ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3050/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentin

ța penală nr. 168 din 17 octombrie

2011, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

dispozițiile art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18

1

C. pen. l-a achitat pe inculpatul T.M.K. de sub acuzația săvârșirii

infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept,

prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 91 C. pen. a aplicat

inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 1.000 RON.

În baza art. 17 și 18 din Legea nr.

143/2000, a confiscat în vederea distrugerii cantitatea de 132 grame cannabis,

înregistrată cu dovada din 12

decembrie

2010,

aflată la camera de corpuri delicte a I.G.P.R., precum și a cantității de 6.940

grame cannabis, lăsat în custodia B.C.C.O. Cluj Napoca.

Pentru a pronun

ța această sentință, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit în cauză

la data de 28 martie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

T.M.K., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri

de risc pentru consum propriu, astfel cum este ea prevăzută și pedepsită de

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În fapt, din datele

și indiciile existente a rezultat faptul

că, la reședința din localitatea C., județul Satu Mare, inculpatul deținea o cultură

de canabis neautorizată.

Ulterior

începerii urmăririi penale, la data de

04 noiembrie 2010, în temeiul autorizației din 03 noiembrie 2010 emisă de Tribunalul

Satu Mare, a fost efectuată o percheziție domiciliară la adresa de reședință a învinuitului

ocazie cu care, în diferite locuri din locuință, au fost descoperite substanțe vegetale

care, la o primă examinare, păreau a fi cannabis, drog de risc. Cantitatea totală

de substanță vegetală descoperită în locuința învinuitului a fost de 181,6 grame.

Cu privire la provenien

ța acestor droguri învinuitul a declarat

că le-a cules de pe marginea drumului ce leagă localitățile C. și O., unde cresc

în mod spontan.

Învinuitul i-a condus pe polițiștii de

poliție judiciară la locul din care a cules plantele de cannabis, respectiv în zona

localității V.M., județul Bihor, unde pe marginea drumului au fost identificate

câteva zeci de plante crescute spontan, ce păreau a fi cannabis, cantitatea rezultată

după recoltarea frunzelor și inflorescențelor și uscarea acestora fiind de 6,96

kilograme.

În drept, fapta inculpatului T.M.K. de

a deține, la data de 04 noiembrie 2010, la reședința sa din localitatea C., județ

Satu Mare, cantitatea de 181,6 grame drog de risc cannabis, în vederea consumului

propriu fără a fi autorizat în acest sens, întrunește elementele constitutive ale

infrac

țiunii de deținere de droguri de risc

pentru consum propriu fără drept, prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000.

Audiat fiind

în instanță, în ședința publică din 27

iunie 2011, inculpatul a arătat că nu se simte vinovat de comiterea nici unei fapte

penale, declarând că a cules de pe marginea drumului, unde aceste plante cresc liber,

o plantă despre care știa că este cannabis, a dus-o la domiciliul său unde a lăsat-o

să se usuce, aceasta fiind găsită cu ocazia percheziției domiciliare efectuate.

Dup

ă descoperirea cantității de cannabis la domiciliul său,

inculpatul a arătat că a condus organele de anchetă la locul de unde a cules această

plantă, ridicându-se la acel moment de acolo cantitatea de 13 kg. cannabis.

Situația de fapt a fost stabilită pe

baza materialului probator administrat în cauză, astfel cum se află la dosarul cauzei.

Curtea de Apel Oradea, sec

ția penală și pentru cauze cu minori,

prin decizia penală nr. 19/A/2012 din 16 februarie 2012, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat apelul penal declarat de D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Satu Mare, împotriva sentinței penale nr. 168 din 17 octombrie

2011, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menținut-o în întregime, însușindu-și

argumentația instanței de fond.

Împotriva sus-menționatei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Oradea pentru cazul de casare prev. de art. 385

9

pct.

17

1

C. proc. pen., solicitând casarea hotărârilor pronunțate și condamnarea

inculpatului la o pedeapsă cu amendă penală, apreciind că fapta săvârșită prezintă

pericolul social al unei infracțiuni.

Recursul este nefondat.

Analiz

ând hotărârea pronunțată, prin prisma motivului de recurs

invocat, se constată că hotărâre instanței de control judiciar prin care s-a menținut

sentința primei instanțe, este legală și temeinică.

În acestă ordine de idei,

Înalta Curte constată că motivul susținut

astăzi în recurs, a fost anterior analizat de instanța de apel, când procurorul

a arătat că, soluția de achitare a inculpatului pronunțată de instanța de fond este

netemeinică, câtă vreme fapta săvârșită prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni, plantele de cannabis fiind ridicate de la domiciliul acestuia într-o

cantitate apreciabilă, de 141 grame și se regăsesc în tabelul anexă nr. III din

Legea nr. 143/2000.

Așa fiind, fără a mai relua motivarea

din apel,

Înalta Curte constată

că soluția adoptată de Tribunal și menținută de Curtea de Apel este justă.

S-a re

ținut astfel că, dovedirea modalității concrete în care

inculpatul a intrat în posesia plantei de cannabis pe care au găsit-o la domiciliul

său organele de urmărire penală, în realitate, nu denotă o specializare infracțională

de gen, a inculpatului, sens în care acesta a și oferit toate detaliile în cursul

anchetei și au fost confirmate toate susținerile sale.

Pe de alt

ă parte, din referatul de evaluare al

Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare a rezultat o concluzie

favorabilă în privința comportamentului inculpatului, integrat pe deplin în societate

și aflarea accidentală a acestuia în activități antisociale.

În acest context juridic se constată

că analiza st

ării de fapt

reținută în actul de sesizare a instanței, poziția procesuală a inculpatului manifestată

încă de la începutul urmăririi penale, consecințele faptei comise și condițiile

în care infracțiunea s-a comis, și nu în ultimul rând considerentele de ordin personal

în privința inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale și în atitudinea

acestuia înainte și după comiterea faptei, au format convingerea ambelor instanțe

că în cauză nu se impune pronunțarea unei soluții de condamnare a acestuia.

În doctrina juridică s-a statuat c

ă, prin introducerea art. 18

1

C. pen., legiuitorul a urmărit excluderea din sfera de acțiune a legii penale a

faptelor incriminate formal, ca urmare a îndeplinirii trăsăturilor esențiale ale

infracțiunii, dar care în concret, datorită gradului lor de pericol social cu totul

redus, nu pot constitui infracțiuni.

În adev

ăr, prin art. 18

1

alin.

(3) C. pen. se prevede că, în cazul unor asemenea fapte, „instanța aplică una din

sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91".

O atare reglementare nu este însă de

natură a schimba caracterul penal al faptei, astfel cum acesta rezultă din prevederea

de incriminare formală într-o dispozi

ție a legii penale, încât sancțiunea ce se aplică într-un asemenea

caz nu poate fi considerată că ar avea natură contravențională, întrucât, prin natura

ei, răspunderea care atrage aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este

o formă de răspundere juridică, care servește la realizarea prin constrângere a

ordinii de drept.

Ca atare, dup

ă verificarea cauzei și în raport de

disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea

urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și disp. art. 192 alin. (3) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 19/A din 16 februarie 2012 a Curții

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul T.M.K.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul inculpat T.M.K., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul interpretului de limba turcă

se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 27 septembrie 2012.