ÎCCJ, decizie (scj.ro #213642)

Invocarea din oficiu, ca motiv de ordine publică, a excepției autorității de lucru judecat, în absența formulării căii de atac a apelului împotriva soluției pronunțate de prima instanță de respingere a aceleiași excepții procesuale. Extinderea nepermisă a obiectului apelului. Nelegalitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile de atac. Apelul

Index alfabetic: autoritatea de lucru judecat

excepție procesuală

apel

motiv de ordine publică

C.proc.civ., art. 430 alin. (1), alin. (4), art. 634 alin. (1) pct. 3, alin. (2)

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 430 alin. (1), alin. (4) și ale art. 634 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C.proc.civ. rezultă că, în ipoteza în care nu a fost declarat apel împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a statuat asupra unei excepții procesuale, autoritatea de lucru judecat de care beneficiază acea hotărâre judecătorească se consolidează la expirarea termenului de declarare a apelului împotriva sa, prin rămânerea definitivă a hotărârii.

Astfel fiind, invocarea din oficiu, în apel, ca motiv de ordine publică, a excepției autorității de lucru judecat,

respinsă ca neîntemeiată prin hotărârea primei instanțe, fără ca partea interesată să formuleze apel principal sau incident împotriva modului de soluționare a excepției menționate, este inadmisibilă, soluția tribunalului relativă acestei excepții procesuale dobândind, prin neapelare, autoritate de lucru judecat, conform art. 430 C.proc.civ.

Incontestabil, d

at fiind caracterul absolut al excepției autorității de lucru judecat, excepția poate fi, de principiu, valorificată ca motiv de ordine publică, prin invocarea sa din oficiu, conform art. 479 alin. (2) C.proc.civ. Cu toate acestea, nu se poate face confuzie între obiectul apelului și motivele acestuia, prevederile art. 479 alin. (2) din cod permițând extinderea devoluțiunii în calea ordinară de atac la motive ce nu se regăsesc în cererea de apel, dar care pot fi invocate în cursul judecății în apel, ca motive de ordine publică, iar nu extinderea a însuși obiectului apelului exercitat de către una dintre părțile aflate în proces.

Prin urmare, în absența unui apel declarat împotriva soluției de respingere a excepției respinse în primă instanță, soluția devenind definitivă, excepția nu poate fi rediscutată în calea de atac, nici măcar invocată din oficiu de către instanța de control judiciar.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 2230 din 21 noiembrie 2023

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă, la data de 16.11.2017, astfel cum a fost modificată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâților Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata sumei de 156.034,13 lei reprezentând daune produse ca urmare a nerespectării obligațiilor ce decurg din Convenția privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii prevederilor Legii nr. 150/2003 și a sprijinului acordat în baza H.G. nr. 1626/2008 (Convenția de lucru nr. 157768/2009 încheiată între Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - actualmente Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Fondul de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A. și X. Bank S.A.).

Prin încheierea din 07.12.2018, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a Secției a V-a civilă a Tribunalului București, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Secției a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

Prin încheierea din 05.04.2019, Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscala admis excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a contencios administrativ și fiscal, invocată de reclamantă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a V-a a Tribunalului București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța competentă să soluționeze conflictul de competență.

Prin sentința civilă nr. 217 din 31.05.2019, Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscala admis sesizarea și a stabilit comptența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a V-a civilă.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 2529 din 01.11.2019, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, invocată de acesta; a respins excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București și Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița; a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București; a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București și Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița, ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1157 A din 08.07.2022, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2529/2019, pronunțate de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, raportat la motivul de ordine publică invocat de Curte, din oficiu, referitor la autoritatea de lucru judecat; a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița (fosta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Ialomița) pentru autoritatea de lucru judecat.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1157 A din 08.07.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., a arătat că prin sentința pronunțată în cauză au fost respinse: excepția necompetenței materiale a tribunalului, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția tardivității acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat. De asemenea, instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei, prin respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A susținut că instanța de apel, cu încălcarea prevederile art. 430 C.proc.civ., precum și a celor ale art. 476 și art. 477 din același act normativ, a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, deși, prin cererea de apel, a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și menținerii celorlalte dispoziții.

Așadar, instanța de apel nu numai că nu a rejudecat fondul, ci a înțeles să admită o excepție cu privire la care soluția intrase sub imperiul autorității de lucru judecat, cu încălcarea limitele efectului devolutiv a apelului determinate de ceea ce s-a apelat (

tantum devolutum quantum apellatum

).

Totodată, instanța de apel a încălcat prevederile art. 481 C.proc.civ., întrucât, prin admiterea excepției și respingerea cererii de chemare în judecată pentru autoritate de lucru judecat, i-a creat o situație vădit mai grea decât cea anterioară.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării și tardivității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

În susținerea excepției netimbrării recursului, a arătat că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă nu a precizat că ar fi achitat taxa judiciară de timbru, conform exigențelor legale; în plus, a menționat că partea adversă nu a invocat vreun motiv de scutire de la plata taxei judiciare de timbru și nici nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, iar obiectul cauzei nu atrage scutirea părții de la îndeplinirea acestei obligații.

Cu privire la excepția tardivității, a învederat că decizia atacată a fost redactată și comunicată părților la data de 06.10.2022, iar reclamanta a depus cererea de recurs la data de 11.11.2022.

Totodată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Intimata-pârâtă Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.

Totodată, a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C.proc.civ. coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 alin. (2) din același act normativ, pentru neîncadrarea criticilor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., invocat în susținerea nelegalității deciziei atacate.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care a solicitat admiterea excepțiilor netimbrării și a tardivității invocate de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii de atac.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, la data de 03.05.2023, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C.proc.civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, la data de 09.05.2023, la data de 11.05.2023, iar, prin punctul de vedere la raport, depus la data de 19.05.2023, prin poștă electronică, intimata-pârâtă Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița a arătat că motivul de nulitate a recursului s-a raportat la art. 489 alin. (2) C.proc.civ. coroborat cu art. 488 alin. (2) din același act normativ, față de aspectele reținute în raport, precizând că nu este de acord ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (6) C.proc.civ..

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C.proc.civ., prin rezoluția din 23.05.2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 10.10.2023, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar, iar prin încheierea de ședință de la acel termen s-a admis în principiu recursul împotriva deciziei civile nr. 1157A din 08.07.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/3/2017, stabilindu-se termen pentru judecata căii de atac, în ședință publică la data de 21.11.2023, cu citarea părților.

În ceea ce privește excepția netimbrării recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Înalta Curte a constatat că aceasta nu este incidentă în cauză, având în vedere că recurentul-reclamant și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin rezoluția din data de 21.11.2023, depunând la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50.

De asemenea, a reținut că nu este întemeiată nici excepția tardivității recursului, invocată de către același intimat-pârât, în condițiile în care la dosarul de apel se află dovada comunicării deciziei recurate către recurenta-reclamantă, iar potrivit mențiunilor din cuprinsul acesteia, hotărârea atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 12.10.2022, termenul de recurs împlinindu-se la data de 12.11.2022, care a fost o zi de sâmbătă, astfel că acesta s-a prelungit până în prima zi lucrătoare (luni), 14 noiembrie, conform art. 181 alin. (2) C.proc.civ..

Prin urmare, cum cererea de recurs a fost depusă, prin intermediul poștei electronice, la data de 11.11.2022, rezultă că recursul a fost declarat în termen legal.

Cu privire la excepția nulității recursului, astfel cum aceasta a fost susținută de către intimata-pârâtă Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița, prin întâmpinare și prin punctul de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte a reținut că sancțiunea nulității recursului intervine doar în situația în care partea supune analizei instanței doar critici care nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau care nu au fost invocate cu respectarea cerințelor reglementate de art. 488 alin. (1) C.proc.civ., situație care nu se verifică în prezenta speță.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență X, a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., pentru a critica hotărârea instanței de apel arătând, pe de o parte, că au fost încălcate prevederile art. 430 C.proc.civ., precum și cele ale art. 476 și art. 477 din același cod, având în vedere că, prin motivele de apel, a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și menținerii celorlalte dispoziții, ce vizau, printre altele, soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat, iar, pe de altă parte, a pretins că prin invocarea de către instanță, din oficiu, a aceleiași excepții și respingerea cererii de chemare în judecată pentru autoritate de lucru judecat, s-a creat pentru recurenta-reclamantă o situație mai grea decât cea anterioară, contrar dispozițiilor art. 481 C.proc.civ..

În contextul invocării încălcării autorității de lucru judecat a hotărârii primei instanțe, dar și a unor dispoziții de ordin procedural, Înalta Curte va examina susținerile recurentei-reclamante din perspectiva incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ..

Criticile astfel formulate sunt fondate.

În cursul judecății de primă instanță, pârâta Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița a invocat excepția autorității de lucru judecat prin raportare la decizia nr. 2070 din 10.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/3/2013*.

În susținerea acestei excepții, pârâta a arătat că obiectul acțiunii reclamantei din dosarul nr. x/3/2013 al Tribunalului București l-a reprezentat obligarea pârâților Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata sumei de 316.281 lei, datorate cu titlu de fonduri europene publice, conform adeverințelor  nr. 18/2010 și nr. 24/2010 emise de către DADR Ialomița (actualmente DAJ Ialomița), a sumei de 76.642 lei reprezentând dobânda contractului de credit nr. RQ 10076406414705/08.07.2010 (defalcată astfel: 18.787 pentru anul 2010, 38.428 lei pentru anul 2011 și 19.427 lei până la data de 30 iunie 2012) și a sumei de 4.099 lei comision FGCR.

Prin decizia civilă nr. 2070 din 10.05.2017, Curtea de Apel București a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, în sensul că a obligat pârâții la plata sumei de 261.281 lei, cu titlu de fonduri europene, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data de 31.07.2010 și până la plata efectivă; totodată, a respins capătul de cerere referitor la sumele de 76.642 lei (dobânzi din contractul de credit) și 4.099 lei (comision FGCR) solicitate cu titlu de despăgubiri.

Obiectul acțiunii inițiale a reclamantei în dosarul de față îl reprezintă obligarea acelorași pârâți la plata sumei de 241.645,02 lei, cu titlu de daune, compusă din 15.541,89 lei comision FGCR și 226.103,13 lei dobânzi rezultate din contractul de credit nr. RQ 10076406414705/08.07.2010 (fără a se preciza perioada de calcul). Valoarea pretențiilor a fost, ulterior, redusă la suma de 156.034,13 lei.

Pârâta a conchis în sensul că, în ambele dosare, obiectul, părțile și cauza sunt identice, împrejurare care atrage incidența prevederilor art. 1201 din vechiul Cod civil și ale art. 430-432 C.proc.civ., schimbarea valorii pretențiilor neputând avea efect asupra autorității de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr. 2529 din 01.11.2019, pronunțată în prezenta cauză, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, printre alte excepții, pe cea a autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera autoritatea de lucru judecat, sub aspectul identității de obiect și cauză, ținând cont că prin sentința civilă nr. 1050 din 17.02.2016 a Tribunalului București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, modificată prin decizia civilă nr. 2070 din 10.05.2017 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța s-a pronunțat cu privire la pretențiile solicitate în baza unor dispoziții speciale din Legea nr. 150/2003, iar acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe dispozițiile art. 998 și urm. Cod civil privind răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte reține, totodată, că doar reclamanta A. S.R.L. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 2529 din 01.11.2019, în ceea ce privește respingerea pe fond a acțiunii, solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate și menținerea celorlalte dispoziții ale instanței.

Pârâta Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița nu a declarat apel, principal sau incident, împotriva soluției primei instanțe de respingere a excepției autorității de lucru judecat.

Cu toate acestea, instanța de apel a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat în raport de aceeași hotărâre judecătorească vizată de excepția respinsă în primă instanță, respectiv decizia nr. 2070 din 10.05.2017 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar prin decizia recurată în prezenta cauză, excepția a fost admisă în privința pârâtei Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița, în considerarea triplei identități de părți, obiect și cauză între dosarul nr. x/3/2013* și litigiul pendinte.

Instanța de apel a constatat, în esență, că în ambele dosare, reclamanta a solicitat obligarea aceleiași pârâte la plata sumei reprezentând dobânda la contractul de credit nr. RQ10076406414705/08.07.2010 - capăt subsidiar de cerere ce a fost respins, ca neîntemeiat, în dosarul anterior și reiterat pe cale principală în dosarul de față –, reclamând același conținut al obligației de răspundere pentru refuzul de plată al sumei datorate cu titlu de fonduri publice și care presupune verificarea acelorași condiții pentru a se aprecia asupra temeiniciei pretențiilor. Indicarea de către reclamantă a unui alt text de lege, ca temei al pretențiilor sale, nu înlătură aplicarea normelor legale incidente în cauză în raport cu situația de fapt și pretenția dedusă judecății, atât timp cât cazurile și condițiile dezdăunării sunt prevăzute de legiuitor, iar reclamanta nu poate primi mai mult sau altceva decât este îndreptățită potrivit legii.

În acest cadru, Înalta Curte constată că este inadmisibilă invocarea din oficiu în apel, ca motiv de ordine publică, a aceleiași excepții procesuale ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin hotărârea primei instanțe, fără ca partea interesată să formuleze apel principal sau incident, după caz, împotriva modului de soluționare a excepției menționate.

În conformitate cu art. 430 alin. (1) C.proc.civ., „Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.”

Alin. (4) al aceleiași norme prevede „Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.”

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., sunt hotărâri definitive, printre altele, hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel, acestea devenind definitive la data expirării termenului de apel, conform alin. (2) al aceleiași norme.

Din coroborarea acestor texte de lege, rezultă că, în ipoteza în care nu a fost declarat apel împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a statuat asupra unei excepții procesuale, cu toate că hotărârea era susceptibilă de calea de atac, autoritatea de lucru judecat de care beneficiază acea hotărâre judecătorească se consolidează la expirarea termenului de declarare a apelului împotriva sa, prin rămânerea definitivă a hotărârii.

Prin urmare, în prezenta cauză, soluția tribunalului privind respingerea excepției procesuale a dobândit, prin neapelare, autoritate de lucru judecat, conform art. 430 C.proc.civ..

Această constatare nu este contrazisă de faptul că una dintre părți a declarat, totuși, apel împotriva hotărârii primei instanțe.

Aplicarea corespunzătoare a art. 430 alin. (4) C.proc.civ., citat anterior, ce reglementează autoritatea de lucru judecat provizorie, implică exercitarea, în funcție de interesul procesual, a căii de atac chiar împotriva acelei soluții din dispozitivul hotărârii prin care s-a statuat asupra excepției procesuale, distinct de calea de atac declarată împotriva altor soluții din dispozitiv (sau împotriva considerentelor, dar această situație nu interesează în speță), inclusiv asupra fondului cauzei, ca expresie a dreptului de dispoziție al părților, prevăzut de art. 9 alin. (2) C.proc.civ.. Instanței de control judiciar îi revine obligația de a se pronunța doar asupra obiectului căii de atac, astfel fixat, și fără a putea depăși limitele învestirii sale, stabilite prin cererea de apel.

Așadar, declararea apelului de către reclamantă exclusiv împotriva soluției date asupra fondului cauzei nu împiedică o constatare a caracterului definitiv al aceleiași hotărâri, în privința celorlalte soluții pe care aceasta le conține și care nu au fost apelate, reprezentând lucru judecat.

Nu este justificată, în aceste condiții, extinderea controlului de legalitate și temeinicie al sentinței la soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat, regăsită distinct în hotărârea primei instanțe, prin invocarea din oficiu în apel a aceleiași excepții și verificarea chiar de către instanța de apel a întrunirii triplei identități (părți, obiect, cauză) între litigiul de față și cel în care s-a pronunțat hotărârea anterioară.

Incontestabil, dat fiind caracterul absolut al excepției autorității de lucru judecat, excepția poate fi, de principiu, valorificată ca motiv de ordine publică, prin invocarea sa din oficiu, conform art. 479 alin. (2) C.proc.civ..

Cu toate acestea, nu se poate face confuzie între obiectul apelului și motivele acestuia, prevederile art. 479 alin. (2) din cod permițând extinderea devoluțiunii în calea ordinară de atac la motive ce nu se regăsesc în cererea de apel, dar care pot fi invocate în cursul judecății în apel, ca motive de ordine publică, iar nu extinderea a însuși obiectului apelului exercitat de către una dintre părțile aflate în proces.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniată, față de cele expuse anterior, și lipsa de relevanță a susținerilor privind întrunirea cel puțin a identității de părți și obiect, precum și a chestiunii litigioase, prin întâmpinarea la apelul reclamantei, depusă de către intimata-pârâtă Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița.

Formularea de critici la adresa soluției primei instanțe, precum și a considerentelor pe care aceasta se sprijină, putea fi făcută doar pe calea apelului, după caz, principal sau incident, ce era deschisă pârâtei, dar instanța de apel nu a considerat că este învestită cu o asemenea cale de atac din partea pârâtei, dat fiind că a invocat excepția din oficiu, admițând, în consecință, apelul reclamantei, în considerarea unui motiv de apel de ordine publică și respingând cererea de chemare în judecată pentru autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, în absența unui apel declarat împotriva soluției de respingere a excepției respinse în primă instanță, soluția devenind definitivă, excepția nu poate fi rediscutată în calea de atac, nici măcar invocată din oficiu de către instanța de control judiciar.

În consecință, justificat de aceste împrejurări care configurează o judecată cu ignorarea caracterului definitiv al soluției primei instanțe de respingere a excepției autorității de lucru judecat, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., în temeiul art. 497 C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., a casat hotărârea pronunțată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.