ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3734/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3734/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 389/2/2011

pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC I. SA a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltare Rurale și cu

Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița obligarea acestora de a da curs

favorabil cererii înregistrată sub nr. 3772 din 21 iulie 2010 pentru eliberarea

de fonduri publice conform Legii creditului agricol nr. 150/2003, pentru

plățile efectuate în anul 2010 la contractele de credit aferente anului 2009.

În motivare,

reclamanta a învederat următoarele:

SC I. SA a depus la

Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița cererea înregistrată sub nr.

3772 din 21 iulie 2010 pentru încasarea subvenției conform Legii creditului

agricol nr. 150/2003, pentru plățile efectuate în anii 2009 și 2010, aferente

contractelor de credit încheiate în anul 2009, subvenție în valoare de

1.440.914 RON.

Prin adresa f.n. din

15 noiembrie 2010, Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița a comunicat

reclamantei că cererea a fost avizată favorabil doar parțial, respectiv

"pentru cheltuielile efectuate din credit în anul 2009" și că se

refuză avizul "pentru cheltuielile efectuate din credit în anul 2010"

în suma de 510.539 RON.

Pentru motivarea

refuzului a fost invocată o adresă nr. 105910 din 1 iulie 2010 a Secretarului

General Adjunct din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care

s-a transmis către direcțiile pentru agricultură județeană ca "Conform

reglementarilor comunitare în vigoare, respectiv Liniile directoare comunitare

privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, Legea creditului agricol pentru

producție nu mai poate fi aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2010" și

că "în consecință pentru plățile efectuate în anul 2010 aferente contractelor

de credit încheiate în anul 2009, nu se pot acorda bonificații în baza Legii

nr. 150/2003".

Prin prezenta acțiune

în contencios administrativ, SC I. SA a solicitat obligarea pârâților

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură

Județeană Ialomița să rezolve cererea înregistrata sub nr. 3772 din 21 iulie

2010 pentru "acordarea bonificațiilor conform Legii nr. 150/2003 pentru

plățile efectuate în anul 2010 aferente contractelor de credit încheiate în

anul 2009" întrucât refuzul de a soluționa cererea nr. 3772 din 21 iulie

2010 este nejustificat și îi vatămă în interesele și drepturile sale legitime.

Pârâta Direcția

pentru Agricultură Județeană Ialomița a formulat întâmpinare invocând excepția

lipsei calității procesuale pasive a Direcției pentru Agricultură Județeană

Ialomița.

Pârâtul M.A.D.R. a

formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a

M.A.D.R. și a inadmisibilității, iar pe fond respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin Sentința nr.

5739 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a pârâților și excepția inadmisibilității, a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA și a obligat pârâții să efectueze

demersurile legale și să dispună efectuarea plății către aceasta a fondurilor

aferente subvenției în temeiul Legii nr. 150/2003.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

Astfel asupra

excepției lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză s-a constatat că

există o identitate între persoana acestuia și persoana în contradictoriu cu

care reclamanta are posibilitatea legală de a solicita soluționarea cererii

privind alocarea fondurilor necesare soluționării favorabile a cererii

formulată de către aceasta în temeiul dispozițiilor Legii nr. 150/2003.

Prin urmare s-a

constatat că revine pârâtului M.A.D.R. obligația de a întocmi situația

centralizatoare și de a solicita ulterior deschiderea creditelor bugetare de

către Ministerul Finanțelor, urmând a fi alimentate cu sumele necesare

conturile direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene,

respectiv a municipiului București, care virează sumele aprobate în conturile

în RON ale beneficiarilor, astfel încât va fi respinsă această excepție ca

neîntemeiată.

S-a mai reținut că

neîntemeiată este și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

D.A.J. Ialomița având în vedere aceleași prevederi menționate anterior, existând

identitate între persoana acestei pârâte și persoana în contradictoriu cu care

reclamanta poate solicita în temeiul Legii nr. 150/2003 obligarea la plata

sumelor obiect al cererii în cauză.

Asupra excepției

inadmisibilității, Curtea a constatat de asemenea că este neîntemeiată având în

vedere împrejurarea că deși potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. e) din

Legea nr. 281 din 24 decembrie 2010 pentru abrogarea unor reglementări din

domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr.

14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat

acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, publicată în M. Of.

nr. 888/30.12.2010 se abrogă dispozițiile Legii nr. 150/ 2003, totuși potrivit

alineatului al doilea din același articol din același act normativ măsurile

adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. (1), aflate în derulare

la data intrării în vigoare a prezentei legi, se finalizează conform

dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora, dacă respectivele măsuri

au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 și produc efecte și după

această dată.

Prin urmare, s-a

constatat că prin cererea formulată de către reclamantă la data de 21 iulie

2010 acesteia i-a fost aprobată în parte decontarea contravalorii creditului

utilizat (conform contractului de credit încheiat în 31 august 2009 tocmai în

considerarea dispozițiilor Legii nr. 150/2003, creditul fiind efectiv acordat

la data de 3 septembrie 2009 și fiind rambursat integral la 16 iulie 2010),

respectiv pentru creditul rambursat în cursul anului 2009, împrejurare

necontestată de către ambii pârâți.

Pe de altă parte,

Curtea a reținut că măsura decontării unei părți din contravaloarea creditului

agricol obținut de către reclamantă a avut la bază tocmai încheierea

contractului de credit anterior anului 2010, contract aflat în derulare la data

intrării în vigoare a Legii nr. 281/2010, publicată la data de 24 decembrie

2010, urmând ca decontarea să se finalizeze conform dispozițiilor Legii nr. 150/2003,

în vigoare la data inițierii contractării creditului agricol, a cărui

rambursare s-a efectuat integral la 16 iulie 2010.

În plus, Curtea a

apreciat că adresa aflată la fila 7 a prezentului dosar confirmă această

împrejurare, în sensul că urmau a fi efectuate și plățile aferente anului 2010,

dar asumate în temeiul unor contracte de credite agricole încheiate în 2009,

fiind excesivă interpretarea dată de către pârâtul M.A.D.R. din cuprinsul

aceluiași înscris (preluată și de către pârâta D.A.J. Ialomița în răspunsul

oferit reclamantei), în sensul că nu se vor efectua plățile în anul 2010,

aferente contractelor încheiate în anul 2009, măsura de ajutor incluzând chiar

posibilitatea încheierii contractului de credit agricol anterior datei

abrogării dispozițiilor Legii nr. 150/2003, respectiv în anul 2009.

Asupra fondului

cauzei, Curtea a constatat din analiza documentației aflată la dosarul cauzei

și a adresei de răspuns formulată de către pârâta D.A.J. Ialomița, că

reclamanta a înțeles să depună cererea în temeiul Legii nr. 150/2003, însoțită

de documentația prevăzută în normele metodologice de aplicare a Legii nr.

150/2003, nefiind evidențiate nereguli în cuprinsul documentației, refuzul

decontării întregii sume solicitate fiind întemeiat exclusiv pe împrejurarea

abrogării dispozițiilor Legii nr. 150/2003, în temeiul dispozițiilor cuprinse

în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, la Anexa V, capitolul

III, punctul B „Agricultura”.

Având în vedere

împrejurările menționate în privința soluționării excepției inadmisibilității

invocată de către pârâtul M.A.D.R., s-a constatat că refuzul manifestat de

către pârâți întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. n) din Legea nr.

554/2004, în sensul existenței unui exces de putere din partea autorității

publice, soluționând cererea formulată de către reclamantă cu încălcarea

drepturilor și intereselor legitime ale acesteia din urmă.

Astfel, s-a mai

constatat că reclamantei i-a fost aprobată numai decontarea plăților efectuate

în anul 2009, iar nu și pentru cele din anul 2010, deși temeiul tuturor

plăților era contractul de credit din anul 2009, interpretare care excede

dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 281/2010 și dispozițiilor

Tratatului de Aderare, care vizează în fapt contractele de credite agricole

încheiate în al patrulea an de la aderare, respectiv 2010.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Județeană

Ialomița.

Motivele de recurs

invocate conform art. 304

1

C. proc. civ., se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a

legii atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate de recurentul

M.A.D.R., cât și în ceea ce privește soluționarea pe fond a cauzei, prin

admiterea nelegală a acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În recursul declarat

de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se critică

greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive și a

excepției inadmisibilității acțiunii.

Legat de acest motiv

de recurs se arată că în cauză, în raport de obiect, recurentul-pârât nu are

calitate procesuală pasivă deoarece raportul juridic în baza Legii nr. 150/2003

nu există decât între reclamanta-intimată și pârâta Direcția pentru Agricultură

Județeană Ialomița, autoritatea centrală neavând calitatea de debitor al

obligației pretinse de reclamantă.

Excepția

inadmisibilității acțiunii a fost greșit respinsă în opinia recurentului în

raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care

reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ și în raport de

dispozițiile art. 18 alin. (1) din același act normativ, prin care sunt

reglementate soluțiile pe care le poate pronunța în baza aceluiași act

normativ, iar în raport de aceste dispoziții rezultă că principală este

solicitarea recunoașterii dreptului pretins și subsidiară cererea privind

acordarea drepturilor pretinse.

Pe fondul cauzei, în

ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii recurată, motivele de recurs,

de nelegalitate sunt comune ambelor recursuri declarate de autoritățile pârâte.

Se arată că soluția

de admitere a acțiunii este lipsită de temei legal și este nelegală în raport

de legislația comunitară, iar instanța de fond, potrivit principiului

priorității normei comunitare, era obligată să o aplice cu prioritate prezentei

cauze și să înlăture motivat și justificat aplicarea Legii nr. 150/2003, ca

normă internă incompatibilă cu norma comunitară, în acord cu dispozițiile art.

148 alin. (2) din Constituția României.

Se arată că în mod

nelegal, prima instanță, prin soluția de admitere a aplicat greșit Legea nr.

150/2003, deși avea obligația să o înlăture motivat de faptul că acest act

normativ era incompatibil cu dreptul comunitar în materia ajutoarelor de stat,

aceasta cu atât mai mult cu cât Legea nr. 150/2003 a fost abrogată expres prin

Legea nr. 281/2010.

S-a apreciat că

pretenția reclamantei era în raport cu normele comunitare aplicabile direct,

era atât inadmisibilă, cât și nefondată, pe fond. Se solicită admiterea

recursurilor, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în

principal ca nefondată și în subsidiar, ca inadmisibilă.

La dosar,

intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea

recursurilor ca nefondate.

Curtea, analizând

recursurile declarate în raport de motivele invocate, le apreciază ca nefondate

pentru următoarele considerente:

Sentința recurată

prin care au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de recurenții-pârâți și excepția inadmisibilității acțiunii

este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, în cauză nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în mod corect

a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a ambelor

autorități, acestea având fiecare în raport de competențele specifice calitatea

de debitor al obligației pretinse de reclamanta-intimată, prin cererea de

chemare în judecată având ca obiect soluționarea cererii sale în raport de

dispozițiile Legii nr. 150/2003.

Curtea nu va reține

susținerea recurentului-pârât M.A.D.R. privind calitatea sa procesual-pasivă,

în raport de obiectul cererii reclamantei, deoarece calitatea sa rezultă atât din

H.G. nr. 816/2003 privind aplicarea Normelor metodologice a Legii creditului

agricol de producție nr. 150/2003, cât și din faptul că refuzul soluționării

favorabile a cererii reclamantei comunicat prin Adresa din 15 noiembrie 2010

emisă de recurenta Direcția pentru Agricultură a fost determinată de poziția

exprimată de recurentul-pârât M.A.D.R., prin Adresa nr. 105910 din 1 iulie

2010, în care se arată că „pentru plățile efectuate în anul 2010, aferente

contractelor de credit încheiate în anul 2009, nu se pot acorda bonificații în

baza Legii nr. 150/2003”, adresă calificată de instanță, pe fond, ca fiind un

refuz nejustificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, în mod corect aceasta a fost respinsă,

soluția dispusă de instanța de fond fiind admisibilă atât în raport de

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și conform soluțiilor

pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ conform

dispozițiilor art. 18 alin. (1), (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de judecată

era obligată a analiza aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr.

150/2003, în raport de art. 1 alin (2) din Legea nr. 281 din 24 decembrie 2010,

publicată în M.Of. din 2 ianuarie 2011 prin care deși abrogată Legea nr.

150/2003, se dispune că măsurile adoptate în baza acestei legi aflate în

derulare se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii

acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1

ianuarie 2010 și produc efecte și după această dată.

În raport de aceste

dispoziții speciale, prima instanță a respins corect excepția inadmisibilității

acțiunii, urmând a analiza pe fond îndeplinirea condițiilor existenței sau nu a

unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul dispozițiilor art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Aceasta tocmai în

raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 281/2010, instanța

de fond fiind obligată a verifica dacă măsurile dispuse în baza unui act

normativ abrogat, respectiv Legea nr. 150/2003 pot fi finalizate conform

dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora.

Pe fondul cauzei,

soluția de admitere a acțiunii și de obligare a pârâților-recurenți să efectueze

demersurile legale și să dispună efectuarea plății către reclamantă a

fondurilor aferente subvenției în baza Legii nr. 150/2003 pentru plățile

efectuate în 2010 este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a

legii, în raport de situația de fapt.

În cauză, nu pot fi

reținute aspectele de nelegalitate privind lipsa de temei legal datorită

abrogării Legii nr. 150/2003 și încălcarea principiul priorității dreptului

comunitar.

Pe situația de fapt,

prima instanță, reținând că deși potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit.

e) din Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul

ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea O.G. nr. 14/2010 pentru

măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor

agricoli începând cu 2010 (publicată în M.Of. din 2 ianuarie 2011) se abrogă

dispozițiile Legii nr. 150/2003, totuși potrivit alineatului al doilea al

aceluiași articol din același act normativ se dispune că măsurile adoptate în

baza actelor normative prevăzute la alin. (1) aflate în derulare se finalizează

conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora, dacă respectivele

măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 și au produs efecte

și după această dată.

Instanța de fond a

reținut că în speță contractul de credit a fost încheiat în anul 2009, creditul

fiind efectiv acordat în 3 septembrie 2009, fiind rambursat integral la 16

iulie 2010, iar cererea reclamantei privind decontarea contravalorii creditului

conform Legii nr. 150/2003 a fost aprobată în parte. Instanța de fond a mai

reținut că măsura decontării unei părți din contravaloarea creditului agricol a

avut la bază tocmai încheierea contractului de credit anterior anului 2010,

contract aflat în derulare la data publicării Legii nr. 281/2010, urmând ca

decontarea să se finalizeze conform art. 1 alin. (2) din această lege, Legea

nr. 150/2003 fiind în vigoare la data încheierii contractului de credit,

respectiv în anul 2009.

S-a reținut corect că

reclamanta a contractat și încasat un credit agricol în anul 2009, o parte din

cheltuieli efectuându-se și în anul 2010, apreciindu-se corect derularea în

continuare a măsurilor în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 281/2010.

În mod corect s-a

apreciat că în cauză reclamanta-intimată are un drept recunoscut de lege

vătămat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr.

554/2004, iar refuzul pârâților-recurenți de a-i soluționa cererea îndeplinește

condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În cauză nu poate fi

reținută încălcarea invocată a priorității dreptului comunitar în ceea ce

privește soluționarea cererii formulată în baza Legii nr. 150/2003. Aceasta

deoarece legislația comunitară nu se aplică în mod general, în cauză fiind

aplicabilă situația de excepție reglementată de dispozițiile art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 281/2010 ținându-se cont de efectele care s-au produs anterior în

aplicarea unui act normativ abrogat, respectiv Legea nr. 150/2003.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., se vor

respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința

pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru

Agricultură Județeană Ialomița împotriva Sentinței nr. 5739 din 10 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ