ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2593/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.S.M. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului a solicitat ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 1865

din 19 octombrie 2009 și a Ordinului nr. 1879 din 21 octombrie 2009 emise de Ministerul

Tineretului și Sportului, precum și a concursului pentru ocuparea funcției de director

coordonator al Direcției Județene de Tineret Suceava din 26 octombrie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 243 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată

de reclama S.S.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului,

a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1865 din 19 octombrie 2009 și a Ordinului

nr. 1879 din 21 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului și Sportul până la

soluționarea în fond a cauzei, a luat act că reclamanta a renunțat la judecarea

capătului de cerere privind suspendarea organizării concursului pentru ocuparea

funcției de director coordonator al Direcției Județene de Tineret Suceava.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că cererea formulată de reclamantă, pentru suspendarea

executării celor două ordine, este fondată deoarece în cauză sunt îndeplinite cele

două condiții, cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul

că reclamanta a făcut dovada că ne aflăm într-un caz bine justificat și pentru prevenirea

unei pagube iminente.

Totodată, instanța de

fond a luat act că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea

concursului pentru ocuparea funcției de director coordonator al Direcției

Județene de Tineret Suceava din data de 26 octombrie 2009.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că în ceea ce privește ordinul nr. 1865 din 19 octombrie 2009, reclamanta

nu a invocat nicio împrejurare care să se constituie într-un caz bine justificat.

În ceea ce privește ordinul

nr. 1879 din 21 octombrie 2009, de asemenea, nu ne aflăm în situația unui caz bine

justificat deoarece la data de 03 noiembrie 2009 Ministerul Tineretului și Sportului

a numit în funcția de director coordonator al Direcției Județene de Tineret Suceava

pe F.A.C., director care va prelua și atribuțiile de ordonator terțiar de credite

începând cu data de 09 noiembrie 2009, dată la care expira preavizul reclamantei,

astfel că susținerea acesteia că activitatea Direcției Județene de Tineret Suceava

va fi imposibil de gestionat nu avea niciun temei. Totodată, potrivit ordinului

nr. 1879 din 21 octombrie 2009, contabilul-șef al Direcției Județene de Tineret

Suceava preia și atribuțiile de ordonator terțiar de credite începând cu data de

21 octombrie 2009 până la data de 09 noiembrie 2009, dată la care aceste atribuții

vor fi preluate de directorul coordonator numit de Ministerul Tineretului și Sportului.

Inexistența unei pagube

iminente care nu ar putea fi înlăturată în altă modalitate trebuie să rezulte din

fapte concrete care să fie supuse analizei instanței, nefiind suficientă invocarea

faptului de către reclamantă că prin aplicarea acestui ordin, respectiv prin împlinirea

termenului de preaviz, reclamantei i s-ar crea un prejudiciu financiar și profesional

și asta pentru că, prin același ordin nr. 1865, reclamantei i se punea la dispoziție

un alt post, acela de consilier

I

în cadrul aceleiași Direcții pentru Tineret Județene

Suceava - art. 3, alin. (1) din ordinul nr. 1865 din 19 octombrie 2009.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile

art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul

cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției

de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii

de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea condițiilor de legalitate și

oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței

de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului

„bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului

sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ

să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în

cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe

care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar

și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative,

prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri,

doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente

indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond

conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai

o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Independent de conținutul

motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a apreciat că

situația prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca îndeplinită condiția

cazului bine justificat.

Înalta Curte apreciază

că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamanților în cazul executării

imediate este îndeplinită în cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2

alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se

dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312

C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței

civile nr. 243 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 mai 2010