ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5307/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A.P. 93 SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - A.N.V. - Direcția Supraveghere, Accize și Operațiuni Vamale, anularea procesului-verbal de control din 20 mai 2009 și a Deciziei nr. 55 din 21 iulie 2009, emise de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele: Prin procesul-verbal de control din 20 mai 2009, s-a constatat, în mod unilateral, că urmare a verificărilor efectuate și a precizărilor cuprinse în adresa A.N.V. București din 07 aprilie 2009, produsul finit denumit "D. 0509" reprezintă un ulei mineral încadrat la poziția 2710, apreciindu-se că s-au încălcat dispozițiile prevederilor pct. 7 alin. (1) din H.G.

nr. 44/2004. Prin același procesul-verbal de control s-a dispus efectuarea unei inspecții fiscale parțiale și, totodată, prin procesul-verbal din 10 iunie 2009, s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală, în temeiul art. 108 din C. proc. fisc., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 296 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Mai arată reclamanta că urmare a plângerii formulate împotriva acestui proces-verbal de control, înregistrată la A.N.V. sub nr. 34.030 din 18 iunie 2009, s-a emis Decizia nr. 55 din 21 iulie 2009, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația, reținându-se că, deși îndeplinește condițiile de procedură prevăzute de art. 207 alin. (1) din C. proc.

fisc., procesul-verbal de control din 20 mai 2009 nu reprezintă un act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ, întrucât nu cuprinde măsuri prin care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, și în consecință, nu poate fi atacat, fiind întocmit în temeiul și cu respectarea Ordinului MFP nr. 1304/2004. Se mai precizează, de către reclamantă, că procesul-verbal de control conține mențiuni greșite cu privire la produsul "uleiuri minerale" achiziționate de reclamantă ca produse neaccizabile încadrate la poziția tarifară 2710, respectiv 2710 noiembrie 21. Pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 1130 din 4 martie 2010, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 55 din 21 iulie 2009, emisă de autoritatea pârâtă, și a obligat pârâta să soluționeze, pe fond, contestația formulată împotriva procesului-verbal de control din 20 mai 2009. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că procesul-verbal de control reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având consecințe directe pentru reclamantă: efectuarea unei inspecții fiscale și sesizarea organelor penale. S-a mai reținut că prin procesul-verbal de control s-a făcut o încadrare tarifară greșită a produselor achiziționate de reclamantă, uleiuri minerale - poziția tarifară 2710, astfel că aceasta are dreptul să-i fie analizată pe fond contestația administrativă.

3. Recursul exercitat de pârâtă Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs A.N.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că sentința recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor Ordinului Ministerul Finanțelor Publice nr. 1304/2004 privind modelul și conținutul formularelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală, cu modificările ulterioare, în temeiul cărora a fost întocmit procesul-verbal contestat. În acest sens, a arătat că instanța de fond a reținut eronat că procesul-verbal are natura juridică a unui act administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deși acest act nu cuprinde măsuri care să dea naștere, să modifice ori să stingă raporturi juridice prin care să fi adusă o atingere de ordin juridic reclamantei.

4. Apărările intimatei-reclamante SC "A.P. 93" SRL București nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, întrucât, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, procesul-verbal de control constituie un act administrativ potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrunind toate caracteristicile juridice prevăzute în textul legal menționat.

În sprijinul apărărilor sale, intimata-reclamantă a invocat dispozițiile art. 26 din Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 356 din 19 februarie 2008 privind Normele de funcționare a Laboratorului central vamal și modalitatea de efectuare a deciziilor, potrivit cărora deciziile autorității vamale, luate pe baza concluziilor formulate în certificatele de analiză, pot fi contestate potrivit dispozițiilor legale care reglementează contestarea acestor decizii, și a precizat, în concluzie, că acceptarea punctului de vedere al recurentei-pârâte ar echivala cu îngrădirea liberului acces la justiție, garantat de dispozițiile constituționale. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., ținând seama și de apărările intimatei - reclamante, Înalta Curte constată că recursul este fondat, sentința fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea procesului-verbal din 20 mai 2009, întocmit de A.N.V., Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală și a Deciziei nr. 55 din 21 iulie 2009, prin care aceeași autoritate publică a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal.

Procesul-verbal a fost întocmit în finalul unui control având ca obiect verificarea faptică și documentară a modului de respectare a legislației fiscale în domeniul produselor accizabile (Titlul VII din Codul fiscal), în cadrul căruia s-a constatat că produsul finit denumit "D. D 509” reprezintă un ulei mineral încadrat la poziția tarifară nr. 2710 și atrage incidența prevederilor pct. 7 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, potrivit cărora "utilizatorii finali care achiziționează uleiuri minerale neaccizabile în baza autorizației de utilizator final și care ulterior schimbă destinația inițială a produselor devin plătitori de accize calculate la nivelul accizelor aferente benzinei cu plumb". În finalul procesului-verbal s-a menționat că, luând în considerare constatările sus-menționate, urmează a se proceda la efectuarea unei inspecții fiscale parțiale.

Contrar celor reținute în considerentele sentinței atacate și susținute în apărările intimatei-reclamante, instanța de control judiciar constată că, având conținutul prezentat mai sus, procesul-verbal de control nu întrunește toate caracterele juridice ale actului administrativ, așa cum sunt trasate acestea în definiția legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Mai precis, procesului-verbal îi lipsește dimensiunea de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin el însuși, efecte juridice, fiind dimpotrivă, un act premergător inspecției fiscale parțiale ce urma a fi efectuată potrivit art. 96 alin. (1) lit. b) C. proc.

fisc. Obligațiile fiscale ce revin contribuabilului se stabilesc apoi prin decizie de impunere sau acte administrative asimilate deciziilor de impunere, emise în baza raportului de inspecție fiscală, conform art. 85 - 89 din același cod și susceptibile de a fi contestate potrivit art. 205 și urm. din Titlul IV al C. proc. fisc. La aceeași concluzie conduc și dispozițiile Anexei 5 b a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1304/2004, invocate în recurs, potrivit cărora procesul-verbal este actul de control care se întocmește în cazul controlului inopinat, încrucișat, în cazul efectuării unei cercetări la fața locului sau pentru consemnarea unor fapte care ar putea întruni elementele unei infracțiuni, nu are ca rezultat întocmirea unei decizii de impunere și se poate finaliza cu propunerea de a se programa efectuarea unei inspecții fiscale parțiale sau generale.

În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ și fiscal, legalitatea operațiunilor administrative poate fi supusă controlului instanței specializate numai odată cu actul administrativ pe care l-au precedat, contestarea lor separată fiind inadmisibilă. Această soluție aleasă de legiuitor nu contravine liberului acces la justiție, pentru că, potrivit principiilor cristalizate în jurisprudența contenciosului constituțional român și a Curții Europene a Drepturilor Omului, stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu aduce atingere substanței acestui drept, statele dispunând de o marjă de apreciere în instituirea condițiilor și limitelor exercitării dreptului la acțiune.

În ceea ce privește dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică într-un drept sau într-un interes legitim de a se adresa instanței de contencios administrativ, art. 52 alin. (2) din Constituția României prevede că limitele și condițiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică, actul normativ adoptat în acest sens fiind, în prezent, Legea nr. 554/2004.

În susținerea punctului său de vedere, intimata-reclamantă a invocat și dispozițiile art. 26 din Normele privind funcționarea Laboratorului vamal central și modalitatea de efectuare a analizelor, aprobate prin Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 9250/2006, modificat prin Ordinul nr. 356/2008, conform cărora "declarantul poate contesta deciziile autorității vamale, luate pe baza concluziilor formulate în certificatele de analiză, potrivit dispozițiilor legale care reglementează contestarea acestor decizii". După cum se poate observa, norma administrativă citată face trimitere tot la cadrul general al procedurii de contestare a actelor administrative-fiscale, astfel că nu poate constitui un argument pentru respingerea recursului.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.V. împotriva Sentinței nr. 1130 din 4 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC "A.P. 93" SRL București, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2010.