Sentinței nr. 5739 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ