ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2958/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 547/COM, pronunțată la data de 9 iunie 2010, Secția comercială

și contencios administrativ a Tribunalului Bihor a respins cererea formulată de

reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, prin care a

solicitat obligarea pârâtei să încheie contractul leasing cu clauza irevocabilă

de vânzare asupra imobilului „spațiu locativ cu altă destinație, situat în Ștei”

și să plătească penalități de întârziere în cuantum de 200 lei pentru fiecare

zi de întârziere peste termenul consacrat de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004

în încheierea contractului.

Spre a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, în principal, că nu sunt incidente dispozițiile art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 346/2004, întrucât, în cauză, nu există o ofertă din partea

pârâtei în condițiile art. 13 alin. (4) din același act normativ.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel

Oradea, prin decizia

nr. 111/C,

pronunțată la

data de

9 noiembrie 2010.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că, în speță, imobilul în litigiu

nu se află în patrimoniul societății pârâte fiind înscris în inventarul

domeniului public al orașului Ștei la poziția 53, anexa 8 a H.G. nr. 970/2002,

figurând în proprietatea orașului Ștei și în înscrisurile de carte funciară.

Instanța de control

judiciar a înlăturat susținerea reclamantei că prin Hotărârea Consiliului Local

a orașului Ștei nr. 31 din 24 februarie 2005, s-ar fi dispus trecerea

imobilului din domeniul public al orașului în cel privat, câtă vreme din

conținutul acestei hotărâri nu rezultă acest fapt, iar împrejurarea că pe

ordinea de zi figura în lista spațiilor cu altă destinație propuse spre vânzare

chiriașilor și spațiul în litigiu nu înseamnă că acesta a fost trecut din

domeniul public al orașului în cel privat, în lipsa unei dispoziții exprese în

cuprinsul hotărârii, apreciind justificat refuzul pârâtei de a respecta

opțiunea reclamantei de transformare a contractului de închiriere în contract

de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, față de apartenența juridică a

imobilului și interdicțiile prevăzute de legiuitor în privința bunurilor din

domeniul public.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a reținut greșit că

imobilul în litigiu nu ar face parte din patrimoniul pârâtei, față de Hotărârea

Consiliului Local Ștei nr. 31 din 24 februarie 2005, greșit interpretată,

reiterându-se aspecte vizând fondul cauzei, atât prin cererea inițial formulată

cât și prin completarea adusă acesteia, fără a se preciza relevanța acestora

față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

care statuează asupra obiectului recursului.

Intimata a solicitat,

prin întâmpinare, respingerea recursului arătând că recurenta consideră fără

temei că imobilul nu se află în proprietatea orașului Ștei, întrucât prin

Hotărârea Consiliului Local Ștei nr. 31/2005 nu s-a hotărât trecerea imobilului

din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ teritoriale.

Recursul este

nefondat.

Astfel, este de

observat că recurenta nu a dezvoltat motive care să se circumscrie

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate în susținerea recursului,

iar interpretarea Hotărârii Consiliului Local Ștei nr. 31 din 24 februarie 2005

de către instanța de apel în conformitate cu conținutul dispozițiilor acestui

act administrativ, în care nu se regăsesc susținerile recurentei, nu este de

natură să afecteze legalitatea deciziei atacate din perspectiva exigențelor

acestui text legal.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul

declarat în cauză, iar conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe

recurentă, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată

pe care aceasta le-a efectuat în recurs, astfel cum a solicitat și dovedit prin

înscrisurile depuse la dosar (filele 28; 66).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Ștei împotriva deciziei nr. 111/C/2010

– A din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenta-reclamantă SC T.C. SRL Ștei la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de

judecată către intimata-pârâtă SC S. SA Ștei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 octombrie 2011.