ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2958/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 547/COM, pronunțată la data de 9 iunie 2010, Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Bihor a respins cererea formulată de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, prin care a solicitat obligarea pârâtei să încheie contractul leasing cu clauza irevocabilă de vânzare asupra imobilului „spațiu locativ cu altă destinație, situat în Ștei” și să plătească penalități de întârziere în cuantum de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere peste termenul consacrat de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 în încheierea contractului. Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în principal, că nu sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, întrucât, în cauză, nu există o ofertă din partea pârâtei în condițiile art. 13 alin. (4) din același act normativ.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea, prin decizia nr. 111/C, pronunțată la data de 9 noiembrie 2010. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în speță, imobilul în litigiu nu se află în patrimoniul societății pârâte fiind înscris în inventarul domeniului public al orașului Ștei la poziția 53, anexa 8 a H.G. nr. 970/2002, figurând în proprietatea orașului Ștei și în înscrisurile de carte funciară.

Instanța de control judiciar a înlăturat susținerea reclamantei că prin Hotărârea Consiliului Local a orașului Ștei nr. 31 din 24 februarie 2005, s-ar fi dispus trecerea imobilului din domeniul public al orașului în cel privat, câtă vreme din conținutul acestei hotărâri nu rezultă acest fapt, iar împrejurarea că pe ordinea de zi figura în lista spațiilor cu altă destinație propuse spre vânzare chiriașilor și spațiul în litigiu nu înseamnă că acesta a fost trecut din domeniul public al orașului în cel privat, în lipsa unei dispoziții exprese în cuprinsul hotărârii, apreciind justificat refuzul pârâtei de a respecta opțiunea reclamantei de transformare a contractului de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, față de apartenența juridică a imobilului și interdicțiile prevăzute de legiuitor în privința bunurilor din domeniul public.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a reținut greșit că imobilul în litigiu nu ar face parte din patrimoniul pârâtei, față de Hotărârea Consiliului Local Ștei nr. 31 din 24 februarie 2005, greșit interpretată, reiterându-se aspecte vizând fondul cauzei, atât prin cererea inițial formulată cât și prin completarea adusă acesteia, fără a se preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care statuează asupra obiectului recursului. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului arătând că recurenta consideră fără temei că imobilul nu se află în proprietatea orașului Ștei, întrucât prin Hotărârea Consiliului Local Ștei nr. 31/2005 nu s-a hotărât trecerea imobilului din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ teritoriale.

Recursul este nefondat. Astfel, este de observat că recurenta nu a dezvoltat motive care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate în susținerea recursului, iar interpretarea Hotărârii Consiliului Local Ștei nr. 31 din 24 februarie 2005 de către instanța de apel în conformitate cu conținutul dispozițiilor acestui act administrativ, în care nu se regăsesc susținerile recurentei, nu este de natură să afecteze legalitatea deciziei atacate din perspectiva exigențelor acestui text legal. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, iar conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentă, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în recurs, astfel cum a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar (filele 28; 66).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Ștei împotriva deciziei nr. 111/C/2010 – A din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă SC T.C. SRL Ștei la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC S. SA Ștei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.