ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2552/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură Iași:

- anularea refuzului nejustificat al pârâtei Direcția pentru Agricultura a județului Iași exprimat prin Adresa nr. x/2016 de soluționare a cererii sale nr. x/19.11.2015 și obligarea pârâtei să solicite de la M.A.D.R. virarea sumei de 105.218 RON reprezentând fonduri publice (alocație bugetara datorata în baza Legii nr. 150/2003) și a dobânzii legale aferente acestei;

- anularea refuzului nejustificat al paratului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale exprimat prin Adresa nr. x/24 martie 2016 de soluționare a cererii sale nr. 26/19.11.2015, obligarea pârâtului sa vireze suma de 105.218 RON reprezentând fonduri publice (alocație bugetară datorata în baza Legii nr. 150/2003) și a dobânzii legale aferente acesteia în conturile Direcției pentru Agricultura Iași;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 105.218 RON reprezentând fonduri publice (alocație bugetara datorata in baza Legii nr. 150/2003 și a contractului de credit nr. 38/22.04.2009 încheiat între B. și S.C. A. SRL) și a dobânzii legale aferente acesteia în favoarea sa.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4112 din 16 a respins, ca nefondate, excepția autorității de lucru judecat, excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, excepția tardivității și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin aceeași sentință, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat refuzul nejustificat emis de pârâta Direcția pentru Agricultură Iași prin adresa nr. x/2016 și a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Direcția pentru Agricultură Iași să solicite de la pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale virarea sumei de 105 218 RON și a dobânzii legale aferente, ca rămas fără obiect.

Totodată, a respins ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. x/2016 emise de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata către reclamantă a sumei de 105 218 RON și a dobânzii legale aferente.

De asemenea, a obligat pârâta Direcția pentru Agricultură Iași la plata către reclamantă a sumei de 105 218 RON reprezentând alocația bugetară în baza Legii nr. 150/2003 și a dobânzii legale aferente, calculate de la data scadenței debitului și până la plata efectivă, și plata către reclamantă a sumei de 1150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a formulat recurs împotriva hotărârii Curții de Apel București, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând greșita respingere a excepției autorității de lucru judecat; constatarea ca intervenită a prescripției extinctive cu privire la obligarea la plată, raportat la argumentația instanței de fond potrivit căreia prin dispoziția bugetară nr. 2042/02.09.2010 s-ar fi transmis suma către aceasta și greșita obligare la plata sumei, inclusiv a dobânzii legale aferente, ținând seama că, chiar dacă ar fi fost virată acea sumă, potrivit legislației, la sfârșitul anului, orice sume rămase necheltuite în cadrul direcțiilor județene, se returnează bugetului de stat.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, recurenta-pârâtă susține că prin sentința nr. 2098/2013 a Tribunalului Iași și prin Decizia nr. 1352/2014 a Curții de Apel Iași a fost anulată adresa nr. x/2012 și s-a constatat că suma pretinsă de 105.218 RON nu poate fi plătită, deoarece plata vine în contradicție cu normele comunitare care prevăd faptul că facilitățile nu pot fi extinse peste termenul de 3 ani prevăzut de Regulamentul nr. 1857/2006, prin care au fost puse în aplicare dispozițiile art. 87 și 88 din Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, regulă avută în vedere de legiuitorul care a abrogat Legea nr. 150/2003 prin Legea nr. 281/2010.

În cauza de față, s-a solicitat de asemenea, suma de 105.218 RON, reprezentând alocație bugetară în baza Legii nr. 150/2003 și a contractului nr. x/30.04.2009, instanța de fond a considerat în mod nelegal că este vorba de un refuz exprimat într-o altă adresă cu nr. 1515/30.03.2016, cele două acte fiind întemeiate pe cauze juridice diferite.

Mai mult, susține recurenta-pârâtă, instanța de fond a considerat că nu există identitate între pretențiile solicitate, însă doar adresele de refuz sunt diferite, temeiul juridic și izvorul juridic este același, reprezentând alocație bugetară în baza Legii nr. 150/2003 și Contractului nr. x/2010, este vorba de aceeași sumă de 105.218 RON.

În ceea ce privește prescripția, prima instanță a apreciat că în dispoziția bugetară nr. 2942/2.09.2010 era cuprinsă și suma de 105.218 RON, de unde rezultă că reclamanta avea dreptul să solicite suma într-un termen de 3 ani, până în luna septembrie 2013.

Chiar dacă s-ar considera că termenul de prescripție este de 5 ani pentru că acțiunea a fost introdusă la 21.04.2016, și în acest caz a intervenit prescripția.

Se mai arată că instanța de fond nu a ținut seama de reglementările specifice aplicabile instituțiilor și organismelor administrației de stat, potrivit cărora la sfârșitul anului, orice sumă rămasă în buget a fost returnată.

Ca urmare a abrogării Legii nr. 150/2003, în bugetul direcției nu a mai existat capital bugetar pentru suma de titlu de alocație în baza acestei legi.

Numai în situația în care Ministerul Finanțelor ar fi aprobat solicitarea MADR pentru plata sumei și direcția putea să efectueze, la rândul său, plata cuvenită societății.

Prin întâmpinare, intimații-pârâți Direcția pentru Agricultura Iași și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând și nemotivarea recursului.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 martie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 3 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Recursul este nefondat.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, se va constata că prin sentința nr. 2098/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1352/02.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Agricultură Iași, s-a constatat refuzul nejustificat al direcției de a solicita alocarea fondurilor necesare plății sumei de 105.218 RON cu titlu de alocației bugetară, prevăzută de Legea nr. 150/2003, refuz exprimat prin adresa nr. x/2012 și s-a respins cererea de obligare a direcției la plata sumei de 105.218 RON, reprezentând alocația bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003, ca prematură.

Instanțele au observat că cererea reclamantei de obligare a direcției la plata alocației bugetare însumă de 105.218 RON este prematură, deoarece direcția județeană nu a solicitat MADR să îi vireze suma, astfel că aceasta, la acel moment nu putea să fie obligată decât să solicite suma de la autoritatea centrală.

În cauza de față, MADR a virat în conturile recurentei-pârâte suma în cuantum de 105.218 RON, iar partea a fost obligată să plătească alocația bugetară către intimata-reclamantă.

Autoritatea de lucru judecat nu operează în raport de hotărârile sus-menționate, întrucât soluția acestora a vizat admiterea unei excepții (prematuritatea formulării cererii) și nu fondul litigiului.

Referitor la excepția prescripției extinctive cu privire la obligarea la plată, raportat la argumentația instanței de fond potrivit căreia prin dispoziția bugetară nr. 2042/2.09.2010 s-ar fi transmis suma către recurenta-pârâtă, Înalta Curte urmează să constate că excepția este invocată cu încălcarea disp. art. 2513 C. civ., conform cărora, prescripția poate fi pusă numai în prima instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Cu privire la motivele de nelegalitate ce vizează fondul cauzei, se va reține nerelevanța argumentului ce obligă autoritățile publice să restituie sumele nefolosite la sfârșitul anului sau a deturnării fondurilor, în ipoteza în care se achită suma dintr-o altă destinație bugetară.

În vederea executării hotărârii judecătorești, recurenta-pârâtă va solicita această sumă de la bugetul de stat pentru plata alocației bugetare, astfel că nu există niciun risc ca aceasta să încalce prevederile legale.

Din înscrisurile aflate la dosar, cum în mod corect a reținut și prima instanță, recurenta-pârâtă a încasat alocația bugetară în urma Dispoziției bugetare nr. 2042/02.09.2010, însă aceasta nu a dispus plata către societate.

Prin urmare, în mod corect a dispus prima instanță obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 105.218 RON plus dobânda penalizatoare.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă la plata sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția pentru Agricultura Iași împotriva sentinței nr. 4112 din 16 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 5000 RON, către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.