ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1042/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1042/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 157 din 12 aprilie

2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 2873/117/2011, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., s-a dispus

achitarea inculpatului R.A., zis „B.”, fără antecedente penale, de sub învinuirea

de săvârșire a infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru

consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 18

1

alin. (3) rap. la art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea

administrativă a amenzii în sumă de 500 RON.

În baza art. 17 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul

R.A. a cantității de 1,4 grame cannabis (THC) - cantitate rămasă în urma

analizelor de laborator, iar în temeiul art. 18 alin. (1)din aceeași lege, s-a

dispus distrugerea drogurilor confiscate.

În baza art. 192

alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că:

Prin Rechizitoriul

nr. 215/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Serv. Teritorial Cluj - emis la data de 04 martie 2011, a fost

trimis în judecată inculpatul R.A. zis „B.”, pentru comiterea infracțiunilor de

deținere fără drept a unei parole cod de acces sau date informatice în scopul

săvârșirii infracțiunii de transfer neautorizat de date, prev. și ped. de art.

46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

transmitere neautorizată de date de identificare în scopul efectuării de

operațiuni prevăzute de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, prev. și ped. de

art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

și deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prev. și ped.

de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic.art. 33 lit. a) C.

pen.

Prin același act de

sesizare, au fost trimiși în judecată și inculpații H.A.A. și L.Z., fiecare

pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. și ped. de

art. 264 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În privința

inculpatului R.A., în actul de inculpare s-a reținut în esență faptul că, în

perioada 2006 - 2010, a deținut în mod repetat, fără drept, programe, parole,

coduri de acces sau date informatice, respectiv date de identificare ale

cardurilor unor instituții bancare din străinătate, în special în SUA (serii de

carduri și coduri PIN), în scopul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Legea

nr. 161/2003; totodată, în aceeași perioadă, folosind o adresă de e-mail, a

transmis neautorizat pachete (dumps-uri) de serii ale unor carduri emise de

instituții bancare din străinătate, în special din SUA și coduri PIN aferente,

unor persoane aflate pe teritoriul SUA (în zona Chicago, New York și San

Diego), în vederea efectuării de către acestea a unor operațiuni financiare

frauduloase, respectiv în scopul efectuării de retrageri de numerar sau

transferuri de fonduri de la ATM sau POS, în schimbul unor sume de bani

stabilite dinainte, care erau transferate prin intermediul sistemului W.U. pe

numele său, al coinculpaților H.A.A. și L.Z., precum și a martorilor B.C.,

C.I.S., R.E., B.E., Ț.F.V., B.M., T.S., B.C.C., J.D.E., N.A.I., H.V.L., H.C.C.,

racolați de inculpatul L., obținând în această modalitate suma de 479.864

dolari SUA; de asemenea, în luna octombrie 2010, a deținut fără drept, pentru

consumul propriu, cantitatea de 1,8 g cannabis (THC), substanță ce se regăsește

pe Tabelul Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la data de 07 martie 2011 sub nr.

1743/117/2011.

La termenul din data

de 12 aprilie 2011, din oficiu, instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a

pus în discuția părților și a dispus, în temeiul art. 38 C. proc. pen.,

disjungerea cauzei cu privire la inculpatul R.A. și formarea unui nou dosar

având ca obiect infracțiunea de deținere de droguri de risc fără drept pentru

consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

reținută în sarcina acestuia, cauza fiind înregistrată sub nr. de mai sus.

Audiat în cauză,

inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut în întregime fapta reținută

în sarcina sa prin actul de inculpare, pe care o regretă, solicitând ca

judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală pe care le cunoaște și le însușește, dorind să uzeze de prevederile art.

320

1

C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii

vinovăției.

Analizând actele și

lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

În faza de urmărire

penală, având în vedere infracțiunile în sistem informatic pentru care

inculpatul R.A. a fost cercetat în Dosarul nr. 215/D/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Cluj, prin Încheierea penală nr. 222/C/P din 08 octombrie 2010 a

Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de organul de urmărire penală și

s-a autorizat efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința sus-numitului

din mun. Cluj-Napoca, str. V.F., jud. Cluj;

Cu ocazia efectuării

acestei percheziții domiciliare, au fost ridicate mai multe bunuri, printre

care și 2 pliculețe transparente care conțineau o substanță vegetală de culoare

verde, sigilate cu sigiliul X; două plicuri cu inscripția „w.s.” și un plic

transparent conținând o substanță verde, bunuri introduse într-un plic sigilat

cu sigiliul X.

Ulterior efectuării

percheziției domiciliare, organele de urmărire penală au înaintat substanțele

ridicate de la locuința inculpatului, Laboratorului de Analiză și Profil al

Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj, pentru a se stabili dacă acestea conțin

sau nu substanțe prevăzute de Legea nr. 143/2000.

Din raportul de

constatare tehnico-științifică din data de 12 octombrie 2010, întocmit de

instituția mai sus menționată a rezultat faptul că, proba nr. 1a, constituită

dintr-o punguță de material plastic transparent cu ziplock, ce conținea

fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde olive, era constituită din 1,8

g cannabis și că, în urma analizelor de laborator, în proba respectivă s-a pus

în evidență tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă biosintetizată de

planta cannabis, substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. III la Legea

nr. 143/2000.

În concluziile

aceluiași raport s-a precizat faptul că, celelalte substanțe ridicate de la

locuința inculpatului nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope aflate sub

incidența Legii nr. 143/2000 și că din proba nr. 1a mai rămas cantitatea de 1,4

g cannabis, care a fost sigilată cu sigiliul Y, fiind depusă la camera de

corpuri delicte.

Instanța de fond a

constatat că fapta inculpatului, respectiv cea de a deține cantitatea de 1,8 g

cannnabis, fără drept, pentru consum propriu, nu prezintă gradul de pericol social

al unei infracțiuni, fiind vorba de o atingere minimă adusă valorilor sociale

ocrotite de legea penală; astfel, raportat la cantitatea mică de substanță

interzisă deținută, persoana inculpatului în vârstă de 29 ani, student, aflat

la prima confruntare cu legea penală; atitudinea sinceră a acestuia și regretul

față de fapta comisă și care reprezintă o experiență nefericită în viața sa,

instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b

1

) C.

proc. pen., l-a achitat pe inculpatul R.A. de sub învinuirea de săvârșire a

infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu,

prev. și ped. de art. 4 alin. (1)din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 18

1

alin. (3) rap. la art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă

a amenzii în sumă de 500 RON, apreciind-o ca suficientă pentru reeducarea

sus-numitului.

În baza art. 17 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul

R.A. a cantității de 1,4 grame cannabis (THC) (cantitate rămasă în urma

analizelor de laborator), iar în temeiul art. 18 alin. (1) din aceeași lege,

s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate.

În baza art. 192

alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 RON.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Cluj, solicitând desființarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, a se constata

netemeinicia soluției de achitare și a se aplica o sancțiune de natura și în

limitele prevăzute în textul incriminator.

În motivarea apelului

s-au adus hotărârii atacate critici sub aspecte de nelegalitate, dar și sub

aspectul temeiniciei soluției de achitare.

În primul rând, s-a

apreciat nelegală soluția de disjungere, în urma căreia, inculpatul R. a fost

judecat în acest dosar doar pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000. Aceasta deoarece, există o evidentă legătură de conexitate

între faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (determinată de

împrejurările că sunt comise de aceeași persoană, în aceeași perioadă de timp,

au fost cercetate deodată, una fiind descoperită cu ocazia administrării

probațiunii pentru dovedirea celorlalte), iar în interesul unei bune

administrări a justiției se impune judecarea deodată a tuturor infracțiunilor

și tuturor inculpaților trimiși în judecată, fiind posibilă reunirea prezentei

cauze cu cea aflată încă pe rolul Tribunalului Cluj (în care se judecă

celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului R., precum și cele

comise de inculpații H.A. și L.Z.).

Un alt argument în

sprijinul solicitării de trimitere a cauzei spre rejudecare, este și cel

referitor la aplicabilitatea dispoz. art. 320

1

C. proc. pen. de

care, în opinia apelantului, inculpatul se poate prevala doar dacă, recunoaște

în integralitate faptele reținute în actul de sesizare, respectiv, toate

infracțiunile ce i se rețin în sarcină.

În susținerea

solicitării subsidiare, s-a arătat că judecătorul fondului nu a apreciat corect

gradul de pericol social concret al faptei de deținere de droguri de risc

pentru consum propriu, în raport cu criteriile stabilite de legiuitor.

S-a menționat că,

este evidentă preocuparea inculpatului privind activități legate de droguri,

ținând seama de faptul că la percheziția domiciliară au fost găsite și alte

substanțe, chiar dacă în urma analizelor de laborator s-a stabilit că nu cad

sub incidența Legii nr. 143/2000.

Apoi, nu poate fi

ignorată împrejurarea că inculpatul, deși a recunoscut prezenta faptă, are de

mulți ani preocupări serioase și în alte tipuri de activități infracționale, pe

care însă, le neagă vehement.

Prin Decizia penală

nr. 204/A din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Cluj împotriva Sentinței penale nr. 157 din 12 aprilie 2011 a

Tribunalului Cluj.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de prim control judiciar a apreciat apelul

Parchetului nefondat pentru următoarele considerente:

critica apelantului privind soluția de disjungere a cauzei a considerat-o

nefondată, deoarece față de poziția procesuală a inculpatului R.A. față de

infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru care

s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., instanța de

fond în mod corect pentru o bună înfăptuire a justiției a dispus disjungerea

cauzei cu privire la această infracțiune. S-a apreciat că atâta timp cât

judecarea infracțiunii disjunse se poate realiza exclusiv pe baza mijloacelor

de probă, constând în declarația inculpatului de recunoaștere a vinovăției, procesul-verbal

de percheziție domiciliară, raportul de constatare tehnico-științifică,

mijloace de probă care nu sunt comune cu cele care au stat la baza trimiterii

în judecată a inculpatului R. pentru restul infracțiunilor, disjungerea este

oportună pentru buna desfășurare a cauzei.

Cu privire la critica

privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. în

condițiile în care inculpatul a recunoscut doar una din infracțiunile pentru

care a fost trimis în judecată, instanța de prim control judiciar a

considerat-o nefondată.

În opinia instanței

sintagma prevăzută în art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen. „în

totalitate” se referă la fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului în sensul că fiecare faptă trebuie recunoscută în totalitate și

nicidecum nu se referă la recunoașterea tuturor infracțiunilor pentru care a

fost trimis în judecată inculpatul.

În ceea ce privește

soluția de achitare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea a considerat-o temeinică,

instanța de fond valorificând eficient criteriile prevăzute de art. 10

1

alin. (2) C. pen. pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei și,

concluzionând judicios că s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege

prin incriminarea respectivei fapte.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj solicitând

casarea Deciziei penale nr. 204/A din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj

și desființarea Sentinței penale nr. 157 din 12 aprilie 2011 pronunțată de

Tribunalul Cluj și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea

rejudecării.

În motivele scrise de

recurs și susținute de către reprezentantul Parchetului la termenul din 05

aprilie 2012 se arată că procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc.

pen. și beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă se aplică numai dacă

inculpatul recunoaște toate infracțiunile ce i se rețin în sarcină prin actul de

sesizare pentru a beneficia de procedura simplificată și de cauza de reducere a

pedepsei, or inculpatul nu a recunoscut toate infracțiunile ci doar una

singură, cea pentru care s-a dispus disjungerea cauzei, instanța

nepronunțându-se și pe celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului,

motiv pentru care în opinia Parchetului se impune trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

Un alt motiv de

critică se referă la greșita achitare a inculpatului R.A. cu privire la

săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum

propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în contextul în

care așa cum rezultă din probele dosarului inculpatul are preocupări și

activități infracționale, în care a implicat mai multe persoane și care au

încetat doar odată cu intervenția organelor abilitate.

În drept sunt

invocate dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

, 14 și 10 C.

proc. pen.

La termenul de

judecată din 05 aprilie 2012 a fost invocată excepția inadmisibilității recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj de către apărătorul inculpatului R.A.,

pe motiv că acesta nu este motivat, nefiind indicat niciunul din cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Înalta Curte a

respins această excepție, având în vedere faptul că în C. proc. pen. nu se

prevede obligativitatea prezentării motivelor de recurs într-o anumită

formulare. Esențial este în opinia Înaltei Curți de a se arăta în ce constă

critica hotărârii recurate. Or, în recursul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj sunt

expuse criticile formulate împotriva hotărârii instanței de apel, iar

încadrarea în drept a acestor critici poate fi făcută și oral, de către

reprezentantul Parchetului cu ocazia susținerii motivelor de recurs.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate

și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. îl

consideră fondat, prioritar pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 teza I și 17

2

C. proc. pen. pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, cât

și cea de prim control judiciar a făcut o greșită aplicare a legii penale, în

sensul că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. au fost interpretate

și aplicate greșit, fapt ce a dus la disjungerea nejustificată a cauzei.

Așa cum rezultă din

actele dosarului inculpatul R.A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul

nr. 215D/P/2009 din 4 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

cu aplicarea art. 41 alin. (2) (deținere fără drept a unei parole cod de acces

sau date informatice în scopul săvârșirii infracțiunii de transfer neautorizat

de date), a infracțiunii de transmitere neautorizată de date de identificare în

scopul efectuării de operațiuni prevăzută de art. 1 pct. 11 din Legea nr.

365/2002, prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și a infracțiunii de deținere de droguri de risc fără

drept pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același

rechizitoriu s-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpaților H.A.A. și

L.Z., fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului

prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Raportat la normele

care guvernează competența după materie, respectiv dispozițiile art. 35 alin.

(1) C. proc. pen., competența soluționării cauzei în prima instanță revenea

tribunalului („dacă competența după natura faptelor - pentru primele două

infracțiuni competența aparține judecătoriei, iar pentru infracțiunea de

deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu competența

aparține tribunalului - aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a

judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad).

La termenul de

judecată din 12 aprilie 2011 Tribunalul Cluj a pus în discuție din oficiu și a

admis, în temeiul art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei privind pe

inculpatul R.A. și formarea unui nou dosar (2873/117/2011) având ca obiect

infracțiunea de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu

prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și ca urmare a aplicării

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. în ceea ce privește

recunoașterea inculpatului a acestei infracțiuni.

Prin Sentința penală

nr. 157 din 12 aprilie 2011 a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. achitarea inculpatului R.A. de sub

învinuirea de săvârșire a infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, iar în temeiul art. 18

1

alin. (3) și art. 91 C. pen. a

aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 500 RON.

Înalta Curte

apreciază greșită această soluție de disjungere a cauzei în condițiile în care

între infracțiunile reținute în sarcina inculpatului R.A. există o evidentă

legătură de conexitate, existând probe care să ducă la presupunerea rezonabilă

că inculpatul este autorul acestora, au fost comise în aceeași perioadă de

timp, au fost cercetate deodată, una fiind descoperită (deținerea de droguri)

cu ocazia administrării probațiunii pentru dovedirea celorlalte, iar pentru o

mai bună înfăptuire a justiției se impunea judecarea cauzelor împreună.

Faptul că inculpatul

a recunoscut încă din faza urmăririi penale doar infracțiunea prevăzută de art.

4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar în fața instanței a solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. numai față de această

infracțiune nu reprezintă un motiv pentru a se dispune disjungerea cauzei, cu

atât mai mult, cu cât aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen. nu era incidentă în cauză (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.), întrucât aplicarea procedurii simplificate

și ca urmare beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă se acordă numai dacă

inculpatul declară că recunoaște în totalitate „faptele reținute în actul de

sesizare a instanței” și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală. În mod expres textul de lege, respectiv

art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi aplicabil, printre

alte condiții prevede că recunoașterea faptelor trebuie să fie totală.

Or, în cauză

inculpatul a fost trimis în judecată prin actul de sesizare pentru săvârșirea a

trei infracțiuni, aflate în concurs, iar instanța a aplicat procedura

simplificată doar pentru o singură faptă, respectiv cea care întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, care a fost recunoscută de către inculpat.

În baza propriului

demers analitic Înalta Curte constată că prin aplicarea procedeului disjungerii

și acordării beneficiului dispozițiilor de favoare a art. 320

1

C.

proc. pen., instanțele au rezolvat în mod greșit acțiunea penală, nerespectarea

dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., privind obiectul judecății.

Aplicând procedura

simplificată, instituită de art. 320

1

numai pentru una dintre

infracțiunile ce au făcut obiectul judecății în cauză, instanțele au pronunțat

hotărâri prin care au făcut o greșită aplicare a legii, ceea ce atrage

incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Disjungerea cauzei în

condițiile îndeplinirii cerințelor conexității a generat o rezolvare trunchiată

a acțiunii penale, astfel încât instanța fondului nu s-a pronunțat unitar cu

privire la persoana și faptele cu care a fost învestită prin actul de sesizare,

conform art. 317 C. proc. pen., ceea ce face incident cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

În aceste

împrejurări, Înalta Curte, în raport de prezenta fază procesuală în care se

constată aspectele evocate în precedent, vizând greșita aplicare a legii și

omisiunea de a se pronunța cu privire la elemente esențiale ce s-ar fi impus a

fi rezolvate în cadrul aceleiași cauze penale, instituția disjungerii nefiind

incidentă, concluzionează că soluția ce se impune a fi pronunțată, este

trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de fond, în speță Tribunalul

Cluj, care va proceda la judecarea cauzelor reunite, respectiv a tuturor infracțiunilor

cu care a fost învestită prin actul de sesizare și va putea dispune aplicarea

procedurii simplificate prevăzute de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen. numai după îndeplinirea tuturor condițiilor cuprinse în acest articol,

respectiv: instanța să fie competentă să judece cauza și legal sesizată;

inculpatul să nu fie acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea

prevede pedeapsa detențiunii pe viață; inculpatul să fi declarat personal sau

prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanței că

recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței;

inculpatul să solicite ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în

faza de urmărire penală.

Cu ocazia rejudecării

cauzei instanța de fond urmează a avea în vedere și celelalte critici din

motivele de recurs ale Parchetului.

Pentru aceste

considerente, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va

admite recursul, va casa decizia penală și sentința penală și va trimite cauza

spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Deciziei penale nr. 204/A

din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

privind pe intimatul inculpat R.A.

Casează decizia

penală atacată și Sentința penală nr. 157 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului

Cluj, secția penală și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

Onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Cluj, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 aprilie 2012.

Procesat de GGC - AS