ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2593/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.S.M.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 1865 din 19 octombrie 2009 și a Ordinului nr. 1879 din 21 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului și Sportului, precum și a concursului pentru ocuparea funcției de director coordonator al Direcției Județene de Tineret Suceava din 26 octombrie 2009. Prin sentința civilă nr. 243 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclama S.S.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1865 din 19 octombrie 2009 și a Ordinului nr. 1879 din 21 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului și Sportul până la soluționarea în fond a cauzei, a luat act că reclamanta a renunțat la judecarea capătului de cerere privind suspendarea organizării concursului pentru ocuparea funcției de director coordonator al Direcției Județene de Tineret Suceava.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că cererea formulată de reclamantă, pentru suspendarea executării celor două ordine, este fondată deoarece în cauză sunt îndeplinite cele două condiții, cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că reclamanta a făcut dovada că ne aflăm într-un caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente. Totodată, instanța de fond a luat act că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea concursului pentru ocuparea funcției de director coordonator al Direcției Județene de Tineret Suceava din data de 26 octombrie 2009. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că în ceea ce privește ordinul nr. 1865 din 19 octombrie 2009, reclamanta nu a invocat nicio împrejurare care să se constituie într-un caz bine justificat. În ceea ce privește ordinul nr. 1879 din 21 octombrie 2009, de asemenea, nu ne aflăm în situația unui caz bine justificat deoarece la data de 03 noiembrie 2009 Ministerul Tineretului și Sportului a numit în funcția de director coordonator al Direcției Județene de Tineret Suceava pe F.A.C., director care va prelua și atribuțiile de ordonator terțiar de credite începând cu data de 09 noiembrie 2009, dată la care expira preavizul reclamantei, astfel că susținerea acesteia că activitatea Direcției Județene de Tineret Suceava va fi imposibil de gestionat nu avea niciun temei.

Totodată, potrivit ordinului nr. 1879 din 21 octombrie 2009, contabilul-șef al Direcției Județene de Tineret Suceava preia și atribuțiile de ordonator terțiar de credite începând cu data de 21 octombrie 2009 până la data de 09 noiembrie 2009, dată la care aceste atribuții vor fi preluate de directorul coordonator numit de Ministerul Tineretului și Sportului.

Inexistența unei pagube iminente care nu ar putea fi înlăturată în altă modalitate trebuie să rezulte din fapte concrete care să fie supuse analizei instanței, nefiind suficientă invocarea faptului de către reclamantă că prin aplicarea acestui ordin, respectiv prin împlinirea termenului de preaviz, reclamantei i s-ar crea un prejudiciu financiar și profesional și asta pentru că, prin același ordin nr. 1865, reclamantei i se punea la dispoziție un alt post, acela de consilier I în cadrul aceleiași Direcții pentru Tineret Județene Suceava - art. 3, alin. (1) din ordinul nr. 1865 din 19 octombrie 2009. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a apreciat că situația prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Înalta Curte apreciază că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamanților în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 243 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2010