ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2566/2010

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1017 din 7 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata M.M. (în prezent deținută la penitenciarul Târgșor) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată. Pe durata executării pedepsei principale, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (2) teză finală al Legii nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatei și conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată acesteia durata reținerii și a măsurii arestării preventive de la 29 octombrie 2009 la zi. Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. a) C. pen., prima instanță a dispus confiscarea sumei de 150 RON, dobândită de inculpată prin săvârșirea infracțiunii.

De asemenea, prima instanță, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat-o pe inculpată la plata sumei de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut că prin rechizitoriul nr. 2325/D/P/2009 întocmit la data de 16 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut, că acționând în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpata M.M. a vândut la data de 24 august 2009 colaboratorului cu nume de cod N.R., cantitatea de 0,09 grame heroină, în amestec cu cafeină și paracetamol, pentru suma de 50 RON, iar la data de 26 august 2009 a vândut aceluiași colaborator cantitatea de 0,21 grame heroină în amestec cu cafeină și paracetamol, pentru suma de 100 RON. Prima instanță, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, a reținut următoarea situație de fapt: La data de 17 august 2009, lucrătorii operativi ai Poliției din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Serviciul Antidrog - Biroul Sector 6 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane printre care și inculpata M.M.

zisă "N." sau "M." se ocupă cu comercializarea de heroină în zona cartierului Militari din București. Prin Ordonanța nr. 49/Â din 19 august 2009 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București s-a dispus introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire, cu nume de cod M.G. și a colaboratorului acestuia - N.R., fiind autorizată procurarea cantității de 10 grame heroină de la inculpata M.M.

și celelalte persoane implicate în cauză, autorizația fiind valabilă în perioada 20 august 2009 - 18 septembrie 2009. S-a mai relevat că, la data de 24 august 2009, organele de poliție au efectuat o percheziție corporală asupra colaboratorului cu nume de cod "N.R.", fără a se găsi asupra sa bunuri, bani ori substanțe interzise la deținere, iar apoi i s-a înmânat suma de 50 RON provenită din fondurile MAI, cu scopul cumpărării autorizate a unei doze de tip bilă de heroină de la inculpata M.M., iar sub supravegherea investigatorului sub acoperire cu nume de cod M.G., colaboratorul cu nume de cod N.R. s-a deplasat la locuința inculpatei M.M. situată în strada V., intrând în scara 2 a imobilului.

În acest timp, investigatorul sub acoperire cu nume de cod "M.G." a rămas în așteptare în scara blocului, iar colaboratorul N.R. a urcat în apartamentul nr. 26, unde, în schimbul sumei de 50 de RON, inculpata M.M. i-a remis o doză de tip bilă de heroină, întâlnirea acestora fiind înregistrată pe suport audio-video, conform Autorizației nr. 873/AI/2009 emisă de Tribunalul București. S-a mai reținut de către prima instanță că imediat după încheierea tranzacției, colaboratorul N.R. a coborât din scara blocului și a fost preluat de către organele de poliție cărora le-a predat doza de heroină. La data de 24 august 2009, organele de poliție, procedând în modalitatea mai sus relevată, au remis aceluiași colaborator suma de 100 RON, necesară pentru cumpărarea autorizată a două doze tip bilă de heroină de la inculpata M.M..

La data de 26 august 2009, după ce lucrătorii operativi au instalat și un dispozitiv de supraveghere în preajma locuinței inculpatei M.M., colaboratorul N.R., sub supravegherea investigatorului sub acoperire M.G., a urcat în locuința inculpatei unde, în schimbul sumei de 100 RON, inculpata M.M. i-a vândut colaboratorului N.R. două doze de heroină tip bilă, întâlnirea acestora fiind înregistrată audio-video, conform Autorizației nr. 873/AI/2009, emisă de Tribunalul București. Colaboratorul N.R. a predat organelor de poliție cele două doze de heroină vândute de inculpata M.M., proba fiind sigilată de către organele de poliție și predată laboratorului pentru analize.

Tribunalul București a constatat că situația de fapt reținută a fost dovedită de următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de verificare, investigații, procese-verbale de redare a discuțiilor ambientale înregistrate autorizat, procesele-verbale de redare declarații și anexă, rapoarte de constatare tehnico-științifică, declarațiile date de inculpată, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, toate coroborate cu declarațiile colaboratorului cu nume de cod N.R. Astfel, s-a mai reținut că din referatul întocmit de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, Serviciul Antidrog - Biroul Sector 6 a rezultat că la data de 17 august 2006 lucrătorii acestei formațiuni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza Sectorului 6 mai multe persoane cunoscute sub numele de "G." și "MY." și M.M.

comercializează droguri de mare risc, respectiv heroină, iar în urma investigațiilor de specialitate s-a stabilit că la adresa din București, Strada V., o persoană cunoscută sub numele M.M., comercializează heroina la prețul de 50 RON/doză. De asemenea, în baza acelorași investigații, s-a stabilit că această persoană a mai fost cercetată în stare de arest preventiv în cursul anului 2000 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

S-a mai relevat că, întrucât persoanele care comercializează heroina se adresează unui număr restrâns de consumatori și numai după o verificare prealabilă a probității acestora s-a dispus introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire "M.G." și a colaboratului "N.R.". Conform Ordonanței nr. 2058/D/P/2009 din data de 19 august 2009 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, în conformitate cu dispozițiile art. 224 1 , 224 2 , art. 17 alin. (2), (5) din Legea nr. 508/2004, art. 21, art. 22 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire "M.G." și a colaboratului "N.R.", fiind autorizată procurarea cantității de 10 grame heroină de la M.M.

Prima instanță a mai relevat în considerente că din procesul-verbal de redare a declarației colaboratorului "N.R." a rezultat că pe data de 24 august 2009 acesta s-a prezentat la sediul Biroului Sector 6, unde s-a procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra sa, iar apoi s-a deplasat cu lucrătorii poliției, în vederea unei cumpărări autorizate de heroină. Cu suma de 50 RON asupra sa, înmânată de polițiști, colaboratorul s-a deplasat la locuința inculpatei, iar aici i-a remis acesteia suma de 50 RON pentru o doză de heroină. Ulterior, a mai susținut colaboratorul, s-a deplasat la organele de poliție, cărora le-a predat doza de heroină, după care s-a procedat la efectuarea unei alte percheziții corporale.

S-a constatat că susținerile colaboratorului "N.R." au fost confirmate de mențiunile procesului-verbal de redare a înregistrării audio-video în mediu ambiental, ce s-au coroborat și cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 524132 din 25 august 2009 din care a rezultat că proba cu masa de 0,09 grame înaintată în cauza privind pe M.M., conținea heroină, cafeină și paracetamol. S-a mai menționat că, din procesul-verbal de redare a declarației colaboratorului introdus în cauză cu nume de cod N.R., întocmit la data de 18 septembrie 2009 a rezultat că la data de 26 august 2009 acesta s-a prezentat din nou la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Biroul Sector 6, iar aici s-a procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra sa în prezența unui martor asistent.

Colaboratorul a mai arătat că s-a deplasat din nou la domiciliul inculpatei M.M., având asupra sa suma de 100 RON, înmânată de lucrătorii poliției, sumă pe care i-a dat-o inculpatei cu scopul de a cumpăra de la aceasta două doze de heroină, pe care le-a remis la rândul său lucrătorilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Birou Sector 6, care au procedat din nou la efectuarea unei percheziții corporale, nefiind găsite bunuri interzise de lege la deținere. Prima instanță a mai reținut că din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 524153 din 31 august 2009 a rezultat că proba cu masa totală de 0,21 grame înaintată în cauză, privind pe numita M.M., conținea heroină, cafeină și paracetamol, heroina făcând parte din tabelul - anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

S-a mai reținut de către prima instanță că, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, inculpata a manifestat o poziție sinceră și cooperantă, recunoscând că la data de 24 august 2009 a vândut o doză de heroină unui consumator pentru suma de 50 RON, iar la data de 26 august 2009 a vândut două doze de heroină unui consumator de droguri pentru suma de 100 RON, iar cu ocazia soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, la termenul din data de 30 octombrie 2009, inculpata și-a menținut poziția de recunoaștere, arătând că a vândut cele două doze de heroină (care rămăseseră de la defunctul său soț), având nevoie de bani pentru a pleca din țară.

În fața instanței de judecată, inculpata a susținut că persoana, care a cumpărat cele două doze de heroină, era un cunoscut al fostului său soț și că respectivul - colaboratorul "N.R." - a fost cel care a insistat să cumpere dozele de heroină, iar cele două cantități vândute au fost găsite în buzunarele hainelor purtate de defunctul său soț, haine pe care se pregătea să le împartă cu ocazia pomenirii de 6 luni. De asemenea, s-a mai reținut că inculpata a mai arătat că la data faptelor deduse judecății era angajată ca menajeră în Italia, iar remunerația de care beneficia în urma acestui serviciu era suficientă pentru asigurarea unui trai decent în România.

Instanța de fond, în raport cu situația de fapt reținută, a apreciat că fapta inculpatei M.M., constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și folosind același mod de operare, la data de 24 august 2009 a vândut colaboratorului cu nume de cod N.R., cantitatea de 0,09 grame heroină, cu amestec de cafeină și paracetamol, pentru suma de 50 RON, iar la data de 26 august 2009 a vândut aceluiași colaborator cantitatea de 0,21 grame heroină în amestec cu cafeină și paracetamol, pentru suma de 100 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, Tribunalul București a reținut că vinovăția inculpatei, îmbrăcând forma intenției directe, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de verificare, investigații, procese-verbale de redare declarații și anexă, rapoarte de constatare tehnico-științifică, declarațiile date de inculpată, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, toate coroborându-se cu declarațiile colaboratorului cu nume de cod - N.R.

La individualizarea tratamentului sancționator aplicabil inculpatei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă, gradul de pericol social concret al infracțiunii deduse judecații, dar și persoana și atitudinea inculpatei, cunoscută cu antecedente penale, care a înțeles să coopereze cu organele judiciare, aspect față de care, a apreciat că se impunea reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, în condițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Prima instanță a mai reținut că, din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul de urmărire penală a rezultat că inculpata a mai fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în regim de executare, tot pentru comiterea unei infracțiuni prevăzută de art. 2 al Legii nr. 143/2000, fiind liberată condiționat la data de 23 aprilie 2002, cu un rest rămas neexecutat de 239 de zile.

Prima instanță a mai considerat că împrejurarea că s-a împlinit termenul de reabilitare, față de această condamnare, a determinat ca, în speță, să nu fie incidente dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. relative la starea de recidivă mare postexecutorie, dar a apreciat, contrar celor susținute de apărător, că acest aspect nu echivalează cu reabilitarea judecătorească, împlinirea termenului de reabilitare fiind doar una dintre condițiile reabilitării judecătorești, instituție care are caracter indivizibil. S-a mai apreciat că antecedentele penale la care s-a făcut referire în fișa de cazier judiciar demonstrează clar implicarea inculpatei în activități infracționale specifice infracțiunilor incriminate prin dispozițiile Legii nr. 143/2000, precum și existența unei specializări a acesteia în comiterea acestui gen de fapte.

Prima instanță a mai reținut că modul de operare folosit, constând în vânzarea de heroină doar unor persoane cunoscute și verificate atent pentru evitarea riscului de a fi depistată, mod de operare care a impus folosirea unui investigator și a unui colaborator sub acoperire - demonstrează existența unui grad de potențial criminogen relativ ridicat, derivat, atât de modalitatea în care a acționat, cât și de lipsa de rol activ a pedepsei de 2 ani aplicată anterior și executată în regim de detenție. Instanța de fond a înlăturat ca neavând suport real apărările formulate de inculpată, conform cărora ar fi găsit heroina în buzunarele hainelor purtate de defunctul ei soț, acest aspect nefiind susținut de niciun mijloc de probă administrat în cauză și fiind chiar infirmat de existența celor două acte materiale care formează elementul material al laturii obiective specific infracțiunii continuate.

Acest caracter continuat al infracțiunii s-a apreciat că demonstrează că inculpata a manifestat perseverență în comiterea actelor cu caracter infracțional, în cursul lunii august 2009, în condițiile în care anterior, în cursul anului 2002, fusese liberată condiționat, fiind condamnată tocmai urmare unor activități infracționale de același gen. Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța de fond a apreciat că, în cauză, se impunea aplicarea unei pedepse orientate sub limita minimă prevăzută de lege, urmare reținerii circumstanțelor atenuante judiciare, dar în regim de executare în penitenciar, această modalitate de executare considerând-o unica în măsură a contribui la realizarea scopului preventiv, educativ și coercitiv al procesului penal.

Natura și gravitatea infracțiunii deduse judecății, modul efectiv de comitere al acesteia, raportat la faptul că din împrejurările în care inculpata a fost depistată se poate reține că aceasta se îndeletnicea de mai multă vreme cu vânzarea de heroină în zona respectivă, s-a apreciat că demonstrează existența unui potențial criminogen relativ ridicat al inculpatei în cauză, impunându-se o reacție promptă față de persoanele care au comis astfel de fapte. Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat apel inculpata M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, pe cale de consecință, redozarea pedepsei prin reanalizarea probatoriului și aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic decât cel aplicat de către instanța de fond, acordându-se o mai largă eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., reținute și de către instanța de fond, întrucât inculpata a formulat un denunț, care în scurt timp, urma a se materializa. De asemenea, inculpata a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., având în vedere că inculpata a adus o atingere minimă valorii sociale ocrotite de legea penală. Analizând apelul inculpatei în raport cu motivul invocat și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) din C. proc.

pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că acesta este neîntemeiat și prin Decizia penală nr. 64/A din 15 martie 2010, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata M.M. împotriva Deciziei penale nr. 1071 din 07 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. Prin aceeași decizie instanța de prim control judiciar a dedus prevenția aceleiași inculpate de la 29 octombrie 2009 la zi și a menținut măsura arestării preventive, obligând-o, totodată, la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de apel pentru a decide astfel a constatat că, urmare exercitării rolului activ și cu respectarea principiilor ce guvernează desfășurarea procesului penal în faza judecății, prima instanță a administrat toate probele necesare stabilirii corecte a situației de fapt și a vinovăției inculpatei.

De asemenea, a mai apreciat că prima instanță, printr-o riguroasă și obiectivă evaluare a probatoriului administrat în faza de urmărire penală și în timpul judecății cauzei, a stabilit situația de fapt, care a fost în deplină concordanță cu conținutul probelor existente (procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de verificare, investigații, procese-verbale de redare a declarațiilor colaboratorului, rapoarte de constatare tehnico-științifică, declarațiile date de inculpată atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească și declarațiile colaboratorului cu nume de cod - N.R.), respectiv, că inculpata a săvârșit, cu certitudine, cele două acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru care a fost cercetată și trimisă în judecată și a reținut, în mod corect, vinovăția acesteia în comiterea faptei.

Examinând materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a reținut aceeași situație de fapt descrisă de către prima instanță, constând în aceea că inculpata M.M., acționând în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a vândut la data de 24 august 2009 colaboratorului cu nume de cod N.R., cantitatea de 0,09 grame heroină, în amestec cu cafeină și paracetamol, pentru suma de 50 RON, iar la data de 26 august 2009 a vândut aceluiași colaborator cantitatea de 0,21 grame heroină în amestec cu cafeină și paracetamol, pentru suma de 100 RON.

S-a mai relevat că, întrucât inculpata a recunoscut, în mod constant, săvârșirea faptei și prin motivele de apel nu criticat nici situația de fapt reținută de instanța de fond și nici încadrarea juridică dată faptei, în procesul de individualizare a pedepsei instanța de fond, în mod corect, a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. și, reținând justificat, circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și a aplicând dispozițiile art. 76 din același cod, a apreciat că prin cuantumul de 4 ani închisoare, stabilit sub minimul special al pedepsei prevăzute de lege, pentru fapta comisă și prin executarea pedepsei în regim de detenție, instanța de fond a apreciat, în mod just, că se poate asigura realizarea scopului pedepsei, astfel cum reiese din dispozițiile art. 52 C. pen.

S-a mai constatat că prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat că în cauză, pe de o parte, se impune aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, urmare reținerii circumstanțelor atenuante judiciare, dar în regim de executare în penitenciar, această modalitate de executare fiind unica în măsură a contribui la realizarea scopului preventiv, educativ și coercitiv al procesului penal, iar pe de altă parte, nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. în raport cu împrejurarea că inculpata, deși condamnată anterior la pedeapsa închisorii pentru comiterea unor infracțiuni de același gen cu cea care formează obiectul prezentului dosar, a continuat să comită fapte penale, ceea ce demonstrează că scopul pedepsei anterioare nu a fost atins.

Față de considerentele expuse, instanța de prim control judiciar a constatat că hotărârea instanței de fond a fost temeinică și legală, iar apelul formulat de inculpată l-a respins, ca nefondat. Împotriva deciziei penale mai sus menționată, în termen legal, inculpata M.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Astfel, recurenta inculpată, prin apărătorul ales, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și, în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, urmare reaprecierii materialului probator administrat, funcție de circumstanțele personale și față de poziția procesuală a inculpatei, de recunoaștere și regret a faptei dedusă judecății, să se acorde o mai largă eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

și, pe cale de consecință, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, spre minimul special prevăzut de lege cu aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., pe un termen de încercare orientat spre maximul prevăzut de lege. Recursul formulat de inculpata M.M. este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar au reținut, în mod corect, situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare și procedând la o justă individualizare a pedepsei aplicate, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. În speța dedusă judecății, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că, atât prima instanță, cât și instanța de prim control judiciar au procedat corect atunci când au aplicat și, respectiv au menținut, pedeapsa de 4 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât aceasta, deopotrivă, sub aspectul cuantumului, dar și al modalității de executare, este aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., chiar și în condițiile în care nu s-a aplicat vreun spor, deși inculpata nu se afla la primul conflict cu legea penală.

Totodată, gravitatea și caracterul continuat al actelor materiale comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, modul de operare, dar și împrejurările în care inculpata a fost depistată, reținându-se justificat, că aceasta se îndeletnicea de mai multă vreme cu vânzarea de heroină în zona respectivă, sunt tot atâtea aspecte de care instanța de fond, în mod corect, a ținut seama la individualizarea pedepsei aplicate inculpatei. Prin urmare, pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare, orientată sub minimul special prevăzut de textul incriminator, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare este proporțională cu gravitatea faptei comise, particularizată prin circumstanțele reale menționate, dar și cele personale ale acesteia, reținându-se și valorificându-se, justificat, atitudinea constant sinceră și cooperantă pe tot parcursul procesului penal, neimpunându-se, așadar, nici reducerea pedepsei și nici aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

Astfel în cauza supusă analizei, se constată că din analiza materialului probator, a rezultat, fără niciun dubiu, că fapta inculpatei M.M. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a vândut colaboratorului cu nume de cod N.R., 0,09 grame heroină, în amestec cu cafeină și paracetamol, pentru suma de 50 RON și 0,21 grame heroină în amestec cu cafeină și paracetamol, pentru suma de 100 RON, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, se constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că inculpata a dat dovadă de perseverență infracțională, nefiind la primul conflict cu legea penală, iar fapta pentru care a fost dedusă judecății afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viața și sănătatea persoanei, au ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, de faptul că aceasta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, dar și de atitudinea procesuală sinceră și cooperantă a inculpatei pe parcursul procesului penal, care a recunoscut constant săvârșirea faptelor, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, apreciind justificat că pedeapsa de 4 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, este îndestulătoare pentru a se atinge scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că în raport cu natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acesteia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatei, pedeapsa aplicată de instanța de fond, pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, a fost just individualizată și este conformă scopului acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., așa încât, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatei, în sensul reducerii cuantumului acesteia ori modificării modalității de executare a acesteia prin aplicare art. 86 1 C. pen., nu se impune, cu atât mai mult cu cât pedeapsa a fost deja redusă sub minimul special prevăzut de lege, urmare reținerii de circumstanțe atenuante judiciare.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatei nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia. Fată de cele menționate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat de inculpata M.M. împotriva Deciziei penale nr. 64 A din 15 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, este nefondat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., îl va respinge ca atare. În baza art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la 29 octombrie 2009 la 28 iunie 2010. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.M. împotriva Deciziei penale nr. 64 A din 15 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de la 29 octombrie 2009 la 28 iunie 2010. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2010.