ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3125/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3125/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC L.C. SRL a solicitat obligarea pârâților

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru

Agricultură a Județului Iași la plata sumei de 3.144.598,07 de lei,

reprezentând: 2.433.210,22 de lei, reprezentând contravaloarea sumei

nerambursate conform dispozițiilor Legii nr. 150/2003, din care: a)

2.193.210,22 de lei, reprezentând sume recunoscute la plata și pentru care

Ministerul Agriculturii a virat banii în contul Direcției Agricole Iași însă,

aceasta din urma, nu a virat sumele de bani către SC L.C. SRL; b) 240.000 de

lei, reprezentând sume recunoscute la plată și pentru care Ministerul

Agriculturii nu a alocat sumele de bani, motivat de faptul ca cererile de

decontare/rambursare nu au fost comunicate Ministerului Agriculturii de către

Direcția Agricolă Iași.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâților,

în solidar, la plata dobânzii legale totale de 711.387,85 de lei, calculate

până la data de 31 octombrie 2012, după cum urmează: a) suma de 512.758,13 lei,

reprezentând dobânda legală calculată pentru sumele de bani restituite sau

virate cu întârziere către SC L.C. SRL, pentru perioada 15 iunie 2008 - 23

februarie 2012; b) suma de 140.049,99 lei, reprezentând dobânda legală

calculată pentru debitul de 2.193.210,22 de lei, pentru perioada 23 februarie

2012 - 31 octombrie 2012; c) suma de 58.579,73 lei, reprezentând dobânda legală

calculată pentru debitul de 240.000 de lei, pentru perioada 5 octombrie 2009 -

31 octombrie 2012; obligarea în continuare a pârâților, în solidar, la plata

dobânzii legale datorate începând cu data de 1 noiembrie 2012 și până la data

achitării efective a debitului principal și actualizarea debitului principal

conform indicelui de inflație.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că,

prin dispozițiile H.G. nr. 2254/2004, H.G. nr. 276/2008 și H.G. nr. 615/2009,

alocațiile publice acordate producătorilor de porcine au fost stabilite la

nivelul de 30% din volumul creditului atât pentru anul 2008 cât și pentru

nivelul anului 2009.

În temeiul dispozițiilor art. 3 din H.G. nr.

2254/2004, s-au formulat cereri de alocare a fondurilor, anterior enunțate, la

nivelul sumelor indicate în hotărârile de Guvern menționate, cereri care au

fost depuse la Direcția pentru Agricultură a Județului Iași.

Toate cererile au fost formulate conform

actelor normative în vigoare, au fost respectate termenele indicate în actele

normative, cererile de rambursare au fost însoțite de toată documentația

necesară justificării cheltuielilor efectuate, solicitând eliberarea

alocațiilor bugetare cuvenite.

Fiecare documentație în parte făcut obiectul

unei verificări prealabile amănunțite de către un reprezentant al Direcției

pentru Agricultura a Județului Iași, analiza concretizându-se în confirmarea

sumei acceptată la plata de către Direcție prin asumarea sub semnătură și

ștampilă.

Reclamanta a arătat că din totalul datorat

s-au primit doar o parte din aceste sume, rămânând de rambursat diferența de

2.433.210,22 de lei.

Prin adresa din 30 mai 2012, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv Direcția Generală Buget Finanțe

și Fonduri Europene a comunicat un centralizator al tuturor deconturilor

înregistrate la Direcția pentru Agricultură a Județului Iași ce conține sumele

aprobate și virate către Direcția pentru Agricultură a Județului Iași pentru SC

L.C. SRL, precum și numărul și data dispozițiilor bugetare prin care Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a făcut plata către Direcția pentru

Agricultură a Județului Iași.

Reclamanta a susținut că din acest document

rezultă că toate sumele aprobate de Direcția pentru Agricultură a Județului

Iași pentru SC L.C. SRL au fost solicitate Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, iar acesta a virat în contul Direcției pentru Agricultură a

Județului Iași sumele în conformitate cu deconturile depuse, cu excepția

deconturilor x din 11 august 2009 și nr. y din 11 august 2009, care nu au fost

înregistrate niciodată la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de

către Direcția pentru Agricultură Iași.

Reclamanta a precizat că prin nota

referitoare la aplicarea Legii creditului agricol pentru producție nr.

150/2003, întocmită de Direcția Generală Control și Antifraudă de Control din

subordinea Ministerului Agriculturii și înregistrată sub nr. x, s-a recunoscut,

pe de o parte, faptul că cererile/deconturile formulate de SC L.C. SRL au fost

formulate în conformitate cu dispozițiile legii, sumele fiind alocate de către

Ministerul Agriculturii, însă nu au fost virate mai departe de către Direcția

pentru Agricultură a Județului Iași, motivat de faptul că această direcție a

deturnat fondurile și le-a alocat preferențial și nelegal altor societăți

comerciale care, în mod paradoxal, nici măcar nu formulaseră astfel de cereri.

În ceea ce privește deconturile nr. x din 11

august 2009 și nr. y din 11 august 2009, ce însumau 240.000 de lei, s-a

constatat de către organul de control ca acestea nu au fost niciodată

înregistrate la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Reclamanta a susținut că avea dreptul să

beneficieze de aceste subvenții, reglementate special de dispozițiile Legii nr.

150/2003, având în vedere faptul că desfășoară activitatea de producție

purceluși de îngrășare.

De asemenea, a arătat că a finanțat în mod

corect activitățile din credite bancare, fiind respectate dispozițiile O.U.G.

nr. 99/2006, iar conform art. 5 din Legea nr. 150/2003 a rambursat toate

creditele în cadrul termenului legal de 360 de zile calculat de la data

acordării.

Au fost respectate dispozițiile H.G. nr.

816/2003 privind Normele Metodologie de aplicare a Legii nr. 150/2003, toate

cererile de rambursare împreuna cu documentația aferenta au fost depuse la Direcția

pentru Agricultură Iași.

Reclamanta a precizat că Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a recunoscut plata contravalorii

deconturilor în sumă de 2.193.210,22 de lei, precum și diferența de 240.000 de

lei.

De asemenea, prin adresa din 30 octombrie

2012, Direcția pentru Agricultură Iași a recunoscut la plată suma de

2.673.910,73 de lei, astfel că, în mod implicit, a recunoscut la plată și suma

de 2.433.210,11 de lei.

Cu privire la capătul accesoriu al cererii de

chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de

711.387,85 de lei, reprezentând dobânda legală calculată până la data de 31

octombrie 2012, reclamanta a arătat că atât timp cât cererea principală este

întemeiată, în lumina principiului accessorium sequitur principale rezultă că

și cererea accesorie este una întemeiată.

Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

necompetenței materiale.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de

5 februarie 2013, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a

invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a ministerului și

excepția tardivității introducerii acțiunii.

Pârâta Direcția pentru Agricultură a

județului Iași a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției

dreptului la acțiune.

Prin Sentința nr. 450 din 5 februarie 2013,

s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Prin Sentința civilă nr. 85 din 18 aprilie

2013, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

excepțiile tardivității introducerii acțiunii, a prescripției dreptului la

acțiune și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Totodată, a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC L.C. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură a Județului

Iași.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că, potrivit disp. art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

554/2004, termenul de 6 luni pentru formularea cererii curge de la momentul

comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, iar, în cauză, acest termen nu

s-a împlinit având în vedere faptul că la data de 30 mai 2012 reclamanta a

înaintat cererea nr. x/2012 prin care a solicitat informațiile privind emiterea

dispozițiilor bugetare.

Astfel, că termenul pentru efectuarea

procedurii prealabile nu poate curge de la data la care s-a născut dreptul la

alocațiile bugetare având în vedere faptul că în perioada anterioară

autoritățile publice pârâte au efectuat demersuri în sensul emiterii

dispozițiilor bugetare de plată și chiar a plății parțiale a sumelor inițial

stabilite de lege.

Referitor la excepția prescripției dreptului

la acțiunea, instanța de fond a constatat că în cauză termenul pentru

formularea acțiunii este cel pentru recunoașterea dreptului pretins, termen

prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

instanța de fond a avut în vedere că, potrivit art. 7 din Legea nr. 150/2003,

aceasta este instituția care alocă subvențiile solicitate de reclamantă pentru

fiecare cerere în parte, printr-o dispoziție bugetară.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că

facilitățile și ajutoarele create pentru producția agricolă internă prin Legea

nr. 150/2003 nu mai pot fi acordate deoarece acest fapt ar veni în contradicție

cu aquis-ul comunitar. Aceste facilități nu pot fi extinse peste termenul de

trei ani prevăzut de Regulamentul 1857/2006, această regulă fiind respectată și

de legiuitorul intern în momentul în care prin Legea nr. 281 din 24 decembrie

2010 s-a abrogat Legea nr. 150/2003.

Instanța de fond a constatat că, la data de

31 decembrie 2009, a expirat perioada de tranziție în care, conform Tratatului,

România putea continua să acorde subvenții care nu erau conforme cu regulile

concurenței și ajutoarelor de stat în Uniunea Europeană.

Prin urmare, începând cu anul 2010 este

interzisă acordarea oricărui ajutor de stat, inclusiv de natura celui la care

reclamanta face trimitere în acțiune deoarece acordarea fondurilor publice

potrivit Legii nr. 150/2003 constituie un ajutor de stat.

Potrivit principiului primordialității normei

comunitare incumbă autorităților statului nostru obligația de a înlătura aceste

ajutoare deoarece norma națională instituită de Legea nr. 150/2003 este

incompatibilă cu norma specială comunitară care are prioritate, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României.

În condițiile în care atât prin Tratat, cât

și printr-un regulament al Curții Europene se prevede interzicerea acordării

ajutorului de stat, judecătorul național are obligația conform principiului

aplicabilității directe a normelor comunitare să dea efect acestor din urmă

reglementări chiar în lipsa unei abrogări exprese a legislației naționale.

Instanța de fond a considerat ca acordarea la

acest moment a sumelor solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 150/2003,

în prezent abrogate, ar crea premisele sancționării Statului Român pentru

încălcarea legislației comunitare.

De asemenea, a apreciat că nu prezintă

relevanță faptul că anterior anului 2010 s-au emis dispoziții bugetare de plată

atât timp cât în prezent este interzisă acest fel de plată.

Împotriva sentinței Curții de apel a formulat

recurs reclamanta SC L.C. SRL, susținând în esență, următoarele:

a) Instanța de fond a încălcat prevederile

art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenta

apreciind că subvențiile ce trebuiau să îi fie acordate conform Legii nr.

150/2003 fac parte, într-o accepție mai largă, din categoria bunurilor, în

sensul protocolului sus menționat.

Astfel, cererile de decontare odată ce au

fost aprobate de către Direcția pentru Agricultură Iași au dat naștere unui

drept de proprietate asupra disponibilităților bănești în favoarea reclamantei.

b) Instanța de fond a ignorat principiul

previzibilității legii, conform căruia legea trebuie să fie previzibilă pentru

a asigura drepturile cetățenilor, efectele unei legi producându-se numai după

ce legea a fost adusă la cunoștința publică, după intrarea sa vigoare.

Deci, chiar dacă Legea nr. 150/2003 a fost

abrogată prin Legea nr. 281/2010, această abrogare a legii poate avea efecte

doar pentru viitor nu și pentru trecut. Or, în motivarea Sentinței nr. 85/2013,

Curtea de apel susține că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2010

trebuiau încetate în mod efectiv toate subvențiile care ar fi trebuit să fie

acordate anterior intrării în vigoare a legii de abrogare și neacordate până la

acea dată.

c) Instanța de fond a încălcat principiul

neretroactivității legii civile. Ținând cont că cererile de decontare au fost

depuse în perioada 9 octombrie 2009 - 13 aprilie 2010, conform adresei din 21

septembrie 2012, rezultă fără putință de tăgadă că acestea au fost depuse și aprobate

anterior datei de intrare în vigoare a legii de abrogare.

d) Instanța de fond deși a preluat motivele

invocate de pârâte prin Notele de ședință nu a observat că acestea sunt

neîntemeiate, în condițiile în care pârâtele au susținut că de la data abrogării

Legii nr. 150/2003, subvențiile sunt nedatorate, dar aceleași pârâte au emis

dispoziții bugetare și au făcut plăți ulterior acestei date.

e) Instanța de fond nu a avut în vedere

recunoașterea debitelor de către cele două pârâte și de asemenea, nu a făcut o

analiză temeinică a fondului.

Agricultură Iași

Prin întâmpinarea depusă la 24 aprilie 2014,

intimata Direcția pentru Agricultură Iași a solicitat respingerea recursului.

Intimata a susținut că recurenta face o

confuzie voită cu privire la natura juridică a sumelor, acestea neavând

calitatea de bunuri necorporale aflate în patrimoniul său.

Reglementarea specială constituită de Legea

nr. 150/2003 ce dădea posibilitatea acordării de fonduri publice, prevedea o

limită a acestora stabilită prin hotărâre de guvern.

De asemenea, sumele virate către direcțiile

agricole județene ulterior avizării pozitive de către M.A.D.R., nu aveau o

destinație specială către o anumită societate comercială, ci într-un cont

general din care se achitau către diferite societăți, în ordinea în care erau

înscrise în listă.

Nici un moment nu s-a făcut dovada potrivit

căreia a fost transmisă suma revendicată cu destinația expresă SC L.C. SRL,

deoarece aceasta ar contraveni legii și normelor de aplicare a acesteia.

Agriculturii și Dezvoltării Rurale

La rândul său, intimatul, prin întâmpinarea

formulată la data de 1 mai 2014 a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.

Nu există nicio prevedere legală internă, cu

atât mai mult Legea nr. 150/2003 potrivit căreia statul român, care acordă

subvenții este obligat să acopere toate cererile formulate, având în vedere că

bugetul de stat din care făceau parte asemenea plăți de subvenții nu este

nelimitat. În acest sens a fost prevăzut în art. 6 din legea sus menționată că,

dispoziția specială referitoare la nivelul fondurilor publice alocate se va

stabili în fiecare an prin hotărâre de guvern.

În ceea ce privește critica legată de

încălcare a principiului aplicării legii în timp, intimatul arată că principiul

primordialității normei comunitare, chiar dacă Legea nr. 150/2003 nu era

abrogată expres, impunea ca aceasta să fie înlăturată, deoarece era

incompatibilă cu norma comunitară reprezentată de Regulamentul nr. 1857/2006 de

aplicare a art. 87 și 88 din Tratat.

recursului

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor recurentului, ale apărărilor din întâmpinările depuse, cât și sub

toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat.

Controlul judiciar declanșat de reclamantă

vizează dreptul acesteia de a beneficia de alocația bugetară aferentă

cheltuielilor eligibile din contractele de credit pentru producție,

reglementate de dispozițiile Legii nr. 150/2003 și H.G. nr. 816/2003, ulterior

abrogării acestei legi și compatibilitatea exercitării acestui drept cu

prevederile Tratatului de aderare a României la U.E., raportat la art. 87 și 88

din Tratatul C.E.

În ceea ce privește dreptul reclamantei la

plata alocației bugetare ulterior abrogării Legii nr. 150/2003, instanța

constată că dispozițiile Tratatului de Aderare la U.E. ratificat prin Legea nr.

157/2005 cuprinse în Anexa V, pct. 3, lit. b) prevăd următoarele:

"Fără a aduce atingere procedurilor

privind ajutoarele existente prevăzute la art. 88 din Tratatul CE, schemele de

ajutoare și ajutoarele individuale acordate activităților legate de producția,

prelucrarea sau comercializarea produselor enumerate în Anexa I la Tratatul CE,

cu excepția produselor pescărești și a produselor derivate din acestea, puse în

aplicare într-un nou stat membru înainte de data aderării și care se aplică și

după data respectivă, sunt calificate ca ajutoare existente în înțelesul art.

88 alin. (1) Tratatul CE sub rezerva următoarei condiții, respectiv a

comunicării acestora către Comisie în termen de patru luni de la data aderării.

Aceste măsuri de ajutor sunt calificate drept

ajutoare existente în înțelesul art. 88 alin. (1) Tratatul C.E., până la

sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării.

De asemenea, dispozițiile art. 107 și 208

(foste 87, 88) din Tratatul privind U.E., prevăd următoarele: "(1) Cu

excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă

ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice

formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea

anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care

acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. (2) Sunt

compatibile cu piața internă: a) ajutoarele cu caracter social acordate

consumatorilor individuali, cu condiția ca acestea să fie acordate fără

discriminare în funcție de originea produselor; b) ajutoarele destinate

reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte evenimente

extraordinare; c) ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii

Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea

sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această

divizare. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la

Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de

abrogare a prezentei litere.

(3) Pot fi considerate compatibile cu piața

internă: a) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a

regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un

grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut, precum și a regiunilor

prevăzute la art. 349, avându-se în vedere situația lor structurală, economică

și socială; b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect

important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale

economiei unui stat membru; c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea

anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea

nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură

care contravine interesului comun; d) ajutoarele destinate să promoveze cultura

și conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod

nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de concurență în Uniune

într-o măsură care contravine interesului comun; e)alte categorii de ajutoare

stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăște la propunerea

Comisiei".

Articolul 108 (fost art. 88 din Tratatul CE):

"(1) Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile

ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile

cerute de dezvoltarea treptată sau de funcționarea pieței interne. (2) În cazul

în care, după ce părților în cauză li s-a solicitat să-și prezinte

observațiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin

intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piața internă în

conformitate cu art. 107 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv,

aceasta hotărăște desființarea sau modificarea ajutorului de către statul în

cauză în termenul stabilit de Comisie. În cazul în care statul în cauză nu se

conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat

poate sesiza direct Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin derogare de la

art. 258 și 259. La cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în

unanimitate, poate decide că un ajutor acordat sau care urmează să fie acordat

de acest stat trebuie să fie considerat compatibil cu piața internă, prin

derogare de la dispozițiile art. 107 sau de la regulamentele prevăzute la art.

109, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări

excepționale. În cazul în care, în legătură cu acest ajutor, Comisia a inițiat

procedura revăzută la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresată

Consiliului de statul în cauză va avea ca efect suspendarea procedurii

menționate până când Consiliul se pronunță asupra acesteia. Cu toate acestea,

în cazul în care Consiliul nu se pronunță în termen de trei luni de la

formularea cererii, Comisia hotărăște. (3) Comisia este informată în timp util

pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să

instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect

nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu dispozițiile art. 107,

Comisia inițiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent.

Înainte de pronunțarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate

pune în aplicare măsurile preconizate. (4) Comisia poate adopta regulamente

privind categoriile de ajutoare de stat cu privire la care Consiliul, în

temeiul art. 109, a considerat că pot fi exceptate de la procedura prevăzută la

alin. (3) din prezentul articol".

Revenind la prezenta cauză, ajutorul de stat

în discuție vizează contracte din anii 2008 - 2009, deci este un ajutor

existent conform prevederilor art. 1 lit. b) pct. 3 Anexa V la Tratatul de

aderare a României la U.E. ratificat prin Legea nr. 157/2005, astfel că dreptul

societății recurente de a beneficia de alocația bugetară aferentă cheltuielilor

eligibile din contractul de credit este evident.

Având în vedere momentul încheierii

contractelor de credit, legalitatea acestora se analizează în raport de actul

normativ în vigoare, respectiv Legea nr. 150/2003, fiind lipsit de relevanță

faptul că ulterior Legea nr. 150/2003 a fost abrogată de Legea nr. 281/2010.

Dispozițiile invocate de intimați - din

Tratatul de aderare a României la U.E. și din Tratatul C.E., nu prevăd sistarea

automată la împlinirea termenului de 3 ani de la data aderării României la

U.E., a acordării alocațiilor bugetare prevăzute de Legea nr. 150/2003, ci

prevăd că ulterior acestei date ajutoarele de stat existente la data aderării

sunt considerate ajutor de stat nou care trebuie să corespundă cerințelor

prevăzute în Tratat. Distincția dintre ajutorul nou și ajutorul existent constă

în faptul că numai ajutorul nou trebuie să fie notificat Comisiei și trebuie

recuperat în cazul în care este declarat ilegal, în timp ce ajutorul existent

poate fi păstrat de beneficiar, însă acesta poate fi modificat pentru viitor.

În consecință, contrar celor reținute de

judecătorul fondului, recurenta-reclamantă are dreptul la acordarea alocației

bugetare reglementată de dispozițiile Legii nr. 150/2003 pentru cheltuielile

eligibile din contractele de credit încheiate cu Banca Italo-Romena și cu Banca

Transilvania, credite ce au fost rambursate în termenul legal.

De altfel, cele două pârâte nu contestă

eligibilitatea cheltuielilor solicitate, în acest sens fiind adresa din 30 mai

2012, precum și Nota privind rezultatul verificărilor la Direcția pentru

Agricultură Iași, întocmită de M.A.D.R. prin care se recunoaște că reclamanta

are dreptul atât la suma de 2.193.210,22 lei, cât și la suma de 240.000 lei

corespunzătoare deconturilor nr. x din 11 august 2009 și nr. y din 11 august

2009 (dosar fond).

Față de soluția de admitere dată capătului

principal de cerere, Înalta Curte constată că se impune obligarea pârâților și

la plata sumei de 711.3887,85 lei reprezentând dobânda legală aferentă sumei de

2.433.210,22 lei (sumă nerambursabilă conform Legii nr. 150/2003), calculată

până la data de 31 octombrie 2012, precum și în continuare dobânda legală,

începând cu 1 noiembrie 2012 până la achitarea integrală - raport de expertiză

contabilă (dosar fond).

recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâții

în solidar la plata sumei de 3.144.598,07 lei dobândă calculată până la data de

31 octombrie 2012, precum și dobânda legală aferentă sumei de 22.433.210,22 lei

începând cu 1 noiembrie 2012, până la achitarea integrală.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3)

din C. proc. civ. vor fi obligați intimații-pârâți în solidar, la data sumei de

50.000 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC L.C. SRL

împotriva Sentinței civile nr. 85 din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința recurată, în

sensul că:

Obligă pârâții în solidar la plata sumei de

3.144.598,07 lei; reprezentând 2.433.210,22 lei sumă nerambursabilă conform

Legii nr. 150/2003 și 711.387,85 lei dobânda legală calculată până la 31

octombrie 2012, precum și dobânda legală aferentă sumei de 2.433.210, 22 lei,

începând cu 1 noiembrie 2012, până la achitarea integrală.

Obligă intimații-pârâți în solidar la plata

sumei de 50.000 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă, cu

aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iulie

2014.

Procesat

de GGC - CL